Procedura insolvenţei – societăţi pe acţiuni. Decizia nr. 710/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
Comentarii |
|
Decizia nr. 710/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 21-10-2014 în dosarul nr. 2540/119/2013/a2
Dosar nr._
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
SECTIA CIVILĂ ȘI PENTRU CAUZE CU MINORI ȘI DE FAMILIE ,DE CONFLICTE DE MUNCĂ ȘI ASIGURĂRI SOCIALE
DECIZIA CIVILĂ Nr. 710/.>
Ședința publică din 21 Octombrie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE C. V.
Judecător G. C.
Grefier șef secție I. I.
Pentru astăzi a fost amânată pronunțarea asupra apelului declarat de contestatoarea S. NAȚIONALĂ A APELOR MINERALE SA împotriva sentinței civile nr. 424/S din 09.07.2014 pronunțată de Tribunalul C..
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care ;
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în cadrul ședinței de judecată din 14 octombrie 2014, când părțile prezente au pus concluzii în sensul celor consemnate în încheierea de ședință din acea zi, care face parte integrantă din prezenta decizie.
Instanța, a amânat pronunțarea în vederea deliberării și pentru a da posibilitatea părților să depună la dosar concluzii scrise la data de 21 octombrie 2014.
CURTEA
Asupra apelului de față:
Constată că prin sentința civilă nr. 424/S din 09.07.2014 pronunțată de Tribunalul C. a fost admisă excepția tardivității formulării contestației. A fost respinsă contestația formulată de creditoarea S. Națională a Apelor Minerale SA împotriva tabelului preliminar de creanțe cu privire la debitoarea .>
În motivarea hotărârii se arată că prin încheierea din data de 22.11.2013 s-a dispus deschiderea procedurii generale a insolvenței împotriva debitorului . s-a desemnat ca administratorul judiciar societatea C. de Insolvență Transilvania – Filiala B. SPRL .
În speță administratorul judiciar a transmis către creditoarea - contestatoare SNAM SA, în temeiul art. 72 alin. 4 din Legea nr. 85/2006, notificarea nr. 399/12.02.2014, prin intermediul căreia a comunicat acesteia faptul că a fost înscrisă în tabelul preliminar al creanțelor existente față de societatea F. SA cu suma de 191.099,80 lei, suma în cuantum de 2.170,63 lei fiind respinsă ca nedatorată (penalități calculate eronat), iar suma în cuantum de 9.119,00 lei, fiind respinsă întrucât reprezintă o creanță ulterioară deschiderii procedurii.
Totodată instanța a constatat faptul că, tabelul preliminar de creanțe existente împotriva societății a fost publicat și în cuprinsul Buletinului Procedurilor de Insolvență nr.3282/17.02.2014, fiind depus și la dosarul cauzei.
Împotriva acestui tabel preliminar, în temeiul art. 73 alin. 2 din Legea nr. 85/2006, se putea face contestație în termen de 5 zile de la publicarea în Buletinul procedurilor de insolvență a tabelului preliminar, atât în procedura generală, cât și în procedura simplificată.
P. urmare, în speță, contestația se putea depune cel mai târziu la data de 23.02.2014, or contestația a fost depusă la dosar la 07.04.2014, cu mult peste termenul legal de 5 zile .
P. urmare, față de considerentele de fapt și de drept ce preced, instanța a admis excepția tardivității formulării contestației și a respins această contestație ca fiind tardiv formulată.
Împotriva hotărârii a declarat apel creditoarea S. Națională a Apelor Minerale SA București care arată că suma de 2.170,63 lei reprezintă diferență de penalități calculate de la 22.11.2013 până la 18.12.2013, fiind o creanță certă având ca temei dispozițiile art. 8.1 și 8.2 din actul adițional nr.19 la contractul de vânzare-cumpărare. Această creanță era inclusă în cererea de admitere a creanței, cerere depusă în termenul legal la 6.01.2014. Faptul că administratorul judiciar nu poate face distincție între nedatorat și calcul eronat, nu înseamnă că această creanță nu a fost înregistrată în termenul legal.
Intimata debitoare F. SA solicită respingerea apelului neexistând nici o critică cu privire sentința atacată. Referitor la excepția tardivității apelanta nu a avut nici o obiecție sau vreun argument. Instanța a reținut corect că contestația a fost formulată tardiv față de termenul de 5 zile prevăzut de art. 73 alin.2 din legea 85/2006.
P. răspunsul la întâmpinare, apelanta arată că notificarea de la administratorul judiciar a fost transmisă la 13.02.2014, iar tabelul preliminar a fost publicat la 17.02.2014, motiv pentru care societatea s-a aflat în imposibilitate de a mai formula contestație.
Analizând hotărârea apelată în raport cu motivele de apel și actele dosarului, în baza art. 466 NCPC se constată următoarele:
Instanța de fond a soluționat contestația creditoarei doar sub aspectul excepției tardivității fără a se antama fondul litigiului privind certitudinea creanței de 2.170,63 lei. Astfel, s-a reținut tardivitatea contestației formulate de creditoare față de nerespectarea termenului legal de 5 zile prevăzut de art. 73 alin.2 din legea 85/2006, de la data publicării tabelului preliminar la 17.02.2014 și depunerea contestației la 7.04.2014.
Criticile apelantei cu privire la depunerea declarației de creanță în termenul legal nu au legătură cu termenul de formulare a contestației la tabelul preliminar, situațiile vizând momente diferite și temeiuri juridice diferite. Astfel, termenul de depunere a declarației de creanță este prevăzut de art. 62 lit. b din Legea 85/2006, iar termenul de formulare a contestației la tabelul preliminar este prevăzut de art.73 alin.2 din legea 85/2006, ori apelanta nu a respectat termenul de formulare a contestației la tabelul preliminar și nu cel de depunere a declarației de creanță. De altfel, apelanta recunoaște că a fost în imposibilitate de a formula contestația deși a primit notificarea de înlăturare a creanței de 2.170,63 lei, fără însă a indica motivele pentru care nu a depus contestația în termen.
Raportat la acest considerente și având în vedere corecta aplicare a prevederilor art.73 alin. 2 din legea 85/2006 față de tardivitatea formulării contestației la tabelul preliminar, în baza art. 480 NCPC se va respinge ca nefondat apelul declarat, cu consecința păstrării ca legale și temeinice a hotărârii instanței de fond.
PENTRU ACESTE MOTIVE,
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul declarat de creditoarea S. Națională a Apelor Minerale SA București împotriva sentinței civile nr.424/S/09.07.2014 pronunțate de Tribunalul C. pe care o menține.
Definitivă.
Pronunțată în ședință publică azi 21.10.2014.
Președinte, C. V. | Judecător, G. C. | Grefier șef sectie, I. I. |
Red. C.V./21.10.2014//Dact. I.I./24.10.2014//Jud. fond: C.T.M.
← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Acţiune în anulare. Decizia nr. 1121/2014. Curtea de Apel BRAŞOV → |
---|