CSJ. Decizia nr. 995/2003. Comercial
| Comentarii |
|
ROMÂNIA
CURTEA SUPREMĂ DE JUSTIŢIE
SECŢIA COMERCIALĂ
Decizia nr. 995/2003
Dosar nr. 5160/2001
Şedinţa publică din 19 februarie 2003
Asupra recursului se reţin următoarele:
Prin acţiunea înregistrată la Tribunalul Constanţa, sub nr. 2312/COM/1999, SC C. SRL a solicitat instanţei ca, prin sentinţa ce o va da, în contradictoriu cu SC V. SA, să oblige pârâta la plata sumei de 104.571.812 lei, reactualizată prin aplicarea indicelui de inflaţie, începând cu data de 21 iulie 1999 la zi, reprezentând contravaloare marfă produse balastieră, cu cheltuieli de judecată.
Tribunalul Constanţa, prin sentinţa civilă nr. 2587 din 20 octombrie 2000, a admis în parte acţiunea şi a obligat pârâta la plata sumei de 35.917.961 lei, reprezentând cota parte din preţul mărfii livrate, respectiv, produse balastieră cu 9.348.309 lei cheltuieli de judecată.
Pentru a hotărî astfel, instanţa a reţinut din probele dosarului, că, în urma comenzii lansate de pârâtă, reclamanta a livrat acesteia parte din produsele solicitate, în valoare de 90.972.931 lei.
A rămas neachitată suma de 16.406.430 lei, sumă care, reactualizată cu indicele de inflaţie, se ridică la 35.917.961 lei.
În preţul mărfii a fost inclus şi T.V.A –ul, în cotă de 22 %, reţinându-se că, pentru neaplicarea acestuia în cazul materialelor livrate către Zona Liberă, trebuia să existe factură externă de livrare, declaraţie vamală de export şi contract de transport internaţional.
Curtea de Apel Constanţa, prin Decizia civilă nr. 223/COM din 19 martie 2001, a admis apelul declarat de pârâtă împotriva sentinţei mai sus menţionate, a schimbat-o în tot în sensul că a respins acţiunea, luându-se act că nu se solicită cheltuieli de judecată.
Curtea a reţinut că aplicarea la preţul mărfii a cotei de 22%, reprezentând T.V.A, se datorează culpei reclamantei, întrucât preţul fără adaosul respectiv a fost achitat de pârâtă.
SC C. SRL Călăraşi a declarat recurs împotriva deciziei, invocând dispoziţiile art. 304 pct. 9 C. proc. civ.
În dezvoltarea recursului, se arată că instanţa de apel a interpretat greşit dispoziţiile OUG nr. 17/2000, reţinând că şi pentru tranzacţiile comerciale încheiate cu partener român aflat în „Zona Liberă" se aplică cota „0" de T.V.A.
Pârâta a achitat suma de 67.000.000 lei în timpul procesului, astfel că acţiunea nu putea fi respinsă ca nefondată, ci, cel mult, ca lipsită de obiect.
Recursul a fost respins ca nefondat, pentru următoarele motive:
Se reţine din datele dosarelor că reclamanta, în baza comenzii ferme, emise de pârâtă, a livrat acesteia marfă, conform datelor raportului de expertiză, în valoare de 90.972.931 lei din care suma de 16.404.055 lei reprezintă T.V.A.
Reclamanta recunoaşte că materialele au fost expediate în „Zona Liberă" dar se apără în sensul că, potrivit dispoziţiilor art. 17 din OUG nr. 17/2000, operaţiunii respective nu i se putea aplica cota „0" pentru T.V.A.
Potrivit dispoziţiilor art. 126 alin. (2) din Legea nr. 141/1997 (Codul vamal) mărfurile româneşti pot fi introduse în zonele libere, cu respectarea condiţiilor stabilite pentru exportul de mărfuri.
Potrivit dispoziţiilor art. 132 alin. (2) din acelaşi act normativ, pentru mărfurile respective se depune „declaraţie vamală", iar în conformitate cu dispoziţiile art. 82, aplicabil şi mărfurilor româneşti livrate în zonele libere, exportatorul (reclamanta în speţă) este obligat să depună o declaraţie vamală de export la biroul vamal.
Conform art. 17 din OUG nr. 17/2000, în România se aplică cota zero pentru materialele introduse din teritoriul vamal al României în zonele libere, cu îndeplinirea formalităţilor vamale de export.
Rezultă din coroborarea dispoziţiilor legale mai sus menţionate, că reclamanta, pentru ca mărfurilor livrate să li se aplice cota zero de T.V.A, trebuie să întocmească documentaţia mai sus menţionată.
Cum din actele dosarului şi recunoaşterile reclamantei rezultă că pârâta a achitat contravaloarea materialelor primite, mai puţin suma ce reprezintă T.V.A -ul, corect a reţinut instanţa de apel că acesta nu este datorat, având în vedere culpa reclamantei, care nu s-a conformat dispoziţiilor legale, mai sus menţionate.
Admiţând apelul, Curtea a respins corect acţiunea ca nefondată, deoarece, prin sentinţă, pârâta a fost obligată la o sumă ce nu o datora.
Pentru motivele arătate, s-a respins ca nefondat recursul.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta, SC C. SRL Călăraşi, împotriva deciziei nr. 223 din 19 martie 2001 a Curţii de Apel Constanţa, secţia comercială, ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunţată în şedinţa publică, astăzi 19 februarie 2003.
| ← CSJ. Decizia nr. 993/2003. Comercial | CSJ. Decizia nr. 999/2003. Comercial → |
|---|
