CSJ. Decizia nr. 2008/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia NR.2008DOSAR NR.309/2003
Sedinţa publică de la 1 aprilie2003
S-aluatînexaminarerecursuldeclaratdereclamanta „ S.P.A.C. „
SA Călăraşi împotriva deciziei nr.176 A din16 decembrie 2002a Curţii de ApelBucureşti,secţia comercială.
La apelul nominal s-auprezentat recurenta prin consilier juridic I. M. şi intimata SC „M. T. C."SA Călăraşi prin consilier juridic M.T.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzeide către magistratul asistent, după care intimata invocă excepţia de netimbrare a recursului.
Recurenta solicită respingerea excepţiei în temeiul art.17 din Legea nr.146/1997, depunând un înscris în acest sens.
Curtea, constatând îndeplinite condiţiile art.17 din Legea nr.146/1997, respinge excepţia ca nefondată şi dă cuvântul în fond părţilor.
Recurenta solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
Intimata pârâtă solicită respingerea recursului ca nefondat.
CURTEA
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta RA APĂ ŞI CANAL a chemat-o în judecată pe pârâta SC „C." SA Călăraşi, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 184.797.233 lei contravaloare prestaţii şi 146.392.394 lei penalităţi de întârziere, cu cheltuieli de judecată.
Prin sentinţa civilă nr.351 din 23 septembrie 1994 Judecătoria Călăraşi şi-a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Călăraşi.
Ulterior, reclamanta a mai formulat o acţiune la Tribunalul Călăraşi, prin care a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 299.460.104 lei contravaloare marfă livrată şi 173.571.150 lei penalităţi de întârziere şi s-a dispus conexarea celor două dosare ale cauzelor.
Tribunalul Călăraşi, prin sentinţa civilă nr.571 din 21 octombrie 1997 a admis în parte acţiunea modificată a reclamantei şi a obligat-o pe pârâtă să-i plătească acesteia suma de 41.428.387 lei cu titlu de penalităţi de întârziere şi a respins capătul de cerere privind obligarea pârâtei la plata sumei de 299.460.104 lei cu titlu de contravaloare marfă. A obligat-o pe pârâtă la plata cheltuielilor de judecată în sumă de4.215.000 lei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, tribunalul a reţinut concluziile expertizelor, având în vedere că nu s-a putut stabili cantitatea reală de apă livrată pârâtei, experţii învederând că documentele puse la dispoziţie de părţi au fost neconcludente.
Prin Decizia nr.595 din 23 februarie 2000, Curtea de Apel Bucureşti a admis apelul reclamantei împotriva sentinţei mai sus menţionate, pe care a schimbat-o în parte în sensul că a obligat pârâta şi la 108.399.676 lei contravaloare prestaţii. A menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei şi a obligat-o pe pârâtă la 10.652.101 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut că în perioada iunie 1992 – decembrie 1994, cantitatea de apă consumată şi evacuată a fost corect facturată, fapt constatat cu ocazia efectuării raportului de expertiză, aceasta ridicându-se la valoarea de 609.519.730 lei.
Întrucât intimata a achitat suma de 501.120.054 lei, instanţa a reţinut în sarcina acesteia diferenţa de 108.399.676 lei.
Prin Decizia nr.3742 din 14 iunie 2001, Curtea Supremă de Justiţie – Secţia comercială a admis recursul declarat de pârâtă împotriva deciziei curţii de apel atacate, pe care a casat-o şi a trimis cauza spre soluţionare aceleiaşi curţi de apel.
S-a reţinut că după depunerea rapoartelor de expertiză, au fost încuviinţate obiecţiunile formulate de reclamantă şi de pârâtă la ambele rapoarte de expertiză tehnică şi nu s-a răspuns, instanţa procedând la soluţionarealitigiului în lipsa răspunsului solicitat.
După casare, în rejudecare, prin Decizia civilă nr.176 A din 16 decembrie 2002, Curtea de Apel Bucureşti – Secţia a VI a comercialăa admis apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei civile nr.571 din 21 octombrie 1997, pe care a schimbat-oîn parte, în sensul că a obligat-o pe pârâtă şi la 108.399.676 lei contravaloare prestaţii servicii. A mai obligat-o şi la plata cheltuielilor de judecată în sumă de 10.652.101 lei.
Au fost menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei şi a fost respinsă cererea privind obligarea intimatei la plata contravalorii prestaţiilor actualizată în raport cu indicele de inflaţie, ca inadmisibilă.
În motivarea acestei soluţii, instanţa de apel a reţinut că în conformitate cu dispoziţiile Curţii Supreme de Justiţie, a fost obligat expertul tehnic să răspundă la obiecţiunile formulate de către pârâtă şi acesta a învederat că îşi menţine concluziile exprimate în raport, apreciind ca neîntemeiate obiecţiunile formulate.
Referitor la actualizarea sumei în raport cu rata inflaţiei, a reţinut că pârâta a renunţat la administrarea probei cu expertiza contabilă, ce urma să stabilească cuantumul sumei şi de altfel,aceasta fiind o cerere nou formulată în apel, este inadmisibilă, - neîntrunind cerinţele art.294 alin.2 Cod procedură civilă.
Pe fondul cauzei a reţinut că obligarea intimatei-pârâte şi la plata sumei de 108.399.676 lei, diferenţă refuzată la plată nejustificat a fost corect stabilită şi este datorată, în raport de concluziile expertizelor tehnică şi contabilă, efectuate în cauză.
Împotriva deciziei curţii de apel, mai sus menţionate, a declarat recurs reclamanta, criticând-opentru nelegalitate şi netemeinicie în baza dispoziţiilor art.304 pct.9 Cod procedură civilă şi solicitând casarea acesteia şi obligarea pârâtei-debitoare SC"M.T. C." SA Călăraşi la plata sumei de 2.807.239.753 lei.
Recurenta-reclamantă susţine astfel că greşit i-a fost respinsă cererea de actualizare a sumei datorate de pârâtă, respectiv de obligare a acesteia la plata sumei de 118.391.382 lei indexată cu rata inflaţiei, deoarece acest debit reprezintă contravaloare marfă şi servicii prestate în perioada iunie 1992 – decembrie 1994 şi cerereasa îndeplineşte condiţiile art.294 (2) Cod procedură civilă.
Mai susţine că a renunţat la proba cu supliment la raportul de expertiză contabilă determinat de faptul că lucrarea constă în înmulţirea cantităţilor de apă consumată şi a cantităţilor de apă evacuată, stabilite de expertul tehnic în răspunsurile la obiecţiuni, cu preţurile lunare stabilite de expertul contabil în raportul de expertiză contabilă şi lucrarea a efectuat-o chiar ea, reclamanta, după modelul expertizei contabile efectuate în dosarul nr.411/1998 al Curţii de Apel Bucureşti.
Recursul nu este fondat.
Din examinarea actelor şi lucrărilor dosarului se constată următoarele:
În primul motiv de recurs, recurenta-pârâtă susţine că la data de 9 septembrie 2002 şi-a completat cererea introductivă şi a solicitat obligarea pârâtei-intimate la plata sumei de 118.391.382 lei indexată în raport cu rata inflaţiei şi instanţa de apel în mod eronat i-a respins cererea, ca inadmisibilă.
Curtea, în exercitarea dreptuluide control judiciar constată însă că susţinerea recurentei nu este fondată, întrucât această cerere nu poate fi calificată decât ca o cerere nouă, având în vedere că se raportează la o datorie a intimatei, reprezentând contravaloare marfă şi servicii prestate în perioada iunie 1992 – decembrie 1994 – aşa cum chiar recurenta a precizat.
Astfel fiind, rezultă indubitabil că nu ne aflăm în prezenţa unei cereri de despăgubiri ivite după darea hotărârii primei instanţe, ci a unei cereri de actualizare a unui debit, - debit, care a făcut obiectul cauzei încă de la început, pe când cererea de actualizare nu a fost cuprinsă în acţiunea introductivă, neparcurgând gradele de jurisdicţie obligatorii şi, deci, nefiind examinată de instanţele care s-au pronunţat în cauză.
Ca atare, cererea în discuţie nu îndeplineşte cerinţele art.294 alin.2 Cod procedură civilă şi corect a fost respinsă, ca fiind inadmisibilă de către curtea de apel.
În ceea ce priveşte expertiza (suplimentul) neefectuată în apel , în legătură cu cererea de actualizarea sumei, probă la care reclamanta a renunţat, considerândcă putea efectua ea calculele pe care le presupunea aceasta, este de precizat că faţă de inadmisibilitatea cererii, expertiza ar fi fost oricum inutilă, ca lipsită de obiect şi, prin urmare, şi acest motiv de recurs urmează a fi respins.
În consecinţă, reţinându-se că recurenta nu a formulat nici un motiv întemeiat de casare a hotărârii atacate, în condiţiile prevăzute expres şi limitativ de dispoziţiile art.304 din Codul de procedură civilă, aceasta va fi menţinută, ca legală şi temeinică şi se va respinge recursul declarat în cauză de reclamanta SERVICIUL PUBLIC APĂ CANAL Călăraşi, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge ca nefondat recursuldeclaratdereclamant.
Serviciul Public Apă Canal SA Călăraşi împotriva deciziei nr.176 A din16 decembrie 2002a Curţii de ApelBucureşti,secţia comercială.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 1 aprilie2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2007/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 201/2003. Comercial → |
|---|
