Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 1197/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1197/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 15-05-2014 în dosarul nr. 49578/3/2011/a1
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A VI-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1197
Ședința publică de la 15.05.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – A. A.
JUDECĂTOR – I. P.
JUDECĂTOR – A. M. G.
GREFIER – L. E. A.
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurenta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice a Municipiului București în reprezentarea Administrației Sectorului 3 a Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 9962 din 22.11.2013, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul Z. Zhen Zhong.
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Având în vedere faptul că recurenta, prin cererea de recurs, a solicitat judecata în lipsă, Curtea reține cauza în pronunțare.
CURTEA
Prin cererea înregistrată în data de 07.05.2013, în dosarul nr._, la Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă, în legătură cu dosarul nr._ 11 al aceleiași instanțe având ca obiect procedura insolvenței derulată față de debitorul . SRL, reclamanta Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București, în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 3, a chemat în judecată pârâtul Z. Zhen Zhong, solicitând ca în temeiul dispozițiilor art.138 alin.1 lit.c) și d) din Legea nr.85/2006 să se dispună atragerea răspunderii personale patrimoniale a acestuia pentru pasivul debitorului.
Prin sentința civilă nr.9962 pronunțată la 22.11.2013 de către Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă, prin judecătorul-sindic, în dosarul nr._ s-a respins cererea de atragere a răspunderii pârâtului, ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această sentință civilă tribunalul a reținut că faptul nedepunerii actelor contabile la dosarul cauzei nu echivaleaza obligatoriu cu faptul netinerii contabilitatii. In conformitate cu prevederile art. 138 din legea 85/2006, instanta poate dispune ca o parte din pasivul societatii ajunsa in incetare de plati sa fie suportata de catre membrii organelor de conducere daca acestia prin activitatea lor culpabila au determinat (cauzat) societatii debitoare starea de incetare de plati, insa in cauza nu s-a dovedit faptul contributiei, adica legatura de cauzalitate intre contributia administratorului si starea de insolventa. Sarcina probei incumba celui care face o afirmatie in fata judecatii, iar simpla calitate a paratului,de administrator, respectiv de asociat, nu atrage in mod necesar raspunderea patrimoniala, deoarece legiuitorul nu a inteles sa instituie o prezumtie legala de vinovatie si de raspundere numai pentru nedepunerea la dosar a evidentelor contabile, prevazand doar posibilitatea atragerii acestei raspunderi, dar numai dupa probarea in concret a elementelor specifice raspunderii civile.
Insa, din probele administrate in cauza, raportat la considerentele expuse, nu se poate retine savarsirea faptelor prevazute de art.138 lit. d) din lege in sarcina paratului. Chiar si in situatia in care nedepunerea actelor aratate ar echivala cu netinerea contabilitatii conform legii, nu s-au prezentat dovezi din care sa rezulte ca fapta nedepunerii declaratiilor privind obligatiile de plata la bugetul statului a condus (sau cauzat) starea de insolventa a debitoarei. De asemenea, răspunderea pârâtilor nu se poate atrage dacă nu a fost formulata cererea de deschidere a procedurii în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență, întrucât aceasta este o faptă ulterioară apariției insolvenței, or dispozițiile art. 138 din lege reglementeză o răspundere specială, care se poate angaja pentru fapte anterioare apariției insolvenței și care au cauzat starea de insolvență.
Asadar, raspunderea reglementata de art. 138 din legea 85/2006 are o natura juridica delictuala, cu un caracter special,iar aceasta forma a raspunderii trebuie sa cuprinda elementele prevazute de art. 998 -999 Cod civil, respectiv fapta ilicita, prejudiciul, legatura de cauzalitate dintre acestea si vinovatia, circumscrise conditiilor speciale avute in vedere de legea insolventei.
F. a se face dovada savarsirii acestor fapte si a intrunirii celorlalte elemente prevazute de lege pentru aceasta raspundere, in speta a legaturii de cauzalitate nu se poate atrage raspunderea membrilor organelor de conducere doar pentru simplul fapt ca nu au putut fi acoperite toate creantele in urma lichidarii.
Sub acest aspect, trebuie precizat ca, sustinerea reclamantului-creditor in sensul ca se prezuma raportul de cauzalitate intre pretinsa fapta ilicita si prejudiciul constand starea de insolventa, este neintemeiata.
In consecinta, nu se poate retine in sarcina paratilor fapta prevazuta de art. 138 din legea nr. 85/2006.
Cat priveste incidenta in cauza a dispozitiilor art. 138 din legea 85/2996, judecatorul sindic retine ca potrivit acestei dispozitii se poate dispune ca o parte din pasivul societatii ajunsa in stare de insolventa sa fie suportat de catre membrii organelor de conducere care au contribuit la ajungerea debitoarei in aceasta situatie prin aceea ca au dispus, in interes personal, continuarea unei activitati care ducea in mod vadit persoana juridica la incetare de plati.
Astfel, nu este suficient ca administratorul societatii debitoare sa fi dispus continuarea activitatii societatii, ci trebuie probata si imprejurarea ca paratul ar fi dispus in interes personal continuarea activitatii societatii debitoare, fapt neprobat in cauza.
De altfel, legiuitorul nu a inteles sa instituie o prezumtie legala de vinovatie si de raspundere in sarcina conducatorilor societatii, numai pentru ca ar fi dispus continuarea activitatii societatii care ducea in mod vadit persoana juridica la incetare de plati.
Cazurile prevazute de lege pentru antrenarea raspunderii administratorului sunt limitative, iar motivele generice invocate de creditor nu se incadreaza in dispozitiile art. 138 lit. c) din legea 85/2006.
De altfel, nu orice deficienta de natura manageriala este de natura a conduce la stabilirea raspunderii organelor de conducere, textul de lege sanctionand practic acele fapte care implica o deturnare a activitatii societatii de la scopul comercial in vederea caruia a fost infiintata si o utilizare a societatii in vederea satisfacerii intereselor membrilor organelor de conducere sau ale unor terti.
Împotriva acestei sentințe civile a declarat recurs Direcția G. Regională a Finanțelor Publice a Municipiului București, în reprezentarea Administrației Sectorului 3 a Finanțelor Publice, solicitând modificarea hotărârii atacate în sensul admiterii cererii de atragere a răspunderii pârâtului.
În motivarea recursului s-a arătat, în esență, în raport cu dispozițiile art.304 pct.9 Cod procedură civilă că sentința atacată este netemeinică și nelegală, tribunalul apreciind în mod greșit că reclamanta nu a probat îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru atragerea răspunderii pentru pasivul debitorului.
Debitoarea nu a depus la dosarul cauzei sau la organele fiscale actele prevăzute de art.28 din legea insolvenței deși aceasta și administratorul statutar au fost notificați în sensul respectiv. Nedepunerea documentelor contabile instituie o prezumție relativă a neținerii contabilității în conformitate cu legea și a legăturii de cauzalitate dintre această faptă și ajungerea societății debitoare în încetare de plăți. Evidențierea existenței uneia dintre faptele ilicite prevăzute de legiuitor la art.138 lit.a)-g) din legea insolvenței este suficientă pentru a opera atragerea răspunderii, fără a mai fi nevoie de a proba celelalte elemente ce compun răspunderea civilă.
În cauză sunt incidente și dispozițiile art.138 lit.c) în sensul că reprezentanții societății debitoare aveau, conform art.27 din Legea nr.85/2006, obligația legală să solicite deschiderea față de aceasta a procedurii insolvenței și să nu dispună continuarea unei activități care ducea în mod vădit la încetarea de plăți.
Administratorii societății debitoare răspund și pentru culpa cea mai simplă, în condițiile în care mandatul lor este oneros.
Legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciu este determinată de managementul defectuos și constă în dezinteresul manifestat de administratorii statutari în privința îndeplinirii condițiilor legale pentru funcționarea societății.
Față de acestea, analizând actele dosarului Curtea constată că recursul este nefondat, având în vedere următoarele considerente:
Potrivit prevederilor art.138 alin.1 din Legea nr.85/2006, pentru atragerea răspunderii personale patrimoniale a pârâtului, trebuie să se probeze de către reclamant îndeplinirea în mod cumulativ a condițiilor legale referitoare la săvârșirea de către pârât cel puțin a uneia dintre faptele ilicite enumerate în mod expres și limitativ prin art.138 alin.1 lit.a)-g) din legea menționată, la prejudiciul specific produs prin faptă în cazul procedurii insolvenței, la raportul de cauzalitate dintre faptă și prejudiciu și la vinovăția pârâtului.
Recurenta nu a fost în măsură să susțină și să probeze în mod concludent săvârșirea faptelor prevăzute de art.138 alin.1 lit.c) și d) din Legea nr.85/2006. Astfel, simpla nedepunere a documentelor contabile la organul fiscal sau la dosarul cauzei nu echivalează în mod obligatoriu cu neținerea contabilității în conformitate cu legea, în lipsa unor probe concludente sub acest aspect. Probarea săvârșirii faptei ilicite se constituie doar în una dintre condițiile legale pentru atragerea răspunderii, impunându-se însă îndeplinirea în aceeași măsură și a celorlalte condiții menționate, similare răspunderii civile delictuale.
Obligația legală de a solicita deschiderea procedurii conform art.27 din Legea nr.85/2006, iar nu de a continua o activitate de natură să conducă la încetarea de plăți, intervine practic după apariția stării de insolvență, iar în această situație este exclusă relația de cauzalitate la care se referă art.138 alin.1 din legea insolvenței.
Răspunderea patrimonială pentru pasivul debitorului este de natură contractuală, astfel că nu îi sunt proprii prevederile care reglementează contractul de mandat și, prin urmare, nu se poate prezuma culpa. Aceasta în condițiile în care în general Legea nr.85/2006 nu prevede nicio prezumție în materia atragerii răspunderii.
De asemenea, mandatul tacit și dezinteresul manifestat pentru funcționarea normală și în condiții legale a societății debitoare nu se regăsește între faptele enumerate expres și limitativ de art.138 alin.1 lit.a)-g) din legea insolvenței.
În consecință, având în vedere considerentele arătate Curtea, în baza art.312 alin.1 Cod procedură civilă va respinge recursul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge, ca nefondat, recursul declarat de recurenta Direcția G. Regională a Finanțelor Publice a Municipiului București, în reprezentarea Administrației Sectorului 3 a Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 9962 pronunțată la 22.11.2013 în dosarul nr._ de Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă, în contradictoriu cu intimatul Z. Zhen Zhong.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 15.05.2014.
Președinte, Judecător, Judecător,
A. A. I. P. A. M. G.
Grefier,
L. E. A.
Red.Jud.A.A
Tehnored.F.L.
26.06.2014
Nr.ex.: 2
Fond: Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă
Președinte: O. S.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
