CSJ. Decizia nr. 3162/2003. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3162/2003
Dosar nr. 1933/2002
Şedinţa publică din 24 iunie 2003
Asupra contestaţiei în anulare şi a cererii de revizuire de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin Decizia nr. 4385 din 21 iunie 2002, Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, a admis recursul declarat de reclamanta SC P.S. SA Constanţa, împotriva deciziei nr. 85 din 7 decembrie 2001 a Curţii de Apel Constanţa, secţia maritim-fluvială, pe care a modificat-o, în sensul că a respins apelul declarat de pârâta A.N.M.S. A.M. împotriva sentinţei nr. 148, pronunţată, la data de 30 mai 2000, de Tribunalul Constanţa, sentinţă prin care s-a admis acţiunea reclamantei şi a fost obligată pârâta la plata sumei de 764.954 dolari S.U.A. cu titlu de despăgubiri, fiind respinse excepţia prescripţiei acţiunii şi de netimbrare a acesteia.
Decizia Curţii Supreme de Justiţie a fost atacată de pârâta A.N.M.S. A.M. atât cu contestaţie în anulare, înregistrată la 23 iulie 2002, cât şi cu revizuire înregistrată la aceeaşi dată sub nr. 1933 şi, respectiv, nr. 1934/2002.
Făcând aplicarea art. 164 C. proc. civ., Curtea, la termenul din 4 martie 2003, a dispus conexarea dosarului nr. 1934/2002 la dosarul 1933/2002.
Contestaţia în anulare a fost întemeiată pe prevederile art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., motivat de faptul că instanţa a pronunţat hotărârea atacată cu încălcarea dispoziţiilor de ordine publică, privind competenţa, dar, cu ocazia dezbaterilor pe fond, contestatoarea a declarat că nu-şi mai susţine cererea.
Cererea de revizuire a aceleiaşi decizii a fost întemeiată pe dispoziţiile art. 322 pct. 7 C. proc. civ., şi anume, contrarietatea dintre Decizia penală nr. 1/MF din 20 ianuarie 2000, pronunţată de Curtea de Apel Constanţa şi Decizia Curţii Supreme nr. 4385 din 21 iunie 2002.
În motivarea cererii, se susţine că Decizia penală menţionată a soluţionat şi acţiunea civilă, formulată de SC P.S. SA, aceasta fiind respinsă, iar Decizia Curţii Supreme, prin care se modifica hotărârea instanţei de apel, cu consecinţa menţinerii sentinţei tribunalului prin care acţiunea reclamantei a fost admisă este potrivnică celei dintâi, impunându-se anularea acesteia.
Cererea de revizuire nu este întemeiată.
Potrivit art. 322 pct. 7 C. proc. civ., revizuirea unei hotărâri rămase definitive în instanţa de apel sau prin neapelare, precum şi a unei hotărâri date de o instanţă de recurs, atunci când evocă fondul, se poate cere dacă există hotărâri potrivnice, date de instanţa de acelaşi grad sau de grade deosebite, în una şi aceeaşi pricină, între aceleaşi persoane, având aceeaşi calitate.
Prin instituirea cazului de revizuire întemeiat pe contrarietate de hotărâri, s-a creat mecanismul eliminării atingerilor aduse principiului puterii lucrului judecat.
Rezultă, prin urmare, că o condiţie de admisibilitate a cererii de revizuire pe acest temei este aceea ca, în cadrul celui de-al doilea proces, să nu se fi invocat prima hotărâre sau instanţa să nu fi soluţionat excepţiile cu privire la ea.
Cum, din considerentele deciziei instanţei de recurs, rezultă că Decizia penală nr. 1 din 20 ianuarie 2000 a Curţii de Apel Constanţa a făcut obiectul analizei acesteia, ca şi excepţia întemeiată pe principiul electa una via, Curtea va respinge cererea de revizuire formulată împotriva acesteia ca nefondată.
Decizia atacată nefiind pronunţată nici cu încălcarea regulilor de competenţă, se va respinge şi contestaţia în anulare formulată în baza art. 317 alin. (1) pct. 2 C. proc. civ., cerere care, de altfel, nu a mai fost susţinută.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge cererile conexe – contestaţia în anulare şi revizuirea – împotriva deciziei nr. 4385 din 21 iunie 2000 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia comercială, formulată de A.N.M.S. A.M., prin mandatar SC T.S.A. SRL, ca nefondate.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 24 iunie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 3156/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 3166/2003. Comercial → |
---|