CSJ. Decizia nr. 120/2003. Comercial

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr.120/2003

DOSAR Nr.2207/2002

Şedinţa publică din 16 ianuarie 200.

S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta S.C „A.Ţ.A." SA - Sucursala Bucureşti împotriva sentinţei nr.688 din 2 septembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti-Secţia a VI-a Comercială.

La apelul nominal s-a prezentat recurenta reclamantă S.C. A.Ţ.A." SA - Sucursala Bucureşti prin avocat R.C., lipsind intimata pârâtă S.C."M." SA Bucureşti.

Procedura legal îndeplinită.

S-a referit de către magistratul asistent că recursul este timbrat, după care, cauza fiind în stare de judecată, Curtea a acordat recurentei, cuvântul.

Recurenta a solicitat admiterea recursului astfel cum a fost formulat.

CURTEA

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.

Prin sentinţa civilă nr.88 din 2 septembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti-Secţia a VI-a comercială a fost rezolvat conflictul negativ de competenţă ivit între Tribunalul Bucureşti-Secţia comercială şi arbitrajul U.N.S.A.R. din România, stabilindu-se competenţa soluţionării litigiului dintre reclamanta S.C. „A.Ţ.A" SA, Sucursala Bucureşti şi pârâta S.C. „M." SA Bucureşti, în favoarea UNSAR.

Pentru a hotărî astfel instanţa a avut în vedere că prin Protocolul încheiat între părţi, conform art.V.1 au stipulat clauza compromisorie, potrivit căreia, litigiile dintre ele vor fi supuse arbitrajului de specialitate organizat de UNSAR, pârâta invocând necompetenţa instanţelor în termen legal.

Nemulţumită de această sentinţă, reclamanta a declarat recurs, susţinând că cele stipulate în art.V.1 din Protocolul privind regularizarea daunelor auto, încheiat între părţi, devine inoperantă câtă vreme arbitrajul de specialitate din cadrul UNSAR nu s-a înfiinţat, după cum a susţinut şi UNSAR prin Decizia nr.4/2002, prin care şi-a declinat competenţa în favoarea Tribunalului Bucureşti.

În drept s-au invocat dispoziţiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă.

Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta:

Tribunalul Bucureşti-Secţia comercială, investit cu acţiunea reclamantei a admis excepţia invocată de pârâtă şi s-a dezinvestit în favoarea arbitrajului UNSAR având în vedere clauza compromisorie stipulată în art.V.1 din Protocolul încheiat între părţi, depus la dosar.

La rândul său, UNSAR s-a dezinvestit în favoarea instanţelor, cu motivarea că Arbitrajul UNSAR are caracter limitat, numai la diferendele dintre membrii săi, membrii dintre care nu face parte şi pârâta ci numai reclamanta (a se vedea adresa de reinvestire a instanţei) iar în Hotărârea 4/2002 ,susţinând chiar că arbitrajul nici nu a fost organizat.

Soluţia instanţei de apel investită cu soluţionarea conflictului este apreciată ca fiind temeinică şi legală în raportcu dispoziţiile art.343, art.343/3 şi art.343/4 Cod procedură civilă şi de cele convenite de părţi în art.V.1 din Protocol.

Susţinerea recurentei în sensul că arbitrajul de specialitate nu a fost înfiinţat este în contradicţie cu Hotărârea 4/2002, care emană de la UNSAR cât şi cu cele menţionate în adresa de restituire a dosarului la instanţa judecătorească, acte din care rezultă că arbitrajul de specialitate a fost înfiinţat, dar că acesta are un caracter limitat numai la diferendele dintre membrii săi.

Câtă vreme pârâta a achiesat prin protocolul încheiat cu reclamanta la acest arbitraj şi a invocat în faţa instanţelor clauza compromisorie, comisia de arbitraj nu poate refuza soluţionarea cauzei câtă vreme reclamanta este membră UNSAR.

În consecinţă, curtea va respinge recursul ca nefondat, sentinţa pronunţată în conflictul negativ de competenţă, fiind legală şi temeinică.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de reclamanta S.C. A.Ţ.A." SA Sucursala Bucureşti împotriva sentinţei nr.88 din 2 septembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti-Secţia a VI-a Comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 16 ianuarie 2003.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 120/2003. Comercial