CSJ. Decizia nr. 3997/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 3997/2003
Dosar nr. 1405/2002
Şedinţa publică din 21 octombrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa nr. 894 din 2 august 2000, Tribunalul Prahova, secţia comercială şi de contencios administrativ, a admis în parte acţiunea formulată de reclamanta S.N.P. P. S.A. Bucureşti, sucursala P. Iaşi, în contradictoriu cu pârâtele S.N.T.F.M. C.F.R. Marfă S.A., sucursala Iaşi, S.N.P. P. S.A. Bucureşti, sucursala P.T. Ploieşti, şi S.N.P. P. S.A., sucursala P.B. comuna Brazi.
L-a obligat pe cărăuşul CFR Iaşi să-i plătească reclamantei suma de 74.609.610 lei contravaloare marfă, plus 5.141.576 lei cheltuieli de judecată şi a respins acţiunea faţă de celelalte pârâte şi excepţia de necompetenţă teritorială invocată de cărăuş.
În motivarea acestei sentinţe tribunalul a reţinut că pârâta – cărăuş nu a făcut dovada asigurării integrităţii şi a pazei juridice a mărfii încredinţate spre transport, în condiţiile în care aceasta a fost preluată fără obiecţiuni şi, ca atare, în conformitate cu dispoziţiile art. 425 C. com., răspunde pentru prejudiciul produs destinatarului.
Curtea de Apel Ploieşti, prin Decizia nr. 564 din 24 aprilie 2001 a admis apelul pârâtei S.N.T.F.M. C.F.R. Marfă S.A., sucursala Iaşi, a desfiinţat sentinţa criticată şi a trimis cauza spre competentă soluţionare Tribunalului Iaşi.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, prin Decizia nr. 6916 din 23 noiembrie 2001, a admis recursul declarat de reclamantă împotriva deciziei mai sus menţionate, pe care a casat-o şi a trimis cauza spre rejudecare aceleiaşi instanţe.
În rejudecare, prin Decizia nr. 9 din 15 februarie 2002, Curtea de Apel Ploieşti, secţia comercială şi de contencios adminstrativ, a respins, ca nefondat, apelul declarat de pârâta S.N.T.F.M. C.F.R., sucursala MARFĂ Iaşi, împotriva sentinţei nr. 894 din 2 august 2000 a Tribunalului Prahova, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Pentru a pronunţa această decizie, curtea de apel a reţinut că din procesul verbal de recepţie rezultă că vagonul – cisternă, cu terminaţia 8090, a sosit la destinaţie cu o mobilitate la capacul domei de 2,5 cm, situaţie ce a creat posibilitatea sustragerii produsului încărcat, fără a rupe sigiliile aplicate, astfel încât culpa în producerea prejudiciului îi revine cărăuşului.
Referitor la preţ, a reţinut că valoarea prejudiciului include atât preţul de rafinărie, cât şi TVA, accize şi taxa de drum, atât timp cât reclamanta – intimată achită la bugetul statului aceste taxe pentru întreaga cantitate livrată şi nu pentru fiecare livrare în parte.
Împotriva deciziei curţii de apel a declarat recurs pârâta S.N.T.F.M. C.F.R. MARFĂ, sucursala Iaşi, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie şi solicitând admiterea recursului, desfiinţarea hotărârilor de la fond şi apel, admiterea excepţiilor privind necompetenţa materială şi teritorială şi trimiterea dosarului la Tribunalul Iaşi, iar pe fond, dacă se va trece peste excepţii, solicită să se constate că valoarea daunei este de 20.421.225 lei, pentru care nu are însă a răspunde calea ferată, aşa încât cere respingerea acţiunii faţă de C.F.R. MARFĂ, sucursala Iaşi.
Recurenta – pârâtă susţine astfel că nu este vorba pur şi simplu despre necompetenţa teritorială a Tribunalului Prahova în soluţionarea acestui litigiu, ci şi de necompetenţa materială a instanţelor judecătoreşti de a soluţiona pretenţiile sucursalei P. Iaşi împotriva sucursalei P.T. Ploieşti şi sucursalei P.B. Brazi, având în vedere că sunt toate părţi componente ale aceleiaşi societăţi comerciale şi problemele teritoriale dintre ele se soluţionează pe cale administrativă.
Mai susţine că din moment ce la destinaţie şuruburile s-au găsit montate şi piuliţele înfiletate este evident că nu s-a umblat la ele pe timpul transportului, iar jocul de 2,5 cm produs numai după desfiletarea piuliţelor şi scoaterea şuruburilor, nu putea face posibilă sustragerea cantităţii de 5.500 kg benzină, astfel încât consideră că pentru lipsa cantitativă invocată răspunderea revine predătorului mărfii.
În sfârşit, arată că, chiar dacă ar fi avut a răspunde calea ferată, aceasta nu putea fi obligată la întreaga sumă pretinsă prin acţiune, întrucât reclamanta nu a făcut dovada că a fost prejudiciată cu această sumă, valoarea dovedită a daunei pe care ar fi fost ţinută calea ferată să o suporte dacă ar fi avut a răspunde fiind de 20.421.225 lei, iar pretenţiile privind plata sumei de 53.294.835 lei reprezentând contravaloare taxă de drum, accize, adaos comercial şi TVA sunt nejustificate, aşa încât instanţa de fond a admis pretenţiile reclamantei pentru o daună nedovedită.
Recursul este fondat, potrivit considerentelor ce vor fi arătate în continuare.
În ce priveşte excepţia necompetenţei teritoriale a Tribunalului Prahova şi implicit a excepţiei necompetenţei materiale a instanţelor judecătoreşti, determinat de faptul că părţi aflate în litigiu sunt componente ale aceleiaşi societăţi comerciale, se reţine că ambele excepţii sunt nefondate şi vor fi respinse în consecinţă.
Astfel, Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, prin Decizia nr. 6916 din 23 noiembrie 2001, s-a pronunţat asupra lor, în sensul că în cererile izvorâte dintr-un contract de transport, competenţa revine instanţei de la locul de plecare sau de sosire, conform art. 10 pct. 5 C. proc. civ. şi fiind vorba despre un caz de competenţă alternativă între mai multe instanţe deopotrivă competente, alegerea revine reclamantului, potrivit art. 12 C. proc. civ., iar „reclamantul nu mai poate reveni asupra ei, deoarece instanţa de pe care a sesizat-o este competentă să soluţioneze pricina, iar pârâtul nu ar putea cerere declinarea competenţei şi nici instanţa nu ar putea să o dispună din oficiu".
Ca atare, se constată că ne aflăm în prezenţa unei probleme de drept dezlegată prin hotărârea instanţei de recurs, dezlegarea dată, fiind obligatorie, pentru judecătorii fondului conform art. 3151 C. proc. civ. şi neputându-se reveni asupra ei – acesta fiind, de altfel, corectă.
În ce priveşte susţinerea recurentei, pe fondul cauzei, potrivit căreia sustragerea din conţinutul cisternei, pe timpul transportului nu era posibilă, aşa încât pentru lipsa cantitativă răspunderea revine predătorului, se constată că este, de asemenea nefondată, deoarece este de necontestat că vagonul cisternă a fost preluat spre transport fără obiecţiuni, iar din procesul verbal de constatare nr. 64/1999, cât şi din procesul verbal de recepţie nr. 964 din 23 decembrie 1999 rezultă fără dubiu că vagonul a sosit la destinaţie cu o mobilitate la capacul domei de 2,5 cm, - situaţie ce a creat posibilitatea sustragerii din conţinut, fără ruperea sigiliilor aplicate.
Astfel fiind, întrucât nu există nici un motiv care să-l exonereze de răspundere pe cărăuş şi având în vedere că, în conformitate cu dispoziţiile legale, vagonul la care s-a constatat lipsa cantitativă s-a aflat în paza sa juridică, culpa exclusivă a cărăuşului este corect angajată şi răspunderea sa se întemeiază pe prevederile art. 82 şi art. 83 din Regulamentul de Transport, precum şi pe art. 418 şi art. 425 C. com.
Referitor la întinderea valorii pagubei se constată însă că este întemeiată, instanţele neavând eficienţă dispoziţiilor art. 85.2 din Regulamentul de Transport, potrivit cărora aceasta se calculează pe baza facturii, după preţul convenit al mărfii, dar mai ales, la nivelul sumei achitate de către expeditor, valoare cu care a fost deci păgubit.
În această împrejurare, rezultă că în mod greşit instanţele au apreciat că valoarea despăgubirilor trebuie să includă pe lângă contravaloarea produsului lipsă şi taxele aferente – taxe de drum, accize, adaos comercial şi TVA -, pentru că, potrivit celor mai sus arătate, acestea nu sunt suportate de cumpărătoarea – reclamantă şi, ca atare, nu se justifică a fi pretinse pârâtei.
În consecinţă, se constată că susţinerea recurentei – pârâte, în sensul că despăgubirea real datorată este în sumă de 20.421.225 lei este întemeiată şi, drept urmare, se va admite recursul declarat de pârâtă, se va modifica Decizia atacată, se va admite şi apelul pârâtei, iar sentinţa tribunalului va fi schimbată în parte, în sensul că pârâta va fi obligată la plata sumei de 20.421.225 lei reprezentând contravaloare lipsă cantitativă, către reclamantă, în loc 74.609.610 lei cu acelaşi titlu.
Vor fi menţinute celelalte dispoziţii ale sentinţei.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de pârâta S.N.T.F.M. C.F.R. Marfă, sucursala Iaşi, împotriva deciziei nr. 9 din 15 februarie 2002 a Curţii de Apel Ploieşti, secţia de contencios administrativ şi comercial, pe care o modifică în sensul că admite apelul pârâtei S.N.T.F.M. C.F.R., sucursala Marfă Iaşi, declarat împotriva sentinţei civile nr. 894 din 2 august 2000 a Tribunalului Prahova pe care o schimbă în parte în sensul că obligă pârâta S.N.T.F.M. C.F.R., sucursala Marfă Iaşi, la plata sumei de 20.421.225 lei în loc de 74.609.610 reprezentând lipsuri. Menţine restul dispoziţiilor sentinţei.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 21 octombrie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 3993/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 3998/2003. Comercial → |
|---|
