Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 795/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 795/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 19-03-2014 în dosarul nr. 62083/3/2010/a1
Dosar nr._ (Număr în format vechi 3385/2013)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VI-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 795/2014
Ședința publică de la 19 Martie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE V. D.
JUDECĂTOR A. P.
JUDECĂTOR I. G.
GREFIER M. I.
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurentul V. R. M. împotriva sentinței civile nr. 6380/25.06.2013 pronunțate de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul DM I. C. IPURL.
La apelul nominal făcut în ședința publică a răspuns recurentul prin avocat V. L. cu delegație la dosar, lipsind intimata.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care:
Recurentul prin avocat depune la dosar un set de acte în cadrul probei cu înscrisuri încuviințată la termenul anterior.
Curtea acordă recurentului cuvântul pe cereri prealabile.
Apărătorul recurentului arată că nu mai are alte cereri de formulat sau probe de administrat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă recurentului cuvântul pe cererea de recurs.
Recurentul prin avocat, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, modificarea în tot a sentinței pronunțată de Tribunalul București în sensul respingerii cererii formulate de lichidator. În susținerea motivului întemeiat pe 307 pct. 4 C.p.c., arată că soluția de admitere se întemeiază pe simple presupuneri ale judecătorului sindic privind efectele pe plan contabil a unor disponibilități bănești pe care le-ar putea avea orice societate comercială. Apreciază că aceste presupuneri nu pot fi întemeiate pe art. 134 lit. a din legea insolvenței. Intimata a mai arătat că recurentul ar fi folosit bunurile societății în folosul său propriu, și că nu ar fi fost predate actele contabile către administratorul judiciar, ori instanța de fond nu era investită a se pronunța pe acest motiv, consideră că instanța de fond era în eroare cu privire la acea vinovăție a recurentului și la acea prezumție relativă de răspundere a administratorului. Această presupunere este infirmată chiar de lege și doctrină, simpla indicare a art. 138 din Lg.85/2006 nu atrage răspunderea și nu este suficientă. Legiuitorul nu a înțeles să instituie nicio prezumție legală nici de vinovăție și nici de răspundere, aceasta urmând a fi atrasă numai în urma probatoriului administrat care poate determina atragerea acestei răspunderi, nu poate fi vorba de o prezumție legală și invocă art. 149 Lg. 85/2006 și corelat cu art. 1169 Cod civil, într-o acțiune civilă, sarcina probei revine reclamantului. Din probele administrate, la care prima instanță nici nu face referire pentru că nu s-au administrat, nu rezultă nicio dovadă împotriva recurentului, a dovedit lipsa de culpă, de fapte ale recurentului care să atragă răspunderea recurentului. În cauză este vorba de o firmă de telefonie mobilă în care recurentul avea în custodie bunuri date de firmă, dacă recurentul ar fi reținut aceste bunuri ar fi fost dat în judecată. Mai arată că orice societate atunci când se înființează estimează o cifră de afaceri, o cifră estimativă care nu are nici o legătură cu cifra de afaceri pe care o va realiza, această cifră de afaceri este luată de pe site. De asemenea, arată că această societate a fost desființată din anul 2008, administratorul judiciar nu a făcut nicio deplasare la societate, nici o verificare sau notificări, a lăsat firma să meargă doi ani pe legea 85, fără să facă nimic, pe această atitudine de inactivitate lichidatorul își întemeiază cererea de atragere a răspunderii. Apreciază că nu există dovezi în atragerea răspunderii, în afară de actele contabile acțiunea nu se încadrează pe dispozițiile art. 138 din Lg. 85, nu sunt îndeplinite cerințele prevăzute de legiuitor pentru atragerea răspunderii civile. Nu este dovedită nici vinovăția administratorului societății pentru atragerea răspunderii civile.
În concluzie, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat, cu cheltuieli de judecată.
CURTEA
Constată că, prin sentința civilă nr. 6380/25.06.2013 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._ , s-a admis acțiunea formulată de lichidatorul DM I. C. IPURL și a fost obligat pârâtul V. R. M. la plata pasivului societății . în sumă de 13.978 lei.
Pentru a pronunța această soluție, judecătorul sindic a reținut că societatea debitoare a fost înființată în anul 2003, pârâtul având calitatea de asociat și administrator. Societatea a întocmit și depus un singur bilanț contabil la organele fiscale aferent anului 2003, după care, urmare a nedepunerii situațiilor financiare a fost dizolvat de drept prin sentința nr. 2393/20.02.2008. După deschiderea procedurii insolvenței, lichidatorului judiciar nu i-au fost puse la dispoziție documentele contabile ale societății, singurele date disponibile fiind cele cuprinse în raportarea contabilă aferentă anului 2003. Potrivit acesteia, în anul respectiv societatea debitoare a înregistrat profit din punct de vedere contabil, deținând la sfârșitul anului disponibilități în casă și conturi de 135.429 lei și active imobilizate de 71.337 lei.
În cererea de atragere a răspunderii au fost invocate dispozițiile art. 138 lit. a) din Legea nr. 85/2006, care presupun cauzarea stării de insolvență prin utilizarea bunurilor sau a creditelor persoanei juridice în folosul propriu sau al unei alte persoane .
Pentru a putea fi atrasă răspunderea pârâților s-a considerat necesar a se face dovada tuturor elementelor prevăzute de art. 998-999 C.civ., respectiv existența unei fapte, din cele enumerate limitativ de art. 138 din Legea nr. 85/2006, a vinovăției și a raportului de cauzalitate între faptă și starea de insolvență, care constituie prejudiciul cauzat societății.
Referitor la fapta prevăzută de art.138 lit. a) din Legea nr.85/2006, lichidatorul judiciar a susținut ca din bilanțul contabil pe anul 2003 rezulta ca societatea debitoare avea active imobilizate si active circulante pe care administratorul statutar avea obligația sa le predea, lucru care nu s-a întâmplat, precum și creanțe de încasat cu privire la care nu au fost depuse documente. Pe parcursul soluționării cererii de atragere a răspunderii pârâtul, prin apărător, a afirmat că va pune la dispoziție documente contabile necesare a se stabili modul în care sumele de bani și activele au ieșit din patrimoniul societății.
Chiar și în condițiile în care expertiza contabilă dispusă de către instanță nu a putut fi efectuată întrucât nu a fost achitat onorariul expertului, pârâtul nu a depus la dosar documente de contabilitate primară sau extras din registrul de casă care să ateste modul de cheltuire a disponibilului bănesc.
În lipsa unor astfel de documente care să ateste cheltuirea sumelor în folosul societății, judecătorul sindic a apreciat că ele au fost utilizate de către administratorii societății în interes personal. Avându-se în vedere valoarea ridicată a acestora de 135.429 lei prin raportare și la nivelul pasivului societății din tabelul definitiv al obligațiilor debitoarei de 13.978 lei, din care cea mai mare parte penalități și accesorii, s-a considerat că prin utilizarea în interes personal a acestor sume s-a contribuit în mod substanțial la ajungerea societății în încetare de plăți, fiind îndeplinite condițiile prevăzute de art. 138 lit. a) din Legea nr. 85/2006.
Din punct de vedere contabil, existența unor astfel de disponibilități este rezultatul unor încasări pentru cheltuirea cărora nu există documente justificative, fără ca prin acesta să fi fost certă existența lor reală în patrimoniul societății la sfârșitul anului fiscal. De altfel, menținerea unui nivel atât de mare al disponibilităților bănești în condițiile în care societatea înregistra datorii, în special către bugetul de stat, a căror neachitare a determinat acumularea de dobânzi și penalități semnificative, conduceau la concluzia că, în fapt, aceste sume nu mai existau la sfârșitul anului 2003 în patrimoniul societății, concluzie întărită de inexistența unor documente justificative care să facă dovada utilizării lor în interesul societății.
Împotriva sentinței, pârâtul V. R. M. a promova recurs, solicitând modificarea acesteia în sensul respingerii acțiunii promovate împotriva sa.
În motivare, recurentul a susținut că hotărârea nu cuprinde motivele în fapt și în drept care au condus la soluția contestată.
Totodată, recurentul a susținut că faptele reținute de judecătorul sindic erau contrazise de probe, astfel că nu era posibilă antrenarea răspunderii sale, dar judecătorul sindic s-a aflat în eroare raportându-se exclusiv la susținerile lichidatorului judiciar, aplicând astfel în mod greșit dispozițiile art. 138 lit. a) din Legea nr. 85/2006.
În drept, au invocat dispozițiile art. 304 pct. 7-9 și 3041 C.p.civ., iar, în probatoriu, a depus înscrisuri.
Intimatul, deși legali citat, nu s-a prezentat în instanță și nu a formulat întâmpinare.
Analizând sentința atacată prin prisma motivelor invocate, Curtea reține următoarele:
Cu prioritate, Curtea subliniază că argumentele invocate de recurent se circumscriu exclusiv motivului de recurs prevăzut în art. 304 pct. 9 C.p.civ., cele indicate de recurent prin trimitere la art. 304 pct. 7 și 8 C.p.civ. nefiind incidente în cauză cât timp hotărârea cuprinde motivele în fapt și în drept care au determinat soluția criticată și nu s-a schimbat natura juridică a actului dedus judecății.
Judecătorul sindic a fost sesizat prin cererea lichidatorului judiciar al
| ← Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 337/2014. Curtea de... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
