Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 892/2014. Curtea de Apel BRAŞOV
Comentarii |
|
Decizia nr. 892/2014 pronunțată de Curtea de Apel BRAŞOV la data de 17-09-2014 în dosarul nr. 8501/62/2007
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL B.
Secția civilă și pentru cauze cu minori și de familie,
de conflicte de muncă și asigurări sociale
Decizia nr. 892/R Dosar nr._
Ședința publică din 17 septembrie 2014
Completul constituit din:
Președinte - G. C. - judecător
- L. F. - judecător
- C. B. - judecător
- L. G. - grefier
Pentru astăzi a fost amânată pronunțarea asupra recursului declarat de creditoarea AUTORITATEA PENTRU ADMINISTRAREA ACTIVELOR STATULUI împotriva sentinței civile nr. 1359/SIND din 30 aprilie 2014 pronunțată de judecătorul sindic în dosarul nr._ al Tribunalului B. – Secția a II-a Civilă, de contencios administrativ și fiscal..
La apelul nominal făcut în ședință publică, la pronunțare, s-a constatat lipsa părților.
Dezbaterile în cauză au avut loc în ședința publică din 10 septembrie 2014, conform celor consemnate în încheierea din acea zi, ce face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Instanța, în temeiul prevederilor art. 260 alin.1 Cod procedură civilă, a amânat pronunțarea pentru data de 17 septembrie 2014.
CURTEA
P. sentința civilă nr. 1359/30 aprilie 2014 Tribunalul B. a dispus închiderea procedurii insolvenței deschise față de debitoarea ..
Pentru a pronunța această sentință, instanța de fond a reținut, în esență, următoarele considerente:
La termenul de judecată din 29.01.2014lichidatorul desemnat să administreze procedura falimentului societății debitoare a solicitat să se dispună închiderea procedurii ca urmare a lichidării în întregime a activului acesteia și a fost depus la dosar raportul de lichidare care cuprinde date privind situația debitoarei la data deschiderii procedurii, etapele desfășurate în cursul procedurii, bunurile din averea debitoarei care au fost lichidate, situația sumelor care au fost obținute din lichidarea bunurilor.
Averea debitoarei a fost lichidată și nici unul din creditori nu și-a manifestat intenția de a avansa sumele necesare continuării procedurii, continuarea procedurii nemaifiind posibilă.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs creditoarea Autoritatea Pentru Administrarea Activelor Statului prin care a solicitat în temeiul art. 304 pct. 9, art. 304 1 Cod procedură civilă modificarea acesteia în sensul continuării procedurii insolvenței.
În motivarea recursului se arată că scopul procedurii de lichidare e acela de a satisface interese creditorilor, ce presupune că judecătorul trebuie să acorde creditorilor posibilitatea de a-și exercita toate drepturile, cererea de închidere a procedurii fiind prematură.
Curtea constată recursul nefondat.
Procedura simplificată a insolvenței a fost deschisă împotriva debitoarei .. prin sentința civilă nr. 899/29.11.2007 a Tribunalului B..
Lichidatorul judiciar nu a identificat cauze de natură a antrena răspunderea fostului administrator, iar la adunarea creditorilor din 4.02.2008 s-a votat neformularea unei acțiuni în baza art. 138 din Legea nr. 85/2006.
Bunurile debitoarei au fost lichidate de debitor, iar fondurile au fost distribuite creditorilor, nemairămânând de valorificat bunuri.
Analizarea incidenței dispozițiilor privind închiderea procedurii insolvenței implică verificarea întrunirii condițiilor prevăzute expres de art.131 din Legea nr. 85/2006, condiții care sunt îndeplinite în cauză.
Potrivit art. 129 din Legea nr. 85/2006 lichidatorul va supune judecătorului sindic un raport final însoțit de situațiile financiare finale, care va fi comunicat creditorilor care pot formula obiecțiuni cu cel puțin 5 zile înainte de data convocării care vor fi soluționate prin încheiere și raportul final va fi aprobat de judecătorul sindic sau se va dispune modificarea acestuia.
În speță sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 131 din Legea nr. 85/2006 potrivit căruia în orice stadiu al procedurii, dacă se constată că nu există bunuri în averea debitorului ori că acestea sunt insuficiente pentru a acoperi cheltuielile administrative și niciun creditor nu se oferă să avanseze sumele corespunzătoare, judecătorul sindic va putea da o sentință de închidere a procedurii, prin care se dispune și radierea debitoarei.
Față de considerentele mai sus arătate, în baza art. 132 alin. 1 Cod procedură civilă, Curtea va respinge recursul declarat de creditoarea Autoritatea Pentru Administrarea Activelor Statului și va menține sentința judecătorului sindic.
Pentru aceste motive
În numele legii
DECIDE
Respinge recursul declarat de creditoarea Autoritatea Pentru Administrarea Activelor Statului împotriva sentinței civile nr. 1359/30 aprilie 2014 pronunțate de judecătorul sindic în dosarul nr._ al Tribunalului B., pe care o menține.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică astăzi 17.09.2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
G. C. L. F. C. B.
Grefier,
L. G.
Red. L.F./.17.09.2014
Dact. L.G./17.09.2014/2 ex.
Judecător sindic: M.V. Deteșanu
← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Procedura insolvenţei. Decizia nr. 73/2014. Curtea de Apel BRAŞOV → |
---|