CSJ. Decizia nr. 799/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 799/2003
Dosar nr. 2118/2002
Şedinţa publică din 11 februarie 2003
Asupra recursurilor de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
La data de 15 mai 2001, reclamanta SC Y.D.T. – Izmir Turcia a chemat în judecată pe pârâtele SC R. SA Bucureşti şi Ministerul Agriculturii Alimentaţiei şi Pădurilor pentru ca, prin hotărârea ce se va pronunţa, să se dispună recunoaşterea în România, în vederea executării, a sentinţei arbitrale din data de 15 mai 1998, de Tribunalul Arbitral al Curţii Internaţionale de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ Internaţională – Paris, astfel cum a fost completată prin Hotărârea interpretativă din 7 ianuarie 1999 a aceluiaşi tribunal, în ceea ce priveşte rata dobânzii aplicabilă.
Prin sentinţa civilă nr. 10758 din 21 decembrie 2001, Tribunalul Bucureşti a admis acţiunea reclamantei şi a dispus recunoaşterea în România a sentinţei arbitrale, pronunţată, la data de 15 mai 1998, în dosarul nr. 8721/ J.K. de la Tribunalul Arbitral al Curţii Internaţionale de Arbitraj de pe lângă Camera de Comerţ şi Industrie – Paris, astfel cum a fost completată prin Hotărârea interpretativă din 7 ianuarie 1999 a aceluiaşi Tribunal, încuviinţarea executării în România a hotărârii arbitrale menţionate, cu cheltuieli de judecată în sarcina părţilor, reprezentând taxa de timbru şi onorariu avocat.
Curtea de Apel Bucureşti, secţia comercială, prin Decizia civilă nr. 126 din 18 iulie 2002, a respins apelurile pârâtelor debitoare, ca nefondate, şi a luat act că reclamanta creditoare nu a solicitat cheltuieli de judecată.
Împotriva acestei din urmă hotărâri judecătoreşti, pârâtele au declarat recurs.
Prin apelul său pârâta SC R. SA Bucureşti a solicitat, în esenţă, respingerea cererii reclamantei, privind recunoaşterea hotărârii arbitrale străine, menţionate în acţiune, întrucât nu sunt îndeplinite cerinţele Legii nr. 105/1992, respectiv, art. 167 lit. b), privind competenţa instanţei care a pronunţat-o în lipsa unei clauze compromisorii sau a unui compromis de arbitraj din contractul de barter semnat de parte la 26 iulie 1992.
Prin apelul său, pârâtul Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor a solicitat, în esenţă, respingerea acţiunii reclamantei, întrucât: nu este îndeplinită condiţia din art. 167 din Legea nr. 105/1992, privind competenţa instanţei, datorită lipsei clauzei compromisorii, art. C8 fiind o clauză de forţă majoră, procedura de citare şi comunicare a acţiunii viciată prin frauda secretariatului Curţii de Comerţ Internaţional, lipsa reciprocităţii cu Turcia.
Recursurile declarate de pârâte sunt nefondate pentru cele ce se vor arăta în continuare:
Ambele pârâte recurente consideră că, în mod greşit, instanţele au admis cererea creditoarei şi au recunoscut Hotărârea arbitrală a C.C.I. – Paris din dosarul nr. 8721 din 15 mai 1998 şi Hotărârii interpretative din 7 iunie 1999, întrucât nu a fost respectat art. 167 lit. b) din Legea nr. 105/1992, privind competenţa instanţei, în lipsa unei clauze compromisorii.
Potrivit art. 167 din Legea nr. 105/1992, cu privire la reglementarea raporturilor de drept internaţional privat, hotărârile străine pot fi recunoscute în România pentru a putea beneficia de autoritatea de lucru judecat, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii:
a) hotărârea este definitivă, potrivit legii statului unde a fost pronunţată;
b) instanţa care a pronunţat-o a avut, potrivit legii sus menţionate, competenţa să judece procesul;
c) există reciprocitate, în ceea ce priveşte efectele hotărârilor străine, între România şi statul instanţei care a pronunţat hotărârea.
În baza procedurii prealabile, de încuviinţare a executării silite a unei hotărâri străine ca titlu executoriu pe teritoriul României, denumită de doctrină şi jurisprudenţă procedura de executor, sub rezerva verificării condiţiilor legale, menţionate mai sus, instanţa română nu poate proceda la examinarea pe fond a hotărârii străine şi nici la modificarea ei.
În speţă, se reţine că hotărârea arbitrală străină, supusă procedurii de executor în pricina de faţă, îndeplineşte condiţiile legale cumulative prevăzute de art. 167 din Legea nr. 105/1992.
Raporturile comerciale dintre părţi s-au derulat în temeiul unui contract comercial de barter din data de 16 iulie 1992, în care părţile au stabilit, de comun acord, la art. C8, ca, în caz de litigiu datorat unui caz de forţă majoră sau în alte cazuri neprevăzute în contract, situaţia se va soluţiona pe cale amiabilă a părţilor sau dacă nu chestiunea va fi supusă Tribunalului Comercial Internaţional.
Rezultă deci, că părţile au stabilit, în aceşti termeni, o clauză compromisorie, prin care au înţeles să stabilească modul de soluţionare a eventualelor litigii datorate unei situaţii de forţă majoră sau în alte cazuri neprevăzute de contract, menţionând şi instanţa de arbitraj, Curtea Comercială din Paris.
Având în vedere termenii clauzei din contract, corect instanţa de arbitraj de la Paris a statuat asupra competenţei sale şi, potrivit regulamentului, a desemnat arbitrul unic care a soluţionat litigiul pe fondul său.
Astfel, reţinând că litigiul pe fond a fost soluţionat de o instanţă arbitrală competentă să judece această pricină, corect instanţele de fond şi apel au înlăturat susţinerile celor două pârâte reiterate, de altfel, şi prin recursul de faţă, sub acest aspect.
În ceea ce priveşte celelalte susţineri făcute de pârâtul Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, în ceea ce priveşte vicierea procedurii de citare şi comunicare a acţiunii arbitrale, acestea nu pot fi primite.
Deşi, iniţial, a fost citat în str. W.M., ulterior, întreaga procedură a fost legal îndeplinită la adresa acestuia din B-dul C. nr. 1, delegatul său participând la Paris, la desfăşurarea întregii proceduri, potrivit regulamentului de arbitraj al C.C.I. din Paris, îndeplinind toate formalităţile stabilite de instanţă în susţinerea punctelor sale de vedere.
Această împrejurare a participării efective a reprezentantului M.A.A.P. – la întreaga procedură arbitrală desfăşurată la Paris, exclude, fără putinţă de tăgadă, frauda Secretariatului Curţii de Comerţ Internaţional, cum eronat susţine acest recurent pârât.
De altfel, hotărârea arbitrală a statuat asupra tuturor aspectelor de competenţă şi procedură ridicate de părţile în litigiu.
În ceea ce priveşte lipsa reciprocităţii cu Turcia (cu care s-a încheiat contractul de barter este nerelevantă, în speţă, întrucât condiţia reciprocităţii, privind efectele hotărârilor străine, se referă la România şi statul străin care a pronunţat hotărârea (Franţa), ceea ce nu s-a pus în discuţie.
Astfel că, susţinerile recurenţilor pârâţi examinate mai sus, nu sunt de natură a conduce la casarea hotărârii atacate, întrucât nu sunt îndeplinite nici una dintre situaţiile prevăzute de art. 304 C. proc. civ.
Faţă de această soluţie, recurentele vor fi obligate, în solidar, la plata cheltuielilor de judecată în recurs, potrivit art. 274 C. proc. civ., în sumă de 2.000 dolari S.U.A., în echivalent în lei de la data plăţii.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursurile declarate de pârâtele SC R. SA Bucureşti şi Ministerul Agriculturii, Alimentaţiei şi Pădurilor, împotriva deciziei nr. 126 din 18 iulie 2002 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V-a comercială.
Obligă recurentele pârâte, în solidar, să plătească intimatei reclamante, SC Y.DT. Turcia, suma de 2.000 dolari S.U.A., în lei la cursul din ziua plăţii, cu titlu cheltuieli de judecată.
IREVOCABILĂ.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 790/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 8/2003. Comercial → |
|---|
