CSJ. Decizia nr. 795/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 795Dosar nr. 2482/2003
Şedinţa publică din 11 februarie 2003
Asupra recursului de faţă.
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea din 30 iunie 1996, reclamanta S.C. B.R. a chemat în judecată pe pârâta S.C. C.T. S.A., solicitând rezoluţiunea contractului de antrepriză intervenit între părţi şi restituirea garanţiei şi avansului acordat în valoare de 50.000.000 lei şi respectiv 219.346.642 lei precum şi cheltuieli de judecată.
Tribunalul Bucureşti, secţia comercială, prin sentinţa civilă nr. 624 din 3 februarie 2000, a admis acţiunea reclamantei aşa cum a fost formulată.
Pentru a pronunţa această sentinţă instanţa a reţinut că reclamanta a făcut dovada îndeplinirii obligaţiilor asumate prin contractul încheiat, în timp ce pârâta nu a executat în totalitate lucrările la care s-a obligat şi pe care le-a sistat în luna aprilie 1997 când a refuzat să prezinte situaţia de lucrări şi documente justificative a lucrărilor executate.
Apelul declarat de pârâtă a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 36 din 15 ianuarie 2001.
Împotriva acestei decizii, în termen legal a declarat recurs pârâta S.C. C.T. S.A., criticând-o ca fiind netemeinică şi nelegală, întrucât conform art. 304 pct. 9 C. proc. civ. hotărârea a fost dată cu aplicarea greşită a legii referitor la înţelegerea intervenită între părţi la 20 decembrie 1999, considerată a fi o tranzacţie şi care se referea la un litigiu care la acea dată se afla pe rolul instanţei.
Printr-un alt motiv de recurs se invocă incidenţa dispoziţiilor art. 304 pct. 11 C. proc. civ., cu privire la interpretarea probelor, dar şi a faptului că expertiza solicitată de pârâtă a fost respinsă ca probă.
Recursul este nefondat.
Referitor la primul motiv de recurs ce vizează greşita aplicare a legii, se constată că instanţa a avut în vedere în mod corect dispoziţiile art. 271 şi art. 272 C. proc. civ. referitoare la hotărârile care consfinţesc învoiala părţilor.
Astfel, potrivit art. 271 C. proc. civ. „părţile se pot înfăţişa oricând în cursul judecăţii, chiar fără să fi fost citate pentru a cere să se dea hotărâre care să consfinţească învoiala lor", iar potrivit art. 272 C. proc. civ. învoiala va constitui dispozitivul hotărârii.
Dispoziţia cuprinsă în text este imperativă şi nu poate fi altfel interpretată decât în sensul că instanţa nu putea să pronunţe o hotărâre care să consfinţească o învoială a părţilor, atâta vreme cât această solicitare nu s-a făcut de ambele părţi.
Pretinsa tranzacţie intitulată înţelegere şi depusă cu motivele de apel nu cuprinde elementele unei tranzacţii ce ar trebui să constituie dispozitivul hotărârii.
Astfel, se vorbeşte în această înţelegere despre datorii reciproce, fără ca ele să fie cuantificate, în condiţiile în care instanţele au fost investite numai cu acţiunea reclamantei fără vreo cerere reconvenţională a pârâtei.
În plus, probele dosarului nu fac dovada că între părţi a avut loc efectiv o înţelegere care să conducă la pronunţarea unei hotărâri de expedient.
Admiţând chiar că această înţelegere ar fi fost efectivă, ea nu putea fi validată de instanţă atâta vreme cât părţile nu şi-au însuşit-o în faţa instanţei, astfel încât să se demonstreze că ea reprezintă expresia voinţei lor libere.
Prin urmare, instanţele au făcut o corectă aplicare a dispoziţiilor art. 271 şi art. 272 C. proc. civ.
Motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 11 C. proc. civ. nu mai poate fi analizat întrucât acest text a fost abrogat prin art. 1 pct. 112 din OUG nr. 138/2000 publicat în M. Of., nr. 479 din 2 octombrie 2000.
Referitor la efectuarea expertizei, urmează să se constate că o asemenea probă a fost pentru prima dată solicitată în apel şi abia cu ocazia soluţionării acestuia, ceea ce demonstrează că şi pârâta era conştientă că, în contextul probelor dosarului, o asemenea probă nu era utilă cauzei, cum corect a apreciat şi instanţa.
Reţinând că Decizia pronunţată este temeinică şi legală, urmează ca în baza art. 312 alin. (1) C. proc. civ. recursul să fie respins ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul declarat de pârâta S.C. C.T. S.A. Bucureşti împotriva deciziei nr. 36 din 15 ianuarie 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia V comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 11 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 907/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 754/2003. Comercial → |
|---|
