CSJ. Decizia nr. 1793/2003. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 1793/2003
Dosar nr. 2312/2002
Şedinţa publică din 25 martie 2003
Asupra recursului în anulare:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 28 martie 2001, reclamanta SC E.C.R. SA Târgovişte a solicitat instanţei obligarea Primăriei şi Consiliul Local Voineasa la plata sumei de 6.141.514.206 lei, reprezentând contravaloarea lucrărilor executate de reclamantă pentru readucerea la stare normală a albiei râului Lotru şi a drumului forestier Voineasa - Vidra.
Tribunalul Vâlcea, prin sentinţa civilă nr. 591 din 3 mai 2001, a admis acţiunea reclamantei şi a obligat Primăria Voineasa la plata sumei solicitate, reprezentând contravaloarea lucrărilor executate şi dobândă comercială, în cuantum de 183.007.548 lei. Acţiunea a fost respinsă faţă de Consiliul Local Voineasa.
Curtea de Apel Piteşti, prin Decizia civilă nr. 330/8 octombrie 2001, a admis recursul declarat de Primăria Voineasa, a casat sentinţa şi a trimis cauza, spre rejudecare, aceluiaşi tribunal, întrucât s-a omis a se pronunţa asupra cererii privitoare la efectuarea expertizei, ceea ce echivalează cu necercetarea fondului.
Contestaţia în anulare, formulată de reclamantă împotriva acestei decizii, a fost admisă de Curtea de Apel Piteşti, prin Decizia nr. 541 din 29 noiembrie 2001, constatându-se că recursul declarat de Primărie este nul, fiind motivat peste termen.
Împotriva acestor hotărâri s-a declarat recurs în anulare, susţinându-se că acestea sunt vădit netemeinice, întrucât instanţele nu au procedat la administrarea probelor necesare justei soluţionări a cauzei.
S-a mai susţinut că lipsa materialului probator concludent a fost de natură să ducă la imposibilitatea întinderii obligaţiei de plată a pârâtei.
Recursul în anulare este nefondat.
Astfel, din nota de fundamentare aflată la dosarul de fond, privind alocarea sumei de 10.000.000 lei Primăriei comunei Voineasa, pentru aducerea în stare normală a drumului forestier şi cursului pârâului Lotru, rezultă necesitatea acestei lucrări, precum şi faptul că ea va fi efectuată de reclamantă.
Acordul părţilor, în sensul executării lucrărilor respective de către reclamantă, este materializat prin procesul-verbal, ceea ce echivalează cu un contract în sensul dispoziţiilor art. 36 C. com.
Ca urmare a acestei înţelegeri, reclamanta a demarat şi efectuat lucrările convenite, fapt necontestat de pârâtă pe parcursul derulării litigiului.
Împrejurarea executării lucrărilor, fiind necontestată, aşa cum s-a subliniat deja, este confirmată cu situaţia de lucrări depusă la dosar.
Această situaţie de lucrări însuşită de beneficiar, respectiv, Primărie, prin semnare, echivalează cu recunoaşterea lucrărilor executate atât sub aspect cantitativ, cât şi valoric, iar factura introdusă la plată şi neonorată de pârâtă cuprinde exact suma înscrisă în devizul acceptat, respectiv, 6.141.514.206 lei.
În raport cu aceste acte, care fac dovada temeiniciei şi întinderii pretenţiilor reclamantei, recunoscută, aşa cum s-a arătat de către pârâtă, până la un moment dat, fac ca susţinerile din recursul în anulare, privind netemeinicia hotărârilor atacate, să apară ca fiind neîntemeiate.
În consecinţă, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul în anulare va fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie, împotriva deciziei nr. 330 din 8 octombrie 2001 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, şi a deciziei nr. 541 din 29 noiembrie 2001 a aceleiaşi instanţe.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 25 martie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 1782/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 1795/2003. Comercial → |
---|