CSJ. Decizia nr. 390/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 390/2003
Dosar nr. 7235/2001
Şedinţa publică din 28 ianuarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta R.A.D.E.T. Bucureşti a chemat în judecată pârâta SC N.F.S.SA Bucureşti, pentru a fi obligată la 11.164.796 lei, din care 5.582.398 lei, reprezentând consum energie termică neachitată, 5.582.398 lei majorări de întârziere la facturile neachitate în termen şi 968.183 lei cu titlu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, se arată că a furnizat pârâtei energie termică în perioada februarie 1997 – februarie 1998 şi a emis facturile respective, iar aceasta nu le-a achitat.
Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, prin sentinţa nr. 5959 din 9 octombrie 2000, a admis acţiunea reclamantei, aşa cum a fost formulată.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, prin Decizia nr. 920 din 8 iunie 2001, a respins, ca nefondat, apelul pârâtei împotriva sentinţei tribunalului.
Pentru a hotărî astfel, instanţa de apel a reţinut următoarele:
Temeiul pretenţiilor reclamantei îl constituie contractul nr. 60 din 29 ianuarie 1991, încheiat între reclamantă şi pârâtă.
Prin art. 7 din contract s-a prevăzut că neachitarea sumelor datorate, inclusiv a majorărilor, în termen de 40 zile atrage suspendarea executării contractului, însă, pârâta nu-şi poate invoca propria culpă atunci când refuză plata facturilor de energie termică. Pe de altă parte, pârâta nereziliind contractul, acesta şi-a produs efectele în continuare, fiind încheiat pe durată nedeterminată.
Faptul că pârâta a părăsit spaţiul la data de 28 februarie 1997, potrivit procesului-verbal existent, nu poate fi reţinut în condiţiile în care contractul a rămas în fiinţă, iar procesul-verbal nu este opozabil reclamantei.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs pârâta, invocând motivele prevăzute de art. 304 pct. 8 şi pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată, în esenţă, următoarele:
Condiţia suspensivă, inserată la art. 7 alin. (2) din contract, produce efecte înaintea celei rezolutorie, cu atât mai mult cu cât nici nu s-a solicitat rezilierea contractului.
Contractul fiind suspendat nu mai produce efecte juridice.
Reclamanta nu a facturat sumele pretinse către pârâtă, ci faţă de proprietara spaţiului, iar, pe cale de consecinţă, nu se poate invoca culpa pârâtei, constând în refuzul plăţii.
În lipsa facturilor pârâta nu putea efectua plata.
Potrivit art. 12 lit. e) din contract, reclamanta este în culpă, întrucât avea obligaţia să întrerupă livrarea energiei termice în cazul în care pârâta refuza nemotivat achitarea contravalorii energiei termice furnizate. Or, reclamanta nu a făcut nici un demers în acest sens.
Greşit instanţa de apel nu a ţinut seama de procesul-verbal de predare–primire a spaţiului, deoarece, prin părăsirea spaţiului, contractul de închiriere este reziliat, iar cheltuielile aferente cad în sarcina proprietarului acelui spaţiu.
Prin admiterea acţiunii s-a încuviinţat efectuarea unei plăţi nedatorate.
Recursul este nefondat.
Prevederile art. 7 alin. (2) din contractul de livrare a energiei termice pentru încălzire şi prepararea apei calde menajere nr. 60 din 29 ianuarie 1991, potrivit cărora neachitarea sumelor datorate, inclusiv a majorărilor, în termen de 40 zile, atrage suspendarea executării contractului, reprezintă o clauză în favoarea reclamantei, care îi dă dreptul să o aplice. În măsura în care apreciază că nu este cazul să o aplice, executarea contractului nu se suspendă. Prin urmare, această clauză nefiind în favoarea pârâtei nu o poate invoca.
De aceeaşi natură este şi clauza contractuală de la art. 12 lit. e) din contract, care, fiind în beneficiul furnizorului, îi dă dreptul să întrerupă livrarea energiei termice în cazul în care consumatorul refuză nemotivat achitarea contravalorii energiei termice furnizate.
Că este aşa, rezultă şi din faptul că pârâta nu-şi poate invoca propria culpă, respectiv, să invoce neachitarea facturilor de energie termică pentru suspendarea executării contractului.
În schimb, pârâta, deşi avea dreptul să rezilieze contractul, cu un preaviz de 15 zile, nu a făcut-o şi, cum contractul s-a încheiat pe o perioadă nedeterminată, acesta a rămas valabil în continuare.
Procesul-verbal de predare-primire din 28 februarie 1997, prin care pârâta a predat spaţiul din Bucureşti, sector 1, către SC M.E.T. SA Bucureşti nu este opozabil reclamantei, întrucât societatea care a primit spaţiul este terţ faţă de contractul nr. 60/1991 dintre R.A.D.E.T. şi SC S.I.M. SA.
Predarea spaţiului către SC M.E.T. SA nu a condus la rezilierea contractului şi datorită faptului că, prin contract, s-a prevăzut că rezilierea se face cu un preaviz al părţii interesate.
Ca atare, contractul nr. 60/1991 îşi produce efecte şi pârâta rămâne obligată pentru livrarea energiei termice.
De altfel, reclamanta a emis facturile în perioada februarie 1997 – februarie 1998, pentru care a solicitat plata pe numele pârâtei, ceea ce demonstrează că pârâta nu a reziliat contractul şi nu a anunţat reclamanta că a predat spaţiul.
Aşa zisele facturi ale reclamantei către SC M.E.T. SA, precum şi facturile de plată emise de societatea respectivă sunt anterioare perioadei în litigiu, întrucât privesc anul 1996 şi, în consecinţă, sunt irelevante în cauză.
Faţă de cele arătate, Curtea, reţinând că Decizia instanţei de apel este temeinică şi legală şi, deci, nu sunt îndeplinite condiţiile art. 304 pct. 8 şi 9 C. proc. civ., se va respinge recursul pârâtei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat pârâta, SC S.I.M. SA Bucureşti, împotriva deciziei nr. 920 din 08 iunie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţă publică, astăzi, 28 ianuarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 373/2003. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 3903/2003. Comercial → |
|---|
