CSJ. Decizia nr. 75/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 75/2003
Dosar nr. 8749/2001
Şedinţa publică din 15 ianuarie 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Fondul Proprietăţii de Stat a solicitat, prin acţiune, obligarea pârâtei S.C. M. S.A. la plata sumei de 72.031.635 lei daune interese moratorii, calculate la nivelul dobânzilor bonificate de Trezoreria Statului, cu motivarea că dividendele, care se cuveneau pe anul 1996, au fost achitate cu întârziere.
Prin sentinţa nr. 1520 din 11 decembrie 2000, Tribunalul Braşov a admis acţiunea şi a obligat-o pe pârâtă la plata sumei de 72.031.635 lei daune interese moratorii, calculate pe perioada 1 octombrie 1997 – 14 mai 1999.
Instanţa de fond a reţinut că termenul de plată a dividendelor, care era la data de 30 septembrie 1997, nu a fost respectat şi, întrucât plata acestora s-a făcut la 14 mai 1999, pe perioada cuprinsă între data scadenţei şi data plăţii, datorează dobânda pretinsă prin acţiune.
Apelul declarat de pârâta S.C. M. S.A., împotriva sentinţei de fond, a fost admis de Curtea de Apel Braşov, secţia comercială, iar sentinţa apelată a fost modificată în sensul respingerii acţiunii.
Pentru a decide astfel, instanţa de apel a reţinut că, în conformitate cu art. 1088 C. civ., la obligaţiile care au ca obiect o sumă oarecare, daunele interese pentru neexecutare nu pot cuprinde decât dobânda legală, cu excepţia regulilor speciale în materie de comerţ, fidejusiune şi societate.
În materia plăţii dividendelor, legea nu prevede nici o derogare şi, întrucât dobânda bancară a fost solicitată fără a se face dovada că prejudiciul suferit a fost echivalent cu această dobândă, pretenţiile pentru plata sumei solicitată prin acţiune s-au apreciat ca nefondate.
Împotriva deciziei pronunţată în apel a declarat recurs Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor de Statului.
Recurenta a susţinut că instanţa de fond a făcut o corectă apreciere asupra cererii pe care a formulat-o, cerere prin care a solicitat daune-interese moratorii, calculate pe perioada 1 octombrie 1997 – 14 mai 1999 şi că soluţia curţii de apel, prin care i-a fost respinsă acţiunea, este nelegală şi netemeinică, întrucât Decizia a fost pronunţată cu aplicarea greşită a legii, motiv prevăzut de art. 304 alin. (9) C. proc. civ.
În argumentarea acestei critici, recurenta a susţinut că art. 1088 C. civ. este deplin aplicabil întrucât, în raporturile de drept comercial, danele nu vor fi calculate la nivelul dobânzii legale, ci, potrivit regulilor speciale de drept comercial.
În cauză, a mai susţinut recurenta, se aplică şi prevederile art. 43 C. com. prin care s-a stipulat că dobânzile, pentru datoriile comerciale, curg de drept de la scadenţă, chiar dacă nu au fost stabilite prin contract.
În raport de aceste dispoziţii, recurenta a susţinut că, în cazul neexecutării obligaţiilor băneşti de natură comercială, se aplică dobânda practicată de băncile comerciale.
Instanţa a interpretat greşit actul dedus judecăţii şi a schimbat natura şi înţelesul neîndoielnic al acestuia [art. 304 lit. a) C. proc. civ.]
Suma solicitată prin acţiune se referă la o perioadă anterioară OG nr. 9/2000 şi, cum aceasta nu retroactivează, pentru a-şi valorifica veniturile, s-au constituit depozite la băncile comerciale unde aveau conturi deschise, în speţă la B.R.D.
A conchis recurenta că, în baza dispoziţiilor legale în vigoare pe perioada pentru care solicită daune-interese moratorii, sumele datorate fostului Fond al Proprietăţii de Stat, cu titlu de dividende, ar fi produs dobândă, astfel că paguba este efectivă.
A treia critică se referă la taxa de timbru, pe care recurenta consideră că nu o datorează, întrucât veniturile obţinute de Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor de Statulu.
sunt vărsate la bugetul statului.
Recursul este nefondat.
Potrivit art. 43 C. com., datoriile lichide şi plătibile în bani produc dobândă de drept din ziua în care devin exigibile.
În acelaşi articol se stipulează că debitorul se află de drept în întârziere din momentul în care obligaţia a devenit exigibilă.
Dispoziţiile mai sus citate se aplică obligaţiilor de plată comerciale, aşa cum susţin, de altfel, ambele părţi.
Este, de asemenea, necontestat de părţi că obligaţia de plată a dividendelor este comercială, numai că problema pusă în criticile aduse deciziei este cea a modului de determinare a dobânzii şi a temeiului legal invocat.
În prima critică, deşi se susţine că sunt aplicabile atât dispoziţiile art. 1098 C. civ., cât şi dispoziţiile art. 43 C. com., recurenta, în calitate de creditor, consideră că este îndreptăţită să solicite dobânda pe care ar fi încasat-o dacă ar fi avut suma de bani depusă într-un depozit la bancă, respectiv, dobânda la depozit pe un an.
Susţinerea este cel puţin contradictorie câtă vreme, în speţă, nu se poate pune problema neexecutării, ci a depăşirii termenului de plată.
Pe de altă parte, reţinerea sumei ca venit şi constituirea de depozite este în contradicţie cu obligaţia de a vărsa la buget aceste sume, obligaţie ce exclude ideea depozitului şi asimilarea recurentei, din acest punct de vedere, cu agenţii economici.
Nu s-a pus în discuţie, în speţă, o eventuală determinare a dobânzii legale în condiţiile OG nr. 9/2000 întrucât, aşa cum a susţinut şi recurenta, dividendele privesc anul 1997.
De asemenea, nu poate fi primită nici susţinerea potrivit căreia dovada legăturii de cauzalitate între prejudiciu şi fapta culpabilă a debitorului rezultă din faptul împiedicării recurentei de a constitui depozite la B.R.D., banca unde deţine conturi, pentru argumentul deja expus în legătură cu obligaţia de a vărsa sumele la buget.
Susţinerea că Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor de Statului a fost constituită pe baza unor principii comerciale şi financiare nu schimbă termenii problemei puse în discuţie în speţă, şi anume, a dobânzii ce a fost calculată şi pretinsă în cauză, câtă vreme, de principiu, nu a fost negat dreptul său de a pretinde dobânda.
Stabilirea dobânzii aplicabile nu este doar o problemă de cuantificare, cum încearcă să sugereze recurenta.
Întrucât şi în procesul comercial operează principiul disponibilităţii, recurenta insistând pentru dobânda la depozit, constituit pe perioadă determinată, corect s-a stabilit de instanţa de apel că aceasta nu poate fi acordată.
Cel de-al treilea motiv nu constituie, de fapt, o critică şi este lipsit de interes să se susţină că cererile Autorităţii pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor de Statului nu se timbrează, de vreme ce, nici în apel şi nici în recurs, nu s-a dispus contrariul.
În consecinţă, recursul va fi respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta Autoritatea pentru Privatizare şi Administrarea Participaţiilor de Statului Bucureşti, împotriva deciziei nr. 133 din 5 aprilie 2001 a Curţii de Apel Braşov, secţia comercială şi de contencios administrativ, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 15 ianuarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 7453/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 751/2003. Comercial → |
|---|
