CSJ. Decizia nr. 2485/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2485/2003
Dosar nr. 8012/2001
Şedinţa publică din 7 mai 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Autoritatea pentru Privatizarea şi Administrarea Participaţiilor Statului a chemat-o în judecată pe pârâta S.C. C.A. S.A. Alba Iulia şi a solicitat ca, prin sentinţa care se va pronunţa, să fie obligată la plata sumei de 18.666.227 lei, reprezentând daune interese moratorii calculate la nivelul dobânzilor bonificare de B.R.D. la depozitele constituite de persoanele juridice pe termen de un an, cu motivarea că dividendele aferente anului 1996 s-au plătit cu întârziere.
Tribunalul Alba, prin sentinţa nr. 129 pronunţată la 6 martie 2001, a respins acţiunea reclamantei considerând că pretenţiile pentru plata dobânzilor pentru depozite bancare nu se încadrează în prevederile art. 43 C. com.
Sentinţa a fost confirmată de Curtea de Apel Alba Iulia care, prin Decizia nr. 495 din 13 iunie 2001, a respins, ca nefondat, apelul reclamantei Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului.
Curtea a reţinut că obligaţia de plată a dividendelor este cherabilă şi nu portabilă, ceea ce înseamnă că acţionarul creditor are obligaţia să se prezinte la sediul societăţii şi să ceară plata. A mai reţinut instanţa de apel că propria neglijenţă a apelantei nu poate constitui temei pentru valorificarea unui drept.
Împotriva deciziei pronunţată în apel a declarat recurs reclamanta Autoritatea pentru Privatizare şi Administrare a Participaţiilor Statului.
Recurenta a formulat critici pentru motive de netemeinicie şi nelegalitate pe care nu le-a dezvoltat separat, aşa cum dispune art. 303 alin. (3) C. proc. civ.
În esenţă, recurenta a susţinut că s-au aplicat greşit prevederile art. 59 C. com., că principiul cherabilităţii plăţii nu este aplicabil în cauza dedusă judecăţii, întrucât esenţială este obligaţia de plată a dividendelor şi nu locul executării acestora pentru că altfel s-ar ajunge la concluzia că, pentru plata dividendelor, s-a încheiat un contract cu S.C. C.A. S.A.
Izvorul obligaţiei de plată a dividendelor, a precizat recurenta, este Legea nr. 31/1990 din care citează art. 111 potrivit căruia cuantumul şi distribuirea dividendelor către acţionarii societăţii se stabilesc de către A.G.A., odată cu aprobarea bilanţului contabil.
Recurenta a mai susţinut că era îndreptăţită să solicite daune – interese în conformitate cu art. 1088 C. civ. şi art. 43 C. com., că aceste daune au rolul de a acoperi prejudiciul pe care creditorul îl suferă ca urmare a executării cu întârziere a obligaţiei.
Condiţiile prevăzute de art. 43 C. com. pentru acordarea dobânzii legale, a precizat recurenta în dezvoltarea aceloraşi susţineri, sunt îndeplinite, aşa încât dobânda curge de drept şi i se cuvine creditorului de la data exigibilităţii plăţii. În ce priveşte cuantumul dobânzii, citând dispoziţiile art. 9 alin. (61) din Legea nr. 99/1999, recurenta a susţinut că instituţiile publice au obligaţia să deruleze fondurile rezultate din operaţiuni de privatizare prin conturi deschise la trezoreria statului.
În fine, recurenta a invocat şi art. 17 din Legea nr. 146/1997 în sprijinul susţinerii că nu datorează taxa de timbru şi timbrul judiciar.
Recursul este nefondat pentru următoarele considerente:
În calitate de acţionară la S.C. C.A. S.A., recurenta a încasat dividendele începând cu data de 3 iunie 1998, cum se confirmă de altfel, în cuprinsul acţiunii.
Pe perioada cuprinsă între data de 16 aprilie 1998 – 30 septembrie 1999 recurenta a pretins, pentru dividendele stabilite pentru exerciţiul financiar al anului 1996, dobânzi bonificate de B.R.D. la depozitele constituite de persoanele juridice pe termen de un an.
Este adevărat astfel cum susţine recurenta, în alţi termeni, că obligaţia de plată a dobânzilor este comercială şi că, deci se supune normelor de drept comercial.
În aceste condiţii sunt aplicabile dispoziţiile art. 43 C. com., invocate în cuprinsul acţiunii.
Datoriile comerciale lichide şi plătibile în bani, dispune art. 43 C. com., produc dobândă de drept din ziua în care devin exigibile.
De principiu, recurenta era îndreptăţită la dobânda comercială numai că, în cauză, s-a solicitat dobânda la depozitele constituite la B.R.D. de către recurentă, care presupune existenţa unui contract între aceasta şi banca ce o deserveşte.
Aceste dobânzi nu se confundă însă cu dobânda legală aplicabilă în materie comercială pentru obligaţiile plătibile în bani.
Recurenta a susţinut că art. 43 C. com. se referă la „dobânda de drept", adică la orice dobândă comercială, deci şi la cea practicată de B.R.D. pentru depozite pe termen de un an.
Raportând dispoziţiile art. 43 la art. 1 C. com. şi art. 1088 alin. (1) C. civ., prin care se realizează aşa numita „evaluare legală" a cuantumului prejudiciului în cazul daunelor moratorii referitoare la obligaţii care au ca obiect o sumă de bani, este de reţinut că acestea (daunele moratorii) „nu pot cuprinde decât dobânda legală".
În înţelesul acestui text, dobânda legală constituie un criteriu de evaluare a daunelor – interese o comensurare prestabilită şi obligatorie a lor la nivelul dobânzii legale.
Recurenta, aşa cum s-a mai arătat, a stăruit în toate instanţele la plata dobânzii cuvenite pentru depozitele constituite la B.R.D. pe termen de un an pe considerentul că şi aceasta este o dobândă comercială.
Solicitarea sa este însă contrară dispoziţiilor art. 43 C. com., raportate la art. 1088 alin. (1) C. com., faţă de natura contractuală a dobânzii pentru depozite.
Dividendele care se încasează de Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului se varsă la buget, aşa cum rezultă în susţinerile recurentei, iar faptul că fondurile astfel constituite se derulează prin conturi deschise la trezoreria statului, conform Legii nr. 99/1999 [art. 9 alin. (61)] nu o îndreptăţeşte la altă dobândă decât cea legală, aplicabilă datoriilor comerciale plătibile în bani.
Din textul citat de recurentă art. 9 alin. (61) din Legea nr. 99/1999 rezultă, evident, că derularea fondurilor se realizează prin conturi deschise la trezorerie şi nu prin depozite pe termen, aşa cum a arătat în sprijinul susţinerii că a cuantificat corect suma pretinsă drept dobândă.
Pentru acelaşi considerent nu poate fi primită nici critica potrivit căreia creditorul are dreptul la dobânda pe care ar fi încasat-o dacă ar fi avut suma de bani depusă sub formă de depozit în bancă.
În ideea de despăgubire integrală pentru neexecutarea obligaţiilor comerciale „plătibile în bani", art. 1088 alin. (2) C. civ. prezumă existenţa daunelor, iar alin. (1) din acelaşi articol trimite la dobânda legală. In caz contrar, s-ar pune problema probării atât a pierderii, cât şi a câştigului nerealizat, ori acţiunea nu vizează o astfel de cerere.
În recurs, reclamanta a întocmit un calcul subsidiar al dobânzilor raportate la taxa de scont B.N.R., dar pentru că acţiunea şi criticile din recurs privesc dobânda comercială la depozit B.R.D., calculul depus nu poate fi primit fără a se considera modificate temeiurile pretenţiilor care au format obiectul dosarului.
În ce priveşte aplicarea art. 59 C. com., este adevărat că aceste prevederi se referă la obligaţii comerciale de natură contractuală, aşa cum a susţinut recurenta dar argumentele invocate de aceasta nu sunt de natură să ducă la modificarea soluţiei pentru motivele deja arătate.
Cu această motivare soluţia pronunţată în apel va fi menţinută şi, cum nu se constată motive de casare / modificare a acesteia, potrivit art. 312 C. com., recursul va fi respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
IN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor Statului (F.P.S. Bucureşti) împotriva deciziei nr. 495 din 13 iunie 2001 a Curţii de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 7 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2482/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 2486/2003. Comercial → |
|---|
