CSJ. Decizia nr. 2370/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2370/2003
Dosar nr. 5195/2001
Şedinţa publică din 17 aprilie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea înregistrată la Tribunalul Prahova, la 20 noiembrie 2000, reclamanta SC R.M. SRL a chemat în judecată pârâta SC L.D. SRL, solicitând obligarea acesteia, la plata sumei de 14.671.850 lei, reprezentând contravaloarea unor mărfuri vândute acesteia, şi la 12.308.483 lei penalităţi de întârziere.
În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că, potrivit contractului încheiat între părţi la 16 iulie 1999, a vândut pârâtei confecţii în valoare de 16.671.850 lei, iar pârâta a refuzat nejustificat plata.
Prin sentinţa nr. 1527, pronunţată, la 19 decembrie 2000, în dosarul nr. 8938/2000, tribunalul a admis acţiunea şi a obligat societatea pârâtă la plata sumei de 14.671.850 lei, reprezentând contravaloarea produselor livrate şi la 12.308.483 lei penalităţi, cu 1.931.495 lei, cheltuieli de judecată.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa de fond a reţinut că, între părţi, s-a încheiat un contract de comision, pentru comercializare confecţii textile, cu obligaţia pentru comisionar de a vinde produsele la preţul de livrare, plus T.V.A şi adaos comercial, aceasta achitând comitentului, valoarea produselor vândute, la preţul din factură.
A mai reţinut instanţa că părţile au prevăzut în contract penalităţi pentru fiecare zi de întârziere în executarea obligaţiilor contractuale, iar pârâta, deşi notificată, nu a achitat reclamantei valoarea produselor.
Apelul declarat de către societatea pârâtă, împotriva sentinţei tribunalului, a fost admis de Curtea de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi comercial, prin Decizia nr. 579, pronunţată, la 25 aprilie 2001, în dosarul nr. 2563/2001.
Prin această decizie, instanţa de apel a reţinut că, în raport cu clauzele contractului de comision, din momentul predării confecţiilor, apelanta-pârâtă a devenit proprietarul acesteia şi datora plata preţului pentru care intimata-reclamantă a emis 3 facturi, decontate parţial la data introducerii acţiunii şi integral până la judecarea apelului.
Acest fapt constituie dovada vânzării mărfurilor, iar neachitarea lor, motiv pentru care apelanta-pârâtă datorează penalităţi contractuale, întrucât nu a prezentat reclamantei decât situaţia operaţiunilor comerciale.
Pentru aceste considerente, instanţa de apel a schimbat în parte sentinţa, în sensul că a respins, ca rămas fără obiect, capătul de cerere privind plata preţului şi a menţinut celelalte dispoziţii ale sentinţei.
Decizia instanţei de apel a fost atacată cu recurs de apelanta-pârâtă, care, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 şi 10 C. proc. civ., susţine că nu datorează penalităţi, deoarece, potrivit prevederilor contractului de comision, comitentul (adică reclamanta) rămâne proprietarul bunurilor care fac obiectul contractului, până la achitarea integrală a contravalorii acestora.
Facturile emise de reclamantă nu prevăd nici un termen de plată, iar reclamanta nu a depus nici un calcul obiectiv pentru penalităţile pretinse.
Recursul declarat de pârâtă este fondat şi urmează să fie admis pentru următoarele considerente:
Atât prima instanţă, cât şi instanţa de apel au reţinut, pe baza probelor administrate, că raporturile dintre părţi s-au întemeiat pe un contract de comision, nu pe un contract de vânzare-cumpărare.
În acest contract s-a prevăzut expres că reclamanta-comitent rămâne proprietarul bunurilor, care fac obiectul contractului, până la achitarea de către comisionară a contractului acestora.
Se mai precizează în contract că, la sfârşitul fiecărei luni, se efectuează de către părţi un inventar al produselor aflate în stoc, iar comisionarul se obligă ca, pe data de 15 şi 30 ale lunii, să pună la dispoziţia comitentului acela documentele din care să rezulte operaţiunile comerciale efectuate şi să achite sumele încasate.
Reclamanta a depus la dosar copia contractului, copiile facturilor emise, copiile avizelor de însoţire a mărfii şi copia unei cereri adresate Judecătoriei Ploieşti, pentru notificarea pârâtei cu privire la sumele pretinse.
Din această copie nu rezultă însă, că notificarea a fost transmisă societăţii pârâte, iar din copiile facturilor fiscale, depuse la dosar, nu rezultă scadenţa acestora.
Reclamanta-intimată nu a făcut dovada că pârâta-comisionar nu şi-a îndeplinit obligaţiile asumate prin contract, în sensul că nu i-a pus la dispoziţie actele contabile, privind aporturile comerciale referitoare la produsele preluate prin contractul de comision şi care, până la data vânzării, rămâneau, potrivit contractului, proprietatea reclamantei-comitent.
În aceste împrejurări, obligarea pârâtei-recurente la plata penalităţilor către reclamantă nu se justifică, aceasta nefăcând dovada că pârâta-comisionar şi-a încălcat obligaţiile contractuale.
În baza dispoziţiilor art. 312 alin. (2) C. proc. civ., Decizia instanţei de apel va fi modificată în sensul respingerii capătului de cerere din acţiunea reclamantei, pentru plata penalităţilor de întârziere.
În baza dispoziţiilor art. 274 C. proc. civ., intimata-reclamantă urmează să fie obligată la plata sumei de 3.060.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată în apel şi recurs, în favoarea recurentei pârâte.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de pârâta, SC L.D. SRL Craiova, împotriva deciziei nr. 579 din 25 aprilie 2001 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios administrativ, pe care o modifică, în sensul că respinge şi capătul de cerere referitor la penalităţi de întârziere.
Obligă intimata-reclamantă SC R.M. SRL Ploieşti la plata sumei de 3.060.000 lei cheltuieli de judecată în apel şi recurs.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 17 aprilie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 237/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 238/2003. Comercial → |
|---|
