CSJ. Decizia nr. 982/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 982/2003
Dosar nr. 2145/2002
Şedinţa publică din 19februarie 2003
Asupra recursului în anulare de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Reclamanta SC A.B. SA Călăraşi, prin reprezentant legal, C.C., în contradictoriu cu SC M. SRL Slobozia şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat Călăraşi a formulat, în baza art. 82 din OG nr. 11/1996, contestaţie împotriva organizării adjudecării licitaţiei prin care, la iniţiativa creditoarei, Direcţia Generală a Finanţelor Publice şi Controlului Financiar de Stat, s-au vândut imobilele proprietatea contestatoarei, adjudecător fiind SC M. SRL.
Judecătoria Călăraşi, prin sentinţa civilă nr. 3183 din 25 iulie 2000, a respins contestaţia cu motivarea că, deşi aceasta s-a întemeiat pe dispoziţiile art. 22 din OG nr. 11/1996, care se referă la măsurile asigurătorii din conţinutul cererii şi din susţinerile pe fond, rezultă că această contestaţie se referă la toate actele de executare, îndeplinite de creditoare cu ocazia executării silite imobiliare, situaţie în care s-a apreciat că creditoarea nu era obligată să preia bunurile (recoltele) şi cesiunea de creanţă oferită de debitoare.
Instanţa a considerat că s-au respectat dispoziţiile legale în ceea ce priveşte susţinerile de la pct. 3 din contestaţie.
Sentinţa a fost menţinută prin Decizia civilă nr. 775/2000, pronunţată de Tribunalul Călăraşi, care a respins apelul contestatoarei.
Această hotărâre a fost casată, cu trimiterea cauzei pentru rejudecarea apelului, urmare admiterii recursului contestatoarei prin Decizia 133/2001, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.
În fond, după casare, Tribunalul Călăraşi, prin Decizia civilă nr. 323 din 7 septembrie 2001, a respins, ca nefondat, recursul contestatoarei, reţinându-se că motivele, privind lipsa somaţiei, a evaluării şi înştiinţării asupra licitaţiei, cât şi a neîntocmirii procesului verbal de licitaţie, sunt tardiv formulate.
Pentru restul criticilor, s-a arătat că obiectul contestaţiei este reglementat de OG nr. 11/1996, privind executarea creanţelor bugetare, care nu sancţionează cu nulitatea lipsa actelor la care se referă contestatoarea, poate cel mult cu nulitate relativă, care, însă, nu a fost invocată la data săvârşirii ei, sau a distribuirii sumelor.
În temeiul art. 330 pct. 2 C. proc. civ., astfel cum a fost modificat prin OUG nr. 59/2001, Procurorul General al României a declarat recurs în anulare împotriva sentinţei 3183/2000, pronunţată de Judecătoria Călăraşi şi a deciziei nr. 323/2001, pronunţată de Tribunalul Călăraşi, considerând hotărârile vădit netemeinice pentru următoarele motive:
1. Potrivit art. 389 alin. (1) C. proc. civ., executarea s-a perimat deoarece, de la primul act de executare, care îl constituie somaţia nr. 345 din 31 iulie 1997, prin care pentru prima dată i se face cunoscut contestatoarei debitoare că datorează statului impozit pe salarii şi majorări pentru anii 1996 – 1997, precum şi impozit pe dividende şi profit, plus majorări pentru anul 1995, termenul de plată fiind de 15 zile de la primirea somaţiei şi până la 23 februarie 1999, când, prin procesul verbal nr. 26, au fost sechestrate parte din bunurile debitoarei, contrar dispoziţiilor art. 40 din OG nr. 11/1996, creditoarea nu a mai efectuat alte acte de urmărire.
În cadrul acestui prim motiv din recursul în anulare, se mai susţine că, întemeindu-se tot pe somaţia nr. 345/1997, intimata creditoare, la 29 martie 2000, a încheiat un nou proces-verbal de identificare a bunurilor mobile, deşi somaţia era nulă, fiindcă operase perimarea la 20 martie 1998, iar procesul verbal se referă la titlul executării nr. 6028 din 1 martie 1998, care nu are nici o legătură cu dosarul de faţă, în care titlul îl constituie contractul de vânzare-cumpărare nr. 387 din 31 martie 1997, prin care SC C. SRL Bucureşti a preluat de la F.P.S. 51% din pachetul de acţiuni al SC A. SA Bogdana şi care a devenit executoriu la data la care se referă art. 25 din OG nr. 11/1996.
Somaţia din 15 mai 2000, întocmită de creditoare cu 4 zile anterior licitaţiei, se referă şi la un alt titlu executoriu nr. 4692 din 23 martie 2000, care, în realitate, reprezintă un referat al intimatei fără nici un efect juridic.
2. Au fost încălcate dispoziţiile art. 59 şi art. 65 alin. (2) din OG nr. 11/1996, avându-se în vedere data la care a fost comunicată debitoarei somaţia din 15 mai 2000 şi data la care a fost organizată licitaţia a cărei anulare se cere, respectiv, chiar în ziua comunicării şi nu la 30 zile de la comunicare.
3. Cu ocazia organizării licitaţiei au fost încălcate şi dispoziţiile art. 65 alin. (3) din OG nr. 11/1996, privind data anunţurilor licitaţiei în publicaţiile locale, iar din procesul verbal de licitaţie rezultă că aceasta a fost organizată cu încălcarea dispoziţiilor art. 500 şi urm. C. proc. civ., în realitate, administratorul intimatei SC M. SRL Slobozia fiind singurul care a solicitat şi obţinut imobilele debitoarei.
4. Instanţele nu au dispus chiar din oficiu suplimentarea probatoriului faţă de indiciile că debitoarea nu mai era deţinătoarea pachetului majoritar de acţiuni, cumpărat la 31 martie 1997, ceea ce impunea stabilirea datei la care a fost reziliat contractul nr. 387/1997, pentru a se pronunţa o soluţie temeinică a cauzei.
Se solicită casarea hotărârilor criticate şi trimiterea dosarului spre rejudecare la instanţa de fond.
Recursul în anulare este nefondat.
Prealabil analizei criticilor formulate, se impune precizarea că, în cauza de faţă, este vorba de procedura execuţională de specific fiscal, derogatorie de la dreptul comun reglementat de Codul de procedură civilă, materia fiind reglementată de OG nr. 11/1996, privind executarea creanţelor bugetare, aceasta fiind natura juridică a debitelor pentru care s-a pornit urmărirea de către creditoare.
Aceasta precizare era necesară pentru că, în recursul în anulare, se omite total natura juridică a debitelor, făcându-se trimitere când la legea comună (care nu se aplică) când la legea specială, ceea ce, evident, a condus la o greşită aplicare a efectelor juridice ale actelor de executare.
Referitor la analiza pe fond a recursului în anulare se constată:
1. Afirmaţiile pe situaţiile de fapt din acest prim motiv din recurs, în sensul că respectiva contestatoare, preluând pachetul majoritar de acţiuni prin contractul de vânzare-cumpărare nr. 387/1997, nu a avut cunoştinţă de datoriile SC A. SA Bogdana, nu se confirmă din probele dosarului şi, în orice caz, culpa aparţine contestatoarei, dacă nu a depus diligenţe când a preluat activul şi pasivul acesteia, astfel că, în virtutea principiului de drept „Nemo auditur propriam turpitudinem allegans" nu-i este îngăduit să se prevaleze de propria culpă pentru a obţine protecţia unui drept.
Oricum, lipsa de diligenţă a contestatoarei sau obligaţia de a i se comunica datoriile societăţii de la care a preluat acţiunile nu pot fi imputate celor două intimate din dosar.
De aceea, dezvoltarea acestei situaţii în cadrul recursului în anulare nu are nici o legătură cu problemele care, într-adevăr, rezolvă cauza.
Aşa cum s-a arătat în precizările de ordin general, în speţă, executarea făcându-se pentru creanţe bugetare, reglementarea acesteia este stabilită de OG nr. 11/1996, care, în titlul V, arată clar faptul că procedura urmăririi silite de specific fiscal este derogatorie de la regula comună prevăzută de Codul de procedură civilă.
Rezultă deci, că, potrivit normei de drept speciale, termenul de executare este de 5 ani şi nu, cum greşit se susţine în recursul în anulare, când se face trimitere, când la codul de procedură civilă [art. 389 alin. (1)] când la OG nr. 11/1996, astfel că de la primul act de executare, respectiv, somaţia nr. 345/1997, nu a operat perimarea.
Întrucât invocarea instituţiei perimării executării nu se justifică, celelalte discuţii în cadrul acestui motiv, privind titlul executoriu pentru creditor, sau procesele verbale invocate, sunt fără relevanţă, aceste acte având forţă juridică, deoarece primul act de executare nu a fost anulat urmare a perimării, iar potrivit art. 25 din OG nr. 11/1006, creanţele bugetare datorate bugetului statului sunt supuse executării silite, pornite în baza unui titlu executoriu (titlu de creanţă devenit executoriu la data scadentă a obligaţiei de plată a debitorului, întocmit de organul fiscal competent şi care, în cauză, are nr. 6028/1999 (dosar 2145/2002).
În raport de cele arătate, invocarea ca titlu executoriu a contractului de vânzare-cumpărare nr. 387/1997 este în afara dispoziţiilor legale în materie.
2. În cauză nu au fost încălcate dispoziţiile art. 59 şi art. 65 alin. (2) din OG nr. 11/1996, iar susţinerea din recursul în anulare este consecinţa confuziei dintre noţiunea somaţiei, aşa cum este definită de art. 23 alin. (2) din OG nr. 11/1996, cu somaţia prevăzută de art. 69 din acelaşi act normativ şi care, ca natură juridică, este o notificare concretă pentru fiecare caz particular în parte. Această somaţie se comunică debitorului cu 5 zile înaintea termenului de licitaţie, ceea ce, în cauză, s-a făcut conform dovezilor de la dosar.
Faptul că debitoarea a primit somaţia chiar în ziua licitaţiei nu este culpa intimatei, iar prin actele anterioare licitaţiei, încă din 1997, debitoarea a fost somată în mod repetat în vederea achitării datoriilor.
3. În ceea ce priveşte respectarea dispoziţiilor art. 65 alin. (3) din OG nr. 11/1996, probele dosarului infirmă susţinerile din recursul în anulare, astfel că discuţia privind plata anunţurilor în publicaţiile locale nu se justifică.
Invocând nerespectarea dispoziţiilor art. 500 C. proc. civ., recursul în anulare nu arată concret ce anume s-a încălcat în organizarea licitaţiei.
Faptul că debitoarea nu a fost prezentă nu ţine de culpa creditoarei, care s-a conformat OG nr. 11/1996, iar participarea la licitaţie doar a administratorului SC M. SRL Slobozia nu este reală, pentru că au fost doi participanţi, iar suma la care s-a vândut imobilul a fost stabilită prin expertiză care nu a fost contestată.
4. Ultima critică adusă hotărârilor, şi anume la lipsa instanţelor de a dispune din oficiu probe suplimentare privind calitatea de acţionar majoritar a contestatoarei, este total nejustificată, atâta vreme, cât debitoarea, care a invocat lipsa calităţii sale procesuale active, nu a dovedit rezoluţiunea contractului nr. 387/1997, obligaţie care-i revenea, potrivit art. 1169 C. civ., dar mai ales faţă de apărarea constantă a acesteia în toate fazele procesuale şi chiar în cererea de sesizare a instanţei cu privire la drepturile sale în calitate de acţionar majoritar.
Faţă de cele arătate, recursul în anulare este nefondat şi urmează să fie respins.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul în anulare declarat de Procurorul General al Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiţie împotriva sentinţei nr. 3183 din 25 iulie 2000 a Judecătoriei Călăraşi şi a deciziei nr. 323 din 7 septembrie 2001 a Tribunalului Călăraşi, secţia civilă, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 972/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 986/2003. Comercial → |
|---|
