Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 1914/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1914/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 17-11-2014 în dosarul nr. 32322/3/2010/a1
ROMÂNIA
Dosar nr._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A VI A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR.1914
Ședința publică de la 17 noiembrie 2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE S. G. N.
JUDECĂTOR M. C. S.
JUDECĂTOR A. S. V.
GREFIER G. M.
====
Pe rol se află soluționarea recursului formulat de recurentul B. C. GROUP SPRL lichidator judiciar al . SRL împotriva sentinței civile nr.1999 din 25.02.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimatele DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea A.F.P. SECTOR 1 și A. R..
La apelul nominal făcut în ședință publică nu au răspuns părțile.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, care învederează lipsa de procedură cu intimata A. R. având în vederea faptul că citația
s-a restituit la dosar cu mențiunea „destinatar mutat de la adresă”, precum și faptul că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă conform art.242 alin.2 C.pr.civ.
Curtea constată procedura legal îndeplinită cu intimata A. R., în temeiul disp.art.98 C.pr.civ. și având în vedere faptul că recurenta a solicitat judecarea cauzei în lipsă, constată cauza în stare de judecată și o reține spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului, reține următoarele:
Prin sentința civilă nr. 1999/25.02.2014, Tribunalul București a admis excepția lipsei calității procesuale active a creditoarei Direcția G. a Finanțelor Publice a Municipiului București - Administrația Finanțelor Publice Sector 1 București și a respins cererea de atragere a răspunderii formulată de acesta ca fiind introdusă de către o persoană lipsită de calitate procesuală activă.
Prin aceeași sentință, Tribunalul București a respins ca neîntemeiată cererea de atragere a răspunderii formulată de lichidatorul judiciar B. C. GROUP SPRL în contradictoriu cu pârâta A. R..
Pentru a pronunța această sentință, prima instanță a reținut următoarele:
Potrivit art.138 alin 1 din Legea nr. 85/2006, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoana juridica, ajuns in stare de insolvență, sa fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum si de orice alta persoana care a cauzat starea de insolvență a debitorului.
Conform alin 3 a aceluiași articol, daca administratorul judiciar ori, după caz, lichidatorul nu a indicat persoanele culpabile de starea de insolvență a debitorului si/sau a hotărât ca nu este cazul să introducă acțiunea prevăzută la alin. (1), aceasta poate fi introdusa de președintele comitetului creditorilor în urma hotărârii adunării creditorilor ori, daca nu s-a constituit comitetul creditorilor, de un creditor desemnat de adunarea creditorilor. De asemenea, poate introduce aceasta acțiune, în aceleași condiții, creditorul care deține mai mult de 50% din valoarea creanțelor înscrise la masa credală.
Astfel, legea conferă calitate procesuală pentru formularea cererii de atragere a răspunderii, în principal, lichidatorului judiciar și numai în situația în care aceste nu înțelege să formuleze o astfel de cerere, adunării creditorilor sau creditorului majoritar.
Lichidatorul judiciar formulează cerere de atragere a răspunderii în numele întregii mase credale, astfel încât depunerea unei astfel de cereri împiedică formularea unei alte cereri de către creditori.
În cazul de față, lichidatorul judiciar a formulat el însuși o cerere de atragere a răspunderii, astfel încât nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art. 138 alin 3 din Legea nr. 85/2006, pentru a lua naștere dreptul creditorului majoritar de formularea individuală a unei astfel de cereri.
În ceea ce privește cererea formulată de către lichidatorul judiciar, se constată următoarele:
Societatea debitoare a fost înființată în anul 2001 cu sediul în Municipiul Satu M.. La data de 27.08.2009 pârâta devine asociat și administrator, iar sediul societății se mută în Municipiul București. După deschiderea procedurii de insolvență, pârâta nu a mai putut fi contactată, nemaifiind găsită la domiciliul care figurează în baza de date a Direcției pentru Evidența Persoanelor, iar lichidatorul judiciar nu a putut intra în posesia documentelor contabile ale societății.
Din declarația de creanță a DGFP Satu M., preluată ulterior de DGFP București, singurul creditor înscris la masa credală, rezultă că debitele au fost născute ulterior preluării de către pârâtă a funcției de administrator.
Pentru a putea fi atrasă răspunderea membrilor organelor de conducere, în conformitate cu dispozițiile art. 138 din Legea nr. 85/2006, este necesar a fi fost săvârșite anumite fapte prevăzute expres de lege și care să fi condus la ajungerea societății în încetare de plăți.
În aceste condiții, lipsa de diligență manifestată de către administratorul statutar sau modul defectuos de conducere al activității nu este de natură a genera transferarea obligațiilor societății asupra membrilor organelor de conducere.
În esență, răspunderea organelor de conducere reprezintă o răspundere delictuală generată de săvârșirea unor fapte, care, prin natura lor, conduc la deturnarea activității societății de la realizarea scopului pentru care a luat ființă și prin care se urmărește satisfacerea unui interes personal al acestora sau al unui terț.
Astfel, pentru a putea fi atrasă răspunderea este necesar a se face dovada tuturor elementelor prevăzute de art. 998-999 Cod civil, respectiv existența unei fapte, din cele enumerate limitativ de art. 138 din Legea nr. 85/2006, a vinovăției și a raportului de cauzalitate între faptă și starea de insolvență.
Reclamanta invocă incidența dispozițiilor art. 138 lit. d din Legea nr. 85/2006, care presupune săvârșirea de către membrii organelor de conducere a unora dintre următoarele fapte: au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară acte contabile sau nu au ținut o contabilitate în conformitate cu legea.
Potrivit art. 27 alin 1 din Legea nr. 31/1990 raportat la art. 196 alin 1 și art. 73 alin 1 din Legea nr. 31/1990 administratorilor le incumbă obligația ținerii unei evidențe contabile în conformitate cu dispozițiile legale.
Încălcarea acestei obligații poate fi de natură a conduce la angajarea unor diferite forme de atragere a răspunderii, care includ răspunderea penală sau contravențională.
Spre de deosebire de astfel de tipuri de răspundere, care nu implică în mod obligatoriu dovedirea unui prejudiciu, în condițiile în care s-a considerat de legiuitor că fapta prin ea însăși prezintă un grad de pericol social suficient pentru a fi sancționată în acest mod, din punct de vedere al răspunderii civile reglementate de art.138 din Legea nr. 85/2006, este necesar a se dovedi nu numai săvârșirea faptei, respectiv neținerea unei contabilități în conformitate cu legea, ci și existența unui raport de cauzalitate între faptă și prejudiciu, respectiv cauzarea sau accentuarea stării de insolvență a societății, fapt nedovedit de probele administrate în cauză.
În ceea ce privește fapta prevăzută de art. 138 lit. b din Legea 85/2006, respectiv efectuarea de acte de comerț în interes personal sub acoperirea persoanei juridice, invocate de către reclamantă, din datele aflate la dispoziție și probele administrate nu pot fi reținute aspecte de fapt de natura a conduce la concluzia incidenței acestor dispoziții legale.
Faptul că nu au fost virate către bugetul de stat impozitele care se achită prin stopaj la sursă nu poate fi apreciat a face dovada utilizării de către pârâtă a acestor sume în interes personal, pe de o parte pentru că nu s-a făcut dovada existenței lor efective în patrimoniul societății și a utilizării lor în alte scopuri decât cele legate de derularea activității societății, iar pe de altă parte, taxele sunt datorate din perioada în care pârâta nu deținea funcția de administrator.
Împotriva acestei sentințe a declarat recurs B. C. Group SRL, solicitând modificarea ei în parte și, pe cale de consecință, admiterea cererii de atragere a răspunderii patrimoniale a pârâtei.
În motivarea recursului, creditoarea a arătat că sentința atacată nu a avut în vedere faptele evidențiate de lichidatorul judiciar, că până în prezent administratorul societății debitoare nu a pus la dispoziția lichidatorului actele și informațiile prevăzute de art. 28 din L 85/2006, fiind astfel imposibilă analizarea modului în care patrimoniul debitoarei a fost gestionat. În opinia recurentului, sunt incidente dispozițiile art. 272 pct. 2 din L 31/1990 și art. 214 C.pen., precum și ale art. 138 lit. b din L 85/2006.
De asemenea, se arată, conform art. 11 din L 82/1991, răspunderea pentru organizarea și conducerea contabilității societății revine administratorului, acesta având de îndeplinit un contract tacit de mandat, în temeiul art. 72 din L 31/1990, ceea ce atrage, în opinia recurentului, răspunderea sa contractuală față de terții păgubiți de societatea pe care o reprezintă.
Se arată că, potrivit declarației de creanță formulate de AFP Sector 1, debitoarea a reținut de la salariați și nu a virat către bugetul de stat impozite și taxe, ceea ce reprezintă o infracțiune, administratorul fiind, așadar, implicat în ajungerea societății în stare de faliment. În lipsa unui inventar general, se poate susține, în opinia recurentului, că administratorul nu a ținut contabilitatea în conformitate cu legea.
Intimata nu a depus întâmpinare.
Analizând actele și lucrările dosarului prin prisma motivelor de recurs formulate și în conformitate cu art. 3041 C.pr. civ., Curtea reține următoarele:
Cererea soluționată de prima instanță prin sentința atacată s-a întemeiat pe prevederile art. 138 lit. b și d din Legea nr. 85/2006, potrivit cărora „în cazul în care în raportul întocmit în conformitate cu dispozițiile art. 59 alin. (1) sunt identificate persoane cărora le-ar fi imputabilă apariția stării de insolvență a debitorului, la cererea administratorului judiciar sau a lichidatorului, judecătorul sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de conducere și/sau supraveghere din cadrul societății, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: […]b) au făcut acte de comerț în interes personal, sub acoperirea persoanei juridice; […] d) au ținut o contabilitate fictivă, au făcut să dispară unele documente contabile sau nu au ținut contabilitatea în conformitate cu legea;”.
Mai întâi, trebuie subliniat că dispozițiile citate au caracter de excepție în cadrul actului normativ și, prin urmare, se interpretează restrictiv, neputând fi extinse pe cale de interpretare la alte situații decât cele expres prevăzute în cuprinsul lor.
De asemenea, se impune precizarea că răspunderea membrilor organelor de conducere întemeiată pe art. 138 din Legea nr. 85/2006 are caracter delictual, urmând a fi angajată față de creditori, care sunt terți față de raporturile dintre societate și administratorii săi. Sub acest aspect, sunt, așadar, neîntemeiate susținerile recurentului în sensul că aprecierea răspunderii se face în conformitate cu regulile răspunderii civile contractuale pentru neexecutarea sau executarea necorespunzătoare a unui contract de mandat.
Așa cum în mod corect a reținut prima instanță, reclamantul nu a dovedit întrunirea elementelor constitutive ale faptei prevăzute de art. 138 lit. b în condițiile legii, deși sarcina probei îi revenea sub acest aspect, potrivit regulii generale impuse de art. 1169 C. civ. De altfel, nici în cererea de recurs nu sunt expuse faptele care s-ar putea încadra, în mod concret, în acest text de lege, nefiind indicate actele de comerț pe care pârâta le-ar fi săvârșit în interes personal.
În ceea ce privește fapta prevăzută la art. 138 lit. d, pentru a se antrena răspunderea patrimonială a administratorului societății debitoare, întrucât legea nu instituie o prezumție legală de vinovăție și răspundere, astfel cum susține recurentul, ci este necesar a se administra probe concludente și pertinente care să dovedească atât săvârșirea uneia din faptele prevăzute de art. 138 din lege cât și întrunirea condițiilor prevăzute de art. 998 – 999 cod civil privind fapta ilicită săvârșită cu vinovăție, prejudiciul constând în insolvența societății și legătura de cauzalitate dintre acestea.
Din actele dosarului rezultă că după deschiderea procedurii insolvenței lichidatorul judiciar nu a putut intra în posesia actelor contabile.
Așa cum în mod corect a reținut prima instanță, reclamantul nu a dovedit întrunirea elementelor constitutive ale faptei în condițiile legii, deși sarcina probei îi revenea sub acest aspect, potrivit regulii generale impuse de art. 1169 C. civ.
Prin urmare, soluția primei instanțe este legală și temeinică, astfel că se impune respingerea recursului ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DISPUNE
Respinge recursul formulat de recurentul B. C. GROUP SPRL lichidator judiciar al . SRL împotriva sentinței civile nr.1999 din 25.02.2014 pronunțată de Tribunalul București - Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._ , în contradictoriu cu intimatele DIRECȚIA G. REGIONALĂ A FINANȚELOR PUBLICE BUCUREȘTI în reprezentarea A.F.P. SECTOR 1 și A. R., ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 17.11.2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR, JUDECĂTOR,
S.G. N. M.C. S. A.S. V.
GREFIER,
G. M.
Red.Jud.S.N. 25.11.2014
Tehnored.GM 2 ex.
Fond:Tribunalul București – Secția a VI a Civilă
Președinte:I. M. G.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... → |
|---|
