CSJ. Decizia nr. 571/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 571/2003
Dosar nr. 5584/2001
Şedinţa publică din 4 februarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin acţiunea introductivă, reclamanta SC C.C. SRL Roman a chemat în judecată pârâtele, U.S.L.M. şi S.U. 3M. Bucureşti, solicitând instanţei ca, prin hotărârea ce o va pronunţa, să oblige pârâtele la plata sumei de 120.323.940 lei rest preţ şi a penalităţilor de întârziere de 2%, conform contractului, cu cheltuieli de judecată.
În motivarea acţiunii, s-a arătat că, în baza contractului din noiembrie 1998, reclamanta a livrat pârâtelor scurte din stofă în valoare totală de 446.613.940 lei, rămânând neachitată suma de 120.323.940 lei.
Cu privire la suma restantă, părţile au încheiat o minută la data de 17 mai 1999, convenind eşalonarea plăţii.
Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 5685 din 29 septembrie 2000, a admis acţiunea reclamantei şi a obligat pârâtele la plata sumei de 17.079.520 lei diferenţă preţ şi a sumei de 317.396.787 lei penalităţi de întârziere, cu 19.386.300 lei cheltuieli de judecată.
Prin cererea înregistrată la 9 octombrie 1999, reclamanta a solicitat îndreptarea erorii materiale strecurate în minută şi dispozitiv, în sensul că, în loc de 117.700.000 lei, s-au acordat 17.700.000 lei.
Tribunalul Bucureşti, prin încheierea de şedinţă din 20 octombrie 2000, a respins cererea petentei, apreciind că nu sunt îndeplinite cerinţele art. 281 C. proc. civ.
Pentru a pronunţa această hotărâre, instanţa de fond a reţinut ca dovedită livrarea mărfii contractate.
Prin Decizia nr. 510 din 5 mai 2001, Curtea de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, a admis apelul declarat de reclamantă împotriva sentinţei civile nr. 5685 din 29 septembrie 2000 a Tribunalului Bucureşti, pe care a schimbat-o în parte, în sensul că a obligat pârâtele şi la plata sumei de 100.000.000 lei diferenţă preţ.
S-a respins, ca nemotivat, apelul declarat de S.U. 3M. Bucureşti şi, ca nefondat, apelul declarat de U.S.L.M. împotriva aceleiaşi hotărâri.
Împotriva menţionatei decizii, pârâta, U.S.L.M., a declarat recurs, în temeiul art. 304 pct. 7 C. proc. civ., criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie, solicitând, în concluzie, admiterea recursului, casarea ambelor hotărâri şi, pe fond, respingerea acţiunii reclamantei.
În criticile formulate, recurenta susţine, în esenţă, că în mod greşit a apreciat instanţa de apel probele administrate în cauză, reţinând că, între părţi, au existat rapoarturi juridice, avându-se în vedere că a fost contestată valabilitatea ştampilelor, a semnăturilor aplicate pe contract, minută şi avize, inclusiv calitatea semnatarilor.
În opinia sa, raportul juridic dintre reclamantă şi U.S.L.M. este un raport fals, dat fiind că avizele de însoţire a mărfii poartă semnătura unei persoane împotriva căreia s-a formulat plângere penală pentru fals, uz de fals şi abuz de încredere, susţinând că societata sa nu a primit aceste mărfuri.
Recurenta mai susţine că, greşit s-a admis în totalitate cuantumul penalităţilor, în baza actelor din dosar, contestate, de altfel.
Recursul nu este fondat.
Curtea, analizând hotărârea prin prisma criticilor formulate în raport cu actele şi lucrările dosarului, constată că acestea nu sunt de natură a conduce la casarea deciziei recurate, în speţă, nefiind întrunită nici una din situaţiile prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Astfel, în mod corect a reţinut instanţa de apel situaţia de fapt, în sensul că, la baza raporturilor dintre părţi, a stat contractul de vânzare-cumpărare nr. 15 din 1 noiembrie 1998, U.S.L.M. fiind reprezentată de B.S., că părţile au convenit asupra vânzării-cumpărării unui nr. de 789 scurte din stofă, în valoare de 446.613.940 lei. Că marfa a fost livrată şi că s-a plătit numai 326.290.000 lei, U.S.L.M. refuzând achitarea diferenţei, şi că debitul a fost recunoscut prin minuta încheiată la 17 iunie 1999, prin care părţile au stabilit eşalonarea plăţii sumelor restante.
Susţinerile recurentei U.S.L.M., potrivit cărora, între părţi, nu au existat raporturi juridice, că semnăturile şi ştampilele aplicate pe contract, minută şi avizele de expediţie au fost fie falsificate, fie aparţineau unei persoane fără calitate de reprezentant al societăţii, nu poate fi primită, în condiţiile în care marfa a fost recepţionată de B.S., care deţinea, la acea dată, funcţie de conducere.
Or, recurenta a efectuat şi plăţi în valoare de 326.290.000 lei, a recunoscut şi diferenţa de preţ datorată, convenind reeşalonarea acesteia la plată prin minuta semnată.
În ceea ce priveşte persoana lui B.S., în măsura în care se constată că, prin faptele sale culpabile, a prejudiciat sindicatele la conducerea cărora s-a aflat, acestea se pot îndrepta împotriva sa, solicitând despăgubiri.
Cum potrivit art. 969 C. civ., convenţiile legal făcute au putere de lege între părţile contractante şi cum contractul include la art. 6 şi o clauză penală, în mod corect instanţele au obligat pârâtele la plata diferenţei de preţ şi a penalităţilor.
Aşa fiind, cum hotărârea instanţei de apel este temeinică şi legală, Curtea urmează să respingă recursul pârâtei ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta U.S.L.M. Bucureşti, staţia Piaţa Unirii 1, împotriva deciziei nr. 510 din 5 aprilie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a VI-a comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi 4 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 567/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 572/2003. Comercial → |
|---|
