Pretenţii. Decizia nr. 5/2014. Curtea de Apel BRAŞOV

Decizia nr. 5/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 23-04-2014 în dosarul nr. 1138/64/2005

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL B.

Secția Comercială

DECIZIA NR.5/Ap DOSAR NR._

Ședința publică din 23 aprilie 2014

Completul constituit din:

Președinte – C. B. – judecător

– G. Ș. – judecător

– L. N. – grefier

S-a luat în examinare referatul întocmit din oficiu, privind verificarea temeiurilor suspendării soluționării apelului declarat de reclamanta S.C.”I. B.”S.R.L. NEGREȘTI OAȘ împotriva sentinței civile nr.767/C din 27 septembrie 2005, pronunțate de Tribunalul B. în dosarul nr.410/.> La apelul nominal făcut în ședință publică, la cele două strigări ale cauzei, s-a constatat lipsa apelantei reclamante S.C.”I. B.”S.R.L. Negrești Oaș și a intimatei pârâte S.C.”T. C.” S.A. Onești.

Procedura este îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefier, care a învederat că părțile au fost citate cu mențiunea de a formula concluzii scrise asupra excepției lipsei capacității procesuale a intimatei pârâte – excepție invocată din oficiu.

Față de actele și lucrările dosarului, instanța rămâne în pronunțare asupra excepției lipsei capacității procesuale a recurentei pârâte.

CURTEA

Asupra recursului de față:

Constată că prin sentința civilă nr.767/C/27.09.2005 Tribunalul B. a respins acțiunea formulată de reclamanta S.C.”I. B.”S.R.L. Negrești Oaș în contradictoriu cu pârâta S.C.”T. C.” S.A. Onești

A obligat reclamanta să plătească pârâtei suma de 16.060 RON cheltuieli de judecată.

Împotriva hotărârii a declarat recurs reclamanta S.C.”I. B.”S.R.L. Negrești Oaș solicitând admiterea apelului, reținerea cauzei spre rejudecare, schimbarea hotărârii atacate în sensul admiterii acțiunii așa cum a fost formulată și precizată.

Prin încheierea din 09.02.2006 instanța de apel a dispus în baza art.42 din Legea nr.64/1995 suspendarea judecării apelului până la soluționarea irevocabilă a dosarului nr.7224/2005 al Tribunalului Bacău.

Verificând stadiul procesual al procedurii insolvenței debitoarei pârâte, s-a constatat că prin hotărârea judecătorească din data de 05.09.2012 pronunțată de Tribunalul Bacău în dosarul nr._ * (nr.7224/2005), sentința a devenit irevocabilă prin nerecurare, s-a dispus închiderea procedurii conform art.132 alin.2 din Legea nr.85/2006 și radierea societății din Registrul Comerțului, debitoarea încetând a ființa. Având în vedere că intimata pârâtă S.C.”T. C.” S.A. Onești nu mai are capacitate procesuală, în temeiul art.43 Cod procedură civilă, urmează a anula recursul declara de aceasta, ca urmare a admiterii excepției lipsei capacității procesuale.

Pentru aceste motive

În numele legii

DECIDE :

Admite excepția lipsei capacității procesuale a pârâtei . Onești;

Constată perimat apelul declarat de reclamanta . Negrești Oaș împotriva sentinței civile nr. 767/C/2005 pronunțate de Tribunalul B. secția comercială.

Cu recurs în 5 zile de la pronunțare.

Pronunțată în ședință publică azi 23 aprilie 2014.

Președinte, Judecător,

C. B. G. Ș.

Grefier,

L. N.

Red. C.B./24.04.2014

Tehnored: L.N./13.05.2014 – 2 ex. -

Jud. fond: I. B.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Pretenţii. Decizia nr. 5/2014. Curtea de Apel BRAŞOV