Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 1086/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1086/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 12-11-2014 în dosarul nr. 6485/62/2011
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie,
de conflicte de muncă și asigurări sociale
Decizia nr. 1086/R Dosar nr._
Ședința publică din 12 noiembrie 2014
Completul constituit din:
Președinte - C. B. - judecător
- G. C. - judecător
- L. F. - judecător
- L. G. - grefier
Pentru astăzi a fost amânată pronunțarea asupra recursului declarat de reclamanta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. împotriva sentinței civile nr. 2963/Sind din 19 decembrie 2013, pronunțate de judecătorul sindic în dosarul nr._ al Tribunalului B. – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal.
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, s-a constatat lipsa părților.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 5 noiembrie 2014, conform celor consemnate în încheierea din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, în temeiul prevederilor art. 260 alin.1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru data de 12 noiembrie 2014.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 2963/19 decembrie 2013 Tribunalul B. a respins excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei V. S. C. precum și excepția prescripției extinctive a dreptului material la acțiune, invocate de aceasta prin apărător.
A admis în parte acțiunea, sens în care:
A admis acțiunea formulată de către reclamanta DGRFP B. în contradictoriu cu pârâtul A. M., și în consecință:
A obligat pârâtul să suporte din averea personală plata sumei de 169.338 lei, aceasta urmând să intre în averea debitoarei.
A autorizat creditorii să procedeze la punerea în executare a prezentei.
A respins acțiunea formulată de către reclamanta DGRFP B., cu sediul în B., ..7, în calitate de creditoare a S.C. SOCLA COMIMPEX S.R.L. - în faliment, în contradictoriu cu pârâta V. S. C., domiciliată în Hărman, ..39, jud. B., ca fiind neîntemeiată.
A obligat reclamanta la plata sumei de 2000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată către pârâta V. S. C., reprezentând onorariu avocat.
A obligat pârâtul A. M. la plata sumei de 231,69 lei cheltuieli de judecată, reprezentând taxe de publicitate și traduceri către reclamantă.
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele considerente:
Excepția lipsei calității procesual pasive a pârâtei V. S. C. a fost respinsă cu motivarea că cesionarea de către pârâtă a părților sociale încă din anul 2000, nu poate conduce la admiterea excepției lipsei calității procesual pasive a acesteia, existând posibilitatea comiterii vreunei fapte de natură a atrage răspunderea patrimonială a acesteia, în condițiile în care s-ar stabili existența vreunei legături cauzale dintre o eventuală faptă și un posibil prejudiciu cauzat.
Raportat atât la data deschiderii procedurii – 20.01.2011, cât și la data publicării raportului asupra cauzelor insolvenței, 30.03.2011 acțiunea introductivă de instanță, înregistrată la data de 12.05.2011, a fost formulată în interiorul termenului de prescripție prevăzut de lege.
În ceea ce privește acțiunea reclamantei formulată în contradictoriu cu pârâta V. S. C., începând cu data de 17.10.2000, pârâta a cesionat toate părțile sociale către pârâtul A. M., acesta preluând practic atât activul cât și pasivul societății.
Simplul fapt că pârâta V. S. C. a semnat un raport de gestiune în anul 2000, anterior cesionării părților sociale și a desfășurat o activitate ce a generat obligații fiscale, nu poate constitui o premisă a cauzării stării de insolvență care să conducă la antrenarea răspunderii patrimoniale a acesteia, întrucât, în același an a intervenit cesiunea părților sociale către o altă persoană care a preluat atât activul cât și pasivul societății.
De altfel, temeiul invocat de către reclamantă în cererea de chemare în judecată – art. 138 lit. d din legea insolvenței - vizează neținerea contabilității în conformitate cu legea, ori, în situația predării evidențelor contabile către celălalt pârât, nu i se poate imputa o astfel de faptă pârâtei Vornicelul S. C..
În ceea ce privește acțiunea reclamantei formulată în contradictoriu cu pârâtul A. M., din analiza documentelor societății precum și a celorlalte înscrisuri depuse, a rezultată că în fapt activitatea societății debitoare a fost administrată și condusă de către acest pârât de la momentul intervenirii contractului de cesiune încheiat la data de 17.10.2000. Astfel, s-a constatat că în perioada ulterioară depunerii ultimului bilanț contabil – 31.12.2004, a intervenit starea de insolvență a debitoarei, contabilitatea debitoarei nemaifiind ținută în conformitate cu legea.
Din conținutul raportului asupra cauzelor insolvenței a rezultat că fostul administrator al debitoarei nu a ținut evidența contabilă în conformitate cu dispozițiile legale în vigoare precum și faptul că au fost înregistrate anumite lipsuri în inventarul debitoarei, aspecte ce derivă din neprezentarea în vederea inventarierii nici a activelor cuprinse în lista predată de debitoare și nici a înscrisurilor necesare pentru identificarea acestora, ceea ce echivalează cu lipsa în inventarul societății și neținerea contabilității în conformitate cu legea.
Din concluziile raportului final întocmit în cauză a rezultat că societatea nu a depus situațiile fiscale semestriale și anuale și nu a achitat în termenele legale taxele și impozitele.
De altfel și din conținutul rapoartelor întocmite în cauză a rezultat că lichidatorul judiciar a constatat că starea de insolvență a survenit datorită managementului defectuos și nerespectării legislației în vigoare de către administratorul societății.
Toate aceste aspecte conturează comiterea faptei prevăzute de art. 138 alin 1 lit. d din legea insolvenței.
Prejudiciul sub acest aspect, se regăsește tocmai în suma constatată de lichidator, aceea de 169.338 lei, existând și raportul de cauzalitate dintre faptele fostului administrator al societății – respectiv omisiunea ținerii unei evidențe contabile și prejudiciul produs.
Reclamanta a fost obligată la plata sumei de 2.000 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariul avocat, către pârâta V. S. C..
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs reclamanta Direcția G. a Finanțelor Publice B. prin care a solicitat modificarea în sensul admiterii acțiunii.
Deși pârâta V. a susținut că până la momentul cesionării părților sociale către pârâtul A. H M. și-a îndeplinit toate obligațiile față de societatea debitoare în calitatea de administrator pe care a deținut-o, toate obligațiile datorate și neachitate bugetului consolidat al statului au fost înregistrate de către S.C. SOCLA IMPEX S.R.L. anterior datei la care s-a înregistrat la ORC cesiunea de părți sociale.
Potrivit relațiilor furnizate de ORC B. înregistrate sub nr._/20.12.2012 depuse la dosar, începând cu 29.12.1994 pârâta a fost numită ca administrator.
Potrivit informațiilor furnizate de unitatea fiscală cu adresa_/13.04.2011 și a înscrisurilor anexate, în anul 1999 conform dispozițiilor O.G. nr. 40/1999 debitoarea a beneficiat de înlesnirea la plată a obligațiilor, înlesnire ce nu a fost respectată, în anul 2000 fiind continuată executarea silită prin emiterea somațiilor de plată pentru obligațiile restante datorate bugetului.
Pârâta răspunde pentru că obligațiile fiscale datorate provin din perioada în care și această pârâtă avea calitate de administrator.
Așa cum rezultă și din ultimul raport de gestiune întocmit 1.01._00 semnat chiar de pârâta, de această dată în calitate de asociat unic, debitoarea a declarat venituri în exploatare în sumă de 48.717 mii lei.
Obligațiile datorate bugetului consolidat au fost înregistrate de debitoare și în perioada în care aceasta avea calitate de administrator, iar ulterior preluării pasivului și activului de către pârâtul A. H M., acesta a continuat activitatea desfășurată de pârâtă în sensul acumulării de noi datorii și abandonării societății.
Cauzele insolvenței sunt imputabile celor două pârâte și anume managementul defectuos, dezinteresul în a mai continua activitatea societății, neplata datoriilor la scadență, înregistrarea de dobânzi și penalități la datoriile față de buget.
Prejudiciul constă în aducerea societății în imposibilitatea de a efectua plățile cu consecința declanșării insolvenței, datorită în principal încheierii unor contracte de credit peste capacitatea reală a societății de rambursare.
Există legătura de cauzalitate între faptele ilicite, culpabile ale pârâților în solidar și prejudiciul adus creditorilor prin neplata datoriilor către aceștia.
Sunt îndeplinite cele patru condiții.
Prejudiciul este prezumat.
Răspunderea administratorului este o răspundere specială, din text rezultând că simplu fapt al constatării uneia din fapte e suficient pentru atragerea răspunderii fără a fi nevoie de proba elementelor ce o compun.
Pârâții nu au condus contabilitatea conform legii și codului fiscal în condițiile în care evidența bunurilor aflate în inventarul societății nu a fost ținută corespunzător.
Față de lipsa activelor existente în patrimoniul debitoarei se poate concluziona că administratorii au folosit în interes propriu bunurile societății identificate în actele contabile depuse la organele fiscale și că au deturnat și ascuns activul societății mărind pasivul.
În ceea ce privește cheltuielile de judecată, se impune reducerea onorariului avocatului potrivit art. 247 alin. 3 Cod procedură civilă care trebuie să fie proporțional cu volumul de muncă, determinat de complexitatea și noutatea litigiului.
Intimata V. S. C. a depus întâmpinare prin care a solicitat respingerea recursului, arătând că odată cu cesiunea a predat cesionarului activul, pasivul societății cât și actele contabile, nefiind îndeplinite condițiile răspunderii, iar cuantumul cheltuielilor de judecată este proporțional cu complexitatea cauzei și munca depusă de avocat.
Curtea constată recursul nefondat.
Prin sentința civilă nr. 113/20.010.2011 Tribunalul B. a deschis procedura simplificată a insolvenței față de debitoarea ..
Prin actul de cesiune nr. 2015/17.10.2000 pârâta V. S. a cesionat toate părțile sociale pârâtului A. H M. care a devenit și administrator al debitoarei.
Din raportul final întocmit de lichidatorul judiciar rezultă că din anul 2004 contabilitatea nu s-a mai ținut conform legii, societatea fiind abandonată.
Reclamanta D.G.F.P. B. a solicitat atragerea răspunderii pârâtei V. S. în baza art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006 pentru suma de 169.338 lei.
Răspunderea reglementată de art. 138 din Legea nr. 85/2006 este o răspundere civilă delictuală și nu contractuală și în consecință vinovăția administratorilor pentru ajungerea debitoarei în stare de insolvență nu este prezumată, condițiile răspunderii trebuie dovedite, conform art. 1196 cod civil de către reclamant. Simplul fapt al constatării uneia din faptele enumerate nu este suficient pentru atragerea răspunderii.
În art. 138 din Legea nr. 85/2006 sunt enumerate limitativ faptele a căror săvârșire atrage antrenarea răspunderii membrilor organelor de conducere și control.
Răspunderea delictuală de drept comun izvorăște din orice faptă care a cauzat un prejudiciu art. 998 Cod civil, pe când răspunderea administratorului are un dublu temei de fapt, respectiv starea de insolvență a debitoarei asociată cu săvârșirea uneia din faptele prevăzute de art. 138 din Legea 85/2006.
Antrenarea răspunderii administratorilor presupune îndeplinirea următoarelor condiții: prejudiciul creditorilor, fapta să se încadreze în cazurile prevăzute de lege, raportul de cauzalitate dintre faptă și încetarea plăților, culpa persoanei a cărei răspundere se antrenează.
Fapta prevăzută de art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006 se poate săvârși prin ținerea unei contabilități fictive, constând în înregistrarea în contabilitate a unor date false, de natură să denatureze situația financiară a debitorului, prin neținerea contabilității în conformitate cu legea contabilității și cu alte legi speciale sau prin dosirea unor documente contabile, în scopul denaturării situației financiare.
Corect s-a reținut în sarcina pârâtului A. M. săvârșirea faptei prevăzute de art. 138 alin. 1 lit. din Legea nr. 85/2006, din anul 2004, deci după patru ani de la cesiunea părților sociale, nemaifiind ținută contabilitatea conform legii.
Nu are relevanță faptul că există datorii și din perioada în care pârâta a fost administrator al debitoarei. Răspunderea pârâtei în temeiul art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006 ar putea fi atrasă doar dacă în perioada anterioară cesiunii contabilitatea debitoarei nu s-ar fi ținut legal și această faptă ar fi cauzat insolvența debitoarei.
Până la cesiunea părților sociale există raportări contabile către organele financiare, astfel că nu se poate susține că pârâta V. S. C. nu a ținut contabilitatea conform legii, deci pârâta nu a săvârșit fapta prevăzută de art. 138 alin. 1 lit. d din Legea nr. 85/2006.
Față de considerentele mai sus arătate, în baza art. 312 alin. 1 Cod procedură civilă Curtea va respinge recursul declarat de reclamanta Direcția G. a Finanțelor Publice B. și va menține sentința Tribunalului B..
În ceea ce privește cuantumul cheltuielilor de judecată la fond, conform art.274 alin.3 Cod procedură civilă, judecătorii au dreptul să mărească sau să micșoreze onorariile avocaților, ori de câte ori vor constata motivat că sunt nepotrivit de mari sau de mici față de valoarea pricinii sau munca depusă de avocat.
În cauza S. și P. contra României Curtea Europeană a Drepturilor Omului a reținut că în ceea ce privește cheltuielile de judecată, aceasta trebuie să stabilească dacă au fost cu adevărat suportate, că acestea au fost necesare și că au o valoare rezonabilă.
Cheltuielile acordate de instanța de fond sunt dovedite cu chitanța depusă la dosar emise în baza clauzelor contractelor de asistență juridică și efectiv achitate până la momentul rămânerii în pronunțare, fiind proporționale cu complexitatea cauzei și munca depusă de avocat.
Avocata pârâtei a depus întâmpinare în cauză, a invocat excepții în cauză, a pus concluzii atât pe excepții cât și pe fond, împrejurări față de care un onorariu la fond de 2000 lei ce reprezintă 1,18 la sută din valoarea pretențiilor nu este nerezonabil.
În baza art. 274 Cod procedură civilă recurenta va fi obligată să plătească intimatei V. S. C. suma de 1000 lei cheltuieli de judecată în recurs reprezentând onorariu avocat.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Respinge recursul declarat de reclamanta DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE B. împotriva sentinței civile nr. 2963/19 decembrie 2013 pronunțate de judecătorul sindic în dosarul nr._ al Tribunalului B. - Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal.
Obligă recurenta să plătească intimatei V. S. C. suma de 1000 lei cheltuieli de judecată în recurs.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică, azi 12 noiembrie 2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
C. B. G. C. L. F.
Grefier,
L. G.
Red. L.F./12.11.2014
Dact. L.G./13.11.2014/2 ex.
Judecători sindic :S. L. E.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Procedura insolvenţei. Decizia nr. 476/2014. Curtea de Apel... → |
|---|
