CSJ. Decizia nr. 555/2003. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr.555/2003
DOSAR Nr.2987/2001
Şedinţa publică din 31 ianuarie 200.
S-a luat în examinare recursul declarat de reclamanta Administraţia Domeniului Public Piteşti împotriva deciziei civile nr.713/A-C din 22 decembrie 2000 a Curţii de Apel Piteşti.
La apelul nominal au lipsit părţile.
Procedura completă.
CURTEA
Asupra recursului de faţă.
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată că recursul declarat de reclamanta Administraţia Domeniului Public Piteşti împotriva deciziei civile nr.713 A-C din 22 decembrie 2000 a Curţii de Apel Piteşti a fost suspendat la data de 14 iunie 2002, în baza art.242 pct.2 Cod procedură civilă şi de la această dată până la data de astăzi, a stat în nelucrare din vina părţilor, neefectuându-se nici un act de procedură în vederea judecării.
Potrivit dispoziţiunilor art.248 Cod procedură civilă, orice cerere de chemare în judecată se perimă de drept, chiar împotriva incapabililor, dacă a rămas în nelucrare din vina părţii, timp de un an în materie civilă sau de 6 luni în materie comercială.
Conform art.252 Cod procedură civilă, perimarea se constată la cerere sau din oficiu.
Din raportarea taxelor citate la cele stabilite în legătură cu rămânerea cauzei în nelucrare, reiese că în speţă sunt întrunite condiţiile legale pentru a opera perimarea.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Constată perimat recursul formulat de reclamanta Administraţia Domeniului Public Piteşti împotriva deciziei nr.713 A-C din 22 decembrie 2000 a Curţii de Apel Piteşti.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 31 ianuarie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 55/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 56/2003. Comercial → |
---|