CSJ. Decizia nr. 986/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 986/2003
Dosar nr. 8187/2000
Şedinţa publică din 19 februarie 2003
Asupra recursului de faţă;
Din examinarea lucrărilor din dosar, constată următoarele:
Tribunalul Bucureşti, prin sentinţa civilă nr. 2998 din 1 iunie 1999, a admis în parte acţiunea modificată, introdusă de reclamanta C.N.C.F.R. SA, reprezentată de S.M.F. SA Bucureşti, împotriva pârâtei SC E.I. SRL Bucureşti şi a constatat nulitatea absolută a contractului de locaţiune nr. 15 din 2 octombrie 1992, modificat şi completat prin actele adiţionale nr. 17 din 5 august 1993 şi nr. 2 din 21 septembrie 1996. S-a respins evacuarea pârâtei de pe terenul în litigiu, în suprafaţă de 4083 mp, şi a fost obligată aceasta la plata sumei de 415.195.191 lei contravaloarea chiriei neachitate.
A fost anulată, ca informă, cererea privind plata dobânzii.
S-a reţinut că acţiunea a fost iniţial introdusă de S.N.C.F.R. dar, pe parcursul procesului, în urma reorganizării, potrivit OG nr. 12/1998 şi HG nr. 581/1998, în drepturile şi obligaţiile acesteia s-a substituit C.N.C.F.R. SA, care a figurat parte în proces.
Dat fiind obiectul de activitate al acesteia, potrivit art. 6 din HG nr. 584/1998 şi dispoziţiilor art. 4, referitoare la termenul de 90 zile pentru încheierea protocolului de predare-primire a activului şi pasivului, S.N.C.F.R, care este un termen de recomandare şi nu de decădere, s-a respins, ca neîntemeiată, excepţia lipsei calităţii procesuale active, care a fost invocată de pârâtă.
Pe fondul litigiului, s-a arătat că în anul 1992, între Clubul Sportiv R. şi SC R.I. SRL, s-a încheiat contractul nr. 15 pentru un teren de sport pe care au fost ridicate 11 construcţii cu caracter provizoriu, termenul de locaţiune fiind prelungit prin actele arbitrale până în anul 2010.
În anul 1996, contractul de locaţiune a fost cesionat de către locator pârâtei din proces, care, fără a avea autorizaţie de construcţie, potrivit Legii nr. 50/1001, a edificat 190 boxe utilizate pentru activităţi comerciale, încălcându-se astfel dispoziţiile HG nr. 994/1990, privind organizarea şi funcţionarea Ministerului Tineretului şi Sportului, în sensul că a fost schimbată destinaţia obiectului închiriat, din teren de handbal în spaţiu comercial, fără avizul acestui minister.
Prin sentinţa nr. 9146/1994, pronunţată de Judecătoria Sector 6 Bucureşti, irevocabilă, s-a constatat că reclamanta este proprietara terenului ce a format obiectul locaţiunii, motiv pentru care a fost notificată pârâta în vederea încheierii unei noi convenţii, notificare la care pârâta nu a dat curs, iar din anul 1997 a refuzat să mai achite şi chiria.
Faţă de situaţia de fapt reţinută, instanţa a făcut aplicaţiunea art. 966 şi 968 C. civ. şi a art. 1429 şi 1430 C. civ., a constatat nulitatea contractului de locaţiune, cu consecinţa evacuării şi a plăţii chiriei.
Apelul declarat de pârâtă a fost respins ca nefondat prin Decizia civilă nr. 2041 din 30 iunie 2000, pronunţată de Curtea de Apel Bucureşti.
S-a motivat de instanţa de apel că reclamanta are calitate procesuală activă faţă de sentinţa nr. 9146/1994 a Judecătoriei sectorului 6 Bucureşti, astfel că, întemeiat, a fost respinsă excepţia.
Cu privire la fondul cauzei, s-a apreciat că, faţă de încălcarea clauzelor contractului de către pârâtă, care a construit cu încălcarea Legii nr. 50/1991, operează nulitatea actului, iar chiria, începând cu anul 1997, este datorată, întrucât terenul a fost folosit de pârâtă.
Împotriva acestei hotărâri a declarat recurs pârâta, care, invocând motivele de casare prevăzute de art. 304 pct. 6 şi 9 C. proc. civ., a susţinut următoarele:
1. Instanţa de apel nu s-a pronunţat asupra excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, deşi constituia motiv de apel, şi nici cu privire la pct. 1 lit. b) din motivele de apel în legătură cu imposibilitatea ca terenul în discuţie să fie cuprins în patrimoniul reclamantei, dat fiind regimul juridic al acestuia.
2. În cadrul acestui motiv de recurs (art. 304 pct. 9 C. proc. civ.) în esenţă, se critică Decizia pronunţată în apel pentru modul greşit de soluţionare a excepţiei lipsei calităţii procesuale active a reclamantei, făcându-se o expunere detaliată a situaţiei de fapt, care, în opinia recurentei, ducea la o soluţie contrară celei reţinute de instanţe.
În ceea ce priveşte efectele juridice ale sentinţei nr. 9146/1994, se susţine că, fiind pronunţată într-o acţiune în constatare, nu constituia titlu de proprietate şi nici titlu executor şi că, în orice caz, terenul în discuţie în dosarul de faţă este exclus din dispozitivul sentinţei.
Cu referire la nulitatea contractului, se menţionează că instanţele nu reţin, în considerentele hotărârilor, încălcarea vreunei dispoziţii de ordine publică ori contrarii bunelor moravuri pentru a se face aplicarea art. 968 C. civ., ar fi putut duce la rezilierea acestuia şi nu la nulitatea absolută.
Pretinde recurenta că pentru lucrările de construcţie a avut autorizaţie.
De asemenea, se critică Decizia pentru obligarea recurentei la plata chiriei, considerându-se că intimata nu avea un asemenea drept, pentru că între părţi nu a existat raporturi contractuale, iar contractul nr. 15/1992 se pretinde că este nul, iar în ceea ce priveşte plata chiriei, greşit s-a dispus obligarea în lipsa unui contract de locaţiune şi, oricum, calculul este greşit, deoarece acesta se negociază de părţi, urmând a se deduce T.V.A, impozit, etc., suma putând fi stabilită doar prin efectuarea unei expertize contabile, dar reprezentând lipsa de folosinţă şi nu chirie.
Deşi, la cererea ambelor părţi, o asemenea probă a fost admisă, ulterior, s-a revenit asupra ei, total nejustificat.
Ultima critică priveşte greşita evacuare de pe teren în temeiul unui contract nul.
Recursul este nefondat.
I. O simplă lectură a considerentelor deciziei relevă contrariul celor susţinute asupra excepţiei, arătând şi motivul pentru care o consideră neîntemeiată.
Afirmaţia din cadrul acestui motiv de recurs, cu privire la motivul de apel numerotat cu pct. 1 lit. b), se constată neîntemeiată atât pentru faptul că, din decizie, rezultă că s-a făcut trimitere la calitatea de proprietară a reclamantei, decurgând din sentinţa civilă nr. 2146/1994, dar mai ales că acest punct 1 lit. b) nu constituie motiv de apel distinct-obligatoriu pentru ca instanţa să-l analizeze şi să se pronunţe asupra lui, ci, în cadrul motivului de apel vizând calitatea procesuală a reclamantei, reprezintă un argument în sprijinul sentinţei excepţiei invocate.
Faptul că instanţa, respingând motivul de apel referitor la excepţie, nu s-a referit şi la acest argument folosit de pârâtă în susţinerea acestei critici aduse instanţei de fond, nu echivalează cu o nepronunţare, care să încalce dispoziţiile art. 261 C. proc. civ., considerent pentru care se respinge acest motiv de recurs.
II. În dezvoltarea acestui motiv de casare, se constată că recurenta, ca şi în apel, foloseşte pentru acelaşi motiv de recurs argumente de fapt sau de drept pe care le subnumerotează, dar care toate tind la susţinerea motivului de esenţă.
De aceea, în analiza acestei critici, întemeiate pe dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ., se va răspunde exclusiv la criticile de esenţă, pe problemele care au format obiectul acţiunii, şi nu punctual, pe argumentele de fapt, ce susţine în opinia recurentei aceste critici.
Deşi în primul motiv de recurs se susţine că instanţa de apel nu s-a pronunţat pe excepţie, în cel de al doilea motiv, se critică, pe fond, soluţia prin care s-a respins excepţia, ceea ce constituie o inadvertenţă în apărarea recurentei.
Este adevărat că art. 2 alin. (3) (şi nu alin. (4) cum se arată în recurs) din HG nr. 585/1998 are conţinutul reprodus de recurentă, conform căruia nu doar nerespectarea termenului de încheiere a protocolului de predare-primire a activului şi pasivului societăţii reorganizate (S.N.C.F.R.) nu este sancţionată de lege, el fiind astfel, doar un termen de recomandare, cum s-a reţinut şi de instanţe, fără efecte juridice sub aspectul calităţii reclamantei.
Negarea efectelor juridice ale sentinţei nr. 9146/1994, irevocabile, privind titlul de proprietar al S.N.C.F.R. în urma reorganizării căreia, conform dispoziţiilor OG nr. 12/1998 şi HG nr. 584/1998, a luat fiinţă reclamanta C.N.C.F.R., dar şi discutarea temeiniciei şi legalităţii acesteia este contrarie principiului autorităţii lucrului judecat.
Din dispozitivul acestei sentinţe, coroborate cu procesul-verbal din 21 mai 1996, de punere în executare a titlului nr. 9146/1994 şi în posesie a reclamantei, rezultă că este vorba de terenul în discuţie, astfel că orice discuţie este fără suport legal.
Mai mult, tocmai faptul că hotărârea din 1994 a fost pusă în executare şi tot în baza ei s-a încheiat şi „Protocolul" din 3 iunie 1996 demonstrează că aceasta constituia titlu pentru reclamantă şi justifică calitatea procesuală activă de a formula acţiunea de faţă.
Analizându-se, în cadrul acestui motiv, criticile pe fondul litigiului, se constată că:
1. Este inexactă afirmaţia că instanţele nu au arătat cauzele pentru care contractul de locaţiune este lovit de nulitate absolută.
Dacă s-ar fi citit cu atenţie sentinţa menţinută de Decizia recurată, critica nu se justifica, deoarece nulitatea contractului a fost motivată prin încălcarea de către pârâtă a unei norme imperative din HG nr. 15/1992, privind obligativitatea avizului Ministerului Tineretului şi Sportului atunci când se schimbă destinaţia unei baze sportive sau se desfiinţează.
Or, prin construcţiile cu caracter definitiv şi destinaţie comercială, construite de pârâtă în locul celor demontabile, care i-au fost cesionate de locatorul iniţial, SC R.I. SRL, s-a schimbat evident destinaţia obiectului contractului, chiar şi acesta interzicând o asemenea măsură.
Deci, ceea ce s-a reţinut de instanţe şi a constituit apărarea reclamantei, nu a constat în inexistenţa autorizaţiei, ci a avizului organului competent la emiterea autorizaţiei.
De aceea, afirmaţia din recurs că s-a obţinut autorizaţia de construcţie, nu rezolvă problema dedusă judecăţii, iar dispoziţiile art. 968 şi 966 C. civ. operează din plin.
În ceea ce priveşte obligarea pârâtei la plata sumei de 415.195.491 lei, se constată, atât din considerentele sentinţei, cât şi ale deciziei, că este vorba de echivalentul lipsei de folosinţă a terenului începând cu anul 1997 şi nu de chirie în baza unui contract.
Aşa se şi explică notificările care au fost făcute pârâtei şi la care aceasta nu a dat curs, continuând să folosească, însă, spaţiul care a format obiectul contractului de locaţiune nr. 15/1992.
Susţinerea recurentei privind calculul sumei la care a fost obligată pe motiv că nu s-a administrat proba cu expertiza contabilă încuviinţată la cererea recurentei, dar asupra căreia s-a revenit nejustificat, este contrazisă flagrant de actele dosarului.
În primul rând că la instanţa de fond, pârâta deşi nu a fost de acord cu suma pretinsă, nu a solicitat o asemenea probă.
În apel, la cererea sa, s-a prorogat discutarea aceste probe după răspunsul părţilor la interogatoriu, iar după depunerea răspunsurilor, în şedinţa din 30 iunie 2000, apelanta-pârâtă, asistată de avocat, a declarat că nu mai insistă în administrarea probei cu expertiză.
În asemenea condiţii, când nu s-a combătut prin nici o altă dovadă cuantumul cerut de reclamantă, nu se poate face susţinerea din recurs şi mai ales nu se poate aduce nici o critică instanţei.
Evacuarea recurentei s-a dispus corect, deoarece aceasta a refuzat să încheie contractul cu intimata reclamantă, folosind spaţiul fără nici un titlu, iar contractul nr. 15/1992, în baza căruia i-a fost cesionat recurentei, s-a constatat nul.
Faţă de cele arătate şi acest motiv de casare este nefondat şi urmează a se respinge recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de pârâta, SC E.I. SRL Bucureşti, împotriva deciziei nr. 2041 din 30 iunie 2000 a Curţii de Apel Bucureşti, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi 19 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 982/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 987/2003. Comercial → |
|---|
