Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 1483/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI

Decizia nr. 1483/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 09-09-2014 în dosarul nr. 6320/3/2014

ROMÂNIA

CURTEA DE APEL BUCUREȘTI - SECȚIA A V-A CIVILĂ

Dosar nr._ (Număr în format vechi 1192/2014)

DECIZIA CIVILĂ NR.1483/R

Ședința publică de la 09 Septembrie 2014

Completul compus din:

PREȘEDINTE E.-S. R.

Judecător P. P.

Judecător C. G. I.

Grefier M. A. P.

********

Pe rol judecarea cauzei având ca obiect recursul declarat de debitoarea . împotriva încheierii din 07.04.2014 de suspendare a judecății cauzei în baza art.242 Noul Cod de Procedură Civilă, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._ .

La apelul nominal făcut în ședință publică partea nu a răspuns.

Procedura de citare este legal îndeplinită.

S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:

Nefiind cereri prealabile formulate sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare, făcând aplicarea dispozițiilor art.223 alin.3 Noul Cod de Procedură Civilă astfel cum a solicitat recurenta.

CURTEA,

Asupra cauzei civile de față:

Prin cererea înregistrată pe rolul Tribunalului București - Secția a VII-a Civilă sub nr._, debitoarea . a solicitat să-i fie deschisă procedura insolvenței, conform art.27 din Legea nr.85/2006.

Prin încheierea de ședință din 07.04.2014 instanța a dispus suspendarea judecării cauzei în baza art.242 din Noul Cod de Procedură Civilă.

Pentru a pronunța această încheiere judecătorul-sindic a reținut că debitoarea nu s-a conformat dispozițiilor instanței, neîndeplinindu-și obligațiile puse în sarcina sa privind depunerea la dosar a documentelor prevăzute de art.28 lit. b), c) și d) din legea insolvenței.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs debitoarea ., acesta fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel București – Secția a V-a Civilă sub același număr unic_ .

În motivarea recursului, legal timbrat, debitoarea a arătat că încheierea atacată este nelegală, fiind dată cu încălcarea dispozițiilor art.28 alin.2 din legea insolvenței, dispoziții potrivit cărora sancțiunea nedepunerii documentelor prevăzute la art.28 lit. b), c) și d) din legea nr.85/2006 este decăderea din dreptul de a mai propune un plan de reorganizare și nicidecum suspendarea cauzei.

Față de motivele invocate, recurenta-debitoare a solicitat admiterea recursului și casarea încheierii atacate, cu trimiterea cauzei la instanța de fond pentru continuarea judecății.

În drept, recurenta a invocat dispozițiile art.488 pct.8 Noul Cod de Procedură Civilă și art.28 alin.2 din legea nr.85/2006.

Analizând încheierea atacată prin prisma criticilor formulate, Curtea reține următoarele:

Prin încheierea de ședință din 07.04.2014 judecătorul-sindic a dispus, în baza art.242 Noul Cod de Procedură Civilă, suspendarea judecării cauzei până când debitoarea va depune la dosar documentele prevăzute de art.28 lit. b), c) și d) din legea insolvenței, reținând neîndeplinirea acestei obligații din partea debitoarei.

Debitoarea a invocat, în recurs, faptul că această măsură a suspendării judecării cauzei a fost luată de judecătorul-sindic cu încălcarea dispozițiilor art.28 alin.2 din legea insolvenței.

Art.28 alin.1 din legea nr.85/2006 enumeră, la literele a) - l), actele ce trebuie să însoțească cererea debitorului formulată în baza art.27 din lege, iar alin.2 al acestui art.28 prevede că: „Dacă debitorul nu dispune, la momentul înregistrării cererii, de vreuna dintre informațiile prevăzute la alin.1 lit. a) – f) și h), va putea înregistra acea informație la tribunal în termen de 5 zile; dacă nu o va face, el va fi decăzut din dreptul de a propune un plan de reorganizare.

Din dispozițiile legale enunțate mai sus rezultă că sancțiunea nedepunerii înscrisurilor enumerate la art.28 lit. b), c) și d) este decăderea debitoarei din dreptul de a propune un plan de reorganizare și nicidecum suspendarea judecării cauzei (sancțiune ce nu se poate aplica în condițiile în care legiuitorul a prevăzut o sancțiune specifică) cum în mod greșit a dispus instanța de fond.

Având în vedere aceste considerente, Curtea constată că recursul formulat de debitoare este întemeiat, nedepunerea documentelor prevăzute la art.28 alin.1 lit. b)-d) având reglementată o sancțiune specifică la art.28 alin.2 din legea nr.85/2006 și neîmpiedicând soluționarea prezentei cauzei, astfel că nu puteau fi aplicate dispozițiile art.242 Noul Cod de Procedură Civilă.

Ca urmare, în baza art.498 alin. 2 Noul Cod de Procedură Civilă, Curtea va admite recursul și va casa încheierea atacată, trimițând cauza aceleiași instanțe pentru continuarea judecății.

PENTRU ACESTE MOTIVE,

ÎN NUMELE LEGII

DECIDE:

Admite recursul declarat de debitoarea . împotriva încheierii de ședință din 07.04.2014 pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._ .

Casează încheierea recurată și trimite cauza aceleiași instanțe pentru continuarea judecății.

Definitivă.

Pronunțată în ședință publică azi, 09 Septembrie 2014.

Președinte,

E.-S. R.

Judecător,

P. P.

Judecător,

C. G. I.

Grefier,

M. A. P.

Red. Jud.ESR

Tehnoredactat: ESR

3 ex./18.09.2014

Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă

Jud. sindic: P. N.

Vezi și alte spețe de la aceeași instanță

Comentarii despre Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 1483/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI