CSJ. Decizia nr. 1511/2003. Comercial

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 1511/2003

Dosar nr. 1982/2002

Şedinţa publică din 11 martie 2003

Asupra cererii de revizuire de faţă;

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia civilă nr. 5014 din 12 iulie 2002, Curtea Supremă de Justiţie a admis recursul declarat de Consiliul Judeţean Sibiu împotriva sentinţei civile nr. 56 din 18 februarie 2000 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia comercială, pe care a modificat-o, în sensul că a admis recursul aceleiaşi părţi şi a obligat pârâta A.P.A.P.S. Bucureşti la plata sumei de 2.512.931.657 lei, reprezentând obligaţii bugetare către reclamantă.

Pentru a pronunţa această decizie, s-a reţinut că reclamanta nu este parte în contractul de vânzare de acţiuni nr. 33/1999, încheiat la 21 mai 1999, astfel că, obligaţia de plată la bugetul local a unei cote din suma rezultată în urma vânzării de acţiuni, nu se analizează în raport cu contractul, ci ca o obligaţie a A.P.A.P.S. (F.P.S.) ce decurge din legea în vigoare la data naşterii obligaţiei.

Naşterea obligaţiei pentru A.P.AP.S. corespunde datei la care preţul acţiunilor au intrat în contul ei, respectiv, septembrie 1999, iar incidente erau dispoziţiile Legii nr. 99/1999, care prevedea o cotă de 90%.

Împotriva acestei decizii, în termen legal, pârâta a formulat cerere de revizuire, întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 2 C. proc. civ., întrucât instanţa de recurs, soluţionând acţiunea principală prin admiterea acesteia, nu s-a pronunţat asupra cererii de chemare în garanţie formulată de A.P.A.P.S., în contradictoriu cu Ministerul Finanţelor.

Cererea de revizuire este întemeiată, în principiu, pentru următoarele considerente:

Potrivit art. 322 pct. 2 C. proc. civ., constituie motiv de revizuire situaţia în care instanţa s-a pronunţat asupra unor lucruri care nu s-au cerut sau nu s-a pronunţat asupra unui lucru cerut.

Astfel, prin cererea adresată instanţei de fond, la 8 aprilie 2000, A.P.A.P.S. Bucureşti a solicitat chemarea în garanţie a Ministerului Finanţelor, cerere asupra căreia instanţa de recurs nu s-a pronunţat atunci când a admis recursul şi a modificat sentinţa, admiţând cererea principală.

Cum cererea de chemare în garanţie se judecă odată cu cererea principală, potrivit art. 63 C. proc. civ., motivul de revizuire, prevăzut de art. 322 pct. 2 C. proc. civ., este întemeiat, astfel că urmează să se admită, în principiu, cererea de revizuire şi, anulându-se Decizia a cărei revizuire se solicită, se va fixa termen pentru soluţionarea recursului.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE

Admite, în principiu, cererea de revizuire formulată de revizuientul A.P.A.P.S. împotriva deciziei nr. 5014 din 12 iulie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia comercială, anulează Decizia a cărei revizuire se cere şi stabileşte termen de soluţionare a recursurilor la data de 20 iunie 2003.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 11 martie 2003.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 1511/2003. Comercial