CSJ. Decizia nr. 1724/2003. Comercial

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 1724/2003

Dosar nr. 8937/2001

Şedinţa publică din 20 martie 2003

Asupra recursului de faţă:

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Prin Decizia nr. 345 din 3 iulie 2001, Curtea de Apel Târgu Mureş a anulat, ca insuficient timbrat, apelul declarat de reclamanta, SC L. SA Târgu Mureş, împotriva sentinţei civile nr. 1149 din 15 septembrie 2000, pronunţată de Tribunalul Mureş.

Reclamanta a declarat recurs împotriva acestei decizii, susţinând că a fost în imposibilitate să plătească taxa de timbru, întrucât nu a fost legal citată pentru termenul din data de 3 iulie 2001.

Recursul este neîntemeiat.

Din verificarea actelor dosarului se constată că reclamanta a fost legal citată pentru termenul din 3 iulie 2001, din dovada de îndeplinire a procedurii de citare rezultând că citaţia a fost primită de persoana însărcinată cu primirea corespondenţei, care a aplicat şi ştampila societăţii.

De asemenea, se constată că, în citaţie, s-a menţionat şi suma ce trebuia achitată în completarea taxei de timbru datorate.

Întrucât apelanta nu a depus diferenţa de taxă de timbru datorată, deşi a fost citată cu această menţiune, instanţa de apel a anulat, în mod corect, apelul ca insuficient timbrat, în temeiul art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997, cu modificările şi completările ulterioare.

În consecinţă, recursul urmează să fie respins.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta SC L. SA Târgu Mureş împotriva deciziei nr. 345/A din 3 iulie 2001 a Curţii de Apel Târgu Mureş, secţia comercială şi de contencios administrativ.

Irevocabilă.

Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 20 martie 2003.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 1724/2003. Comercial