CSJ. Decizia nr. 2462/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2462/2003
Dosar nr. 446/2003
Şedinţa publică din 6 mai 2003
Asupra contestaţiei în anulare de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta L.T. a chemat-o în judecată pe pârâta SC C.L. SA, solicitând obligarea acesteia la plata sumei de 21.000 dolari S.U.A., reprezentând rest de plată pentru produsele livrate în baza contractului nr. 250/CC/1999.
Prin sentinţa civilă nr. 7829 din 24 noiembrie 2000, Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, a respins excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi excepţia de neexecutare a contractului, ca neîntemeiate.
A obligat-o pe pârâtă la plata către reclamantă a sumei de 21.000 dolari S.U.A., echivalent în lei, reprezentând plata produselor livrate şi a sumei de 18.400.000 lei cheltuieli de judecată.
Prin Decizia civilă nr. 771 din 17 mai 2001, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis apelul formulat de pârâta SC C.L. SA, împotriva sentinţei mai sus menţionate, pe care a schimbat-o în tot şi, pe fond, a respins acţiunea reclamantei, ca nefondată.
A respins apelul formulat de reclamanta L.T. împotriva aceleiaşi sentinţe şi a obligat-o pe apelanta-reclamantă la plata sumei de 8.136.900 lei cheltuieli de judecată către apelanta-pârâtă SC C.L. SA.
Prin Decizia nr. 6864 din 15 noiembrie 2002, Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, a admis recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei curţii de apel, pe care a modificat-o, în sensul că a respins apelul pârâtei, ca nefondat, menţinând celelalte dispoziţii ale deciziei.
A anulat recursul pârâtei declarat împotriva aceleiaşi decizii, ca netimbrat.
A obligat-o pe recurenta-pârâtă la plata către recurenta-reclamantă a sumei de 12.930.350 lei cheltuieli de judecată în recurs.
În motivarea acestei soluţii, în considerentele deciziei pronunţate, instanţa a reţinut, în ce priveşte recursul reclamantei, că între cele trei părţi, vânzător, cumpărător – beneficiar şi importator, s-a încheiat un contract cu o natură juridică sui generis, respectiv, pe un contract de vânzare cumpărare s-a grefat un contract de comision, fiecare păstrându-şi caracterele specifice.
A reţinut că în primul raport obligaţional, instanţa de apel a interpretat greşit obligaţiile părţilor, care, în esenţă, erau de transmitere a bunului din partea reclamantului, obligaţie executată şi din partea cumpărătorului de plată a preţului, obligaţie neexecutată integral.
A mai reţinut, de asemenea, că cel de-al doilea raport obligaţional privea îndatoririle comitentului şi comisionarului, iar comisionarul nu răspunde pentru îndeplinirea obligaţiilor luate de persoanele cu care a contract, el îndeplinindu-şi îndatoririle stabilite în contract şi având dreptul la onorariu, indiferent dacă preţul a fost plătit sau nu de către cumpărător.
Referitor la recursul pârâtei a reţinut că acesta este netimbrat şi deşi pârâta a precizat că-şi retrage recursul declarat, întrucât, potrivit dispoziţiilor art. 20 din Legea nr. 146/1997 şi art. 9 din OG nr. 32/1995, taxele de timbru se plătesc anticipat, sub pedeapsa anulării acţiunilor şi cererilor adresate instanţelor judecătoreşti, toate aspectele privind legalitatea şi temeinicia hotărârilor judecătoreşti nu mai pot fi analizate, recursul anulându-se ca netimbrat.
Recurenta-pârâtă SC C.L. SA a formulat contestaţie în anulare împotriva deciziei nr. 6864 din 15 noiembrie 2002, pronunţate de Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, întemeindu-se pe dispoziţiile art. 318 C. proc. civ. şi susţinând că dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale.
Contestatoarea arată, astfel, că greşeala materială constă în aceea că instanţa de recurs nu a judecat excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a SC C.L. SA invocate prin întâmpinarea acesteia, excepţie absolut peremptorie şi de fond, respectiv, a anulat, ca netimbrat, recursul SC C.L. SA, care a fost retras expres şi prin care se reitera acelaşi mijloc de apărare: excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a SC C.L. SA.
Mai arată că excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a SC C.L. SA a fost ridicată şi în şedinţa publică din 20 martie 2002, având în vedere că, datorită caracterului absolut peremptoriu şi de fond al acesteia, poate fi ridicată în orice stare a procesului.
În fine, concluzionează că instanţa s-a pronunţat asupra timbrării unui recurs inexistent, după ce, în prealabil, acesta a fost retras pe motivul că excepţiile invocate au fost reiterate şi pe calea întâmpinării, lipsind recursul SC C.L. SA, lucru de înţeles, atâta timp cât aceasta a fost descărcată de obligaţii faţă de L.T.
Contestaţia în anulare nu este fondată şi urmează a fi respinsă potrivit considerentelor ce vor fi arătate în continuare.
În conformitate cu dispoziţiile art. 318 C. proc. civ., hotărârile instanţelor de recurs mai pot fi atacate cu contestaţie, când dezlegarea dată este rezultatul unei greşeli materiale sau când instanţa, respingând recursul sau admiţându-l numai în parte, a omis, din greşeală, să cerceteze vreunul din motivele de modificare sau de casare.
Contestaţia în anulare este o cale extraordinară de atac, admisibilă numai în cazurile limitativ prevăzute de lege, prin care se urmăreşte anularea unei hotărâri definitive, dacă la pronunţarea ei nu s-au observat neregularităţile actelor de procedură ori dacă soluţia este rezultatul unei erori materiale evidente (art. 317 şi 318 C. proc. civ.).
Ca atare, greşelile instanţei de recurs, care pot deschide calea contestaţiei în anulare, sunt greşeli de fapt şi nu de judecată, în aprecierea probelor ori de interpretare a dispoziţiilor legale.
În speţă, se constată că este criticată hotărârea instanţei de recurs sub aspectul neexaminării şi nepronunţării asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a SC C.L., care, susţine contestatoarea, a fost invocată atât prin întâmpinarea depusă în cadrul recursului reclamantei, cât şi în propriul recurs, pe care şi l-a retras, fără ca instanţa să ia act de retragere, aşa cum s-ar fi impus, ci pronunţându-se greşit, prin anularea recursului, ca fiind netimbrat.
Criticile contestatoarei nu sunt, însă, fondate, pentru că instanţa de recurs s-a pronunţat asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei, astfel cum a fost ea invocată prin întâmpinare, atunci când a examinat recursul reclamantei (filele 3 şi 4 din Decizia C.S.J. nr. 6864 din 15 noiembrie 2002).
În ce priveşte recursul pârâtei, se constată că, în mod corect, a fost anulat ca netimbrat, deoarece recurenta-pârâtă a fost citată cu menţiunea de a timbra recursul pe care l-a declarat, la data de 28 februarie 2002, (dosar recurs) şi nu s-a conformat dispoziţiei instanţei, iar cererea de retragere a recursului este ulterioară.
Or, prin art. 1 din Legea nr. 146/1997, privind taxele judiciare de timbru, a fost statuat principiul potrivit căruia acţiunile şi cererile introduse la instanţele judecătoreşti sunt supuse taxelor judiciare de timbru prevăzute de acest act normativ, taxe datorate atât de persoanele fizice, cât şi de persoanele juridice, care se plătesc anticipat sau, în mod excepţional, până la termenul stabilit de instanţă, de regulă, primul termen de judecată.
Potrivit prevederilor art. 9 din OG nr. 32/1995, art. 20 alin. (3) din Legea nr. 146/1997 şi Normelor de aplicare a acestui act normativ, în cazul în care partea nu achită taxa judiciară de timbru şi/sau timbrul judiciar, cererea părţii se anulează, după caz, ca netimbrată sau insuficient timbrată.
Prin urmare, pentru ca recursul pârâtei să poată fi examinat sub aspectul excepţiilor procedurale invocate, cât şi pe fond sau să se ia act de retragerea lui, aşa cum s-a cerut ulterior, se impunea ca recurenta-pârâtă să achite mai întâi taxele de timbru datorate odată cu introducerea recursului.
Din momentul citării cu menţiunea de timbrare, pârâta nu mai avea altă opţiune decât timbrarea corespunzătoare sau contestarea taxelor de timbru, urmând procedura prevăzută de lege, ceea ce în speţă nu s-a întâmplat, pentru că netimbrarea, aşa cum s-a arătat mai sus, fiind o condiţie prealabilă, ce trebuia îndeplinită din chiar momentul introducerii cererii adresate instanţei, nesatisfăcută, nu poate conduce decât la anularea cererii, astfel cum s-a arătat mai sus.
În consecinţă, se reţine că, în cauză, nu sunt îndeplinite cerinţele art. 318 C. proc. civ. pentru anularea deciziei nr. 6864 din 15 noiembrie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia comercială, care va fi menţinută ca fiind legală şi se va respinge contestaţia în anulare formulată de SC C.L. SA, ca nefondată.
În conformitate cu dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., contestatoarea va fi obligată să plătească intimatei suma de 20.000.000 lei, reprezentând cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondată, contestaţia în anularea deciziei nr. 6864 din 15 noiembrie 2002 a Curţii Supreme de Justiţie, formulată de contestatoarea SC C.L. SA Braşov.
Obligă contestatoarea să plătească intimatei, L.T. din Cipru, suma de 20.000.000 lei, cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 6 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2460/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 2463/2003. Comercial → |
|---|
