CSJ. Decizia nr. 1201/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1201/2003
Dosar nr. 1423/2002
Şedinţa publică din 26 februarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 88 din 30 mai 2001 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ, s-a admis acţiunea formulată de reclamanta SC S. SA Dorohoi, în contradictoriu cu pârâta A.V.A.B. Bucureşti, s-a constatat nulitatea absolută a contractului de cesiune de creanţă nr. 170034 din 21 iulie 1999, încheiat între A.V.A.B. şi B.X. SA, iar pârâta a fost obligată la plata sumei de 3.090.000 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că SC S. SA Dorohoi s-a divizat în două societăţi distincte: SC S. SA şi SC P. SA Dorohoi, iar debitul către B.X. a fost preluat în întregime de către SC P. SA, conform protocolului încheiat la 2 septembrie 1998, aşa încât acesta răspunde faţă de creditoarea pârâtă.
S-a constatat că excepţia invocată de pârâtă este nefondată, întrucât cursul prescripţiei a fost întrerupt prin recunoaşterea dreptului, iar potrivit art. 17 alin. (2) din Decretul nr. 167/1958, prescripţia a început din nou să curgă de la data comunicării titlului executor de către pârâtă, respectiv, 16 noiembrie 2000.
În raport cu această dată, acţiunea reclamantei, înregistrată la 15 ianuarie 2001, a fost formulată în termenul legal de prescripţie.
A.V.A.B. a declarat recurs, în temeiul art. 304 pct. 1 şi 9 C. proc. civ., susţinând că hotărârea instanţei de fond este nelegală şi netemeinică.
Pârâta a formulat întâmpinare şi a solicitat respingerea recursului ca nefondat.
Prin încheierea nr. 1595 din 24 aprilie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ, s-a dispus scoaterea de pe rol a cauzei, faţă de obiectul acestuia, şi trimiterea dosarului secţiei comerciale.
Cauza a fost înregistrată la această secţie sub nr. 1423/2002.
În primul motiv de recurs, s-a susţinut că hotărârea instanţei de fond a fost dată de acelaşi judecător, care a făcut parte din completul ce a judecat, la Curtea de Apel, cauza privind acţiunea în constatare a nulităţii absolute a divizării formulată de SC P. SA împotriva SC S. SA Dorohoi, iar judecătorul respectiv nu s-a abţinut, potrivit art. 25 C. proc. civ., pentru motivul de recuzare prevăzut de dispoziţiile art. 27 pct. 6 C. proc. civ.
Critica nu este întemeiată.
Potrivit dispoziţiilor art. 25 C. proc. civ. „judecătorul care ştie că există un motiv de recuzare în privinţa sa este dator să înştiinţeze pe şeful lui şi să se abţină de la judecarea pricinii", iar în art. 27 C. proc. civ. se prevăd, de la pct. 1 la pct. 9, cazurile de recuzare.
Motivul de recuzare invocat de recurentă, la art. 27 pct. 6 C. proc. civ., este, în realitate, pct. 7, şi se referă la situaţia în care, dacă judecătorul şi-a spus părerea cu privire la pricina ce se judecă, poate fi recuzat sau acesta trebuie să se abţină de la judecarea pricinii.
În speţă, nu sunt întrunite cerinţele prevăzute de art. 25 raportat la art. 27 pct. 7 C. proc. civ., deoarece cauza la care judecătorul a participat la Curtea de Apel (dosar nr. 902/2000) priveşte acţiunea în constatare a nulităţii absolute a divizării formulată de SC P. SA împotriva SC S. SA Dorohoi, iar litigiul dedus judecăţii are ca obiect acţiunea privind constatarea nulităţii absolute a contractului de cesiune nr. 17034 din 21 iulie 1999.
A susţinut recurenta că, în mod greşit, instanţa a reţinut că termenul de prescripţie s-a întrerupt prin recunoaşterea debitorului, potrivit art. 16 lit. a) din Decretul nr. 167/1958, în condiţiile în care, la dosar, nu se probează faptul recunoaşterii, iar potrivit alin. (2) al aceluiaşi articol, în raporturile dintre instituţiile publice, recunoaşterea nu întrerupe prescripţia. Că, în speţă, potrivit art. 12 alin. (2) din OG nr. 55/1999, prescripţia a început să curgă de la 27 august 1999, data publicării în Monitorul Oficial al acestui act normativ.
Nici această critică nu este întemeiată.
Problema de drept, care se pune, este aplicarea actului normativ în ceea ce priveşte calculul termenului de prescripţie.
Decretul nr. 167 din 10 aprilie 1958, privitor la prescripţia extinctivă, este legea generală aplicabilă în materie.
OG nr. 55/1999, privind executarea silită a creanţelor bancare neperformante preluate la datoria publică internă, este legea specială, aplicabilă în litigiul dedus judecăţii.
Potrivit art. 12 alin. (1) din acest act normativ „termenul de prescripţie a acţiunilor îndreptate împotriva A.V.A.B. este de 3 luni de la data când s-a cunoscut sau trebuia să se cunoască faptul sau actul pe care se întemeiază acţiunea".
În speţă, acest termen a fost respectat, întrucât reclamantei i s-a comunicat contractul de cesiune de creanţă nr. 170034 din 21 iulie 1999, la data de 16 noiembrie 2000, iar aceasta a formulat acţiunea la 17 ianuarie 2001.
Susţinerea recurentei că, potrivit art. 12 alin. (2) din OUG nr. 55/1999, termenul de prescripţie curge de la 27 august 1999, data publicării în Monitorul Oficial a acestui act normativ, va fi înlăturată, întrucât nu are temei legal.
Acest text se referă numai la cazul în care actele sau faptele sunt anterioare ordonanţei, or, litigiul dedus judecăţii se referă la un contract de cesiune de creanţă, ce i s-a comunicat reclamantei la 16 noiembrie 2000, deci, ulterior intrării în vigoare a acestui act normativ.
Pe fondul litigiului, recurenta a susţinut că instanţa a nesocotit dispoziţiile art. 245 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, privind solidaritatea pentru o obligaţie, atunci când, în urma divizării, nu se poate stabili societatea răspunzătoare pentru acea obligaţie, cât şi probele administrate de A.V.A.B., constând în faptul contestării şi, în prezent, de către societatea nou înfiinţată, SC P. SA Dorohoi, a protocolului de divizare, cauză ce se află pe rolul acestei instanţe.
Criticile nu sunt întemeiate.
La data de 2 septembrie 1998, s-a încheiat un protocol privind divizarea parţială a SC S. SA prin desprinderea unei părţi din capitalul social şi înfiinţarea SC P. SA Dorohoi, în baza hotărârii A.G.E. A. din 15 august 1998, act semnat de reprezentanţii celor două părţi.
Prin contractul de cesiune de creanţă nr. 170034 din 21 iulie 1999, B.R.C.E. – B.X. SA a cedat A.V.A.B. creanţa, pe care o avea faţă de debitorul cedat SC S. SA Dorohoi, în valoare de 12.455.921.468,05 lei, la data de 20 iulie 1999.
Ulterior, la 23 septembrie 1999, între SC S. SA Dorohoi şi SC P. SA Dorohoi s-a încheiat o convenţie prin care debitorul SC S. SA Dorohoi a transmis această datorie către SC P. SA Dorohoi.
S-a menţionat în această convenţie că, odată cu preluarea debitului, SC P. SA Dorohoi se va subroga debitorului garant SC S. SA Dorohoi, devenind parte în contractul de gaj fără deposedare, încheiat la 14 ianuarie 1994, precum şi în contractul de garanţie imobiliară nr. 1274 din 4 februarie 1997.
În mod corect, instanţa a reţinut că, deşi proiectul de divizare a societăţilor a fost publicat în M.Of., partea a IV-a, nr. 2175 din 7 august 1998; B.X. SA, care avea calitatea de creditor, nu a făcut opoziţia în condiţiile art. 238 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, privind societăţile comerciale.
Susţinerea recurentei că instanţa, în mod greşit, nu a aplicat prevederile art. 245 alin. (2) din actul normativ sus menţionat, va fi înlăturată, întrucât nu are temei legal.
Potrivit acestor dispoziţii legale, dacă nu se poate stabili societatea răspunzătoare pentru o obligaţie, societăţile care au dobândit bunuri prin divizare răspund solidar.
În speţă, prin convenţia încheiată la 23 septembrie 1999, între SC S. SA Dorohoi şi SC P. SA Dorohoi, s-a stabilit, cu certitudine, că aceasta din urmă a preluat datoria pe care SC S. SA Dorohoi o avea faţă de B.X. SA, în valoare de 12.455.921.468,05 lei, conform pct. 2.2. din contractul de cesiune de creanţă nr. 170034 din 21 iulie 1999, încheiat între BX. şi A.V.A.B. Că, odată cu preluarea debitului, SC P. SA Dorohoi s-a subrogat debitorului garant SC S. SA Dorohoi, devenind parte în contractul de gaj fără deposedare, încheiat la 14 ianuarie 1994, precum şi în contractul de garanţie imobiliară nr. 1274 din 4 februarie 1997.
Aşa fiind, nu se pot aplica dispoziţiile art. 245 alin. (2) din Legea nr. 31/1990, privind răspunderea în solidar, cât timp s-a stabilit că SC P. SA preia debitul pe care SC S. SA Dorohoi îl are faţă de B.X. SA.
Faţă de toate aceste considerente, Curtea constată că sentinţa pronunţată de Curtea de Apel Suceava, este legală şi temeinică.
Aşa fiind, urmează ca, potrivit dispoziţiei art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să se respingă, ca nefondat, recursul declarat de A.V.AB. Bucureşti, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta A.V.A.B. Bucureşti, împotriva sentinţei nr. 88 din 30 mai 2001 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 26 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 1200/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 1202/2003. Comercial → |
|---|
