CSJ. Decizia nr. 3900/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.3900/2003
Dosar nr. 7230/2001
Şedinţa publică din 14 octombrie 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea formulată la 9 octombrie 2000, municipiul Bucureşti, prin Primarul General T.B., a chemat în judecată SC Z. SRL - casa de schimb valutar Bucureşti, pentru obligarea la plata sumei de 2.984 dolari S.U.A. cotă profit din asocierea în participaţiune, la plata sumei de 3.402,42 dolari S.U.A., reprezentând penalităţi de întârziere, la evacuarea din spaţiul situat Bucureşti.
Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, prin sentinţa nr. 350 din 19 ianuarie 2001, a respins acţiunea ca neîntemeiată.
În pronunţarea acestei hotărâri, instanţa a reţinut că, clauza contractuală în sensul plăţii către reclamantă a 5% din încasările realizate, dar nu mai puţin de 440 dolari S.U.A. pe lună, este o clauză leonină, astfel că este nulă, conform art. 1513 C. civ.
Împotriva acestei hotărâri, reclamanta a declarat apel, care a fost admis de Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, în sensul schimbării în tot a sentinţei instanţei de fond şi admiterii în parte a acţiunii, cu obligarea pârâtei la plata sumei de 2.773 dolari S.U.A., în echivalent lei la data plăţii, reprezentând cotă profit, fiind respinsă cererea pentru penalităţi de întârziere şi evacuarea pârâtei.
În pronunţarea acestei decizii, instanţa a reţinut că greşit s-a considerat existenţa unei clauze leonine, întrucât cota cuvenită reclamantei s-a stabilit de comun acord, pârâta nu a contestat-o şi a achitat această cotă, pretenţiile privind perioada 1997 - 2000, or, contractul s-a încheiat la 21 noiembrie 1994.
Instanţa a respins cererea pentru penalităţi, pe motiv că nu rezultă, din calculul depus de reclamantă, cum s-a ajuns la suma pretinsă, de 3.402,42 dolari S.U.A.
În ce priveşte cererea de evacuare, s-a reţinut că aceasta a rămas fără obiect, prin eliberarea spaţiului de către pârâtă.
Împotriva acestei decizii, reclamantul a declarat recurs, în temeiul art. 304 pct. 9 şi 11 C. proc. civ., susţinând că hotărârea pronunţată este netemeinică şi nelegală, întrucât:
- greşit s-a reţinut, ca prescrise, pretenţiile anterioare termenului de 3 ani, în raport cu data introducerii acţiunii, întrucât prescripţia s-a întrerupt prin recunoaşterea dreptului la acţiune, constând în efectuarea plăţilor anterioare debitului;
- fără temei s-a respins cererea pentru penalităţi, întrucât acestea au fost prevăzute prin clauza penală din contract şi s-a depus şi un tabel de calcul pe perioada întârzierii.
Din verificarea actelor şi lucrărilor dosarului se reţin următoarele:
Criticile recurentei, privind greşita aplicare a prescripţiei pentru debitul reclamat, motivat pe faptul că, în speţă, a operat o întrerupere a termenului de prescripţie în anul 1995, sunt fără temei.
Obligaţiile de plată ale pârâtei - derivând din contractul de asociere în participaţiune - aveau caracter succesiv, pentru fiecare obligaţie neîndeplinită, născându-se un nou termen de prescripţie.
Instanţa de apel a făcut o corectă aplicare a termenului de prescripţie de 3 ani prevăzut de art. 3 din Decretul nr. 167/1958.
În raport cu data introducerii acţiunii, 9 octombrie 2000, întemeiat s-a reţinut că sunt în termen formulate pretenţiile pe o perioadă anterioară, începând cu 9 octombrie 1997.
Întreruperea termenului de prescripţie, susţinută de recurentă, nu poate fi primită, întrucât motivul invocat, efectuarea unor plăţi pe perioade anterioare, nu se încadrează în cazurile de întrerupere prevăzute de art. 16 din Decretul nr. 167/1958.
Referitor la capătul de cerere privind penalităţile de întârziere în plata debitului, respingerea acestora este criticabilă, întrucât:
Potrivit contractului de asociere, art. 13 alin. (3), întârzierea în executarea obligaţiilor contractuale este sancţionată cu penalităţi de 1% pe fiecare zi întârziere, pe perioada primelor 30 zile, precum şi cu 2% pe perioada ce depăşeşte 30 de zile.
Reţinerea instanţei că nu rezultă din tabelul de calcul cum s-a ajuns la suma solicitată, nu constituie o motivare care să susţină soluţia de respingere a cererii.
Aceasta, întrucât instanţa de fond nu a analizat capătul de cerere privind plata de penalităţi, fiind respinsă cererea principală privind plata debitului, astfel că nu s-a mai analizat nici cererea accesorie.
Dar, ca urmare a admiterii în apel a cererii pentru plata cotei de profit, se impunea, faţă de caracterul devolutiv al apelului, conform art. 292 C. proc. civ., ca instanţa să analizeze temeiul penalităţilor şi să fie pus în discuţia părţilor, din oficiu, respectarea termenului de prescripţie, în condiţiile în care intimata-pârâtă nu a formulat obiecţiuni cu privire la calculul penalităţilor.
Ca urmare, recursul este întemeiat în ce priveşte capătul de cerere referitor la penalităţi de întârziere în plata debitului, astfel că, sub acest aspect, Decizia atacată va fi casată, cu trimiterea cauzei, spre soluţionare, la Curtea de Apel Bucureşti.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Admite recursul declarat de reclamantul, municipiul Bucureşti, împotriva deciziei nr. 1075 din 29 iunie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială.
Casează Decizia atacată şi trimite cauza pentru rejudecarea apelului, în ceea ce priveşte capătul de cerere referitor la penalităţi de întârziere, la Curtea de Apel Bucureşti.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 14 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 39/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 3901/2003. Comercial → |
|---|
