Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 1027/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 1027/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 14-11-2014 în dosarul nr. 16085/3/2013/a1

DOSAR NR._

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI SECȚIA A VI A CIVILĂ

DECIZIA CIVILĂ NR.1027

Ședința publică de 14 noiembrie 2014

Curtea constituită din:

PREȘEDINTE A. L. Z.

JUDECĂTOR D. V.

GREFIER A. G. S.

Pe rol fiind soluționarea apelului declarat de apelanta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 1 A FINANȚELOR PUBLICE împotriva sentinței civile nr.4484 din 30 aprilie 2014 pronunțată de Tribunalul București-secția a VII a București, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul O. V..

La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință după care:

Curtea constată că nu sunt probe noi de administrat și, apreciind cauza în stare de judecată, rămâne în pronunțare.

CURTEA

Deliberand, se retin urmatoarele:

Prin sentinta civila nr.4484 din 30 aprilie 2014 pronunțată de Tribunalul București-secția a VII a București, în dosarul nr._, s-a respins cererea de atragere a raspunderii patrimoniale formulată de reclamantul DGRFP MB - AFP SECTOR 1 în contradictoriu cu paratul O. V., ca neintemeiata.

In motivare, s-a aratat ca, pentru angajarea răspunderii potrivit prevederilor art.138 alin.1 din lege în sarcina membrilor organelor de conducere trebuie îndeplinite cumulativ condițiile generale (existența unui prejudiciu; o faptă ilicită a unei persoane; existența raportului de cauzalitate între fapta ilicită a persoanei si prejudiciu; fapta ilicită să fi fost comisă cu una din formele de vinovăție. Pe lângă condițiile generale, art.138 prevede și condiții speciale pentru angajarea acestei forme de răspundere: persoanele care au săvârșit faptele ilicite trebuie să fie membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere.

Din informațiile furnizate de ORC București și din înscrisurile de la dosar rezultă că pârâtul a fost administrator al debitorului.

În ceea ce privește societatea debitoare, față de aceasta, prejudiciul constă în ajungerea sa în stare de insolvență și declanșarea procedurii prevăzută de lege. În cazul creditorilor, prejudiciul constă în diminuarea valorii reale a creanțelor pe care aceștia le au față de debitoare.

Faptele ilicite săvârșite de organele de conducere sunt expres si limitativ prevăzute la lit. a)- g) ale art.138 din lege.

Din formularea textului alin. 1 al art. 138 din lege rezultă că sunt răspunzători civil, membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și orice altă persoană „care a cauzat” starea de insolvență prin una din faptele enumerate.

Debitorii care sunt supuși procedurii insolvenței se află, în urma activității desfășurate, în încetarea de plăți, dar angajarea răspunderii nu operează automat, ci numai în situația în care prelungirea acestei stări era în mod evident lipsită de posibilitatea de a aduce un profit real, iar continuarea ei a fost dispusă în interesul personal al organelor de conducere.

Or, în speță, creditorul a făcut doar afirmații generice referitoare la nerespectarea dispozițiilor referitoare la obligația ținerii contabilității fără a indica, în concret, elemente care să ducă la concluzia îndeplinirii condiției prevăzute la art. 138 lit. d) din lege. Calitatea paratului de administrator al debitorului nu poate duce la concluzia că aceasta a săvârșit fapte care să poată fi încadrate în dispozițiile art. 138 lit. d) din lege, pentru a se putea atrage răspunderea sa, în lipsa unor probe certe.

Fapta prevăzută la art.138 lit. d) din lege, cuprinde trei ipoteze. Primele două ipoteze se refera la faptul că pârâtul a ținut o contabilitate fictivă și a făcut să dispară unele documente contabile, însă creditorul nu a probat cele afirmate. Cea de-a treia ipoteză prevăzută de lit. d) a art. 138 din lege se referă la faptul că pârâtul nu a ținut o contabilitate în conformitate cu legea. Împrejurarea că debitorul nu a depus la dosar actele prevăzute de art.28 din Legea 85/2006 în termenul prevăzut de art.35 din lege, ori că nu a depus raportările contabile la organele fiscale ori la ORC, nu poate fi asimilată cu neîndeplinirea obligației de a ține contabilitatea în conformitate cu legea, în lipsa unor probe certe.

Oricum, în ceea ce privește obligația paratului de a ține registrele cerute de lege, condiția impusă de legiuitor este că neîndeplinirea acesteia, adică neținerea unei contabilități în conformitate cu legea, să fi contribuit la ajungerea societății în stare de insolvență. Așadar, simplul fapt că pârâtul nu ar fi ținut contabilitatea potrivit legii române nu este de natură să ducă la angajarea răspunderii sale, în lipsa dovedirii raportului de cauzalitate între această faptă și ajungerea societății în stare de insolvență. Or, în speță, creditorul nu a făcut dovada acestui raport de cauzalitate.

În concluzie, în speță, s-a apreciat ca nu este intrunita niciuna din ipotezele prevăzute de lit. d) a art. 138 din lege.

Cu privire la aplicarea dispozițiilor art. 138 lit. c din legea insolvenței, conform cărora angajarea răspunderii patrimoniale are loc atunci când paratul a dispus în interes personal continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la incetarea de plăți, s-a retinut că, în speță, nu s-a făcut in niciun fel dovada incidenței acestui text de lege.

În acest sens, pentru aplicarea art. 138 lit. c, creditorul trebuie să explice în ce au constat faptele, activitățile desfășurate de administrator in interes personal și care ar fi dus in mod inevitabil debitorul la incetarea de plăți, nefiind relevante argumentele potrivit cărora simplul fapt că nu s-a solicitat aplicarea dispozițiilor legii 85/2006 și s-a continuat desfășurarea activității ar fi suficient pentru atragerea răspunderii in temeiul acestui text de lege.

Dezinteresul și managementul defectuos invocate de reclamant la modul foarte general, chiar dacă ar fi cauzat pierderi in patrimoniul debitorului, nu constituie o cauză de atragere a răspunderii, neregăsindu-se printre cele prevăzute de art. 138 din lege.

In consecinta, cererea a fost respinsa.

Impotriva acestei sentinte, la data de 23.05.2014, Direcția Generală Regionala a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 1, a formulat apel, prin care solicita admiterea caii de atac, modificarea sentinței apelate si pe fond admiterea cererii formulate si obligarea paratului O. V. sa suporte pasivul societății debitoare.

In motivare, se arata ca, prin încheierea din 11.09.2013, Tribunalul București a dispus . de . cu sediul în București, si a fost desemnat in calitate de lichidator judiciar C.I.I. SAMES I..

Astfel, Administrația Finanțelor Publice Sector 1 a formulat declarație de creanță pentru suma de 10.951 lei, reprezentând taxe și impozite datorate bugetului de stat consolidat.

In data de 14.11.2013, Direcția Generală Regionala a Finanțelor Publice București in reprezentarea Administrației Sector 1 a Finanțelor Publice, în calitate de unic creditor, a depus la dosarul cauzei cerere de atragere a răspunderii personale patrimoniale in temeiul art.138 lit.c) si d) din Legea nr.85/2006, solicitând ca pasivul societății debitoare astfel cum a fost stabilit în tabelul definitiv consolidat al creanțelor, să fie suportat de către administratorul societății debitoare.

Prin sentința civila nr. 4484/30.04.2014, instanța de judecata a respins cererea formulata ca neîntemeiata intrucat nu s-a făcut dovada raportului de cauzalitate intre faptele invocate a fi săvârșite de parați si starea de insolventa a debitoarei.

Considera ca hotărârea instanței de fond este netemeinica si nelegala fiind data cu încălcarea si aplicarea greșita a normelor de drept (art.488 pct. 8 Cod Procedura Civilă), instanța de apel urmând a examina cauza sub toate aspectele, nefiind limitata la motivele de casare prevăzute la art.488 Cod Procedura Civila.

Se invedereaza ca, in cauza, sunt incidente dispozițiile art. 138 lit. c) in sensul ca reprezentanții societății debitoare aveau obligația legala sa nu dispună continuarea unei activități care ducea in mod vădit la încetarea de plați, societatea înregistrând datorii încă din anul 2010, astfel cum rezulta din documentele existente in dosarul de executare silita

In vederea realizării acestui deziderat, legiuitorul a edictat art. 27 din Legea nr. 85/2006 in care se arata ca "debitorul aflat in stare de insolventa este obligat sa « adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi, in termen de maxim 30 de zile de la apariția stării de insolventa" si "va putea sa adreseze tribunalului o cerere pentru a fi supus dispozițiilor prezentei legi si debitorul in cazul căruia apariția stării de insolventa este iminenta".

Rezulta ca administratorii unei societăți comerciale sunt obligați sa solicite ei înșiși aplicarea dispozițiilor Legii nr. 85/2006 nu numai in situația apariției stării de încetare de plăți, ci chiar in situația in care aceasta stare este iminenta. In acest sens, pentru a evita acumularea unor noi obligații restante, legiuitorul a stabilit chiar un termen limita pentru depunerea cererii, respectiv 30 de zile de la apariția stării de insolventa.

In aceasta situație, formularea unei cereri întemeiata pe dispozițiile Legii nr.85/2006 nu este o opțiune, ci o obligație pe care administratorii nu o pot încalcă, iar dispozițiile art.138 lit.c) apar ca o sancțiune aplicata administratorilor pentru încălcarea dispozițiilor art. 27 din aceeași lege.

De asemenea, se apreciaza incidente dispozițiile art. 138 lit d) din legea 85/2006, potrivit căruia "au ținut o contabilitate fictiva, au făcut sa dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea in conformitate cu legea"

In speța, debitoarea nu a depus bilanțuri contabile pentru anii 2011-2013.

Aceasta omisiune reprezintă o încălcare a dispozițiilor legii contabilității. Astfel, conform cu art.28 alin.(1) din legea 82/1991 rep. societatea, prin reprezentații ei, avea obligația de a întocmi situații financiare anuale.

Potrivit art.198 alin.(1) si (2) art.148 si art.73 lit. c) din Legea 31/1990 rep. administratorii/asociații sunt solidari răspunzători pentru neținerea registrelor prevăzute de lege.

Aceste dispoziții se coroborează cu art. 10 din legea 82/1991 rep., in sensul ca răspunderea pentru organizarea si conducerea contabilității revine administratorului, ordonatorului de credite sau altei persoane care are obligația gestionarii unității respective.

In aceste condiții, lipsa actelor contabile si neîndeplinirea obligațiilor legale menționate creează o prezumție in legătura cu folosirea bunurilor si creditelor societății debitoare de către parat in alte scopuri, lasă sa se înțeleagă o intenție de fraudare a legii cu scopul de a sustrage controlului statului activitatea generatoare de venituri a societății, precum si de a ascunde patrimoniul fata de creditori; dovedește culpa paratului in ajungerea societății debitoare in incapacitate de plata.

Potrivit dispozițiilor art.72 din Legea nr.31/1990 privind societățile comerciale, republicata, cu modificările si completările ulterioare, "obligațiile și răspunderea administratorilor sunt reglementate de dispozițiile referitoare la mandat", insa, conform dispozițiilor art.374 Cod Comercial, mandatul comercial este prezumat a fi cu caracter oneros, fiind cuprins in actul constitutiv sau in hotărârea adunării generale si este acceptat prin semnarea in Registrul Comerțului. Prin urmare, acceptând desemnarea, administratorul stabilește un raport juridic contractual de mandat comercial cu societatea, răspunzând nu numai pentru doi, dar si pentru culpa comisa in executarea lui, culpa ce poate consta atât . si . unei acțiuni, ori neluarea unei masuri atunci când acea acțiune sau acea măsura trebuie sa fie întreprinsa de o anumita persoana).

Conform art.73 alin (1) din Legea nr.31/1990, cu modificările si completările ulterioare, "administratorii sunt solidar răspunzători față de societate pentru: c) existența registrelor cerute de lege și corecta lor ținere", aceasta fiind o obligație esențiala a mandatarului ce rezulta din contractul încheiat cu persoana juridica. Din coroborarea dispozițiilor legale menționate anterior cu cele ale art.10 alin.1 din Legea nr.82/1991 rezulta implicit ca răspunderea pentru organizarea si conducerea contabilității revine administratorului societății comerciale, iar in aceste condiții, lipsa actelor cerute de lege: constituie o premisa pentru atragerea răspunderii personale patrimoniale a organelor de conducere ale societății.

In susținere, se invoca si dispozițiile art.6 din Legea nr.82/1991 potrivit cărora "orice operațiune economico-financiară efectuată se consemnează în momentul" efectuării ei într-un document care stă la baza înregistrărilor în contabilitate, dobândind astfel calitatea de document justificativ. (2) Documentele justificative care stau la baza înregistrărilor în contabilitate angajează răspunderea persoanelor care le-au întocmit, vizat și aprobat, precum §4 a celor care le-au înregistrat în contabilitate, după caz".

Se creează astfel si legătura de cauzalitate intre fapta ilicita a administratorului societății debitoare (respectiv nu a ținut contabilitatea in conformitate cu prevederile legale si a dispus continuarea unei activități ce ducea in mod vădit societatea la încetare de plați) si prejudiciul creat (cauzat creditorilor prin neplata datoriilor, așa cum rezulta din tabelul obligațiilor societății debitoare, depus la dosar), iar aceasta consta in dezinteresul arătat in ceea ce privește funcționarea normala si in condiții de legalitate a societății. O societate comerciala nu poate funcționa viabil in condițiile in care administratorii acesteia manifesta un dezinteres total in ceea ce privește îndeplinirea condițiilor minime pentru funcționarea sa.

In cauza de fata este dovedita legătura de cauzalitate dintre fapta ilicita, culpabila a paratului O. V., constând in dezinteresul arătat in ceea ce privește funcționarea normala si in condiții de legalitate a societății si prejudiciul cauzat creditorilor.

Fapta ilicita consta tocmai in omisiunea, inacțiunea, in neîndeplinirea unei activități, in speța, in nerespectarea dispozițiilor legale sus-menționate.

In drept, se invoca dispozițiile art. 466, 470 si următoarele Codul de Procedura Civila, art. 138 lit. c) din Legea 85/2006, Legea 31/1990, republicata. In susținerea celor anterior precizate solicitam proba cu înscrisuri.

Se solicităm și judecarea și în lipsa în conformitate cu prevederile art.223 alin.2 Cod Procedura Civilă.

Prezentul apel este scutit de plata taxei de timbru si a timbrului judiciar în conformitate cu dispozițiile art. 30 din OG 80/2013 privind taxele judiciare de timbru si cu cele ale art. 229 Cod Procedură Fiscală.

Intimatul nu a depus intampinare.

Curtea nu a administrat probe noi, nefiind depuse.

Asupra apelului, examinand hotărârea atacată, prin prisma motivelor invocate, precum si a dispozitiilor art 479 Cod Pr Civ (2010), Curtea apreciază nefondata calea de atac, pentru următoarele considerente:

Creditoarea și-a întemeiat cererea pe dispozițiile art. 138 lit. c) si d) din Legea nr. 85/2006 privind procedura insolvenței, cu modificările și completările ulterioare, susținând că pârâtul-intimat a dispus continuarea unei activitati ce ducea in mod vadit la incetarea de plati, nesolicitand aplicarea dispozitiilor Legii nr. 85/2006 si nu a depus actele prevazute de art 28 din legea nr 85/2006 sau bilanturile contabile, ceea ce presupune netinerea contabilitatii in conformitate cu prevederile legale.

Prealabil, trebuie stabilita natura răspunderii reglementate de art. 138 din Legea nr. 85/2006, avand in vedere ca, prin prezentul recurs, recurenta face referire la dispozitiile art 72 din Legea nr. 31/1990 cu privire la raporturile contractuale dintre administrator si societatea pe care o reprezintă.

Natura juridică a răspunderii instituite de art. 138 din Legea nr. 85/2006 este cea a unei răspunderi speciale care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale. Astfel, aceasta raspundere se angajeaza nu in baza contractului de mandat incheiat intre societate si membri din conducere, ci a faptelor ilicite limitativ prevazute. De altfel, ca sa opereze o raspundere contractuala este necesar sa existe un contract intre partea care a suferit un prejudiciu (prin incalcarea clauzelor contractuale) si celalalt co-contractant, care a produs prejudiciu. Or, in speta, intre creditoarea-reclamanta si paratul -administrator al societatii falite nu s-a incheiat o astfel de conventie. Contractul de mandat nu este incheiat intre creditoare si parat, ci intre acesta din urma si societate. Avand in vedere ca recurenta este tert fata de contractul de mandat sau contractul societar, aceasta nu poate invoca o raspundere contractuala.

In plus, trebuie subliniat ca, potrivit dreptului comun, cand un tert este vatamat printr-o fapta (actiune/omisiune) care isi are izvorul . contractanta vinovata de producerea prejudiciului nu raspunde fata de tert in virtutea contractului, ci a raspunderii delictuale sau penale, dupa caz.

Fiind vorba de o răspundere delictuală, înseamnă că, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art. 998-999 C.civ. 1864 (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), condiții care dobândesc în această situație unele conotații speciale.

Asadar, săvârșirea unei fapte ilicite se refera la una din actiunile/omisiunile prevăzute limitativ de art 138 alin 1 din legea nr 85/2006.

Prin prejudiciu se intelege pasivul societatii debitoare aflate in insolventa ce nu a putut fi acoperit in cursul procedurii. Acestea sunt două condiții necesare, dar nu suficiente pentru antrenarea răspunderii patrimoniale. In plus, reclamantul trebuie să dovedească vinovatia paratului, precum si faptul că insolvența a fost determinată în tot sau în parte de fapta ilicită a persoanei împotriva căreia este exercitată acțiunea în răspundere civilă delictuala. Legiuitorul nu a instituit o prezumție legală de vinovăție în sarcina membrilor organelor de conducere, ci a reglementat posibilitatea atragerii răspunderii patrimoniale după administrarea de dovezi privind săvârșirea faptelor menționate, al căror rezultat a fost insolvența societății sau a contribuit la ajungerea societatii in insolventa.

Referitor la fapta invocata si prevăzută de art. 138 alin. 1 lit. c din Legea nr. 85/2006, Curtea reține că nu s-a probat în concret faptul ca paratul a dispus, in interes personal, continuarea unei activități care ducea, in mod vădit, persoana juridica la încetarea de plați, modalitatea in care s-a realizat aceasta fapta, perioada de timp în care a fost săvârșită, precum si aspectul ca aceasta fapta ar fi produs sau ar fi contribuit la starea de insolvență.

Simpla continuare a unei activități nerentabile, care duce la insolvență nu este suficientă pentru stabilirea răspunderii daca nu este făcuta și dovada interesului personal.

Chiar daca administratorul a exercitat un management defectuos, o asemenea ipoteză nu este reglementată de dispozițiile legale printre faptele pentru care se poate dispune atragerea răspunderii patrimoniale.

In ceea ce priveste incidenta art. 138 lit. d) din Legea nr. 85/2006, în sensul că pârâtul-intimat nu a tinut contabilitatea in conformitate cu prevederile legale, Curtea reține că nu s-a probat în concret faptul ca paratul a avut o contabilitate fictivă, ca a făcut să dispară unele documente contabile sau nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea, precum si faptul ca acestea ar fi produs sau ar fi contribuit la starea de insolvență.

Refuzul paratului de a preda documentele contabile si fiscale lichidatorului judiciar, chiar daca inmanarea acestora este o obligatie legala, sau nedepunerea bilanturilor contabile nu sunt suficiente pentru stabilirea răspunderii daca nu este făcuta și dovada existentei dublei contabilitati sau nerespectarii dispozitiile legale la intocmirea actelor contabile, precum si a legaturii de cauzalitate dintre aceste actiuni si insolventa societara. In stadiul actual al legislatiei, nepredarea actelor prevazute de art. 28 din legea nr. 85/2006 nu poate conduce la concluzia ca documentele contabile au fost sustrase sau nelegale, legea neinstituind vreo prezumtie in acest sens.

Desi printre mijloacele probatorii se enumera si prezumtiile, acestea, in cazul in care nu sunt legale (adica instituite de lege, ceea ce este cazul in speta, intrucat Legea nr 85/2006 nu reglementeaza o astfel de prezumtie), trebuie să aibă o greutate și puterea de a naște probabilitatea (art 1203 Cod Civil). Astfel, instanța trebuie sa porneasca de la fapte cunoscute (bazate pe probe directe), care să inducă existența faptului vecin și conex cu cel generator de drepturi. In speta, faptele cunoscute ar fi existenta unei contabilitati fictive sau tinerea nelegala a actelor contabile, insa acestea trebuie dovedite, nefiind suficiente simplele presupuneri sau afirmații ale reclamantului, intrucat acestea nu pot conduce la nasterea prezumției.

Concluzionând, avand in vedere ca nu s-a facut dovada indeplinirii conditiilor pentru atragerea raspunderii patrimoniale a intimatului, Curtea constată că judecătorul sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, astfel încât, în temeiul art. 480 alin 1 C.pr.civ. și art. 8 din Legea nr. 85/2006, va respinge apelul ca nefondat.

PENTRU ACESTE MOTIVE

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Respinge apelul declarat de apelanta DIRECȚIA GENERALĂ REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI SECTOR 1 A FINANȚELOR PUBLICE cu sediul în București, ., sector 2, împotriva sentinței civile nr.4484 din 30 aprilie 2014 pronunțată de Tribunalul București-secția a VII a București, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul O. V., domiciliat în București, ..29, ., .,CNP_, ca nefondat.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică, azi 14 noiembrie 2014.

Președinte, Judecător,

A. L. Z. D. V.

Grefier,

A. G. S.

Red.Jud. AMLZ

Nr.ex.: 4/02.12.2014

Fond: Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă

Președinte: M. M.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 1027/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI