CSJ. Decizia nr. 808/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 808/2003
Dosar nr. 2887/2001
Şedinţa publică din 12 februarie 2003
Asupra recursurilor de faţă.
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Prin sentinţa civilă nr. 667 din 25 iulie 2000, Tribunalul Alba a admis acţiunea formulată de reclamanta S.C. B.S.N.C. Ocna Mureş împotriva pârâţilor S.C. E.T. SRL Aiud şi Consiliul Local Aiud şi, pe cale de consecinţă, a obligat pârâta E.T. la plata sumei de 25.825.631 lei, cu titlu de pretenţii, iar pârâtul, Consiliul Local Aiud, la suma de 110.596.530 lei cu acelaşi titlu.
Pentru a se pronunţa astfel, s-a reţinut că, la data de 8 ianuarie 1992, între reclamanta S.C. B.S.N.C. Ocna Mureş şi pârâta S.C. E.T. (fostă R.A. 60.A.) s-a încheiat contractul de închiriere nr. 66/1992, având ca obiect Crama B., situată în Aiud, în suprafaţă de 318,63 mp şi că, ulterior, acest contract a fost reziliat, conform sentinţei nr. 658/1996.
S-a mai reţinut că spaţiul închiriat a fost destinat funcţionării unui restaurant, iar pentru a obţine condiţiile igienico-sanitare corespunzătoare s-au efectuat lucrări de strictă necesitate.
Efectuarea acestor lucrări a fost confirmată de expertiza dispusă în cauză, care a stabilit şi sumele ce revin în sarcina pârâtelor pentru investiţiile efectuate.
Prin hotărârea nr. 99 din 29 decembrie 1998, spaţiul în litigiu a trecut în administrarea directă a Consiliului Local Aiud, dar, aşa cum a reţinut raportul de expertiză, au fost identificate şi evaluate aceste investiţii, aşa cum sunt folosite în prezent de cele două pârâte.
Instanţa de judecată a înlăturat susţinerile pârâtei SC E.T. SA, precum că nu şi-a dat acordul la efectuarea investiţiilor, atâta vreme cât a încasat chiria, cât şi în raport de împrejurarea că spaţiul închiriat şi sediul pârâtei sunt situate în acelaşi oraş, iar în măsura în care nu era de acord cu executarea lucrărilor, trebuia să se opună.
Totodată, s-a reţinut faptul că o parte din lucrări au fost efectuate de deţinătorul anterior al spaţiului I.C.S.M. Aiud şi că pârâta a fost de acord ca reclamanta să achite contravaloarea lor.
Cu privire la apărarea pârâtului, Consiliul Local, instanţa nu a reţinut-o întemeiată, reclamanta făcând investiţii ce profită şi acestei pârâte, care foloseşte spaţiul cu aceeaşi destinaţie.
Ca atare, invocându-se principiul de drept al îmbogăţirii fără justă cauză, tribunalul a admis acţiunea reclamantei, privind pretenţii contravaloare investiţii şi a obligat pârâtele în consecinţă.
Împotriva hotărârii Tribunalului Alba, pârâţii au declarat apel, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.
Curtea de Apel Alba Iulia, prin Decizia nr. 2/A din 5 ianuarie 2001, a respins ambele apeluri ca nefondate, cu motivarea, în esenţă, că părţile, de comun acord, au stabilit că destinaţia spaţiului este acela de restaurant, că nu s-a contestat efectuarea de lucrări de investiţii pentru funcţionarea corespunzătoare a acestuia şi că evaluarea îmbunătăţirilor a fost corect efectuată de expert.
Împotriva acestei din urmă hotărâri au declarat recurs pârâţii S.C. E.T. SA şi Consiliul Local Aiud. Întrucât recursul Consiliului Local Aiud nu a fost motivat, Curtea s-a oprit asupra excepţiei prevăzută de art. 306 C. proc. civ. şi a reţinut:
Potrivit prevederilor art. 303 C. proc. civ., recursul se motivează în termen de 15 zile de la comunicarea motivării hotărârii atacate.
Cum din actele dosarului se constată că Decizia atacată a fost comunicată pârâtei la data de 16 februarie 2001, potrivit Borderoului aflat la dosarul de apel, iar motivele de recurs nu au fost depuse nici până la această dată, urmează să se aplice sancţiunea prevăzută de art. 306 alin. (1) C. proc. civ. şi să se constate nul recursul acestei pârâte.
Pârâta SC E.T. SA a declarat recurs împotriva deciziei din apel, cu respectarea termenelor prevăzute de art. 301 şi 303 C. proc. civ., fără să-şi motiveze în drept cererea.
Criticile formulate de această pârâtă vizează nelegalitatea şi netemeinicia deciziei atacate sub următoarele aspecte:
- reclamanta nu a făcut dovada că la spaţiul deţinut s-ar fi executat şi alte lucrări, în afara celor recunoscute, în valoare de 7.033.702 lei;
- reclamanta a depăşit limitele contractului de închiriere pentru investiţiile efectuate, neavând acordul proprietarului;
- instanţa de apel a reţinut ca necesare aceste investiţii pentru desfăşurarea activităţii de către reclamantă, însă, acest fapt nu poate fi opozabil recurentei proprietare, care nu este obligată să suporte modificări ale spaţiului în funcţie de obiectul de activitate al societăţii locatare;
- depăşindu-se limitele contractului de închiriere, nu sunt incidente în cauză prevederile art. 1899 alin. (2) C. civ.;
- instanţa ar fi trebuit să constate reaua credinţă a constructorului (reclamanta) şi să acorde despăgubiri la valoarea materialelor şi a manoperei, dar în nici un caz la plata sporului de valoare.
Pentru aceste motive, recurenta-pârâtă, SC E.T. SA, a solicitat admiterea recursului, casarea celor două hotărâri atacate, iar în fondul cauzei, admiterea în parte a acţiunii pentru suma de 7.033.702 lei.
Recursul este nefondat pentru considerentele ce se vor arăta în continuare.
Pârâta, SC E.T. SA, susţine că reclamanta nu a făcut dovada unor investiţii în afara celor recunoscute de aceasta, în sumă de 7.033.702 lei.
Această susţinere nu este fondată, având în vedere că, în cauză, a fost efectuată o expertiză, la care a participat reprezentantul acestei pârâte, care a identificat la faţa locului lucrările de investiţii efectuate de reclamantă. Expertul a răspuns şi la obiectivele suplimentare, formulate de pârâtă (dosar 4145/1999) cât şi la obiecţiunile depuse, conform dovezii aflate la dosar.
Instanţele de judecată au apreciat corect concluziile raportului de expertiză, reţinând că lucrările erau necesare funcţionării spaţiului ca restaurant, că acestea există, chiar în lipsa recunoaşterii pârâtei.
Totodată, corect s-a reţinut că pârâta, prin încheierea contractului de închiriere, a fost de acord ca spaţiul să fie destinat funcţionării restaurantului, aşa încât investiţiile efectuate au fost tocmai pentru asigurarea condiţiilor corespunzătoare destinaţiei şi nicidecum pentru spor de valoare.
Susţinerea pârâtei, precum că s-ar fi depăşit limitele contractului, nu este, de asemenea, fondată, cât timp a încasat chiria şi nu s-a opus la executarea acestor lucrări. De altfel, parte din lucrări au fost executate de către deţinătorul anterior I.C.S.M. Aiud, iar pârâta a fost de acord ca reclamanta să achite contravaloarea acestora.
Critica ce vizează împrejurarea că modificările spaţiului nu-i pot fi opozabile, întrucât proprietarul nu este obligat să le suporte în funcţie de obiectul de activitate al locatarului, nu poate fi examinată de instanţă, ea nefiind formulată în apel, deci, neanalizată de instanţa de apel, nu poate fi pusă în discuţie, potrivit principiului „non omisso medio".
Referitor la critica privind nereţinerea de către instanţă a relei credinţe a constructorului, în sensul că reclamanta ar fi fost îndreptăţită doar la despăgubiri, constând în contravaloare materială şi manoperă şi nu spor de valoare, Curtea constată că instanţele anterioare s-au pronunţat legal, admiţând că îmbunătăţirile au vizat lucrări necesare activităţii desfăşurate de reclamantă şi nu sunt investiţii voluptorii. De altfel, reclamanta chiriaşă a beneficiat doar 6 luni de aceste investiţii, ele profitând pârâţilor în cauză.
Prin urmare, Curtea, având în vedere considerentele ce preced, în temeiul art. 306 C. proc. civ., urmează a constata nul recursul declarat de pârâtul Consiliul Local Aiud, iar în temeiul art. 312 C. proc. civ., va dispune respingerea recursului declarat de pârâta SC E.T. SRL Aiud ca nefondat.
Văzând şi dispoziţiile art. 274 C. proc. civ., obligă recurentele la plata către intimată a sumei de 8.000.000 lei cheltuieli de judecată.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Constată nul recursul declarat de pârâtul, Consiliul Local Aiud, împotriva deciziei nr. 2/A din 5 ianuarie 2001, pronunţată de Curtea de Apel Alba Iulia, secţia comercială şi de contencios administrativ.
Respinge recursul declarat de pârâta SC E.T. SA Aiud, împotriva aceleiaşi decizii, ca nefondat.
Obligă recurentele la plata sumei de 8.000.000 lei cheltuieli de judecată.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 807/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 809/2003. Comercial → |
|---|
