CSJ. Decizia nr. 91/2003. Comercial

ROMÂNIA

CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE

SECŢIA COMERCIALĂ

Decizia nr. 91.

Dosar nr.7865/200.

Şedinţa publică din 14 februarie 2003

Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:

Secţia comercială a Tribunalului Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 8677 din 20 decembrie 2000, a admis acţiunea reclamantei S.C. I. S.A., cu sediul în Bucureşti, şi a obligat pârâta S.C. C.I.T.C. S.A., cu sediul în Bucureşti, la plata sumei de 31.258,68 USD, calculată în lei la ziua efectuării plăţii, reprezentând diferenţa dintre suma solicitată prin acţiune (123.828,27 USD) ea fiind datorată pentru lucrările pentru lucrările executate şi neachitate şi suma recunoscută de pârâtă, la plata căreia a fost obligată prin sentinţa civilă nr. 6918 din 10 noiembrie 2000 a secţiei comerciale a Tribunalului Bucureşti, posterioară datei introducerii acţiunii (92.569,59 USD) şi la plata sumei de 6.000.000 lei ce reprezintă cheltuieli de judecată.

Cererea reconvenţională formulată de pârâtă, prin care se solicita obligarea reclamantei la plata penalităţilor de întârziere în sumă de 13.852 USD, ca urmare a finalizării lucrării peste termenul convenit, a fost respinsă ca nefondată.

Secţia a V-a comercială a Curţii de Apel Bucureşti, prin Decizia civilă nr. 850 din 15 mai 2001, a respins ca nefondat apelul pârâtei care a susţinut că plata integrală a lucrării executate trebuia făcută, aşa cum s-a prevăzut în contract, în termen de 7 zile de la recepţia loco obiect încheiată de reprezentanţii antreprenorului general, de proiectant şi de antreprenorul de specialitate, iar în ce priveşte lucrările de montaj, plata trebuia făcută pe baza situaţiilor lunare de lucrări acceptate la plată de antreprenorul general, nici una din acestea neexistând la dosar, iar obligarea reclamantei la penalităţi de întârziere decurgea firesc din întârzierea, fără acordul părţilor, a finalizării lucrării.

Împotriva acestei din urmă hotărâri a declarat recurs pârâta, criticând-o pentru nelegalitate şi netemeinicie.

Într-un prim motiv de recurs se susţine că instanţa nu a ţinut seamă de actele dosarului din care rezulta că întârzierea în construcţia structurilor metalice s-a datorat culpei reclamantei, neavând legătură cu executarea fundaţiilor pe care această structură urma a fi sortată şi care trebuiau efectuate de pârâtă.

Se mai susţine că s-a apreciat greşit, fără dovadă, că apelanta a recuperat de la bugetul de stat cota TVA care reprezintă suma de 31.258,68 USD la care a fost obligată (art. 304 pct. 10 C. proc. civ.).

Într-un al doilea motiv de recurs, hotărârea criticată pentru greşita reţinere a existenţei unui act adiţional la contract, prin care s-a prelungit termenul de execuţie şi montaj ce revenea reclamantei actul neexistând la dosar (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.).

În fine, într-un al treilea motiv de recurs, hotărârea este criticată pentru faptul că a reţinut eronat că neobţinerea autorizaţiei de construcţie şi nepredarea la termen a frontului de lucru a condus la executarea lucrărilor în perioada de iarnă când nu se puteau face suduri la construcţiile metalice. Obligaţia obţinerii autorizaţiei de construcţie era în sarcina pârâtei - antreprenor general - şi nu avea legătură cu confecţionarea construcţiilor metalice. Încheierea contractului la 29 octombrie 1999 şi fixarea termenului de execuţie la 15 decembrie 1999 exclude scuza timpului nefavorabil, obligaţia fiind asumată cu luarea în considerare a condiţiilor de vreme (art. 304 pct. 8 C. proc. civ.).

Criticile sunt neîntemeiate.

Recursul este conceput ca o cale de atac devolutivă, în cadrul căreia se face o examinare a hotărârii atacate, strict în limitele motivelor expres şi limitativ enumerate de art. 304 C. proc. civ.

Ori, criticile formulate de recurentă nu se înscriu în cerinţele textelor care au fost invocate, constituind aprecieri cu privire la temeinicia concluziilor instanţei.

Astfel, aprecierea asupra culpei uneia din părţi sau a recuperării TVA de către apelantă, nu înseamnă nepronunţarea asupra unui mijloc de apărare sau a unei dovezi administrate care este hotărâtoare pentru soluţionarea cauzei.

Greşita reţinere a existenţei unui act adiţional la contractul încheiat de părţi nu înseamnă că hotărârea a fost pronunţată fără a avea un temei legal sau cu încălcarea şi aplicarea greşită a legii.

În fine, greşita reţinere a unor elemente care au determinat concluzia lipsei de culpă a reclamantei în neexecutarea la termen a lucrărilor la care s-a obligat, nu echivalează cu o interpretare greşită a actului juridic dedus judecăţii şi nici cu schimbarea naturii ori înţelesului lămurit şi vădit neîndoielnic al acestuia.

În consecinţă, recursul pârâtei urmează a fi respins ca nefondat conform art. 312C. proc. civ.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge recursul declarat de pârâta S.C. C.I.T.C. S.A. Bucureşti împotriva deciziei nr. 850 din 15 mai 2001 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia a V a comercială, ca nefondat.

Irevocabilă.

Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 14 februarie 2003.

Vezi şi alte speţe de drept comercial:

Comentarii despre CSJ. Decizia nr. 91/2003. Comercial