CSJ. Decizia nr. 2604/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 2604/2003
Dosar nr. 4664/2000
Şedinţa publică din 15 mai 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 5 ianuarie 1999, reclamanta S.I.F. Transilvania SA Braşov a chemat în judecată pe pârâta SC P.S. SA Constanţa, solicitând instanţei ca, în contradictoriu cu aceasta, să dispună:
- suspendarea executării dispoziţiilor Hotărârii Adunării Generale a Acţionarilor de la SC P.S. SA Constanţa din data de 3 decembrie 1998, precum şi suspendarea executării dispoziţiilor procesului-verbal, care a stat la baza hotărârii atacate, până la soluţionarea definitivă a cauzei dedusă judecăţii.
- anularea Hotărârii Adunării Generale a Acţionarilor de la SC P.S. SA Constanţa din data de 3 decembrie 1998, precum şi anularea dispoziţiilor procesului-verbal care a stat la baza hotărârii atacate, în partea referitoare la majorarea capitalului social cu contravaloarea terenului, precum şi transformarea, prin novaţie, a unor contracte de asociere în participaţiune în contracte de leasing imobiliar şi toate actele subsecvente acestei hotărâri.
În motivarea acţiunii, reclamanta arată că, în şedinţa din 3 decembrie 1998, Adunarea Generală a Acţionarilor de la SC P.S. SA Constanţa a hotărât majorarea capitalului social al societăţii pârâte cu un număr de 191.206 acţiuni noi, emise ca urmare a includerii în capitalul social a contravalorii terenului pentru care s-a emis certificatul de proprietate, având seria 1407 nr. 2233 din 14 septembrie 1998.
Cum aceste acţiuni noi au fost atribuite în exclusivitate acţionarului F.P.S., deşi, potrivit art. 35 alin. (2) din OUG nr. 88/1997, acestea reveneau proporţional cotei din capitalul social, pe care o deţine fiecare acţionar, reclamanta consideră că hotărârea atacată, prin care s-a admis această măsură, este nelegală, aşa cum, de asemenea este nelegală şi sub aspectul că acţionarii au votat transformarea contractelor de asociere în contracte de leasing imobiliar, astfel că, prin executarea obligaţiilor asumate în aceste contracte, s-ar realiza în fapt înstrăinarea unor active ale societăţii pârâte, cu consecinţa diminuării patrimoniului acesteia, care ar conduce implicit la prejudicierea acţionarilor, datorită scăderii potenţialului financiar şi comercial al pârâtei.
Prin sentinţa civilă nr. 478/Com din 1 octombrie 1999, Tribunalul Constanţa, secţia comercială, a respins, ca nefondată, acţiunea formulată de reclamanta, S.I.F. Transilvania SA Braşov, împotriva pârâtei, SC P.S. SA Constanţa.
Apelul declarat împotriva acestei sentinţe de reclamanta S.I.F. Transilvania SA Braşov, a fost respins, ca nefondat, prin Decizia nr. 261/Com din 12 aprilie 2000, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa, secţia comercială.
Pentru a soluţiona astfel, ambele instanţe au reţinut, în esenţă, că, într-adevăr, potrivit art. 5 alin. (6) din HG nr. 55/1998, societăţile comerciale, cărora li s-a eliberat certificatul de atestare a dreptului de proprietate asupra terenurilor, se privatizează cu includerea valorii terenului în capitalul social, acţiunile aferente revenind F.P.S-ului şi celorlalţi acţionari, după caz, în funcţie de data la care terenurile au fost înscrise în cartea funciară şi de momentul dobândirii calităţii de acţionar, numai că aceste dispoziţii legale au fost modificate prin HG nr. 361/1998, care prevedea faptul că acţiunile aferente valorii majorate a capitalului social, revin F.P.S-ului, care le va oferi la vânzare acţionarilor societăţii comerciale, prin negocierea directă, proporţional cu cota parte din capitalul social deţinută de aceştia.
Or, cum HG nr. 361/1998, prin care a fost modificată HG 55/1998, a intrat în vigoare la 2 iulie 1997, deci, anterior datei de 3 decembrie 1998, când A.G.A. de la SC P.S. SA Constanţa a hotărât atribuirea acţiunilor aferente valorii majorate a capitalului social F.P.S.-ului, cu excluderea celorlalţi acţionari, instanţele au concluzionat că, în cauză, sunt incidente dispoziţiile acestui act normativ, respectiv HG nr. 361/1998, şi, ca urmare, acţiunea în anulare a hotărârii din 3 decembrie 1998 este neîntemeiată.
În plus, instanţa de apel a mai reţinut că sentinţa civilă nr. 425 din 15 aprilie 1999, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia contencios administrativ, rămasă irevocabilă prin Decizia nr. 3308 din 17 decembrie 1999 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia de contencios administrativ, prin care a fost anulată în parte HG nr. 361/1998, respectiv, art. I pct. 3, privind modificarea alin. (6) al art. 5 din HG nr. 55/1998, depusă ca act nou în apel, nu este incidentă în cauză, din moment ce în acel litigiu a figurat ca reclamanta S.I.F. Oltenia, deci o altă parte, şi nu S.I.F. Transilvania SA.
În ce priveşte anularea aceleiaşi hotărâri, în partea referitoare la transformarea prin novaţie a unor contracte de asociere în participaţiune în contracte de leasing imobiliar, instanţele au reţinut că nici sub acest aspect acţiunea în anulare nu este întemeiată, întrucât, pe de o parte, lipsa avizului F.P.S., pentru adoptarea acestei măsuri, nu este sancţionată cu nulitatea absolută a hotărârii, iar pe de altă parte, că, deşi, potrivit art. 1169 C. civ., reclamanta avea obligaţia să probeze că pârâta, SC P.S. SA, nu are în obiectul său de activitate operaţiuni de leasing imobiliar, totuşi, nu a făcut nici o dovadă în acest sens.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs reclamanta S.I.F. Transilvania SA Braşov, susţinând, în esenţă, că hotărârea atacată este netemeinică şi nelegală, având în vedere următoarele:
- pârâta nu a formulat nici un fel de apărare, astfel, că potrivit principiilor dreptului procesual civil, înseamnă că aceasta a achiesat tacit la cererea sa, privind anularea hotărârii A.G.A. din 3 decembrie 1998.
- că, din moment ce art. 1 al HG nr. 361/1998, a fost anulat, îşi produce efectele erga omnes, şi chiar dacă instanţele ar fi apreciat că, totuşi, acest text ar fi aplicabil în speţă (întrucât reclamanta nu a figurat ca parte în procesul în care s-a dispus anularea parţială a HG nr. 361/1998) acesta trebuia înlăturat ca temei juridic al apărării, pentru că este contrar principiilor de drept.
- instanţele ar fi pronunţat soluţii greşite în ceea ce priveşte nelegalitatea hotărârii A.G.A. din 3 decembrie 1998, în partea referitoare la aprobarea transformării contractelor de asociere în participaţiune, în contracte de leasing imobiliar, deoarece, fără nici o justificare, au reţinut că ar fi existat acordul prealabil al F.P.S.-ului în acest sens, iar pe de altă parte, că, prin adoptarea acestor hotărâri, s-a încălcat principiul specialităţii capacităţii de exerciţiu al persoanei juridice, deşi, prin OUG nr. 88/1997, astfel cum a fost aprobată prin Legea nr. 99/1999, nu s-a adus modificări ale cadrului normativ privind leasing-ul, fapt care, în final, poate conduce, implicit, la modificarea actelor constitutive ale pârâtei, fără respectarea condiţiilor de fond şi de formă impuse de legislaţia în domeniu.
Ca temei de drept au fost invocate dispoziţiile art. 304 pct. 8,9,10 şi 11 C. proc. civ.
Recursul reclamantei nu este fondat.
Din examinarea criticilor formulate în recurs, raportat la probele de la dosar şi dispoziţiile legale incidente în cauză, se reţine că, în respectarea dispoziţiilor art. 129 C. proc. civ., instanţele, cu referire specială la instanţa de apel, erau datoare să analizeze, chiar dacă pârâta nu a depus întâmpinare, temeinicia şi legalitatea susţinerilor reclamantei, astfel cum acestea au fost concretizate în cererea iniţială şi, ulterior, în motivele de apel, şi cum acestea au fost considerate ca lipsite de relevanţă, raportat la dovezile administrate corect, cu o motivare corespunzătoare, au respins şi, respectiv, menţinut soluţia de respingere a acţiunii.
Faptul că în cadrul altui litigiu s-a dispus, pe calea contenciosului administrativ, prin hotărâre judecătorească, rămasă irevocabilă, anularea parţială a HG nr. 361/1998, în partea referitoare la atribuirea în exclusivitate F.P.S-ului a acţiunilor aferente majorării capitalului social cu valoarea terenurilor, adică a art. 1 pct. 3 din actul normativ menţionat, nu poate avea nici o semnificaţie în cauză, întrucât efectele acestei hotărâri nu se extind, aşa cum pretinde eronat reclamanta, erga omnes, ci se răsfrâng numai asupra persoanelor care au figurat ca părţi în proces, aşa cum bine a reţinut, chiar dacă în alţi termeni, instanţa de apel.
Pe de altă parte, se constată că sunt nereale susţinerile reclamantei, în sensul că instanţa de apel a reţinut că, în speţă, ar fi existat acordul prealabil al F.P.S.-ului, pentru adoptarea hotărârii A.G.A. din 3 decembrie 1998, referitor la transformarea contractelor de asociere în participaţiune în contracte de leasing imobiliar, deoarece, din considerentele deciziei, rezultă o cu totul o altă situaţie, şi anume, că instanţa de apel a considerat că lipsa avizului respectiv, nu este de natură să atragă nulitatea absolută a hotărârii A.G.A. din 3 decembrie 1998, or, reclamanta nu demonstrează ca această statuare ar fi discutabilă în raport cu anumite dispoziţii legale şi nici nu precizează care ar fi acelea.
De asemenea, în mod, corect, instanţa de apel a reţinut, raportat la dispoziţiile art. 1169 C. civ., că reclamanta nu a probat, deşi ei îi revenea această obligaţie, că pârâta nu ar avea în obiectul său de activitate operaţiuni de leasing, şi, ca atare, bine a considerat că hotărârea A.G.A. din 3 decembrie 1998, a SC P.S. SA Constanţa este legală şi în partea referitoare la transformarea prin novaţie a unor contracte de asociere în participaţiune în contracte de leasing imobiliar.
Ca atare, faţă de lipsa de dovezi, în sensul celor arătate mai sus, fără nici un temei, reclamanta susţine că, prin adoptarea acestei hotărâri, s-ar fi încălcat principiul specialităţii capacităţii de folosinţă a persoanei juridice, ceea ce, raportat la speţă, ar însemna că, în cauză, s-au modificat, fără respectarea condiţiilor de fond şi formă, însăşi actele constitutive ale societăţii pârâte, ceea ce este în contradicţie cu probele dosarului.
În ceea ce priveşte motivul suplimentar de recurs, invocat prin adresa nr. 4638 din 19 aprilie 2001, se constată că nici acesta nu este întemeiat, întrucât reclamanta nu a făcut nici o dovadă care să ateste că a fost prejudiciată ca urmare a judecării cauzei în şedinţă publică şi nu în Camera de consiliu, astfel cum statuează dispoziţiile art. 131 alin. (6) din Legea nr. 31/1990, republicată.
Aşa fiind, recursul reclamantei urmează a fi respins, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta, S.I.F. Transilvania SA Braşov, împotriva deciziei nr. 261/Com din 12 aprilie 2000 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 15 mai 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 260/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 2606/2003. Comercial → |
|---|
