CSJ. Decizia nr. 537/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 537/2003
Dosar nr. 7412/200.
Şedinţa publică din 31 ianuarie 2003
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Secţia comercială şi de contencios administrativ a Tribunalului Prahova, prin sentinţa nr. 457 din 16 martie 2001 a respins ca nefondată acţiunea reclamantului C.C., domiciliat în Ploieşti, prin care a chemat în judecată pârâţii D.C., domiciliat în Ploieşti, şi S.C. B. SRL, cu sediul în com. Blejoi pentru a fi obligaţi la plata cotei din beneficiul realizat de societate în anii 1993, 1994 şi 1995, conform convenţiei încheiate la 30 octombrie 1990 cu D.C., a dobânzilor aferente şi a cotei corespunzătoare de ½ din părţile sociale primite de pârât la excluderea din societate, deşi aceasta s-a produs din culpa acestuia.
S-a apreciat că între cele două părţi, persoane fizice, a intervenit o convenţie sub semnătură privată pentru finanţarea S.C. C.R.S.A. din Blejoi, în prezent S.C. B. SRL, potrivit căreia reclamantul a achitat lui D.C. suma de 90.000.000 lei, urmând ca ambii să participe în mod egal la beneficii şi pierderi, beneficiile putând fi reinvestite, iar aportul adus neputând fi retras înainte de împlinirea a cel puţin un an financiar.
Convenţia nu poate produce efecte faţă de societate, nefiind perfectată în condiţiile art. 251 C. com. şi nefiind însuşită de ceilalţi asociaţi, aşa încât reclamantul nu poate pretinde dividende şi nici dobânzi la acestea.
Secţia de contencios administrativ şi comercial a Curţii de Apel Ploieşti, prin Decizia nr. 799 din 15 iunie 2001, a admis apelul reclamantului, a schimbat sentinţa primei instanţe, a admis acţiunea precizată şi l-a obligat pe pârâtul D.C. să plătească acestuia 79.572.747 lei contravaloarea părţilor sociale, 34.130.220 lei reprezentând dividendele aferente lor şi 665.000 lei cheltuieli de judecată.
Instanţa de apel a reţinut că actul încheiat între cele două părţi persoane fizice, este producător de efecte, în limitele convenite şi între persoanele semnatare, ţinând cont şi de Decizia nr. 2209/1995 a Curţii de Apel Ploieşti care a stabilit această situaţie, cu autoritatea lucrului judecat.
Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs pârâtul D.C., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, încadrând motivele de recurs în art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
O primă susţinere constă în privarea sa de dreptul de apărare prin respingerea cererii de amânare a cauzei pentru angajarea unui apărător.
O altă susţinere constă în greşita invocare a autorităţii de lucru judecat a deciziei nr. 2209/1995 a Curţii de Apel Ploieşti, nefiind întrunite cerinţele art. 1201 C. civ.
Susţinerile sunt neîntemeiate.
Art. 156 C. proc. civ., stabileşte facultatea instanţei de a acorda un termen pentru lipsă de apărare, dacă cererea formulată este temeinic motivată.
Invocarea de către parte a unor motive temeinice lipseşte în speţă, având în vedere faptul că inexistenţa mijloacelor financiare este o simplă afirmaţie a părţii, care a avut la dispoziţie un interval mai mare de o lună pentru angajarea apărătorului.
Este nefondată şi susţinerea că în mod greşit s-a invocat autoritatea de lucru judecat a deciziei nr. 2209 din 6 octombrie 1995 a Curţii de Apel Ploieşti, prin care s-a respins recursul declarat împotriva deciziei nr. 326 din 14 februarie 1995 a secţiei civile a Tribunalului Prahova.
Acest litigiu s-a judecat între C.C. ( reclamant ca şi în prezenta cauză) şi D.C. (pârât ca şi în prezenta cauză), având ca obiect cota cuvenită din beneficiul S.C. B. SRL (ca şi în prezenta cauză), constatându-se corect existenţa autorităţii de lucru judecat.
Existenţa unui pârât în plus (S.C. B. SRL) nu schimbă caracterul identic al sumelor revendicate, instanţa a cărei hotărâre se cenzurează, reţinând corect existenţa unor raporturi juridice circumscrise numai la cele două persoane fizice, nefiind justificată invocarea ca temei juridic a art. 251 C. com.
În fine, între obiectele celor două litigii nu există diferenţă decât de cuantum, justificat prin trecerea timpului, temeiul pretenţiilor fiind identic.
Aşa fiind, recursul declarat în cauză urmează a fi respins ca nefondat conform art. 312 C. proc. civ.
Conform art. 274 şi urm. C. proc. civ., recurentul urmează a fi obligat să plătească intimatului suma de 4.000.000 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de pârâtul D.C. împotriva deciziei nr. 799 din 15 iunie 2001 a Curţii de Apel Ploieşti.
Obligă recurentul la 4.000.000 lei cheltuieli de judecată către intimatul reclamant C.C.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 31 ianuarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 531/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 55/2003. Comercial → |
|---|
