ICCJ. Decizia nr. 422/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia NR.422
Dosar nr.1489/2003
Şedinţa publică din 3 februarie 2004
Asuprarecursului în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la 31 mai 1999, şi modificată la 14 iunie 1999 (dosar nr.3905/1999) reclamanta cumpărătoare S.C. V. S.R.L. a solicitat în principal reducerea preţului acţiunilor deţinute de F.P.S. – în prezent A.P.A.P.S. Bucureşti, la S.C. C. S.A, care au făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare nr.698 din 30 septembrie 1998, pe motiv că situaţia patrimoniului societăţii privatizate, nu este cea reală, adică cea prevăzută în dosarul de prezentare, întrucât bunurile din patrimoniul acesteia sunt ipotecate iar terenurile sunt revendicate de persoane fizice, iar în subsidiar, constatarea nulităţii absolute a contractului de vânzare – cumpărare menţionat, încheiat cu F.P.S., pentru dol, şi obligarea acestuia, la restituirea sumelor reactualizate încasate, respectiv 303.610.000 lei achitată cu titlu de garanţie de participare, 300.000.000 lei achitată la 29 martie 1999, reprezentând prima tranşă din preţ, cu dobânzi de 35 % pe an corespunzătoare taxei scontului practicată de B.N.R., calculate până la restituirea integrală a sumelor, precum şi la suportarea tuturor celorlalte cheltuieli efectuate în vederea executării obligaţiilor asumate prin contract.
Prin sentinţa nr.3988 din 6 septembrie 1999 (dosar nr.3905/1999) Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, a declinat competenţa de soluţionare a pricinii în favoarea Curţii de Apel Bucureşti.
Prin sentinţa nr.37 din 29 octombrie 1999 (dosar nr.3217/1999) Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială, a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. V. S.R.L., împotriva pârâtelor F.P.S. Bucureşti şi S.C. C. S.A., ca nefondată,cu motivarea că, la art. 5.5 din contract, părţile au prevăzut un pact comisoriu expres de desfiinţare a contractului pentru situaţia, când cumpărătorul nu achita restul de preţ, până la termenul stipulat.
Or, cum în cauză reclamanta nu a achitat suma datorată, nici la termenul stabilit prin cel de al doilea act adiţional, respectiv, până la 29 martie 1999, s-a apreciat că, bine pârâtul F.P.S., a procedat, conform clauzei arătate la desfiinţarea contractului începând cu 15 aprilie 1999.
Curtea Supremă de Justiţie, secţia comercială, prin Decizia nr.4555 din 3 octombrie 2000 (dosar nr.300/2000) a admis recursul declarat de reclamanta S.C. V. S.R.L., împotriva sentinţei nr.37 din 29 octombrie 1999, a Curţii de Apel Bucureşti, secţiacomercială, pe care a casat-o cu trimiterea cauzei spre rejudecare la aceeaşi instanţă, instanţa supremă reţinând în fundamentarea soluţiei, că faţă de actele de la dosar, care demonstrează, că situaţia patrimoniului S.C. C. S.A., a fost diminuat, faţă de cel prevăzut în dosarul de prezentare, prin încheierea unor contracte de credit, a căror restituire a fost garantată prin constituirea unor ipoteci asupra unor active, se impune completarea probelor în legătură cu acest capăt de cerere principal vizând situaţia patrimoniului S.C. C. S.A. cu reducerea corespunzătoare a preţului acţiunilor, cum şi în ceea ce priveşte capătul de cerere subsidiar, privind constatarea nulităţii contractului de vânzare cumpărare, cu consecinţa aplicării dispoziţiilor art. 1352 din C. civ. în cazul în care s-ar proba că, situaţia reală a patrimoniului S.C. C. S.A., a fost ascunsă prin mijloace viclene care să atragă incidente în cauză a dispoziţiilor art. 960 şi 961 din C. civ.
Prin sentinţa nr.11 din 13 februarie 2001 (dosar nr.4324/2000) Curtea de Apel Bucureşti, secţia V comercială a declinat competenţa de soluţionare a cauzei în favoarea Tribunalului Bucureşti, secţiacomercială.
Prin sentinţa nr.2355 din 21 februarie 2002, Tribunalul Bucureşti secţia comercială, (dosar nr.3423/2001, Vol.II) a admis acţiunea formulată de reclamanta S.C. V. S.R.L., împotriva pârâtelor S.C. C. S.A. şi A.P.A.P.S. Bucureşti (fostă F.P.S.) şi în consecinţă a anulat contractul de vânzare – cumpărare de acţiuni nr.698/1998, pentru vicierea consimţământuluireclamantei prin dol.
Prin aceeaşi sentinţă, s-a admis excepţia lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei S.C. C. S.A., iar pârâta A.P.A.P.S., a fost obligată să plătească reclamantei garanţia de participare la licitaţie, reactualizată la suma de 2.730.509.707 lei, avansul din preţ reactualizat în sumă de 1.810.957.852 lei şi cheltuieli reactualizate în sumă de 1.532.850.663 lei, la care s-a adăugat onorariul expertului în sumă de 88.913.000 lei, 85.388.184 lei taxă de timbru şi 1.500.000 lei onorariu de avocat.
Pentru a hotărî astfel, instanţa fondului a reţinut că pârâta A.P.A.P.S.,a ascuns situaţia reală a patrimoniului S.C. C. S.A., care era grevat de ipoteci, iar în ceea ce priveşte termenul acesta făcea în mare parte obiectul unor acţiuni în revendicare formulate de foştii proprietari sau moştenitorii acestora, astfel că într-o asemenea situaţie devin incidente în cauză dispoziţiile art. 960 C. civ., mai ales în contextul în care F.P.S., prin reprezentanţii săi în A.G.A. aS.C. C. S.A. a votat hotărârea de ipotecare a patrimoniului societăţii.
Ca urmare, prima instanţă, a dispus anularea contractului nr.698/1998, pentru vicierea consimţământului cu consecinţa repunerii părţilor în situaţia anterioară întocmirii acestui act juridic.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia VI comercială, prin Decizia nr.1159 din 19 septembrie 2002 (dosar nr.905/2002) a admis recursul declarat de pârâta A.P.A.P.S. Bucureşti, a modificat sentinţa nr.2355 din 21 februarie 2002, pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia comercială şi în consecinţă a respins acţiunea formulată de reclamanta S.C. V. S.R.L. împotriva pârâtei A.P.A.P.S. Bucureşti.
A menţinut dispoziţiile sentinţei atacate privind admiterea excepţiei lipsei calităţii procesuale pasive a pârâtei S.C. C. S.A.
A respins ca nefondat, recursul declarat de pârâta S.C. C. S.A.
Pentru a adopta această decizie, isntanţa de recurs a reţinut în esenţă că, deşi înscrisurile exustente la dosar sunt de natură să contureze în mod corespunzător situaţia de fapt, totuşi acestea nu pot constitui şi probe concludente sub aspectul dovedirii intenţiei dolosive a pârâtei A.P.A.P.S., aceasta în afara faptului că actele dosarului, confirmă că în realitate, reclamanta nu a dispus de resurse financiare pentru plata integrală a preţului şi în contextul în care pârâta a procedat din acest motiv la rezoluţiunea contractului în baza art.5.5 din contract, reclamantaa promovat acţiunea în cauză cu intenţia de a renunţa la cumpărarea acţiunilor, şi de a-şi recupera sumele avansate reactualizate.
Împotriva sentinţei nr.2355 din 21 februarie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia comercială şi a deciziei nr.1159 din 19 septembrie 2002 pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti, secţia VI comercială, a declarat recurs în anulareProcurorul General de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, susţinând că hotărârile judecătoreşti criticate au fost date cu încălcarea esenţială a legii, ceea ce a determinat o greşită soluţionare a cauzei pe fond, şi totodată că acestea sunt vădit netemeinice.
În dezvoltarea motivelor din recursul în anulare, se susţine, în esenţă că hotărârea instanţei de recurs (Decizia nr.1159/2002) prin care a fost respinsă pe fond acţiunea este criticabilă, deoarece a fost pronunţată cu încălcarea indirectă a dispoziţiilor art. 969 C. civ., care consacră principiul libertăţii actelor juridice civile, precum şi cele ale art.5 din acelaş cod, care se interpretează în sensul că, dacă se respectă legea şi regulile de convieţuire socială (morală) subiecţii de drept civil sunt liberi să încheie convenţii.
În contradicţie cu acest principiu, se susţine că pârâta A.P.A.P.S., afolosit la încheierea contractului de vânzare – cumpărare de acţiuni manopere dolosive întrucât la întocmirea acestui act, nu a invederat reclamantei situaţia economico – financiară a societăţii ale cărei acţiuni le-a vândut, care era total diferită de cea consemnată în dosarul de prezentare, deoarece între data întocmirii acestui act şi cea a încheierii contractului, pârâta S.C. C. S.A., a încheiat mai multe contracte de credit chiar cu aprobarea reprezentanţilor F.P.S. în A.G.A. garantând restituirea numelor, prin constituirea unor garanţii imobiliare, diminuând astfel patrimoniul societăţii privatizate cu implicaţii directe asupra valorii iniţiale a acţiunilor, astfel cum aceasta a fost prevăzută în contract.
Totodată se mai susţine, că o altă cauză, despre care reclamanta nu a fost deasemenea încunoştiinţată, dar care a influenţat în mod negativ valoarea acţiunilor, a constat în faptul că ulterior întocmirii dosarului de prezentare dar până la încheierea contractului de vânzare – cumpărare de acţiunii, astfel cum confirmă probele de la dosar, foştii proprietari ai terenului din zona respectivă sau moştenitorii acestora au formulat acţiuni în revendicare astfel, că aceste situaţii erau de natură să conducă în opoziţie, cu cele reţinute de instanţa de recurs, la admiterea acţiunii în parte, cu consecinţa reducerii corespunzătoare a valorii acţiunilor, aşa cum s-a solicitat prin capătul principal de cerere, sau la anularea contractului întrucât, prin modalitatea în care a procedat pârâta A.P.A.P.S., a fost viciată voinţa reclamantei, prin dol la încheierea contractului nr.698/1998, astfel, că respingerea şi a capătului subsidiar din cerere privind anularea contractului se datorează unor aprecieri eronate a probelor de la dosar care atestă totodată şi încălcarea principiului libertăţii actelor juridice.
În ceea ce priveşte sentinţa nr.2355 din 21 februarie 2002 a Tribunalului Bucureşti, secţia comercială se susţine(deşi prin aceastas-a admis acţiune şi pârâta A.P.A.P.S. Bucureşti a fost obligată la plata sumelor prevăzute în dispozitiv) că şi această hotărâre, ar fi greşită, parţial, deoarece probele de la dosar nu confirmă că reclamanta a efectuat în executarea contractului (anulat ulterior) cheltuieli pentru realizarea vreunei investiţii în sumă de 41.133 dolari SUA, cum deasemenea se susţine că în mod greşit prima instanţă a obligat-o pe pârâta A.P.A.P.S.să restituie reclamantei suma de 300.000.000 lei reactualizată, în loc s-o îndrume pe aceasta să recuperezesuma de la R.C., pe care pârâta l-a considerat creditor aparent, şi ca urmare i-a virat suma în discuţie în contul său personal la 16 iunie 1999.
În consecinţă se solicită admiterea recursului în anulare, casarea hotărârilor atacate şi pe fond admiterea acţiunii în parte, în sensul anulării contractului de vânzare – cumpărare de acţiuni nr.698/1998, şi obligării A.P.A.P.S. la restituirea sumei de 303.610.000 lei, plus dobânda aferentă în cunatum de 1.273.902.890 lei.
Recursul în anulare este fondat în sensul celor ce urmează.
Din examinarea actelor de la dosar rezultă că în baza contractului de vânzare – cumpărare de acţiuni nr.698/1998, pârâta F.P.S. Bucureşti a vândut reclamantei S.C. V. S.R.L. 325.517 acţiuni, pecare le deţinea laS.C. C. S.A., cu preţul de 10.123.578.700 lei, din care a plătit, 303.610.000 lei garanţia de participare la licitaţie, care urma a fi inclusă în preţ, plus suma de 300.000.000 lei reprezentând prima rată din preţ achitată la 29 martie 1999, conform actului adiţional la contract.
Potrivit probelor de la dosar, pârâtele S.C. C. S.A. şi A.P.A.P.S. cunoşteau din documentele semnate, de acestea că întreg patrimoniul social al Societăţii privatizate (S.C. C. S.A.) este grevat de garanţii – ipoteci bancare care au fost autentificate şi înscrise la Judecătoria Piteşti.
Or, probele dosarului, nu confirmă că pârâtele, (deşi erau obligate în temeiul art. 43 alin. 1 din HGnr. 55/1998), ar fi adus la cunoştinţa reclamantei, faptul că la datele de 23 iulie, 28 iulie şi 28 septembrie 1998 adică după prezentarea caietului de sarcini a încheiat aceste contracte, care evident, că erau de natură să conducă la o reducere substanţială a preţului acţiunilor, sau chiar la anularea contractului de vânzare cumpărare.
Pe de altă parte, în perioada dintre adjudecarea licitaţiei şi încheierea contractului de vânzare cumpărare de acţiuni, F.P.S. prin reprezentanţii săi în A.G.A. a S.C. C. S.A., au aprobat efectuarea unui nou împrumut garantat cu o ipotecă de rangul II, asupra patrimoniului societăţii, situaţie, despre care de asemenea nu a fost încunoştiinţată reclamanta.
Or, în acest context, bine se susţine, în recursul în anulare şi instanţa fondului a reţinut că, vânzătorul a omis (dol prin reticenţă) să comunice cumpărătorului o împrejurare esenţială (dat fiind că aceste contracte aveau o influenţă directă asupra preţului acţiunilor supuse vânzării) şi, deci că în aceste circumstanţe voinţa reclamantei a fost viciată prin dol, astfel că faţă de această situaţie, se impune anularea contractului nr.698/30 septembrie 1998, cu consecinţa repunerii părţilor în situaţia anterioară, ceea ce presupune restituirea tuturor prestaţiilor efectuate în temeiul unor astfel de contract (nul).
Având în vedere cele expuse mai sus, se constată că deşi prin recursul în anulare, se recunoşate, că în speţă se impune faţă de cele reţinute, repunerea părţilor în situaţia anterioară, totuşi se susţine fără temei că această operaţiune ar trebui limitată numai la restituirea de către pârâta A.P.A.P.S., a garanţiei de participare la licitaţie în sumă de 303.610.000 lei, la care ar trebui adăugată conform art. 1088 din C. civ., dobânzile rezultând astfel că suma reactualizată care urmează a fi plătită reclamantei s-ar cifra numai la 1.577.512.890 lei.
Or, aceste susţineri, care constituie implicit critici îndreptate împotriva sentinţei instanţei de fond (prin care s-a admis capătulsubsidiar din cerere privind anularea contractului pentru viciu de consimţământ) nu pot fi primite, atâta timp cât probele dosarului, cu referire specială la expertiza contabilă, confirmă că reclamanta a plătit pentru achiziţionarea unor utilaje suma de 41.000 dolari SUA plus comisionul de 133 dolari SUA, care nu au mai putut fi folosite în scopul pentru care au fost cumpărate respectiv pentru investiţii, datorită rezoluţiunii unilaterale a contractului de către A.P.A.P.S.şi ca atare, în mod justificat instanţa fonduluia considerat că reclamantei i se cuvine şi aceastăsumă care reactualizată se cifrează la suma de 1.532.850.663 lei.
De asemenea, nu poate fi reţinută nici opinia din recursul în anulare, în sensul că pentru recuperarea sumei de 300.000.000 lei, reprezentând avans din preţ reactualizată la 1.810.957.852 lei, reclamanta ar trebui să se îndrepte împotriva lui R.C., în contul căruia a fost virată această sumă de A.P.A.P.S., care l-a considerat creditor aparent, deoarece din actele dosarului, nu rezultă că acesta a fost parte în contractul anulat, şi deci că reclamanta s-ar fi aflat în vreun raport juridic cu persoana menţionată anterior.
În concluzie generală se reţine, că în mod greşit instanţa de recurs, a respins pe fond acţiunea, pe considerentul că în cauză convenţia ar fi fost desfiinţată de drept, potrivit art. 5.5 din contract, apreciind totodată că reclamanta s-ar afla în culpă întrucât, nu a întreprins anterior încheierii contractului propriile investigaţii pentru aflarea situaţiei reale a patrimonoiului societăţii, întrucât o asemenea concluzie este în contradicţie cu dispoziţiile art. 970 C. civ., potrivit cărora convenţiile trebuie executate cu bună credinţă.
Ca atare, bine instanţa fondului, a considerat, spre deosebire de instanţa de recurs, că în raport de probele administrate în cauză se impune admiterea acţiunii respectiv a capătului subsidiar de cerere, cu consecinţa anulării contractului de vânzare – cumpărare de acţiuni nr.698/1998, pentru vicierea consimţământului reclamantei prin dol,dispunând totodată şi repunerea părţilor în situaţia anterioară, conform dispozitivului sentinţei.
Aşa fiind, urmează a se admite recursul în anulare, a se casa Decizia nr.1159 din 19 septembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia VI comercială, şi a se respinge recursul declarat de recurenta pârâtă A.P.A.P.S. Bucureşti împotriva sentinţei civile nr.2355 din 21 februarie 2002 pronunţată de Tribunalul Bucureşti, secţia comercială careva fi menţinută.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul în anulare declarat de Procurorul General de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, şi în consecinţă:
Casează Decizia nr.1159 din 19 septembrie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia VI comercială şi respinge recursul declarat de recurenta pârâtă A.P.A.P.S. Bucureşti împotriva sentinţei civile nr.2355 din 21 februarie 2003 a Tribunalului Bucureşti, secţia comercială, pe care o menţine.
Irevocabilă.
Pronunţată, în şedinţa publică, astăzi3 februarie 2004.
| ← CSJ. Decizia nr. 3782/2003. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 434/2003. Comercial → |
|---|
