Concesionare teren. Majorări de întârziere. Profit minim garantat. Majorări pentru neplata cotei de profit
| Comentarii |
|
Instanţa de apel a socotit că pentru anii 1995 şi 1996pretenţiile reclamantului la profitul minim garantat sunt prescrise prin trecerea termenului de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958, iar pentru anii 1997şi 1998nu s-a dovedit cu acte rata inflaţiei şi pretenţiile sunt ne fondate, astfel că implicit nu se pot acorda nici majorările de întârziere la plata profitului.
Pentru acest motiv urmează a se admite recursul reclamantului şi a se casa decizia cu trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă pentru rejudecarea cauzei în privinţa capătului de cerere privind profitul minim garantat şi majorărilor de întârziere la plata acestui profit.
(Secţia comercială, decizia nr. 2367din 2 aprilie 2002]
CURTEA,
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 1791 din 22 martie 2000, Tribunalul Bucureşti - Secţia comercială a admis în parte acţiunea reclamantului Municipiul Bucureşti -reprezentat de Primarul General şi în consecinţă a obligat pârâta R. A. „R.“ Bucureşti să-i plătească:
- 55.604.041 lei majorări de întârziere la plata taxei de concesionare a terenului aferent blocului M 60 din Ansamblul Mărăşeşti;
- 637.742.059 lei cotă de profit minim garantat;
-487.264.554 lei majorări pentru neplata cotei
de profit.
împotriva acestei sentinţe au declarat apel ambele părţi, reclamantul pentru că instanţa de fond nu i-a acordat şi daune pentru depăşirea termenului de finalizare a blocului şi penalităţi la aceste sume, iar pârâta pentru înlăturarea obligaţiei de a plăti cota de profit minim şi majorările respective.
Curtea de Apel Bucureşti - Secţia comercială prin decizia civilă nr. 3218 din 10 noiembrie 2000, a respins apelul reclamantului Municipiul Bucureşti ca nefondat şi a admis apelul pârâtei şi ca urmare a schimbat în parte sentinţa instanţei de fond în sensul că a înlăturat obligarea ei la plata sumelor de 637.742.059 lei şi 487.264.554 lei, iar celelalte dispoziţii ale sentinţei le-a menţinut, cu obligarea reclamantei la 16.122.566 lei cheltuieli de judecată în apel.
împotriva deciziei instanţei de apel reclamantul Municipiul Bucureşti - reprezentat de Primarul General, a declarat prezentul recurs, a invocat motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 şi 22 C. pr. civ. şi a solicitat desfiinţarea ei şi în fond admiterea acţiunii aşa cum a fost formulată.
în motivarea recursului reclamantul a arătat, în esenţă, că potrivit prevederilor Cap. IX, art. 19, din contractul de asociere nr. 3176/21 aprilie 1993, pârâta s-a obligat să-i achite 6.256.080 lei profit minim garantat indexat cu rata inflaţiei şi cu penalităţi de 1% şi 2% şi în mod greşit instanţa a reţinut că nu sunt dovedite pretenţiile în acest sens şi, fără să pună în discuţia părţilor, a reţinut şi excepţia prescripţiei.
în ceea ce priveşte daunele care i-au fost produse prin depăşirea termenului de finalizare a lucrărilor la blocul în litigiu, recurenta arată că acestea constau în chiriile pe care nu le-a încasat datorită nefinalizării blocului la termenul fixat, cu penalităţile calculate la aceste chirii conform hotărârii Consiliului General al Municipiului Bucureşti şi în mod greşit aceste cereri formulate prin acţiune au fost respinse.
Recursul reclamantului este întemeiat în sensul celor arătate în continuare.
Astfel din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului de fond (filele 19-20) se constată că reclamantul a solicitat şi instanţa de fond a admis obligarea pârâtei la plata sumei de 637.742.059 lei profit minim garantat pe anii 1995-1998 inclusiv, după un calcul „sui generis” al reclamantului.
Astfel, deşi art. 19 din contractul de asociere nr. 3176/1993 (fila 39 dosar fond) prevede că pârâta va plăti reclamantului anual suma de 6.256.080 lei, indexată cu rata inflaţiei, cu titlu de profit minim garantat, în calculul amintit reclamantul în loc să calculeze pentru fiecare din anii 1995-1998 inclusiv
suma stabilită prin contract cu aplicarea indicelui de inflaţie, o capitalizează prin adiţionare la fiecare an şi aplică indicele de inflaţie la suma rezultată. Astfel, pentru anul 1995 la suma de 6.256.080 lei aplică coeficientul de inflaţie de 677,1% şi obţine suma de 42.359.918 lei, iar pentru anul 1996 reclamantul socoteşte că pârâta îi datorează 42.359.918 lei ca profit minim şi la această sumă aplică coeficientul de inflaţie de 153,6% şi obţine suma de 65.064.834 lei, iar pentru anul 1997 reclamantul socoteşte că pârâta îi datorează 65.064.834 lei profit minim şi la această sumă aplică coeficientul de inflaţie de 303,9% şi obţine suma de 197.732.031 lei, iar pentru anul 1998 calculează în acelaşi mod şi obţine rezultatul de 332.585.276 lei şi în final adiţionează cele patru sume şi obţine suma finală de 637.742.059 lei profit minim garantat.
La sumele stabilite pentru fiecare an în modul arătat mai sus, reclamantul calculează şi majorări de întârziere care pentru perioada care se sfârşeşte la 31 martie 1999 totalizează suma de 487.264.554 lei prin aplicarea unor coeficienţi de 0,12%, 0,16% şi 0,25% pe zi.
Instanţa de apel, fără a pune în discuţia părţilor această excepţie, a socotit că pentru anii 1995 şi 1996 pretenţiile reclamantului la profitul minim garantat sunt prescrise prin trecerea termenului de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul 167/1958, iar pentru anii 1997 şi 1998 nu s-a dovedit cu acte fata inflaţiei şi pretenţiile sunt nefondate, astfel că implicit nu se pot acorda nici majorările de întârziere la plata profitului. Pentru acest motiv urmează a se admite recursul reclamantului şi a se casa decizia cu trimiterea cauzei la aceeaşi instanţă pentru rejudecarea cauzei în privinţa capătului de cerere privind profitul minim garantat şi majorărilor de întârziere la plata acestui profit, urmând a fi puse în discuţia părţilor atât problemele de aplicarea termenului de prescripţie a dreptului la acţiune, cât şi cele legate de modul de stabilire şi de calcul a sumelor pretinse.
Instanţa de trimitere va avea în vedere criticile formulate de reclamant cu privire la neacordarea de către instanţa de fond a sumelor pe care le pretinde cu titlu de daune pentru depăşirea termenului de finalizare a blocului şi penalităţi la aceste daune (dosar fond filele 20-21) care nu au fost examinate de instanţa de apel.
| ← Contract de societate. Aport în natură. Constatarea... | Concesionare teren. Redevenţă. Diferenţă de indexare.... → |
|---|
