CSJ. Decizia nr. 1200/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.1200/2003Dosar nr.545/2002
Şedinţa publică din 26 februarie 2003
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta APAPS Bucureşti, împotriva deciziei nr.973/COM din 10 decembrie 2001a Curţii de Apel Constanţa - Secţia Comercială .
La apelul nominal s-a prezentat intimata-pârâtă SC„Ş. N.C." SA Hârşova prin consilier juridic M. D., lipsind recurenta-reclamantă apaps bucureşti.
Procedura legal îndeplinită.
S-a referit de către magistratul asistent că recurenta este scutită în baza art.11 din Legea nr.146/1997 de timbrarea recursului, după care, Curtea a acordat cuvântul părţii prezente.
Reprezentantul intimatei-pârâte, a solicitat respingerea rcursului potrivit motivelor din întâmpinare pe care le-a susţinut oral.
CURTEA
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar,constată următoarele:
Prin acţiune, reclamantul Fondul Proprietăţii de Stat, în prezent APAPS Bucureşti, a chemat în judecată pe pârâra SC „Ş.N.C."SA Hârşova, jud.Constanţa, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa s-o oblige pe aceasta să-i plătească suma de 47.088.000 lei cu titlu de dividende datorate pentru exerciţiul financiar al anilor 1996 şi 1997, plus suma de 27.109.214 lei reprezentând daune interese moratorii calculate la nivelul dobânzilor bonificate de BRD la depozitele constituite de persoanele juridice pe termen de un an.
În motivarea cererii, reclamantul arată în esenţă, că în calitate de acţionar la societatea pârâtă, i se cuvenea în temeiul art. 67(2) din Legea nr.31/1990, dividende începând cu data aprobării bilanţului contabil.
Cum pe de o parte, dividendele nu au fost achitate la termenul arătat, iar pe de altă parte, obligaţia societăţilor comerciale de a plăti divinde acţionarilor este de natură comerecială, înseamnă că în cauză urmează a fi angajată răspunderea pârâtei, care în raporturile comerciale cuprinde dobânda comercială prevăzută de dispoziţiile art.43 c.com. şi care se cuvine creditorului pentru întârzierea executării obligaţiei.
Mai arată reclamantul că, potrivit art.43 c.com. în situaţia în care obligaţiile au ca obiect sume de bani, debitorul se află de drept în întârziere din momentul în care obligaţia a devenit exigibilă, precizând totodată că dobânzile pentru datoriile comerciale, curg de drept de la scadenţă chiar dacă nu au fost prevăzute în contract şi fără a fi necesară punerea în întârziere a debitorului (în materie comercială, banii fiind fructiferi).
În raportcu cele arătate şi ţinând cont că, obligaţia debitoarei este certă şi lichidă, rezultă că, pentru neexecutarea la termen a obligaţiilor de plată a dividendelor, creditoarea, respectiv reclamantul este îndreptăţit să solicite şi să i se acorde sub forma daunelor interese, dobânzile comerciale pe care le-ar fi încasat, dacă suma datorată ar fi fost depusă în cont la banca la care şi-a constituit depozitele.
Prin sentinţa civilă nr.1001/COM din 24 aprilie 2001, Tribunlul Constanţa-Secţia Comercială, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantului şi pe fond a admis în parte acţiunea formulată de APAPS Bucureşti şi a obligat pârâta SC „Ş.N.C."SA Hârşova să plătească reclamantei sumele de 2.957.000 lei reprezentânddividende datorate pentru exerciţiul financiar al anului 1996 şi respectiv 44.131.000 lei, cu titlu de dividende datorate pentru exerciţiul financiar al anului 1997.
Prin aceeaşi sentinţă, au fost respinse pretenţiile reclamantului, referitoare la obligarea pârâtei şi la plata sumei de 27.109.214 lei, reprezentând daune moratorii calculate la nivelul dobânzilor bonificate de BRD, la depozitele constituite de persoanele juridice pe termen de un an.
Pentru a hotărî astfel, prima instanţă a reţinut în esenţă, că excepţia lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, nu este întemeiată în raport de prevederile art.24 din Legea nr.58/1991, iar în ceea ce priveşte fondul litgiului, tribunalul a apreciat că în raport de probatoriul administrat în cauză, reclamantei i se cuvin, în baza art.67(2) din Legea nr.31/1990, numnai dividendele aferente exerciţiului financiar al anilor 1996 şi 1997, care totalizează suma de 47.088.000 lei (2.957.000 lei dividende pentru anul 1996 şi 44.131.000 lei pentru anul 1997).
Referitor la daunele interese moratorii al căror cuantum a fost precizat la suma de 27.109.214 lei, prima instanţă a reţinut că reclamanta nu a produs dovezi din care să rezulte legalitatea şi temeinicia acestora, astfel că, faţă de această situaţie, a dispus respingerea acestui capăt de cerere.
Apelul declarat de reclamanta APAPS Bucureşti, prin care a fost criticată sentinţa sub aspectul respingerii capătului de cerere, referitor la obligarea pârâtei la plata daunelor interese moratorii în sumă de 27.109.214 lei a fost respins ca nefondat, prin Decizia civilă nr.973/COM din 10 decembrie 2001, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa-Secţia Comercială.
Pentru a hotărâ astfel, instanţa de apel a reţinut că, chiar dacă în cauză sunt incidente dispoziţiile art.43 din c.com., această situaţie nu o scuteşte pe reclamantă ca pentru acordarea daunelor interese, să facă dovada existenţei unui contract de depozit încheiat cu BRD, în lipsa căruia nu se poate reţine că ar fi suferit prejudiciul reclamat, întrucât chiar dacă datoria este comercială, lichidă şi exigibilă, dovezile în ceea ce priveşte cuantumul dobânzilor, corespunzătoare daunelor interese ce urmează eventual a fi acordate, trebuiesc administratepentru dovedirea temeiniciei pretenţiilor.
Împotrivaacestei ultime hotărâri a declarat recurs reclamanta APAPS Bucureşti, susţinând următoarele critici:
- Decizia instanţei de apel, se întemeiază pe o greşităaplicare a legii, deoarece dobânzile solicitatede APAPS sunt daune interese, care au rolul de a repara prejudiciul suferit de creditor prin întârzierea executării obligaţiei de către debitor;
- în mod nelegal s-a respins cererea privind obligarea pârâtei la plata dobânzilor, întrucât acestea erau datorate în temeiul art.43 din c.com.;
- dreptul la dobânzi este confirmat şi de dispoziţiile art.37 c.com. care stabileşte că toate datoriile comerciale, lichide şi exigibile, cum a fost cazul dividendelor, sunt purtătoare de dobânzi din ziua când devin exigibile.
Recursul reclamantei nu este fondat.
Problemadedreptinvocatăprinprimacriticăadusă deciziei, pronunţată în apel, este cea a dobânzii în materie comercială reglementată de art.43 din c.com., prin derogare de la normele dreptului civil.
Această problemă este strâns legată de materia daunelor pentru neexecutarea obligaţiilor contractuale, astfel, când obligaţia contractuală constă în a „face" sau a „da" a unui alt obiect decât o sumă de bani, regulă invocată, care trebuie avută în vedere în ideea unei integrale despăgubiri a creditorului, este că acesta din urmă poate reclama conform art.1084 c.civ. atât pierderea cât şi cât şi câştigul nerealizat, cu condiţia să facă dovada existenţei şi întinderii lor.
Dacă pretenţia constă în plata unei sume de bani, daunele sunt prezumate, aşa încât creditorul nu mai este obligat să facă dovada lor (art.1088 alin.2 c.civ.).
Este de necontestat că în cauză obligaţia care nu a fost îndeplinită, este comercială, aşa încât, erau aplicabile dispoziţiile art.43 din c.com. care stipulează că datoriile comerciale, lichide şi plătibile în bani produc dobândă de drept din ziua când devin exigibile.
Astfel, cuantumul dobânzilor comerciale, se stabileşte de lege, în afară de cazul când părţile au stipulat o sumă mai mare, dar în limitele legilor speciale.
În speţă, este de reţinut că părţile nu au stabilit un cuantum al dobânzii, care deşi curge de drept, trebuie determinat.
Stăruinţa reclamantei de a i se acorda cu titlu de daune interese dobânda pe termen de un an, nu poate fi primită întrucât, s-ar schimba natura contractuală a acestor dobânzi.
Dobânda, în materia comercială, reprezintă aşa cum susţine şi recurenta, echivalentul daunelor provocate creditorului prin neexecutare şi în consecinţă ele corespund folosirii sumei de bani aparţinând altuia de către debitor.
În dreptul comercial, au fost menţinute principiile care guvernează daunele compensatorii pentru sume de bani, cu o derogare de ordin general şi cu consacrarea unor excepţii de la regula limitării daunelor la dobânzi compensatorii şidaunelor corespunzătoare pagubei reale şi câştigului realizat.
Derogarea priveşte însă, momentul de la care curg dobânzile şi faptul că acestea curg de drept.
Prin urmare, recurenta a dat o interpretare proprie dispoziţiilor art.43 din c.com. atunci când a susţinut că, în cazul neexecutării obligaţiilor băneşti, de natură comercială, creditorul este îndreptăţit să i se acorde dobânda care ar fi încasat-o dacă banii se aflau în depozit cu termen.
După cum rezultă din susţinerile recurentei, sumele încasate cu titlu de dividende se varsă la bugetul statului şi prin urmare nu sunt menite să ducă la constituirea unor depozite.
Este adevărat că OG nr.9/2000, care reglementează dobânda legală în materie comercială este ulterioară momentului naşterii obligaţiei de plată, a dividendelor, dar şi în lipsa unei stipulaţii convenţionale între părţi, s-a acordat dobânda la nivelul taxei de scont al BNR, cărora s-a considerat cea mai stabilă şi echitabilă într-un moment în care nu se mai putea pune în discuţie dobânda legală stabilită prin Decretul nr,.311/1954.
Cum recurenta nu şi-a însuşit un punct de vedere subsidiar, cu un calcul subsidiar bazat pe probe, instanţele au soluţionat acest capăt de cerere cu respectarea principiului disponibilităţii.
Pe de altă parte, chiar ţinând seama de cele reţinute mai sus, referitor la principiul disponibilităţii se constată că nu poate fi avut în vedere, calculul depus în recurs, prin care cuantumul daunelor a foststabilit, raportat la dobânda de referinţă a BNR, din moment ce prin cererea iniţială(care nu a fost modificată, deşi există o asemenea posibilitate conform art.132 (1) c.pr.civ.) s-a solicitat dobânda BRD, astfel că în acest context, în mod corect instanţa de apel a considerat că, reclamanta nu a putut proba temeiul de raportare al daunelor moratorii la nivelul dobânzilor acordate de BRD, reţinere a cărei corectitudine este confirmată chiar de recurentă, care a recurs prin cererea formulată în calea de atac, la o altă modalitate de calcul a sumelor pretinse cu titlu de daune moratorii, care nu poate avea nici o relevanţă, faţă de cele arătate anterior.
Aşa fiind, recursul declarat de APAPS Bucureşti urmează a fi respins ca nefondat şi Decizia atacată menţinută.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE :
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta AUTORITATEA pentru PRIVATIZARE şi ADMINISTRAREA PARTICIPAŢIILOR STATULUI BUCUREŞTI, împotriva deciziei nr.973 din 10 decembrie 2001, a Curţii de Apel Constanţa - Secţia Comercială şi de contencios Administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică azi 26 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 120/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 1201/2003. Comercial → |
|---|
