CSJ. Decizia nr. 4065/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 4065/2003
Dosar nr. 1843/2002
Şedinţa publică din 23 octombrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 81 din 1 martie 1999 a Tribunalului Botoşani a fost admisă în parte acţiunea reclamantei S.C. A. S.A. Botoşani, iar pârâtele S.C. T. S.R.L. Botoşani şi S.C. C.G. S.R.L. Botoşani au fost obligate la plata sumelor de 23.331.920 lei şi respectiv 29.448.680 lei despăgubiri, plus cheltuieli de judecată aferente.
Prin aceeaşi sentinţă s-a instituit sechestru asigurător asupra mobilelor pârâtelor în limita sumelor la care au fost obligate, fiind respinsă cererea reclamantei pentru evacuarea pârâtelor din spaţiul comercial ocupat fără titlu, pentru autoritate de lucru judecat.
Apelurile declarate de cele două pârâte împotriva acestei sentinţe au fost respinse ca nefondate prin Decizia civilă nr. 419 din 29 octombrie 1999 a Curţii de Apel Suceava, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Recursul declarat de cele două pârâte împotriva acestei decizii a fost anulat ca insuficient timbrat prin Decizia nr. 4585 din 4 octombrie 2000 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia comercială.
Această ultimă decizie a fost atacată de cele două pârâte cu contestaţie în anulare, contestaţie admisă prin Decizia nr. 351 din 24 ianuarie 2003 a Curţii Supreme de Justiţie, secţia comercială, când s-a reţinut că dintr-o omisiune n-au fost observate taxele de timbru aflate la dosar, aşa încât Decizia dată în recurs a fost anulată, fixându-se termen pentru rejudecarea recursului.
Rejudecând recursul, Curtea reţine că cele două pârâte au solicitat casarea deciziei din apel întrucât instanţa nu a analizat toate motivele invocate de ea, răspunzând sumar şi trunchiat criticilor privind despăgubirile şi neanalizând criticile privind cheltuielile de judecată acordate la fond.
De asemenea, recurenţii apreciază că se impune casarea cauzei cu trimiterea spre rejudecare întrucât trebuia stabilită corect situaţia de fapt în temeiul unor probe certe, probe care n-au fost administrate, cele administrate de reclamantă fiind discutabile.
În caz contrar, solicită să se ia act că ei au fost de acord cu admiterea în parte a acţiunii şi chiar au achitat unele sume reclamantei, aşa încât nu se impunea obligarea lor la plata cheltuielilor de judecată.
Recursul este nefondat, pentru considerentele ce se vor arăta:
Obiectul litigiului ivit între părţi l-au constituit despăgubirile solicitate de reclamantă pentru spaţiul comercial aparţinând reclamantei ocupat de cele două pârâte după expirarea contractului de închiriere, contract expirat la 31 decembrie 1997 prin ajungere la termen.
Încă de la începutul litigiului, cele două pârâte au recunoscut că au ocupat abuziv spaţiul reclamantei până în decembrie 1998, dar au contestat sumele pretinse de aceasta, în întâmpinarea de la fond recunoscând numai datoria de 15.921.000 lei, pentru ca apoi, în recurs să fie de acord cu 5.850.000 lei, respectiv 7.200.000 lei cu acelaşi titlu.
În nici o fază procesuală pârâtele n-au solicitat efectuarea unei expertize şi n-au administrat nici o dovadă contrară probelor făcute de reclamantă pe cuantumul despăgubirilor solicitate, respectiv contracte încheiate cu alte societăţi pentru spaţii comerciale situate în aceeaşi zonă, motiv pentru care instanţele au apreciat corect că reclamanta şi-a dovedit pretenţiile, deducând din sumele pretinse, acele sume achitate de pârâte şi dovedite cu chitanţele depuse la dosar.
În atare situaţie nejustificat recurentele contestă probele şi le apreciază ca insuficiente abia în faza de recurs, ele nesolicitând suplimentarea probatoriului nici în faza de apel şi nici la fond.
Nejustificat recurentele impută instanţelor obligarea lor la plata cheltuielilor de judecată deoarece ar fi recunoscut datoria la prima zi de înfăţişare, şi că n-ar fi fost puse în întârziere, deoarece prin întâmpinare ele n-au recunoscut decât parţial datoria, iar reclamanta a dovedit că încă din 5 ianuarie 1998 solicitase pârâtelor eliberarea spaţiului, iar pe cuantumul despăgubirilor fuseseră somate încă din 10 noiembrie 1998 cu confirmare de primire anterior promovării acţiunii, aşa încât s-a dovedit pe deplin punerea lor în întârziere.
În consecinţă, Curtea apreciază că recursul pârâtelor este nefondat motiv pentru care îl va respinge, Decizia din apel, chiar dacă sumar motivată, fiind temeinică şi legală.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtele S.C. T. S.R.L. Botoşani prin administrator T.L. şi S.C. C.G. S.R.L. Botoşani prin administrator E.P. împotriva deciziei nr. 419 din 29 octombrie 1999 a Curţii de Apel Suceava.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 23 octombrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 406/2003. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 408/2003. Comercial → |
|---|
