Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 434/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 434/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 24-02-2014 în dosarul nr. 58180/3/2010/a1
Dosar nr._ (Număr în format vechi 2923/2013)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A V-A CIVILĂ
DECIZIE Nr. 434/2014
Ședința publică de la 24 Februarie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE M.-SPERANȚA C.
JUDECĂTOR G. G.
JUDECĂTOR I. P.
GREFIER C. L.
Pe rol judecarea recursului formulat de recurentul pârât C. C. împotriva Sentinței civile nr. 9218/20.09.2013, pronunțată de Tribunalul București, Secția a VII-a Civilă în dosarul nr. _ , în contradictoriu și intimata reclamantă DIRECȚIA G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI FINANTELOR PUBLICE SECTOR 3.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurentul pârât, prin avocat C. C. care depune împuternicire avocațială la dosar, lipsă fiind intimate reclamantă.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier, după care,
Recurentul pârât, prin avocat depune în ședință dovada achitării taxei judiciare de timbru în sumă de 60 lei și timbru judiciar de 0,3 lei, anulate de instanță. Arată că nu mai are alte cereri de formulat.
Curtea nemaifiind alte cereri de formulat și probe de administrat constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul recurentului pârât, în susținerea cererii de recurs.
Recurentul pârât, prin avocat solicită instanței admiterea recursului astfel cum a fost formulat și motivat prin cererea de recurs.
Curtea constată dezbaterile închise și reține cauza spre soluționare.
CURTEA
Deliberând asupra recursului de față:
Prin sentința civilă nr. 9218 din 20.09.2012 Tribunalul București – Secția a VII - a Civilă a admis cererea de atragere a răspunderii patrimoniale formulate de reclamanta DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 3 BUCUREȘTI împotriva pârâtului C. C., având ca obiect angajarea răspunderii patrimoniale, reținând că pârâtul se face vinovat de fapte prevăzute de art. 138 din lege, în sensul că a dispus continuarea activității debitoarei deși aceasta se afla în stare evidentă de insolvență și a refuzat să depună actele prevăzute de art. 28 din lege, înstrăinând bunurile din patrimoniul societății, în cauză fiind dovedite legătura de cauzalitate dintre faptele comise în calitate de administrator al societăți și prejudiciul cauzat creditorilor, conform art. 998 – 999 Cod civil.
Împotriva cestei sentințe a declarat recurs pârâtul C. C., recursul fiind înregistrat pe rolul Curții de Apel București – Secția a V a Civilă, sub nr._, din 12.09.2013.
În motivarea recursului s-a arătat că în raportul privind cauzele și împrejurările care au condus la starea de insolvență și identificarea persoanelor cărora le-ar putea fi imputabile această stare, administratorul judiciar a arătat că starea de insolvență a societății debitoare s-a datorat, în special, unor cauze obiective, în contextul general al evoluției pieței – domenii în care debitoarea își circumscrie activitatea, în cauză nefiind incidente dispozițiile art. 138 din Legea nr.85/2006.
Totodată, în Raportul de activitate depus la 8.03.2012, administratorul judiciar arată la pct. 3.5. că administratorul statutar i-a predat actele prevăzute la art. 28 din Legea nr.85/2006.
Cererea formulată de creditorul majoritar ADMINISTRAȚIA FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 2 BUCUREȘTI, este întemeiată pe dispozițiile art. 138 lit.c din lege, iar instanța de fond a admis cererea, sentința fiind dată cu încălcarea sau aplicarea greșită a legii.
Recurentul pârât a susținut că a aflat de existența dosarului abia la data la care i-a fost comunicată sentința civilă recurată, procedura de citare făcându-se cu încălcarea normelor legale.
De asemenea, deși cererea de atragere a răspunderii patrimoniale a fost formulată în contradictoriu și cu T. M., creditoarea solicitând obligarea în solidar a celor doi pârâți în temeiul art. 138 lit c din Legea nr.85/2006, instanța de fond a admis cererea doar în contradictoriu cu recurentul C. C., reținând că în cauză ar fi incidente dispozițiile art. 138 alin. 1 lit a și d din lege, fără a-și motiva hotărârea.
Recurentul arată că sentința atacată nu este motivată, fiind comprimată pe o jumătate de pagină, ceea ce atrage incidența dispozițiilor art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă, sentința nefiind motivată și conținând și motive străine de natura cauzei.
A mai susținut recurentul că cererea de atragere a răspunderii patrimoniale este neîntemeiată, faptele ilicite prevăzute de art. 138 fiind expres și limitativ prevăzute de lege, reclamanta intimată se rezumă însă la invocarea unor aspecte teoretice privind angajarea răspunderii, nefăcând dovada faptelor invocate (art. 138 lit c) și legătura de cauzalitate dintre aceste fapte și starea de insolvență a debitoarei, deși sarcina probei îi incumbă acesteia.
Mai mult, în rapoartele întocmite de către practicianul în insolvență desemnat în cauză, se arată că, în cauză nu au fost identificate elemente care să conducă la formularea unei cereri întemeiate pe dispozițiile art 138 din lege și precizează că împrejurările care au dus la apariția stării de insolvență a debitoarei nu sunt de natură a conduce la formularea unei atare cereri.
În drept, art. 304 pct. 5,7,9 Cod procedură civilă, art. 3041 Cod procedură civilă.
Intimata nu a formulat întâmpinare.
Curtea, analizând actele și lucrările dosarului, prin prisma motivelor de recurs și a prevederilor art. 3041 Cod procedură civilă, constată recursul fondat pentru considerentele ce succed:
Într-adevăr, așa cum arată recurentul pârât C. C., prin cerere înregistrată la 9.04.2012 pe rolul Tribunalului București – Secția a VII - a Civilă, reclamanta creditoare DIRECȚIA GENERALĂ A FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI a solicitat, în baza art. 138 alin. 1 lit c din Legea nr.85/206, să se dispună suportarea pasivului neacoperit al debitoarei . de către pârâții C. C. și T. M., domiciliați în București, ., ., ., ap. 4, ..
Pentru ședința de judecată din 20.09.2012, dată la care cauza a fost soluționată prin sentința civilă nr. 9218, instanța a dispus citarea doar a recurentului pârât C. C., citația fiind expediată însă pe adresa de domiciliu a numitei T. M., în București, ., ., . 13,15, dosar T.B.), în loc de București, ., ., ..
Citația a fost întocmită așadar pe numele recurentului C. C., dar la domiciliu a fost trecut domiciliul pârâtei T. M., respectiv București, ., ., ., în loc de București, ., ..A, .>
Sentința civilă nr. 9218 din 20.09.2012 a fost pronunțată doar în contradictoriu cu recurentul pârât C. C., în condițiile în care procedura de citare cu acesta nu era legal îndeplinită pentru termenul de judecată și cu încălcarea principiului disponibilității, instanța ignorând faptul că cererea de chemare în judecată a fost formulată de către reclamanta creditoare în contradictoriu și cu pârâta T. M..
Față de cele reținute Curtea apreciază ca fondat motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 5 Cod procedură civilă, vătămarea suferită de către recurentul pârât neputând fi înlăturată decât prin anularea hotărârii, dispozițiile legale referitoare la citare având caracter imperativ, deoarece au fost prevăzute pentru respectarea principiului contradictorialității și al dreptului la apărare.
Curtea constată întemeiat și motivul de recurs prevăzut de art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă.
Astfel, în conformitate cu dispozițiile art. 261 alin. 1 pct. 5 Cod procedură civilă, hotărârile judecătorești se dau în numele legii și trebuie să cuprindă motivele de fapt și de drept care au format convingerea instanței cum și cele pentru care s-au înlăturat cererile părților, obligația instanței de a menționa în mod expres și explicit, în considerentele hotărârii date, care sunt argumentele în măsură să îi susțină soluția pronunțată apare ca esențială, din perspectiva textelor normative mai sus evocate, ea fiind de natură să înlăture orice arbitrariu, să convingă părțile în litigiu de temeinicia și legalitatea unei decizii și să facă posibilă exercitarea controlului judecătoresc.
Curtea constată că în cuprinsul sentinței atacate, nu s-a soluționat cererea de atragere a răspunderii patrimoniale față de pârâta T. M., instanța de fond nemotivând în nici un fel această omisiune și, deși instanța de fond a reținut răspunderea civilă delictuală a pârâtului C. C., nu există nicio referire cu privire la îndeplinirea condițiilor prevăzute de dispozițiile art. 138 alin. 1 lit c din lgnr.85/2006, la faptele săvârșite și la dovedirea legăturii de cauzalitate dintre faptele pretins săvârșite și cauzarea insolvenței societății debitoare ca urmare a acestor fapte, astfel cum ar rezulta din probele administrate în cauză.
Mai mult, instanța de fond, deși nu a fost învestită cu o cerere de atragere a răspunderii întemeiată pe dispozițiile art. 138 alin. 1 lit a și d din Legea nr.85/2006, reține în sarcina pârâtului recurent săvârșirea cu vinovăție a faptelor prevăzute de textele de lege menționate, în absența oricăror considerente și cu încălcarea dispozițiilor art. 129 alin. 6 Cod procedură civilă, potrivit cărora „În toate cazurile judecătorii hotărăsc numai asupra obiectului cererii deduse judecății”, respectând astfel principiul fundamental al disponibilității procesului civil, încălcarea acestuia atrăgând nulitatea hotărârii pronunțate (art. 304 pct. 6 Cod procedură civilă).
Și motivarea hotărârii pronunțate, obligație esențială, așa cum am arătat, este sancționată cu nulitatea hotărârii, conform art. 105 alin. 2 Cod procedură civilă.
Nemotivarea hotărârii pronunțate echivalează cu o soluționare a procesului fără ca instanța să între în cercetarea fondului, în sensul prevederilor art. 312 alin. 3 teza a II a Cod procedură civilă.
Nu în ultimul rând, Curtea reține că o astfel de hotărâre nu respectă exigențele art. 6 paragraf 1 din C.E.D.O.
Conform jurisprudenței CEDO, formulată în aplicarea normei precitate, noțiunea de proces echitabil presupune ca o instanță internă, care nu a motivat decât pe scurt hotărârea sa, să fie examinat totuși în mod real problemele esențiale care i-au fost supuse spre soluționare.
Nemotivarea hotărârii de către judecătorul - sindic împiedică exercitarea controlului judiciar, punând instanța de recurs în imposibilitatea de a putea analiza justețea soluției adoptate, astfel încât prin aceasta pârâtul-recurent a suferit o vătămare, care nu se poate înlătura decât prin anularea hotărârii.
Pentru considerentele ce preced, Curtea constatând că se verifică motivele de nelegalite reglementate de art. 304 pct. 5, art. 304 pct. 6, art. 304 pct. 7 Cod procedură civilă, într-o manieră care face inutilă cercetarea celorlalte motive de recurs invocate expres de recurent (art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă), văzând și dispozițiile art. 8 alin. 1 din Legea nr.85/2006, art. 312 alin. 1, alin. 3 și alin. 5 Cod procedură civilă,admite recursul, casarea sentința civilă atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Admite recursul declarat de recurentul pârât C. C. împotriva Sentinței civile nr. 9218/20.09.2013, pronunțată de Tribunalul București, Secția a VII-a Civilă în dosarul nr. _ , în contradictoriu și intimata reclamantă DIRECȚIA G. REGIONALA A FINANTELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI ÎN REPREZENTAREA ADMINISTRAȚIEI FINANTELOR PUBLICE SECTOR 3.
Casează sentința civilă atacată și trimite cauza spre rejudecare aceleiași instanțe.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședința publică de la 24 Februarie 2014.
Președinte, M.-SPERANȚA C. | Judecător, G. G. | Judecător, I. P. |
Grefier, C. L. |
Red.Jud.M.S.C.
24.03.2014
Tehnored.A.A.
2 ex./26.03.2014
Tribunalul București – Secția a VII - a Civilă
Judecător sindic: R. E.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Contestaţie. Decizia nr. 1027/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI → |
|---|
