CSJ. Decizia nr. 55/2003. Comercial
Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia Nr.55/2003DOSAR Nr.701/200.
Şedinţa publică din 15 ianuarie 200.
S-a luat în examinare recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului Alexandria împotriva deciziei nr.3094 din 31 octombrie 2000 a Curţii de Apel Bucureşti-Secţia comercială.
La apelul nominal s-a prezentat intimata reclamantă Cooperativa Meşteşugărească „U."Alexandria prin consilier juridic S.D.,lipsind recurenta pârâtă Primăria Municipiului Alexandria şi intimata pârâtă S.C. „I."SA Zimnicea.
Procedura legal îndeplinită.
S-a referit de către magistratul asistent că recursul este timbrat, după care Curtea constatând cauza în stare de judecată acordă cuvântul părţii prezente.
Intimata prin consilier juridic a pus concluzii de respingere a recursului ca nefondat, pentru motivele din întâmpinare.
CURTEA
Asupra recursului de faţă.
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele.
Prin acţiunea înregistrată la 16 martie 2000 la Tribunalul Teleorman, reclamanta Cooperativa Meşteşugărească „U."Alexandria a solicitat ca prin hotărârea ce se va pronunţa să se dispună obligarea în solidar a pârâtelor S.C. „I."SA Zimnicea şi a Primăriei Alexandria la plata sumei de 114.280.596 lei, reprezentând contravaloare fundaţie realizată de reclamantă şi distrusă, cu cheltuieli de judecată.
Tribunalul Teleorman prin sentinţa civilă nr.690/10 iulie 2000 a admis în parte acţiunea reclamantei, dispunând obligarea pârâtei Primăria Municipiului Alexandria la plata sumei de 114.280.596 lei contravaloare fundaţie realizată de reclamantă şi distrusă şi la 7.551.834 lei cheltuieli de judecată.
A respins ca nefondată acţiunea faţă de pârâta S.C." I." SA Zimnicea.
Pentru a pronunţa această hotărâre instanţa de fond a reţinut că ,reclamanta în baza certificatului de urbanism nr.243 din 20 noiembrie 1992 şi a autorizaţiei de construcţie nr.42/2 aprilie 1993, a realizat infrastructura şi parţial suprastructura unei construcţii unitate comercială tip „Bazar", pe terenul situat în str".L." nr.302 din Alexandria, transmis în folosinţă acesteia, potrivit hotărârii nr.57/12 noiembrie 1996 a Consiliului Local Alexandria, evaluată la 114.280.596 lei, conform devizului de lucrări, necontestată de pârâtă.
Prin hotărârea nr.64/24 iunie 1999 Consiliul Local al Municipiului Alexandria a aprobat vânzarea prin încredinţare directă a aceluiaşi teren pârâtei S.C. „I." SA Zimnicea care a devenit proprietară prin contractul de vânzare cumpărare autentificat la 21 septembrie 1999 la biroul notarului public C.F..
Cum imobilul a fost vândut liber de orice sarcini, pârâta S.C. „I."SA a edificat o nouă construcţie, distrugând investiţia realizată anterior de reclamantă, evaluată la 114.280.596 lei.
Potrivit art.13 din contractul de concesiune nr.3661/16 martie 1998, despăgubirile pentru lucrările executate de fostul beneficiar urmau să se facă de concedent în baza unui raport tehnic de evaluare.
Ca atare s-a reţinut culpa şi a fost obligată la plata prejudiciului pârâta Primăria Municipiului Alexandria.
Curtea de Apel Bucureşti-Secţia comercială prin Decizia civilă nr.3094/31 octombrie 2000 a respins ca nefondat apelul declarat de Primăria Alexandria împotriva hotărârii instanţei de fond.
Împotriva menţionatei decizii ,pârâta Primăria Municipiului Alexandria a declarat recurs în temeiul art.304 Cod procedură civilă, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând în concluzie admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri şi respingerea acţiunii reclamantei.
În criticile formulate recurenta susţine în esenţă că dispoziţia nr.35/16 februarie 1998 a primarului Municipiului Alexandria priveşte contractul de concesiune nr.3661/1998, contract care în opinia sa şi-a încetat efectele ca urmare a încheierii contractului de vânzare cumpărare nr.13376/1999; că obiectul acestuia din urmă îl constituie terenul în suprafaţă de 345 mp. situat în Alexandria, str.L. nr.302 şi nu construcţia începută şi că faţă de această situaţie pe care cumpărătoarea a cunoscut-o, se impune obligarea S.C."I." la plata despăgubirilor.
Recursul nu este fondat.
Curtea analizând hotărârea recurată prin prisma criticilor formulate în recurs, în raport cu actele şi de lucrările dosarului, şi cu dispoziţiile legale incidente, constată că acestea nu sunt de natură a conduce la casarea deciziei, în speţă nefiind întrunită nici una din condiţiile prevăzute de art.304 Cod procedură civilă.
Astfel instanţa de apel a reţinut corect situaţia de fapt, în sensul că reclamanta a ridicat o construcţie, unitate comercială tip „Bazar", pe terenul situat în Alexandria, str.L.nr.302, pus la dispoziţie de Primăria Alexandria prin contractul de concesiune nr.3661/1998, cu toate aprobările legale.
Că acelaşi teren a făcut obiectul contractului de vânzare cumpărare nr.13376/1999 încheiat între pârâtele Primăria Alexandria şi S.C." I." SA Zimnicea.
Că primăria a ignorat propriile hotărâri şi aprobări acordate reclamantei privind concesionarea terenului şi autorizarea construcţiei bazarului, vânzând acelaşi teren altei persoane juridice, înainte să clarifice situaţia juridică a construcţiei edificată pe acesta şi care ulterior a fost demolată.
Or,faţă de situaţia de fapt şi avându-se în vedere dispoziţiile art.31 alin.2 din Legea nr.219/25 noiembrie 1998 privind regimul concesiunilor, cât şi prevederile din contractul de concesiune încheiat de Primărie cu reclamanta, potrivit căruia primarul municipiului Alexandria s-a obligat să despăgubească cu valoarea lucrărilor executate pe fostul beneficiar al terenului, în mod corect instanţa de apel areţinut culpa în sarcina Primăriei şi a obligat-o la plata contravalorii prejudiciului suferit de reclamantă, în sumă de 114.280.596 lei şi nu a S.C. „I." S.A
De altfel Primăria Alexandria nici nu a contestat valoarea despăgubirilor cerute de reclamantă.
Cum hotărârea instanţei de apel este temeinică şi legală, Curtea urmează să respingă recursul pârâtei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta Primăria Municipiului Alexandria împotriva deciziei nr.3094 din 31 octombrie 2000 a Curţii de Apel Bucureşti-Secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 15 ianuarie 2003.
← CSJ. Decizia nr. 537/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 555/2003. Comercial → |
---|