ICCJ. Decizia nr. 406/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia NR.406
Dosar nr.1694/2003
Şedinţa publică din 3 februarie 2004
Asuprarecursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta S.P. Râmnicu Vâlcea a chemat în judecată pe pârâta S.C. C.G.O.R. S.R.L. pentru a fi obligată la plata sumei de 165.245.215 lei, reprezentând despăgubiri civile pentru ocuparea unui spaţiu proprietatea sa, situat în Râmnicu Vâlcea.
Tribunalul Vâlcea, secţia comercială prin sentinţa nr.935 din 22 decembrie 2000 a respins acţiunea formulată de reclamantă reţinând că, deşi din 1996 societatea pârâtă şi-a schimbat sediul la altă adresă, în fapt ea a părăsit spaţiul în litigiu după pronunţarea sentinţei nr.9152/1999 a JudecătorieiVâlcea prin care s-a dispus evacuarea sa din spaţiu iar potrivit raportului de expertiză pentru perioada ocupată a plătit pentru folosinţa spaţiului suma de 13.348.400 lei.
Ulterior casării deciziei 239/20 aprilie 2001 prin care Curtea de Apel Piteşti, secţia comercială a anulat ca insuficient timbrat apelul declarat de reclamantă, prin Decizia Curţii Supreme de Justiţie nr.814/12 februarie 2003, aceiaşi instanţă de apel a respins ca nefondat apelul prin Decizia nr.17/19 iunie 2003.
În considerentele menţionatei decizii criticile reclamantei au fost înlăturate reţinându-se că:
- raportul juridic de administrare a gestiunii unei unităţi de prestări servicii respectiv contractul cu acest obiect ce a fost încheiat pentru perioada 1 august 1994 – 31 decembrie 1995 şi care nu a mai fost prelungit este distinct de contractul de închiriere a spaţiului în litigiu încheiat între alte persoane juridice chiar dacă la încheierea lui s-a avut în vedere calitatea de asociat a numitului C.I.
- schimbarea sediului societăţii pârâte a avut loc la 22 noiembrie 1996 dar evacuarea efectivă din spaţiul închiriat s-a făcut la 30 iunie 2000 potrivit procesului verbal încheiat de executorul judecătoresc în dosarul execuţional nr.1403/2000;
- în perioada 1996 – 2000 între părţi nu a existat nici un contract de închiriere, suma plătită de C.I. a reprezentat redevenţa stabilită în contractul de administrare pentru perioada menţionată;
- reclamanta nu a formulat obiecţiuni la raportul de expertiză iar majorarea cuantumului pretenţiilor în apel contravine art. 294 alin. (2) C. proc. civ.
Împotriva deciziei reclamanta a declarat recurs pentru următoarele motive:
1. 304 pct. 7 C. proc. civ.
- hotărârea cuprinde motive străine de natura pricinii şi anume referirea la perioada dintre 11 iunie 1992 când s-a înfiinţat societatea pârâtă şi 1 august 1994 când s-a încheiat contractul 2165, cu privire la care nu a emis pretenţii băneşti.
- hotărârea atacată se bazează pe motive contradictorii deoarece deşi a reţinut că nu se aplică art.1437 C. civ. şi că cele două contracte de administrare şi închiriere nu au legătură între ele menţionează totuşi că închirierea s-a făcut pârâtei în considerarea calităţii de asociat a lui C.I.;
2. 304 pct. 8 C. proc. civ., s-a schimbat natura şi înţelesul lămurit şi vădit neîndoielnic al actului dedus judecăţii făcându-se o confuzie între dreptul la redevenţă şi chirie, suma pretins plătită nefiind cu titlu de redevenţă;
3. 304 pct. 10 C. proc. civ., după casare cu trimitere, instanţa de apel trebuia să analizeze toate motivele de apel formulate.
Intimata S.C. C.G.O.R. S.R.L. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului ca nefondat, motivele invocate nefiind întemeiate în raport de adresa recurentei nr.1108/22 iunie 1999, răspunsul la interogatoriu şi concluziile raportului de exertiză la care recurentul nu a avut obiecţiuni.
Recursul nu este fondat.
1. Cu privire la motivele de recurs întemeiatepedispoziţiileart. 304 pct. 7 şi 10 C. proc. civ. se constată din verificarea deciziei atacate că aceasta nu conţine motive contradictorii sau străine de natura pricinii şi că ea dimpotrivă răspunde în mod riguros la toate motivele de apel formulate de reclamantă.
În considerentele deciziei atacate nu se face referire la perioada menţionată de recurent 1992 – 1994, nici la prevederile art. 1437 C. civ. ci ca răspuns la critica apelantei care viza această perioadă se afirmă distincţia care trebuie operată între contractul de închiriere şi contractul de administrare a gestiunii.
2. Instanţa de apel nu a interpretat greşit actul juridic dedus judecăţii ci a încadrat juridic situaţia de fapt prezentată de reclamantă, stabilind cuantumul pretenţiilor solicitate prin raportare la redevenţa convenită de părţi în contractul de administrare a gestiunii, pentru perioada ulterioară încetării efectelor acestuia, iar nu la nivelul chiriei percepute de reclamantă de la alţi agenţi economici, reclamanta neavând, de altfel obiecţiuni la raportul de expertiză.
3. Prin urmare, faţă de cele ce preced Curtea va respinge recursul declarat, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de reclamantaS.P. Râmnicu Vâlcea împotriva deciziei nr.17/A-C din 19 iunie 2003 a Curţii de Apel Piteşti, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi3 februarie 2004.
| ← CSJ. Decizia nr. 4058/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 4065/2003. Comercial → |
|---|
