Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 714/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
Comentarii |
|
Decizia nr. 714/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 10-06-2014 în dosarul nr. 1996/119/2012
ROMANIA
CURTEA DE APEL B.
Secția civilă și pentru cauze
cu minori și de familie, de
conflicte de muncă și asigurări sociale
DECIZIA CIVILĂ NR.714/R DOSAR NR._
Ședința publică din 10 iunie 2014
PREȘEDINTE C. V. - judecător
M. L. - judecător
G. Ș. - judecător
C. N. - grefier
Pentru astăzi fiind amânată pronunțarea asupra recursului declarat de debitoarea .. împotriva Încheierii din data de 21.02.2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._ .
La apelul nominal făcut în ședința publică, la pronunțare, se constată lipsa părților.
Procedura îndeplinită.
Dezbaterile în cauza de față au avut loc în ședința publică din 3 iunie 2014, când părțile au lipsit, așa cum rezultă din încheierea de ședință din acea zi, încheiere care face parte integrantă din prezenta decizie și când instanța, în vederea deliberării, a amânat pronunțarea la data de 10 iunie 2014.
CURTEA
Asupra recursului de față:
Constată că prin Încheierea din 21.02.2014 Tribunalul C. a luat act de renunțarea creditoarei S.C. S. L. S.R.L. prin reprezentant legal - director general S. M., cu sediul ales la SOCIETATEA CIVILĂ DE AVOCAȚI C., N. ȘI ASOCIAȚII - Cluj-N., ., ., la judecarea cererii formulată de aceasta în contradictoriu cu debitoarea . prin reprezentant legal - administrator IMREH S. - SF.G., .. 30, J. C..
A respins contestația formulată de către debitoarea . ca rămasă fără obiect.
În motivarea hotărârii se arată că prin cererea înregistrată sub dosar nr._ /23 iulie 2012, creditoarea . P. REPREZENTANT LEGAL - DIRECTOR GENERAL S. M., a solicitat deschiderea procedurii insolvenței prevăzută de Legea nr.85/2006 împotriva . P. REPREZENTANT LEGAL - ADMINISTRATOR IMREH S..
În motivarea cererii, creditoarea a susținut că are față de debitoare o creanță certă, lichidă și exigibilă în sumă de 54.099,41 lei, inclusiv TVA, reprezentând facturi restante de plată și dobânda legală ce decurg din derularea a șapte contracte de leasing financiar.
Creditoarea . a depus la dosarul cauzei dovada privind achitarea taxei judiciare de timbru în valoare de 120 lei și timbre judiciare în valoare de 3 lei.
Cererea creditoarei a fost comunicată la sediul debitoarei, la data de 25 07 2012, conform dovezii aflate la fila 26 din dosar.
Debitoarea ., la data de 02.08.2012 a înregistrat o contestație (filele 44 - 45) în temeiul art. 33 alin. (1) teza întâi din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, împotriva stării de insolvență invocată de creditoare, solicitând respingerea cererii de deschidere a procedurii insolvenței, cu cheltuieli de judecată.
În cauză s-au depus în probațiune înscrisuri și a fost întocmit un raport de expertiză contabilă incomplet, care, potrivit concluziilor expertului care l-a întocmit, nu a fost finalizat din culpa părții creditoare . (filele 164-169) .Totodată a rămas neachitat un rest de onorariu expert în sumă de 950 lei.
La data de 19.11.2013 creditoarea . a înregistrat la instanță cerere de renunțare la judecată (fila 174 ).
Având în vedere această împrejurare, instanța, în baza dispozițiilor art. 246 alin. 3 Cod procedură civilă, a luat act de renunțarea creditoarei . la judecarea cererii acesteia, reținând și faptul că în speță nu sunt aplicabile disp.art.246 alin.4 Cod procedură civilă deoarece reprezentantul contestatoarei ., la ultimul termen de judecată a stăruit în continuarea judecății și administrarea probei cu expertiza, deci cauza nu se afla în faza dezbaterilor pe fond.
În consecință, a fost respinsă ca fiind rămasă fără obiect și contestația debitoarei ..
Având în vedere însă că renunțarea la judecată s-a făcut după administrarea probei cu expertiza, care a fost nefinalizată din culpa părții creditoare ., judecătorul – sindic, în baza art. 246 alin. 3 raportul la art. 274 alin. 1 și 2 Cod procedură civilă, a obligat creditoarea la plata către expertul N. I. a sumei de 950 lei reprezentând rest onorariu expert contabil datorat și neachitat.
P. sentința civilă nr.257/S/2014 Tribunalul C. a respins cererea formulată de debitoarea .. în contradictoriu cu creditoarea S.C. S. L. S.R.L. de completare a încheierii civile din 21 februarie 2014, pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._ .
Prima instanță a reținut că prin cererea înregistrată la data de 07 martie 2014 în prezentul dosar, debitoarea .. în contradictoriu cu creditoarea S.C. S. L. S.R.L. a solicitat completarea încheierii civile din 21 februarie 2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._, în sensul includerii în dispozitivul deciziei a obligației părții creditoare . la plata sumei de 854 lei reprezentând cheltuieli de judecată.
În motivarea cererii formulate, debitoarea a arătat că a depus la dosar dovada cheltuielilor de judecată pe care le-au suportat cu ocazia judecării procesului, anume suma de 845 lei, reprezentând onorariu expert și taxe judiciare.
În drept, au fost invocate prevederile art. 281 Cod procedură civilă.
Examinând cererea formulată de debitoarea ., Tribunalul a constatat că această parte nu a formulat nici un fel de cerere de acordare a cheltuielilor de judecată nici cu ocazia dezbaterilor din data de 21 februarie 2014, când instanța a rămas în pronunțare și nici prin cererile scrise făcute la dosar în cadrul acestei cauze. În aceste condiții această cerere a debitoarea . apare ca fiind o cerere total nouă care nu poate fi admisă pe calea completării hotărârilor judecătorești în condițiile art.201 ind.2 Cod procedură civilă.
Pe de altă parte, conform disp.art.1169 Cod civil, cel ce face o propunere înaintea judecății trebuie să o dovedească.
P. urmare, văzând și disp.art.246 alin.3, 274 Cod procedură civilă și 281 ind.2 Cod procedură civilă, instanța a respins cererea formulată de debitoarea . de completare a încheierii din 21 februarie 2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul civil nr._ .
Împotriva Încheierii din data de 21.02.2014 a formulat recurs debitoarea . solicitând casarea cu trimitere spre rejudecare a cererii introductive și a contestației întrucât aceasta s-a opus categoric renunțării la judecată formulată de către creditoare. Instanța a încălcat dispozițiile art. 246 Cod procedură civilă care prevede că în cazul în care s-a intrat în dezbaterea fondului renunțarea la judecată se poate face numai cu învoirea celeilalte părți.
Împotriva sentinței civile nr.257/S/2014 s-a formulat recurs de către creditoare solicitând admiterea cererii de completare întrucât instanța a omis să se pronunțe asupra cheltuielilor de judecată, culpa procesuală a creditoarei fiind evidentă.
Analizând hotărârile atacate în limitele motivelor de recurs și apărărilor formulate, Curtea reține următoarele considerente:
În ceea ce privește încheierea prin care s-a luat act de renunțarea la judecată, Curtea constată că prima instanță a făcut o aplicare corectă a dispozițiilor art. 246 Cod procedură civilă, în speță, cauza nu se afla in etapa dezbaterilor pe fond ci în etapa cercetării judecătorești, probele fiind în curs de administrare. Pe cale de consecință, renunțarea la judecată se putea face și fără învoirea celeilalte părți.
În ceea ce privește sentința prin care s-a respins cererea de completare cu obligarea părții căzute în pretenții la plata cheltuielilor de judecată, Curtea reține că debitoarea .. a solicitat în mod expres obligarea părții adverse la plata cheltuielilor de judecată în cuantum de 845 lei, așa cum rezultă din poziția procesuală exprimată la fila 175, înainte ca instanța să rămână în pronunțare, cât și prin cele consemnate în încheierea de ședință din 14.02.2014, după repunerea cauzei pe rol pentru a se lua act de renunțarea la judecată formulată de către creditoare.
În consecință, Curtea reține că prima instanță a omis să se pronunțe asupra obligării la plata cheltuielilor de judecată, fiind îndeplinite dispozițiile art. 281 indice 2 Cod procedură civilă. Cuantumul cheltuielilor judiciare se ridică la suma de 845 lei, constând în taxa de timbru de 120 lei și jumătate din valoarea expertizei judiciare achitate în sumă de 725 lei.
Pentru aceste motive, în baza art.312 Cod procedură civilă, Curtea va dispune în limitele arătate.
Pentru aceste motive,
În numele Legii
DECIDE:
Respinge recursul declarat de debitoarea .. împotriva Încheierii din data de 21.02.2014 pronunțată de Tribunalul C. în dosarul_ .
Admite recursul declarat de debitoarea .. împotriva sentinței civile nr. 257/17.04.2014 a Tribunalului C., pe care o modifică în sensul că admite cererea de completare a Încheierii civile din 21.02.2014 în sensul că obligă pe creditoarea S.C. S. L. S.R.L. la plata sumei de 845 lei cu titlu de cheltuieli de judecată.
Irevocabilă
Pronunțată în ședință publică, astăzi, 10.06.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
C. V. M. L. G. Ș.
GREFIER,
C. N.
Red.G.Ș. /03.07.2014
Dact.C.N./08.07.2014
- 3 exemplare –
Jud. sindic – C.T. M.
← Procedura insolvenţei. Decizia nr. 715/2014. Curtea de Apel... | Procedura insolvenţei. Decizia nr. 355/2014. Curtea de Apel... → |
---|