CSJ. Decizia nr. 3902/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3902/2003
Dosar nr. 895/2002
Şedinţa publică din 14 octombrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 28 septembrie 2000 reclamanta S.C. A. S.A. Bucureşti a chemat în judecată pârâta S.C. T.P.C. S.R.L. Bucureşti solicitând:
1) Obligarea pârâtei la plata sumei de 359.164.876 lei, din care: 327.547.917 lei, cu titlu de chirie pe perioada 1 decembrie 1998 – 1 decembrie 1999 şi ianuarie - iunie 2000, 9.205.567 lei reprezentând cote de asociere neachitate pe perioada septembrie 1998 - iunie 2000, conform contractului de asociere nr. 1457 din 11 octombrie 1996, 15.636.169 lei reprezentând salarii pe perioada ianuarie 1999 - iunie 2000 şi 466.936 lei energie electrică pe perioada ianuarie - februarie 2000, aprilie - mai 2000, precum şi 6.308.287 lei contravaloare facturi emise de R. în perioada ianuarie 1998 – noiembrie 1999.
2) Rezilierea contractului de asociere nr. 1457 din 11 octombrie 1996.
3) Evacuarea pârâtei din spaţiul comercial situat în sector 4, în suprafaţă de 295 mp pentru lipsă de titlu.
4) Obligarea pârâtei la restituirea următoarelor bunuri: 1 maşină aragaz Gina, 2 mese lucru blat inox, 1 bar pentru răcit şi distribuit bere, 3 dulapuri vestiar – metalice, 9 mese pentru consumaţie, 1 oală inox 50 l şi 1 cratiţă inox 50 l, cu cheltuieli de judecată.
Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, prin sentinţa nr. 7228 din 10 noiembrie 2000, a admis acţiunea reclamantei, astfel cum a fost formulată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut următoarele:
La data de 11 octombrie 1996 între părţi s-a încheiat contractul nr. 1457 în vederea exploatării eficiente a spaţiului comercial situat în Bucureşti.
Prin contract reclamanta s-a obligat să pună la dispoziţia pârâtei spaţiul comercial şi personal angajat, aflat în unitate la data încheierii contractului şi să achite personalului salarii după ce sumele necesare au fost virate de pârâtă.
Pârâta s-a obligat să achite sumele convenite cu locatorul şi să suporte obligaţiile privind utilităţile ce decurg din folosirea spaţiului (apă, energie electrică, gaze, telefon, termoficare, chirie etc.) prin reclamantă şi să vireze în contul acesteia o cotă lunară de 20 % din profitul net, dar nu mai puţin de 340.000 lei.
Pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale, având de achitat reclamantei suma de 359.164.876 lei, aşa cum rezultă din facturile depuse şi necontestate de pârâtă.
Faţă de prevederile art. 8 lit. a) şi b) din contract şi art. 969 şi art. 970 C. civ., constatând că pârâta nu a achitat sumele datorate a dispus rezilierea contractului de asociere, precum şi evacuarea pârâtei din spaţiul comercial. De asemenea, având în vedere prevederile art. 4 alin. ultim din contract, a obligat pârâta să restituie reclamantei bunurile ce i s-a pus la dispoziţie.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, prin Decizia nr. 1530 din 11 decembrie 2001, a admis apelul pârâtei împotriva sentinţei tribunalului şi a schimbat, în parte, sentinţa atacată, în sensul că a înlăturat obligarea pârâtei la restituirea bunurilor, către reclamantă.
Împotriva deciziei instanţei de apel a declarat recurs pârâta şi invocând motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 10 C. proc. civ. solicită respingerea acţiunii reclamantei.
În dezvoltarea motivelor de recurs se arată, în esenţă, următoarele:
Instanţa de apel în mod eronat nu a ţinut seama de notificarea reclamantei din 17 februarie 2000 prin care făcea cunoscut pârâtei că începând cu data de 1 ianuarie 1998 contractul de asociere a expirat şi a încetat relaţia contractuală de asociere.
Reclamanta nu avea calitate procesuală activă încă de la data de 1 aprilie 1978, spaţiul în discuţie aparţinând Primăriei municipiului Bucureşti, astfel că în mod greşit s-au admis capetele de cerere privind pretenţiile acesteia şi evacuarea din spaţiul comercial. Menţionează că sumele reprezentând salariile şi utilităţile le-a achitat, în condiţiile prevăzute în contract. Chiar şi în situaţia în care instanţele nu ar fi ţinut seama de lipsa calităţii procesuale active, nu se putea dispune evacuarea, întrucât a făcut dovada că a efectuat cheltuieli în sumă de 234.025.000 lei în legătură cu spaţiul respectiv. Dacă se avea în vedere acele cheltuieli evacuarea se putea dispune numai după plata acestei sume de către reclamantă sau după tacita relocaţiune în contul sumei respective până la acoperirea ei.
Invocarea sumei de 234.025.000 lei nu reprezintă o recunoaştere a pretenţiilor reclamantei, cum eronat a reţinut instanţa de apel. Îmbunătăţirile aduse spaţiului sunt efectuate, iar contravaloarea sporului de valoare creat este mult mai mare faţă de suma solicitată de pârâtă, astfel că nu se pune problema datoriei pârâtei, ci a reclamantei. Pe cale de consecinţă se impune modificarea sentinţei în sensul păstrării locaţiunii de către pârâtă până la acoperirea sumei de 234.025.000 lei.
Recursul este nefondat.
Notificarea din 17 februarie 2000 către pârâtă nu infirmă pretenţiile reclamantei, întrucât din conţinutul ei reiese că a notifica să îi predea spaţiul până la data de 10 august 2000, dată până la care să achite şi debitul în sumă de 359.417.271 lei.
Menţiunea din notificarea făcută în anul 2000 de reclamantă că la data de 1 ianuarie 1998 contractul de asociere a expirat, ajungând la termen, nu este de natură să conducă la ideea că la acea dată a încetat contractul, deoarece pârâta nu a predat spaţiul comercial şi a continuat o anumită perioadă să îşi îndeplinească obligaţiile contractuale, iar reclamanta nu a denunţat contractul, astfel că s-a produs o prelungire tacită a contractului. În acest sens art. 8 lit. e) din contractul de asociere a prevăzut încetarea asocierii la împlinirea termenului, dacă asociaţii nu convin prelungirea contractului. Cum părţile s-au comportat în continuare ca asociaţi, în mod tacit au convenit prelungirea contractului. Sub acest aspect notificarea este o încunoştiinţare făcute pârâtei că în anul 2000 asociaţia încetează.
Faptul că pârâta a folosit spaţiul în perioada în litigiu şi că nu şi-a achitat obligaţiile contractuale faţă de reclamantă şi respectiv că nu a plătit diferite sume Primăriei municipiului Bucureşti în legătură cu acest spaţiu, este confirmat şi de adresa nr. 20 din 16 ianuarie 2000 a Direcţiei generale de administrare a fondului imobiliar – Serviciul licitaţii asociere, contracte, prin care i se face cunoscut că pentru spaţiul din sector 4, va plăti contravaloarea dreptului de folosinţă la D.G.A.F.I. începând cu data de 15 noiembrie 2000. Din aceiaşi adresă reiese că încă nu s-a reglementat situaţia juridică a spaţiului comercial.
În afară de adresa sus menţionată, pârâta nu a administrat probe că în prezent spaţiul comercial nu mai aparţine reclamantei.
Prin urmare, din probele administrate rezultând că spaţiul a aparţinut reclamantei în perioada în litigiu, aceasta are calitate procesual activă.
În ceea ce priveşte susţinerea pârâtei că prin Decizia nr. 1172 din 25 iunie 2003 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, face dovada netemeiniciei acţiunii reclamantei se constată că această decizie nu infirmă probele administrate în prezenta cauză. Aceasta, întrucât obiectul acelui proces este deschiderea procedurii prevăzute Legea nr. 64/1995, republicată, în vederea recuperării unei creanţe a reclamantei faţă de pârâtă.
Cererea de deschidere a procedurii prevăzute de Legea nr. 64/1995 a fost respinsă ca inadmisibilă, întrucât Curtea de Apel Bucureşti a reţinut că suma în cauză nu este certă, lichidă şi exigibilă.
Este adevărat că în Decizia nr. 1172/2003 curtea de apel a reţinut că debitul şi penalităţile aferente au fost calculate de creditoare pe perioada februarie 1998 - octombrie 2000, când nu mai erau incidente dispoziţiile contractului de asociere, care a expirat la 1 ianuarie 1998 şi nu a intervenit un act adiţional de prelungire a acestuia, condiţie în care suma solicitată trebuia să se refere la lipsa de folosinţă a spaţiului comercial şi nu la chiria potrivit contractului, respectiv la dobândă şi nu la penalităţi de întârziere. Însă, Curtea de Apel Bucureşti nu a avut în vedere şi nu reiese că s-ar fi administrat probe cu privire la prelungirea tacită a contractului de asociere. Or, în prezentul proces au fost administrate probe din care rezultă că acel contract de asociere a fost prelungit în mod tacit.
Astfel fiind şi reţinând că pârâta nu a predat spaţiul reclamantei şi nu a plătit sumele pretinse prin acţiune, se constată că în mod corect instanţa a obligat-o la plata sumei de 359.164.876 lei.
Susţinerea pârâtei că a efectuat îmbunătăţiri la imobil şi că reclamanta îi este datoare şi ca urmare nu putea fi evacuată decât după plata sumei respective sau că se impunea păstrarea locaţiunii până la acoperirea sumei de 234.025.000 lei nu are temei legal. Aceasta, deoarece nu este o apărare propriu – zisă, ci o cerere care se putea valorifica numai printr-o cerere reconvenţională. Fără a fi investită cu o cerere reconvenţională, instanţa nu poate să oblige pe reclamantă în propria acţiune ori să procedeze la compensaţia judiciară.
De altfel, raportul de expertiză tehnică depus de pârâtă este o probă extrajudiciară şi care nefiind recunoscută de reclamantă nu îi este opozabilă. În asemenea condiţii compensaţie judiciară nu se poate opune pe cale de simplă apărare, întrucât creanţa nu este certă şi lichidă, iar stabilirea ei necesită anumite verificări şi care se pot face numai în cadrul cererii reconvenţionale.
În concluzie reţinând că între părţi există un contract de asociere valabil şi pârâta nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale, în mod corect instanţa de fond a obligat pârâta la plata sumelor de bani cuvenite reclamantei şi a reziliat contractul şi ca urmare a dispus evacuarea pârâtei din spaţiul comercial. Totodată, constatând că Decizia instanţei de apel este temeinică şi legală şi nu sunt îndeplinite nici una din condiţiile art. 304 C. proc. civ. pentru casarea acestei decizii, se va respinge recursul, fiind nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta S.C. T.P.C. S.R.L. Bucureşti împotriva deciziei nr. 1530 din 11 decembrie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3901/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 3905/2003. Comercial → |
|---|
