ICCJ. Decizia nr. 4303/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALÄ.
Decizia nr. 4303/2003
Dosar nr. 1043/2003
Şedinţa publică de la 11 noiembrie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 30 noiembrie 2001, reclamanta S.C. R.C. SRL Focşani a chemat în judecată pe pârâta S.C. P.I. SRL Năruja pentru a fi obligată la plata sumei de 192.957.510 lei contravaloare marfă, 279.783.375 lei daune moratorii calculate la nivelul dobânzii legale, cu cheltuieli de judecată.
Pârâta a formulat o cerere reconvenţională, solicitând obligarea reclamantei la plata sumei de 676.896.460 lei achitată în plus.
Ulterior părţile şi-au precizat pretenţiile în ceea ce priveşte dobânzile, reclamanta solicitând cu acest titlu 179.278.966 lei, iar pârâta a cerut dobânzi în sumă de 676.006.295 lei.
Prin sentinţa civilă nr. 1133 din 17 iulie 2002 Tribunalul Vrancea a respins excepţia tardivităţii cererii reconvenţionale, a admis acţiunea reclamantei şi a obligat pe pârâtă la plata sumei de 192.957.510 lei diferenţă preţ şi 210.963.352 lei dobânzi, cu 17.773.417 lei cheltuieli de judecată.
Totodată a fost admisă în parte cererea reconvenţională a pârâtei şi a obligat pe reclamantă la plata sumei de 225.873.500 lei încasată necuvenit şi 252.520.381 lei dobânzi, cu 19.262.878 lei cheltuieli de judecată.
Curtea de Apel Galaţi, prin Decizia civilă nr. 1133 din 22 noiembrie 2002, a admis recursul pârâtei, a modificat sentinţa civilă de mai sus, în sensul că a respins acţiunea reclamantei, a admis acţiunea reconvenţională a pârâtei şi a obligat pe reclamantă la plata sumei de 868.116.227 lei preţ încasat necuvenit, 970.530.156 lei dobânzi legale şi 58.275.676 lei cheltuieli de judecată, respingând recursul reclamantei, ca nefondat.
Împotriva acestor soluţii procurorul general a formulat recurs în anulare în temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ. solicitând, în esenţă, casarea hotărârilor pronunţate şi trimiterea cauzei spre rejudecare la instanţa de fond, întrucât cererea reconvenţională a pârâtei era depusă peste termen şi trebuia să se judece pe cale separată, iar instanţele nu au exercitat rolul lor activ în clarificarea raporturilor dintre părţi şi a preţului datorat.
Recursul în anulare este nefondat pentru cele ce se vor arăta în continuare.
Din examinarea actelor aflate la dosarul cauzei se constată că pârâta a formulat cererea reconvenţională cu respectarea dispoziţiilor art. 119 C. proc. civ. la data de 15 ianuarie 2001, iar judecata sa separată propusă de recursul în anulare, nu se justifica în nici un fel faţă de natura şi complexitatea raporturilor juridice ce s-au derulat între părţi şi au fost deduse judecăţii în acest dosar.
Cu alte cuvinte, nedepunerea întâmpinării cu cel puţin 5 zile înainte de termenul de judecată (numai dacă s-a pus în vedere de preşedintele instanţei) potrivit art. 114 alin. (2) C. proc. civ., nu poate conduce la decăderea pârâtei din dreptul de a formula o cerere reconvenţională, conform art. 119 alin. (3) C. proc. civ., cel mai târziu la prima zi de înfăţişare cum a avut loc în cauza de faţă.
Din probele administrate în cauză, verificările raportului de expertiză şi audierile de martori, rezultă că raporturile comerciale de livrare masă lemnoasă s-au derulat între părţi în temeiul celor convenite de acestea prin contractul nr. 16/1998.
Cum nu poate fi contestat că reclamanta a majorat unilateral preţul masei lemnoase, pentru care a fost notificată la 13 ianuarie 2000, prin executor judecătoresc, corect s-a reţinut, prin Decizia atacată, că în lipsa acceptării facturilor astfel majorate pentru anul 1999, reclamanta nu era îndreptăţită.
De altfel, corect s-a apreciat de instanţă că raporturile contractuale şi-au prelungit valabilitatea şi pentru anul 1999, prin livrările şi înţelegerile dintre părţi pe baza celor convenite prin contractul 16/1998, referitor la o cantitate totală de 1.800 mc masă lemnoasă (200 mc x 9 luni).
În consecinţă, se constată că raporturile contractuale şi obligaţiile părţilor au fost corect stabilite de instanţa de recurs, care şi-a manifestat pe deplin rolul activ în raport de prevederile art. 129 C. proc. civ.
Având în vedere cele de mai sus, se constată că, în cauză nu sunt îndeplinite condiţiile art. 330 alin. (2) C. proc. civ., recursul în anulare urmând a fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul în anulare declarat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de justiţie împotriva sentinţei nr. 1133 din 17 iulie 2002 a Tribunalului Vrancea, secţia comercială şi de contencios administrativ, şi deciziei nr. 1133/R din 22 noiembrie 2002 a Curţii de apel Galaţi, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţata în şedinţă publică, astăzi 11 noiembrie 2003.
| ← ICCJ. Decizia nr. 4196/2003. Comercial | ICCJ. Decizia nr. 4390/2003. Comercial → |
|---|
