CSJ. Decizia nr. 2482/2003. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2482/2003
Dosar nr. 6796/2001
Şedinţa publică din 7 mai 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 18 septembrie 2000, reclamanta SC A.R.C. SA a solicitat obligarea pârâtei Universitatea de Medicină şi farmacie C.D. la plata sumei de 48.235.337 lei, despăgubiri civile, cu cheltuieli de judecată.
Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, prin sentinţa civilă nr. 263 din 17 ianuarie 2001, a respins, ca nefondată, acţiunea reclamantei şi a luat act că nu s-au solicitat cheltuieli de judecată.
Prin Decizia civilă nr. 959, din 5 iunie 2001, a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V a comercială, s-a respins, ca nefondat, apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei tribunalului.
Pentru a hotărî astfel, s-a reţinut că reclamanta nu a suferit nici un prejudiciu prin încetarea contractelor încheiate cu pârâta ca urmare a modificării tarifelor serviciilor unilateral de către prestator, a hotărârii comisiei de comparare şi adjudecare prin care s-a declarat câştigătoare o altă ofertă mai avantajoasă şi cu un preţ mai mic şi a acceptării reclamantei de a participa la procedura de selecţie de oferte de preţ, organizată potrivit OG nr. 12/1993 din data de 9 ianuarie 2000. Că, în mod nejustificat, reclamanta a pretins suma de 41.752.384 lei cu titlu de despăgubiri şi fără o bază de calcul cât timp, în perioada 1 martie – 1 iunie 2000, nu au fost efectuate servicii de supraveghere şi nu s-au plătit drepturi salariale, care să determine facturarea unor ore prestate.
Cu privire la diferenţa de curs valutar, în contract, nu s-a prevăzut nici o clauză în acest sens.
În termen legal, reclamanta a declarat recurs, împotriva acestei decizii, susţinând că este nelegală şi netemeinică.
Prin întâmpinare, intimata a solicitat respingerea recursului, întrucât suma pretinsă cu titlu de despăgubiri, nu are temei legal.
A susţinut recurenta că instanţa de apel a nesocotit convenţia părţilor cu privire la stabilirea anticipată a daunelor în situaţia în care intimata beneficiară nu respecta termenul de 90 de zile pentru rezilierea contractuală, potrivit clauzelor de la pct. 7.3 din contractul de supraveghere şi pct. 6.7 din contractul de întreţinere ascensoare.
În cel de al doilea motiv, recurenta a arătat că, în mod greşit, instanţa a reţinut că intimata a anunţat-o cu privire la efectuarea procedurii de achiziţionare a serviciilor de ascensoare prin comparare de oferte, că actele normative, invocate de intimată, nu anulează cele două contracte, de întreţinere şi supraveghere ascensoare, încheiate de părţi în anul 1997. Că oferta comunicată de intimată a fost făcută doar formal şi telefonic despre intenţia de a contacta un alt prestator pentru servicii ascensoare.
S-a precizat că majorarea tarifului, intervenită în timpul efectuării contractului, s-a făcut cu respectarea punctelor 8.2 din contractul de întreţinere şi 4.2 din contractul de supraveghere ascensoare şi după comunicarea notificărilor înaintate intimatei, conform actelor depuse la dosar.
În ultimul motiv de recurs s-a susţinut că intimata a încetat contractele încheiate cu recurenta, încălcând clauza de preaviz, de 90 de zile, şi, astfel, îi datorează, cu titlu de sancţiune, tariful pentru această perioadă, care reprezintă stabilirea anticipată a daunelor, potrivit clauzelor contractuale.
Examinând recursul declarat de reclamantă, prin prisma motivelor invocate, Curtea constată că acesta nu este întemeiat.
Între părţi s-au încheiat contractele nr. 14465/70003 din 1 septembrie 1997 şi 14465/70003 din 2 octombrie 1997, de revizii tehnice cuvenite pentru ascensoare, şi contractul nr. 14586/70003 din 6 octombrie 1997, de supraveghere pentru ascensoare, potrivit cărora intimata-pârâtă avea obligaţia achitării executantului a contravalorii facturii şi a lucrărilor efectuate în termen de 7 zile de la emiterea facturii.
Ulterior, intimata a comunicat recurentei obligaţia privind respectarea dispoziţiilor legale, în vigoare, referitoare la achiziţiile publice de servicii şi i-a propus să participe la procedura de achiziţie prin compararea de oferte.
Cu adresa nr. 3381 din 9 ianuarie 2000, recurenta a înaintat intimatei oferta de preţ pentru întreţinere ascensoare şi supraveghere, la care a anexat şi actele necesare, şi, prin aceasta, şi-a manifestat poziţia sa, de a accepta să participe la procedura de selecţie de oferte de preţ, în condiţiile OG nr. 12/1993.
Susţinerea recurentei din răspunsul la interogatoriul luat, că a fost anunţată formal şi telefonic şi nu i s-au comunicat condiţiile de participare şi clasificare la compararea de oferte şi la fel de formală a fost oferta sa pentru a menţine relaţiile contractuale pe care părţile le aveau de mai mulţi ani, va fi înlăturată, fiind o simplă apărare fără a avea suport probator.
Aşa fiind, în urma hotărârii comisiei de comparare şi adjudecare, prin care s-a declarat câştigătoare o altă ofertă mai avantajoasă, care nu a fost contestată de recurentă, contractele de revizii tehnice curente şi de întreţinere şi-au încetat valabilitatea, chiar dacă se aflau în curs de executare.
Susţinerea recurentei că majorarea tarifului, intervenită în cursul executării contractului, i s-a comunicat intimatei, şi aceasta a acceptat şi a efectuat plata, este fără relevanţă cât timp contractul şi-a încetat valabilitatea din alte cauze.
Critica recurentei, că instanţele i-au respins acţiunea, fără a avea în vedere convenţia părţilor cu privire la plata anticipată a daunelor, în situaţia în care intimata beneficiară nu respectă termenul de preaviz, de 90 de zile, pentru rezilierea contractelor este neîntemeiată pentru următoarele considerente:
Părţile au stabilit la punctul 3.1 şi 3.2 din contractul 70003 clauza, conform căreia rezilierea acestuia se face prin acordul părţilor sau din iniţiativa oricăreia dintre părţi, ce se va comunica cu o anticipaţie de 90 zile, prin proces verbal de negociere directă încheiat la sediul executantului.
În speţă, convenţia dintre părţi a încetat ca urmare a hotărârii comisiei de comparare şi adjudecare, prin care s-a declarat câştigătoare o altă ofertă decât cea a intimatei, care, prin aceasta, şi-a manifestat acordul său de voinţă de a participa la această formă de licitaţie, aşa încât nu se mai poate invoca nerespectarea clauzelor contractuale privind rezilierea contractului.
Nici critica recurentei că instanţele nu au avut în vedere clauzele de la pct. 7.3 din contractul de supraveghere şi 6.7 din contractul de întreţinere ascensoare, care prevăd că nerespectarea termenului de reziliere atrage după sine plata de către beneficiară a unei sume egale cu valoarea contractului pe o perioadă de 90 de zile, nu este întemeiată.
Este adevărat că părţile au stipulat această clauză în contract, dar reclamanta, la baza calculului sumei de 41.752.384 lei, nu a avut în vedere valoarea contractului şi ultimele tarife ce i s-au comunicat de intimată, aşa cum a recunoscut în răspunsul la interogatoriul luat (punctul 4 dosar fond), în valoare reactualizată.
Pe de altă parte, potrivit punctului 4.2 din contractul nr. 14586/70003 din 6 octombrie 1997, valoarea lunară a acestuia este în funcţie de numărul de ore de supraveghere efectuate, dar, cum în perioada 1 martie – 1 iunie 2000, nu s-au efectuat servicii de supraveghere, reclamanta a stabilit cuantumul despăgubirilor în afara convenţiei părţilor şi cu încălcarea prevederilor art. 969 C. civ.
Faţă de cele reţinute mai sus, reclamantei nu i se poate acorda nici suma de 6.482.953 lei, reprezentând diferenţa de curs leu / dolar pentru despăgubirile pretinse, în sumă de 41.752.384 lei.
Pentru toate aceste considerente, Curtea constată că Decizia instanţei de apel este legală şi temeinică şi urmează ca, potrivit dispoziţiilor art. 312 alin. (1) C. proc. civ., să se respingă, ca nefondat, recursul declarat de reclamantă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC A.R.C. SA Bucureşti, împotriva deciziei nr. 959 din 5 iunie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
IREVOCABILĂ.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 mai 2003.
← CSJ. Decizia nr. 2481/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 2485/2003. Comercial → |
---|