CSJ. Decizia nr. 8/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 8/2003
Dosar nr. 3999/2001
Şedinţa publică din 14 ianuarie 2003
Asupra recursului de faţă:
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin cererea formulată de reclamanta S.N.C.F.R. Bucureşti a solicitat obligarea pârâtei la plata sumei de 210.442.438 lei, reprezentând taxe revizie tehnică şi penalităţi de întârziere, întrucât acesta nu şi-a îndeplinit obligaţiile contractuale asumate.
Prin sentinţa civilă nr. 1573 din 17 octombrie 2000, Tribunalul Timiş a admis în parte acţiunea reclamantei şi a obligat-o pe pârâta SC P. SA Timişoara, obligând-o la plata sumei de 109.187.150 lei, contravaloare servicii prestate, şi 9.296.580 lei cheltuieli de judecată. Prin aceeaşi sentinţă s-au respins restul pretenţiilor reclamantei.
Pentru a pronunţa această sentinţă, instanţa a reţinut că, prin actele depuse, reclamanta a făcut dovada contravalorii plăţilor neefectuate de reclamantă şi a celor efectuate cu întârziere pentru care datorează penalităţi, conform clauzei penale înscrise în contract.
Apelul declarat de reclamanta S.N.C.F.R. R.A. a fost respins, ca nefondat, prin Decizia civilă nr. 107/ A din 7 februarie 2001.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, au declarat recurs reclamanta şi pârâta, criticând-o ca fiind netemeinică şi nelegală.
Astfel, în recursul reclamantei, se critică Decizia, susţinându-se că, deşi în contract nu s-au înscris procedural penalităţile datorate, acesta face trimitere la plata penalităţilor, conform Legii nr. 76/1992.
Recursul declarat de pârâtă nu a fost motivat.
Recursul declarat de reclamantă va fi respins, ca nefondat, iar cel al pârâtei va fi constatat nul pentru cele ce urmează:
Observând contractul nr. 35896/1996, se constată că acesta face o referire sui generis la plata pe penalităţi de întârziere pentru partea care, din culpă, nu-şi va executa obligaţia, făcând trimitere la dispoziţiile Legii nr. 76/1992.
Această referire, la plata de penalităţi fără determinarea lor procentuală, nu reprezintă o clauză penală convenită de părţi şi nu au fost acordate pentru acest motiv, ci pentru faptul că dispoziţiile Legii nr. 76/1992 au fost abrogate pe perioada derulării relaţiilor contractuale dintre părţi.
Cât priveşte recursul pârâtei, se constată că, deşi acesteia i-a fost comunicată Decizia, la 30 martie 2001, nici până la dezbaterile din recurs acestea nu au fost depuse, încălcându-se dispoziţiile art. 301 C. proc. civ., ceea ce face incidente dispoziţiile art. 306 C. proc. civ.
Prin urmare, în conformitate cu dispoziţiile art. 312 alin. (1) C. proc. civ., recursul pârâtei va fi respins, ca nefondat, iar conform art. 306 C. proc. civ., recursul pârâtei va fi constatat nul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de reclamanta S.N.C.F.R. R.A., sucursala Timişoara, împotriva deciziei nr. 107 A din 7 februarie 2001 a Curţii de Apel Timişoara, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Constată nul recursul declarat de pârâta SC PREFATIM SA Timişoara, împotriva aceleiaşi decizii.
IREVOCABILĂ.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 14 ianuarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 799/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 8/2003. Comercial → |
|---|
