Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 1103/2014. Curtea de Apel BRAŞOV

Decizia nr. 1103/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 19-11-2014 în dosarul nr. 2187/62/2012/a1

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL B.

Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie,

de conflicte de muncă și asigurări sociale

DECIZIA CIVILĂ NR.1103/R DOSAR NR._

Ședința publică din 19 noiembrie 2014

Completul constituit din:

Președinte - G. C. - judecător

- L. F. - judecător

- C. B. - judecător

- L. N. - grefier

Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra apelului declarat de reclamanta ADMINISTRAȚIA JUDEȚEANĂ A FINANȚELOR PUBLICE B., împotriva sentinței civile nr.1300/Sind din 24 aprilie 2014, pronunțate de judecătorul sindic în dosarul nr._ al Tribunalului B. – Secția a II-a Civilă, de C. Administrativ și Fiscal.

La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, se constată lipsa recurentei reclamante Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. și a intimaților pârâți B. A. și M. D..

Procedura este îndeplinită.

Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 12 noiembrie 2014, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta.

Instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea pentru data de 19 noiembrie 2014.

CURTEA

Prin sentința civilă nr.1300/24 aprilie 2014 Tribunalul B. a respins acțiunea formulată de către reclamanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B., în calitate de creditor al . G. SRL - în faliment, în contradictoriu cu pârâții B. A. și M. D..

A obligat reclamanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. la plata sumei de 800 lei cu titlu de cheltuieli de judecată, reprezentând onorariu avocat, către pârâți.

Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele considerente:

Astfel cum rezultă din conținutul înscrisurilor depuse la dosarul cauzei, pe perioada cât pârâții au avut calitatea de administratori ai societății nu s-a evidențiat comiterea vreunei fapte de natură a atrage răspunderea materială a acestora.

Susținerile reclamantei din cererea introductivă de instanță nu sunt confirmate de nici un mijloc de probă, reclamanta nefăcând dovada celor afirmate prin cererea de chemare în judecată.

De altfel, din conținutul materialului probator administrat în cauză rezultă că insolvența a intervenit datorită neîncasării creanțelor de la partenerii de afaceri în contextul în care pasivul societății se mărea datorită cheltuielilor cu salariile și obligațiile fiscale, însă contabilitatea societății a fost ținută în conformitate cu legea, iar bunurile menționate în acțiune de reclamantă sunt cuprinse în inventarul debitoarei și indicate de lichidatorul judiciar în rapoartele depuse cu aceleași mențiune că au fost amortizate.

De asemenea, în conținutul raportului asupra cauzelor care au determinat insolvența, lichidatorul judiciar a precizat că nu a identificat fapte culpabile ale celor doi administratori ai debitoarei, astfel încât nu va promova o acțiune în răspundere patrimonială împotriva celor doi.

În același context, instanța constată și faptul că nu există indicii din care să rezulte folosirea bunurilor sau creditelor societății în interes personal sau în interesul unei alte persoane și nici în sensul neținerii contabilității în conformitate cu legea iar din înscrisurile depuse la filele 50 -54 dosar, rezultă că pârâții au întreprins demersuri pentru recuperarea creanțelor societății pe care o administrau însă datorită lipsei lichidităților bănești și a bunurilor, creanțele debitoarei au rămas nerecuperate.

Atât săvârșirea faptelor cât și raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu trebuie probate, în conformitate cu dispozițiile art. 1169 Cod Civil, potrivit căruia cel ce face o afirmație în fața instanței este obligat să o dovedească. Nu pot fi reținute susținerile reclamantei potrivit cărora din culpa pârâților creanțele creditoarei Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. au rămas neacoperite, întrucât acest aspect privește insolvabilitatea, iar nu insolvența, iar simpla prezumție că starea de insolvență a intervenit din culpa pârâților nu se justifică.

În contextul invocat mai sus, pe lângă faptă și prejudiciul invocat de reclamantă prin acțiune, au rămas nedovedite celelalte condiții legale la care se referă în mod specific și cumulativ dispozițiile art.138 din Legea nr.85/2006, referitoare la vinovăția administratorului și la raportul de cauzalitate între pretinsele fapte săvârșite și prejudiciul produs.

În speța de față, din coroborarea materialului probator administrat, rezultă cu certitudine că starea de insolvență a societății debitoare a fost cauzată de blocarea activității societății urmare a nerecuperării creanțelor, astfel încât, nu poate fi imputată pârâților cauzarea stării de insolvență a debitoarei.

Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. prin care a solicitat modificarea acesteia în sensul admiterii cererii

În motivarea recursului se arată următoarele:

Prejudiciul de_ lei a fost creat prin faptele foștilor administratori care nu au achitat la timp datoriile curente, datoriile către bugetul statului și nu a utilizat eficient resursele existente

Din raportul asupra cauzelor insolvenței și raportul final, deși s-a menționat că nu au fost identificate elemente care să atragă răspunderea administratorilor, din bilanțul din 31.08.2012 rezultă că la data anterior menționată figurau clienți neîncasați în valoare de_ lei pentru care având în vedere că pârâții nu au predat actele contabile lichidatorul judiciar a fost în imposibilitatea de a formula acțiuni în justiție

Cauzele insolvenței sunt folosirea necorespunzătoare a bunurilor și lichidităților care ar fi putut să asigure desfășurarea normală a activității, respectiv plata datoriilor și neîncasarea creanțelor de_ lei ce proveneau din anul 2010.

Debitoarea a desfășurat activități economice, a reținut contribuții de la salariați pe care nu le-a virat bugetului de stat, însă nu a achita datoriile către bugetul statului și furnizori, fapt ce prezumă că societatea a folosit în interes personal veniturile și nu a virat cu rea credință obligațiile fiscale, răspunderea având ca temei art.27 Cod procedură fiscală și art.138 alin.1 lit.a din Legea nr.85/2006.

Societatea a reținut contribuția de la angajați, sume care nu aparțin societății, fără a vira sumele reținute la bugetul statului, prezumându-se că sumele de bani obținute din activități comerciale desfășurate, prin folosirea salariaților, destinate contribuțiilor pentru asigurări de sănătate au fost deturnate în alte scopuri, faptă prevăzută de art.138 alin.1 lit e din Legea nr.85/2006.

Există legătură de cauzalitate între acțiunile administratorilor și starea de încetare de plăți a debitoarei, având în vedere că lipsirea societății de importante resurse financiare a reprezentat o împrejurare concretă aducătoare de prejudicii.

Culpa administratorilor există, ei au realizat caracterul ilicit, au prevăzut și acceptat consecințele.

Prejudiciul constă în aducerea societății în imposibilitate de a efectua plățile cu consecința declanșării insolvenței.

Prin faptul că debitoarea a declarat obligații de plată către buget pe toată perioada de funcționare fără însă a le achita, rezultă că deși societatea înregistra dificultăți în achitarea obligaților, administratorii au dispus continuarea unei activități în interesul personal, faptă prevăzută de art.138 alin.1 lit.a din Legea nr.85/2006.

Prin modul deficitar și neglijența cu care pârâta a condus evidența contabilă și activitatea economică a societății cu încălcarea prevederilor legale se face vinovată de starea de insolvență prin comiterea faptei prevăzute de art.138 alin.1 lit.d din Legea nr.85/2006.

Sunt îndeplinite cumulativ cele patru condiții ale răspunderii administratorilor Prejudiciu creditorilor este prezumat, dovedirea acestui fapt făcându-se prin simpla ajungere a debitorului în insolvență.

Simplul fapt al constării uneia din faptele enumerate de lege e suficient pentru atragerea răspunderii, fără a mai fi nevoie de proba elementelor ce compun răspunderea și conduce la aplicarea dispozițiilor respective și atragerea automată a sancțiunii.

Curtea constată recursul nefondat.

Prin sentința nr.1895/20.09.2012 a Tribunalului B. s-a deschis procedura simplificată a falimentului debitoarei B.M. EDIL GROUP SRL.

Prin acțiunea formulată creditoarea Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. a solicitat antrenarea răspunderii pârâților B. A. și M. D. în baza art. 138 alin.1 lit. a, c d și e din Legea nr.85/2006 până la concurența masei pasive de_ lei.

Potrivit raportului asupra cauzelor insolvenței întocmit de lichidatorul judiciar, cauzele insolvenței debitoarei sunt folosirea necorespunzătoare a bunurilor și lichidităților, imposibilitatea încasării creanțelor, neînregistrarea de venituri începând cu anul 2010 din cauza crizei economice.

Din ultima balanță contabilă din 31.08.2012 rezultă că exista o imprimantă multifuncțională HP color amortizată integral achizițonată la valoarea de 2190 lei, mărfuri constând în materiale de construcții în valoare de 3041 lei care au fost casate, disponibil în casă și bancă de 49 lei și creanțe de recuperat de 147.467 lei.

Având în vedere că bunurile de mai sus au fost casate și respectiv amortizate nu se poate susține însușirea sau folosirea bunurilor în interes personal pentru a fi incidente dispozițiile art. 138 alin.1 lit a din Legea nr.85/2006, iar suma de 49 lei disponibilități bănești în casierie și bănci este nesemnificativă pentru ca lipsa acesteia să fie reținută ca și cauză a insolvenței.

Fapta prevăzută de art.138 alin.1 lit.c din Legea nr.85/2006 este o faptă comisivă și presupune continuarea, în interes personal, a unei activități care ducea în mod vădit societatea în încetare de plăți.

Pentru a se antrena răspunderea administratorilor în temeiul art.138 lit.c din Legea nr.85/2006 nu este suficient ca administratorii să-și încalce obligația prevăzută de art. 32 din Legea 85/2006, ci este necesar a se face dovada și dovada că administratorii au obținut un folos prin continuarea activității debitoarei aflate în stare de insolvență, ceea nu s-a realizat în speță.

Desfășurarea unei activități manageriale neperformante nu poate constitui o cauză care să atragă răspunderea pârâților, nefiind printre faptele prevăzute de art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006.

Răspunderea administratorului pentru fapta prevăzută de art.318 alin.1 lit.c din Legea nr.85/2006 se poate antrena în situația în care continuarea activității era în mod evident lipsită de posibilitatea de a aduce un profit real și a fost dispusă în interesul personal

Reclamantul care are sarcina probei potrivit art.1169 cod civil nu a dovedit faptul că pârâtul ar fi continuat în interes personal activitatea

Pârâții au pus la dispoziția lichidatorului judiciar documente contabile, nefiind incidente dispozițiile art. 138 alin.1 lit.d din Legea nr.85/2006 privind neținerea legală a contabilității

În ceea ce privește faptele prevăzute de art.138 alin.1 lit.e din Legea nr.85/2006 nu există vreo dovadă că pârâții ar fi ascuns o parte din activ, sau că ar fi mărit fictiv pasivul.

Nu s-a dovedit că pârâții ar fi ascuns bunuri din activul debitoarei, iar datoriile au fost înregistrate în societate.

Mărirea fictivă a pasivului nu poate fi realizată prin omisiunea organelor de conducere de a iniția demersurile legale pentru recuperarea creanțelor reale pe care debitorul le are în raport cu partenerii săi contractuali. Nerecuperarea creanțelor de către debitor nu determină creșterea fictivă a pasivului, pentru că acesta rămâne neschimbat.

Nerecuperarea creanțelor nu se încadrează printre faptele prevăzute de art.138 din Legea nr.85/2006 pentru atragerea răspunderii administratorului în lipsa dovedirii unei conivențe între pârâți și creditori.

Pârâții au întreprins demersuri pentru recuperarea creanțelor, dovada fiind acțiunea formulată în dosarul nr._ împotriva debitoarei . SRL pentru recuperarea creanței de_,40 lei, cea mai mare creanță deținută de debitoare, formulând și plângere penală împotriva reprezentanților acestui client

Contribuțiile datorate către bugetul asigurărilor sociale reținute din salariile angajaților nu constituie bunuri ale debitoarei pentru a putea fi însușite și a fi incidente dispozițiile art.138 alin.1 lit.a din Legea nr.85/2006 au pentru a fi ascunse în sensul art.138 alin.1 lit.e din Legea 85/2006.

Față de considerentele mai sus arătate, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă Curtea va respinge recursul declarat de creditoarea Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice B. prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice B..

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE :

Respinge recursul declarat de creditoarea DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BRASOV prin Administrația Județeană a Finanțelor Publice B. împotriva sentinței civ nr._ pronunțate de judecătorul sindic în dosarul nr._ al Tribunalului B., pe care o menține

Irevocabilă.

Pronunțată în ședința publică astăzi 19 noiembrie 2014.

Președinte, Judecător, Judecător,

G. C. L. F. C. B.

Grefier,

L. N.

Red. L.F./19.11.2014

Tehnored. L.N. / 25.11.2014 / - 2 ex-

Judecător sindic: S.L. E.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 1103/2014. Curtea de Apel BRAŞOV