CSJ. Decizia nr. 2606/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2606/2003
Dosar nr. 1789/2001
Şedinţa publică din 15 mai 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 21 decembrie 1999, reclamanta SC C.H. SRL Constanţa a chemat în judecată pe pârâta, SC A.S.R. SA, sucursala Constanţa, solicitând instanţei ca, prin hotărârea pe care o va pronunţa, s-o oblige pe aceasta să-i plătească diferenţa de 7.458.642 lei ce i se cuvine, pentru reparaţiile anterior executate la un autoturism asigurat şi avariat, cu penalităţi de întârziere în sumă de 38.995.024 lei şi cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, reclamanta a arătat că, în baza poliţei de asigurare încheiată între SC E. SRL Constanţa şi pârâta SC A.S.I.R. SA, sucursala Constanţa, având ca obiect asigurarea autoturismului Skoda Octavia, s-a convenit asupra despăgubirilor datorate de asigurător asiguratului, în eventualitatea producerii unui accident rutier.
Cum, riscul asigurat s-a produs, SC E. SRL a apelat la reclamantă pentru executarea lucrărilor de reparaţii, aşa cum acestea au fost nominalizate în procesul-verbal de constatare din 31 mai 1999, semnat şi de reprezentanţii pârâtei, şi al căror cost s-a cifrat la suma totală de 12.390.000 lei.
Cu toate acestea, pârâta SC A.S.R. SA, sucursala Constanţa, a acceptat numai parţial la plată factura nr. 5359690 din 1999, în sensul că, din totalul contravalorii reparaţiilor de 12.390.000 lei, a achitat numai suma de 4.942.320 lei, refuzând nejustificat diferenţa de 7.458.642 lei.
Având în vedere că factura care conţinea clauza penală a fost, totuşi, acceptată la plată, chiar dacă numai parţial, reclamanta a apreciat că pârâta şi-a însuşit, în condiţiile arătate, şi clauza penală, şi, deci, că, în aceste circumstanţe, aceasta îi datorează şi penalităţi de întârziere în plată, în sumă de 38.995.024 lei.
Prin sentinţa nr. 2077/Com din 1 septembrie 2000, pronunţată în rejudecare, Tribunalul Constanţa, secţia comercială, a respins acţiunea ca nefondată.
Apelul declarat împotriva sus menţionatei sentinţe de reclamanta SC C.H. SRL Constanţa a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 1081 din 19 decembrie 2000, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială.
Pentru a hotărî astfel, ambele instanţe au reţinut, în esenţă, că, la baza executării lucrărilor de reparaţii efectuate la autoturismul asigurat şi ulterior avariat, nu a existat nici un fel de raport juridic în temeiul căruia, reclamanta să fie îndrituită să solicite obligarea pârâtei la plata contravalorii reparaţiilor.
Totodată, instanţele au mai reţinut că, în lipsa unui astfel de raport, reclamanta, nu-şi poate valorifica pretenţiile nici în temeiul contractului de asigurare, încheiat între SC E. SRL, în calitate de asigurat, şi, respectiv, proprietar al autoturismului avariat, şi pârâta SC A.S.R. SA, sucursala Constanţa, în calitate de asigurător, faţă de care reclamantă are calitatea de terţ.
În sfârşit, instanţele au mai reţinut că, faţă de faptul că asiguratul a plătit numai două din cele 10 rate prevăzute în contractul de asigurare, sumele cuvenite acestuia, cu titlu de despăgubiri, se cifrează numai la suma de 4.942.320 lei, care, de altfel, a şi fost achitată şi, ca urmare, că, pentru diferenţa de 7.458.642 lei, nu exista nici un temei pentru acordarea acesteia, întrucât, într-o astfel de situaţie, s-ar ajunge la îmbogăţirea fără just temei a asiguratului în dauna asigurătorului, respectiv, a pârâtei.
Împotriva deciziei instanţei de apel, a declarat recurs reclamanta SC C.H. SRL Constanţa, susţinând, în esenţă, că, din moment ce a efectuat lucrările de reparaţii la autoturismul avariat, astfel cum acestea au fost nominalizate în procesul-verbal de constatare semnat de reprezentanţii SC A.S.R. SA, pârâta îi datorează integral suma de 12.390.000 lei, care reprezintă costul total al acestora, în baza contractului de asigurare încheiat între beneficiarul lucrărilor, SC E. SRL, în calitate de asigurat, şi pârâta SC A.S.R. SA, în calitate de asigurator, şi nu numai suma de 4.942.320 lei, mai ales în condiţiile în care, la primirea facturii, nu a formulat nici o obiecţiune, ci, dimpotrivă, a procedat, e adevărat cu întârziere, la plata parţială a sumei, ceea ce ar echivala cu însuşirea în totalitate a debitului.
Mai susţine recurenta că, atâta timp cât, la prezentarea autoturismului, pentru efectuarea reparaţiilor, acesta a fost însoţit de procesul-verbal de constatare, care a fost semnat şi de inspectorii SC A.S.R. SA, fără, însă, ca aceştia s-o încunoştinţeze de faptul că asigurata SC E. SRL nu a achitat în totalitate ratele aferente, prevăzute în contractul de asigurare, înseamnă că pârâta a acţionat cu rea credinţă şi, ca urmare, că, faţă de această situaţie, greşit instanţele au exonerat-o de plata diferenţei de 7.447.680 lei, care era datorată, respingând şi, respectiv, menţinând soluţia de respingere a acţiunii.
În consecinţă, reclamanta solicită admiterea recursului, casarea deciziei atacate şi trimiterea cauzei spre rejudecare.
Recursul declarat de reclamantă nu este fondat.
Din examinarea actelor de la dosar, rezultă că, urmare accidentului de circulaţie, care a avut loc la 31 mai 1999, pârâta SC A.S.R. SA, sucursala Constanţa, a întocmit, pentru autoturismul avariat, marca Skoda Octavia, dosarul de daună nr. 25.100 din 1999, la soluţionarea căruia s-a constatat că SC E. SRL, în calitate de proprietar al acestuia, şi, totodată, de asigurat şi beneficiar al lucrărilor de reparaţii executate de reclamantă, a achitat numai 2 din cele 10 rate prevăzute în contractul de asigurare încheiat cu pârâta SC A.S.R. SA, sucursala Constanţa, precum şi că, în raport cu ratele plătite, acesteia i se cuvine, pentru producerea riscului asigurat, cu titlu de despăgubiri, numai suma de 4.942.320 lei, care, în fapt, a şi fost achitată, astfel cum se confirmă chiar prin petitul acţiunii.
În ce priveşte diferenţa de 7.458.642 lei, până la concurenţa sumei de 12.390.000 lei, care reprezintă costul total al lucrărilor de reparaţii, şi care formează obiectul cauzei, se constată că, în mod justificat, aceasta nu a fost acordată de instanţe, în condiţiile în care, chiar reclamanta recunoaşte că a procedat la executarea lucrărilor la cererea proprietarului autoturismului avariat, SC E. SRL Constanţa, şi nu în baza unei comenzi emise de pârâtă, ceea ce demonstrează lipsa oricărui raport juridic în temeiul căruia reclamanta să solicite îndeplinirea exactă a obligaţiei de către pârâta SC A.S.R. SA, sucursala Constanţa, obligaţie care, în realitate, potrivit celor arătate anterior, este inexistentă, şi în caz contrar, plata de despăgubiri.
Pe de altă parte, reclamanta nu-şi poate întemeia pretenţiile nici pe contractul de asigurare, încheiat între beneficiara reparaţiilor SC E. SRL, în calitate de asigurat, şi pârâta SC A.S.R. SA, sucursala Constanţa, în calitate de asigurător, întrucât, aşa cum bine au reţinut instanţe, reclamanta are calitatea de terţ faţă de acest contract, cu alte cuvinte, nu poate formula, având în vedere principiul relativităţii efectelor contractului, nici o pretenţie în temeiul acestui contract în care nu a figurat ca parte.
Faptul că reclamanta susţine că inspectorii SC A.S.R. SA, sucursala Constanţa, au dat dovadă de rea-credinţă, în sensul că, deşi au semnat procesul-verbal de constatare, totuşi, nu au încunoştinţat-o despre restanţele înregistrate în plata ratelor de către beneficiara lucrărilor SC E. SRL sau că aceasta a mai procedat şi în alte situaţii la fel, adică a efectuat reparaţii la autoturisme avariate numai în baza contractului de asigurare, despre a cărei existenţă avea cunoştinţă, şi cu toate acestea, pârâta i-a decontat integral facturile, nu are nici o relevanţă, întrucât, în speţă, chiar şi în lipsa unei comenzi din partea pârâtei, se reţine că plata despăgubirilor s-a făcut în limitele şi corespunzător ratelor achitate de asigurat.
În sfârşit, se mai reţine, că, din susţinerile reclamantei, ar rezulta ca aceasta tinde la angajarea răspunderii civile delictuale a pârâtei în legătură cu neachitarea sumelor care fac obiectul acţiunii, însă, aşa cum bine au reţinut instanţele, în cauză, nu sunt întrunite elementele, cu referire specială la o eventuală culpă a pârâtei, care să justifice antrenarea unei astfel de răspunderi.
În concluzie, faţă de toate cele arătate, se reţine că, în mod greşit, reclamanta s-a îndreptat cu acţiune, pentru recuperarea prejudiciului pretins încercat, împotriva pârâtei, care nu avea nici o obligaţie de plată neîndeplinită faţă de aceasta, în loc să formuleze, eventual, pretenţiile împotriva beneficiarei lucrărilor de reparaţii, respectiv, SC E. SRL Constanţa, în calitate de proprietara autoturismului avariat.
Aşa fiind, recursul reclamantei, urmează a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta SC C.H. SRL Constanţa, împotriva deciziei nr. 1081/Com din 19 decembrie 2000 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 15 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 2604/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 2607/2003. Comercial → |
|---|
