Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea 85/2006. Decizia nr. 487/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 487/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 26-06-2014 în dosarul nr. 20967/3/2013/a1
DOSAR NR._
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI – SECȚIA A VI-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 487
Ședința publică de la 26.06.2014
Curtea constituită din:
PREȘEDINTE – A. M. G.
JUDECĂTOR – A. A.
GREFIER - L. E. A.
Pe rol se află soluționarea apelului formulat de apelanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București în reprezentarea Administrației Sectorului 6 a Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 543 din 20.01.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul P. R. E. C..
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns intimatul, reprezentat de Doamna avocat B. D., cu împuternicire avocațială la dosar, lipsind apelanta.
Procedura de citare este legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefierul de ședință, după care:
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea constată cauza în stare de judecată și acordă cuvântul în dezbaterea apelului.
Apărătorul intimatului solicită respingerea apelului ca nefondat și menținerea sentinței atacate, ca temeinică și legală. Arată că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute de art.138 din Legea 85/2006 pentru atragerea răspunderii, nefiind specificate nici un fel de fapte, nefiind dovedite legăturile de cauzalitate între fapte și prejudiciu. Susține că apelanta nu a adus nici un argument în plus în susținerea cererii de atragere a răspunderii, ci a reluat aceleași cereri și argumente formulate în fața instanței de fond fără a fi probate.
CURTEA ,
Prin sentința civilă nr.543 din 20.01.2014, pronunțată în dosarul nr._, Tribunalul București Secția a VII a Civilă a respins cererea formulată de reclamanta Direcția Generală a FINANȚELOR PUBLICE A MUNICIPIULUI BUCUREȘTI în reprezentarea ADMINISTRAȚIEI FINANȚELOR PUBLICE SECTOR 6 BUCUREȘTI în contradictoriu cu pârâtul P. R. E. C. ca neîntemeiată.
Pentru a pronunța această hotărâre instanța fondului a reținut că prin cererea înregistrată la data de 07.06.2013 debitoarea . a solicitat deschiderea procedurii insolvenței întrucât se află în stare de incapacitate de plată a datoriilor exigibile cu fondurile bănești existente în patrimoniu. Prin încheierea de ședință din camera de consiliu de la 10.06.2013 judecătorul sindic a dispus deschiderea procedurii falimentului în forma simplificată, conform art.107 alin.1 rap.la art. 32 alin.1 din Legea nr.85/2006 .
Întrucât lichidatorul judiciar a precizat că nu formulează cerere de atragere a răspunderii patrimoniale a organelor de conducere, în conf.cu disp.art. 138 alin.3 Legea 85/2006, cererea a fost formulată de creditoarea Direcția Generală A Finanțelor Publice a Municipiului București în reprezentarea Administrației Finanțelor Publice Sector 6 București.
S-a evidențiat că în conformitate cu disp.art.138 din legea 85/2006 judecătorul-sindic poate dispune ca o parte a pasivului debitorului, persoană juridică, ajuns în stare de insolvență, să fie suportată de membrii organelor de supraveghere din cadrul societății sau de conducere, precum și de orice altă persoană care a cauzat starea de insolvență a debitorului, prin una dintre următoarele fapte: c) au dispus, în interes personal, continuarea unei activități care ducea, în mod vădit, persoana juridică la încetarea de plăți.
Fiind o specie a răspunderii civile delictuale, pentru a putea fi reținută existența răspunderii, în condițiile art.138 din lege, este necesar să fie îndeplinite cele patru condiții: prejudiciul, fapta ilicită, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită și prejudiciu și vinovăția persoanelor vizate.
Astfel, legătura de cauzalitate dintre fapta ilicită (săvârșită de persoanele prevăzute de lege) și prejudiciu (datoriile cauzate creditorilor) constituie o condiție esențială pentru antrenarea răspunderii delictuale și în cazurile prevăzute de Legea 85/2006.
Însă prin derogare de la dreptul comun, temeiul acestui tip de răspundere este dublu, pentru angajarea ei fiind necesară întrunirea a două condiții cumulative: starea de insolvență a societății debitoare și săvârșirea, de către persoanele vizate, a uneia din faptele expres și limitativ prevăzute de lege.
A arătat judecătorul sindic că, răspunderea persoanelor vizate de disp.art.138 din lege poate interveni numai atunci când este dovedită legătura de cauzalitate între faptă și prejudiciul cauzat creditorului.
Altfel spus, dispozițiile art.138 nu instituie prezumția de culpă a administratorilor societății, ci faptele trebuie dovedite, iar stabilirea existenței unor asemenea fapte și a măsurii în care ele au cauzat ajungerea în stare de insolvență a societății debitoare se face numai pe baza administrării unui probatoriu complet și pertinent.
În consecință, răspunderea administratorului este una personală ce intervine în condițiile generale ale răspunderii delictuale care reies din disp. art.998-999 cod civil și numai atunci când prin săvârșirea faptelor prev. de art.138 din lege s-a ajuns la starea de insolvență.
În speță, judecătorul sindic nu va reține disp.art.138 lit.c din lege. Astfel, prin dispunerea de a continua în interes personal efectuarea unor activități comerciale care duceau în mod vădit la starea de insolvență se înțelege acel ansamblu de activități care, deși sunt vădit prejudiciabile, din punct de vedere financiar, pentru patrimoniul societății, sun continuate în mod conștient și voit de membrii organelor de conducere, cu scopul de a obține câștiguri personale. Textul de lege impune îndeplinirea a două condiții: existența interesului personal al organului de conducere și caracterul evident al iminentei insolvabilității debitoarei. Condiția interesului personal în continuarea activității, în sensul menționat, nu a fost dovedită în nici un fel de reclamanta creditoare.
Răspunderea pârâtului P. R. E. C. nu poate fi atrasă numai pentru că nu a formulat cererea de deschidere a procedurii în termen de 30 de zile de la apariția stării de insolvență, întrucât aceasta este o faptă ulterioară apariției insolvenței, ori dispozițiile art. 138 din lege reglementează o răspundere specială, care se poate angaja pentru fapte anterioare apariției insolvenței și care au cauzat starea de insolvență. Neîndeplinirea obligației privind formularea cererii de atragere a răspunderii patrimoniale, invocată de reclamantă, nu se regăsește ca faptă în cuprinsul art. 138 (fapte limitativ și expres prevăzute de lege) și de altfel, legiuitorul nu prevede nici o sancțiune pentru neîndeplinirea acestei obligații
De altfel, în cazul tuturor debitorilor care ajung să fie supuși procedurii insolvenței, se ajunge, în urma activității desfășurate, la încetarea de plăți, dar angajarea răspunderii nu operează automat, ci numai în situația în care prelungirea acestei stări era în mod evident lipsită de posibilitatea de a aduce un profit real, iar continuarea ei a fost dispusă în interesul personal al organelor de conducere.
A arătat judecătorul sindic că, potrivit art.1169 Cod civil cel ce face o propune înaintea judecății trebuie să o dovedească, ori, în cauză reclamanta creditoare nu probează în nici un fel legătura de cauzalitate dintre faptele enumerate imputate pârâtului P. R. E. C. și starea de insolvență a debitoarei ..
Împotriva acestei hotărâri a formulat apel Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București, în reprezentarea Administrației Sector 6 a Finanțelor Publice, înregistrat pe rolul Curții de apel București Secția a VI a Civilă la data de 11.04.2014, prin care a solicitat modificarea sentinței atacate și admiterea cererii de atragere a răspunderii personale patrimoniale a membrilor organelor de conducere a ..
Apelanta susține că în cauză sunt incidente dispozițiile art.138 lit.c în sensul că reprezentanții societății debitoare aveau obligația legă să nu dispună continuarea unei activități care duceau în mod vădit la încetarea de plăți, societatea înregistrând pierderi, astfel cum rezultă din raportul privind cauzele și împrejurările care au condus la apariția stării de insolvență. Sunt citate dispozițiile art.27 din Legea nt.85/2006 și art.72 din Legea nr.31/1990 și se subliniază faptul că, acceptând desemnarea, administratorul stabilește un raport juridic contractual de mandat comercial cu societatea, răspunzând nu numai pentru dol, dar și pentru culpa comisă în executarea lui, culpă ce poate consta atât într-o acțiune, cât și într-o omisiune.
În drept au fost invocate dispozițiile art.466 și urm. din Codul de procedură civilă, Legea nr.85/2006, Legea nr.31/1990.
La data de 25.04.2014 a fost înregistrată la dosarul cauzei întâmpinarea formulată de către intimatul pârât P. R. E. C., prin care s-a solicitat respingerea apelului ca neîntemeiat și menținerea ca legală și temeinică a hotărârii de fond.
Analizând hotărârea atacată, prin prisma motivului de apel invocat de recurenta Direcția Generală a Finanțelor Publice a Municipiului București, Curtea apreciază nefondat apelul pentru următoarele considerente:
Cu caracter premergător, Curtea ține a evidenția împrejurarea potrivit căreia analiza instanței de control judiciar va porni de la premisa că faptele imputate intimatului pârât trebuie analizate în raport de prevederile legale cuprinse în Noul Cod Civil; tot astfel, normele procedurale incidente sunt cele reglementate de noul Cod de procedură civilă. Potrivit actelor și lucrărilor dosarului, și în lipsa descrierii cu claritate a faptei circumscrise de către apelanta reclamantă situației sancționate de art.138 lit.c din Legea nr.85/2006, Curtea observă că cererea de deschidere a procedurii falimentului a fost formulată la data de 7 iunie 2013, cu motivarea că situația financiară a societății s-a deteriorat începând cu anul 2011. D. urmare, o pretinsă continuare a activității cu încălcarea art.27 din Legea nr.85/2006 ar fi putut avea loc după anul 2010, fiind astfel incidente dispozițiile art.1357 din Codul civil, iar nu art.998-999 Cod civil, astfel cum a reținut instanța de fond.
Tot astfel, cererea creditoarei reclamante trebuia cenzurată în raport de dispozițiile art.249 din Codul de procedură civilă, iar nu ale art.1169 din Codul civil, acesta negăsindu-și incidența în cauză.
Totuși, aceste împrejurări nu sunt de natură a atrage schimbarea ori anularea hotărârii instanței de fond întrucât considerentele prezentei decizii pot substitui motivarea sentinței de fond.
Cu referire la fondul litigiului, Curtea arată că răspunderea reglementată de art.138 din Legea nr. 85/2006 nu este o extindere a procedurii falimentului asupra membrilor organelor de conducere, ci una personală, care intervine numai atunci când, prin săvârșirea vreunei fapte din cele enumerate de textul de lege, aceștia au cauzat ajungerea societății debitoare în stare de insolvență.
Natura juridică a răspunderii reglementate de art.138 din Legea nr.85/2006 este cea a unei răspunderi speciale care împrumută cele mai multe din caracteristicile răspunderii delictuale.
Fiind vorba de o răspundere delictuală înseamnă că, pentru a fi angajată, trebuie îndeplinite condițiile generale ale răspunderii civile delictuale, care reies din art.1357-1359 C.civ. (fapta ilicită, prejudiciul, legătura de cauzalitate și culpa), condiții care capătă în această situație unele conotații speciale, împrejurare reținută, de altfel, în mod temeinic, de către instanța fondului.
Faptele enumerate în dispozițiile art.138 din Legea nr. 85/2006 trebuie să fi cauzat ajungerea debitoarei în stare de insolvență.
Recurenta susține aplicarea dispozițiilor art. 138 lit. c) din Legea nr.85/2006, dar Curtea constată că ipotezele reglementate de textul de lege menționat mai sus nu se regăsesc în cauză, aspect reținut în mod corect de judecătorul sindic.
Pentru a atrage incidența dispozițiilor art.138 lit.c) din lege, recurenta ar fi trebuit să dovedească în concret că pârâtul a decis continuarea activității societății în interes personal, deși aceasta ducea în mod vădit la încetarea de plăți.
În acest cadru, recurenta a declarat că pârâtul nu a recurs la posibilitatea declanșării procedurii insolvenței de la momentul constatării stării de insolvență, dar nu a demonstrat că acesta a continuat activitatea socială doar pentru satisfacerea unui interes personal.
Simplele aserțiuni ale recurentei, nesusținute de nici o probă, nu sunt suficiente pentru ca instanța să angajeze răspunderea patrimonială a unei persoane, deoarece părților le revine sarcina de a-și dovedi afirmațiile, în condițiile art.249 Cod procedură civ., iar invocarea prevederilor art.138 din Legea nr.85/2006 nu atrage automat răspunderea membrilor organelor de conducere, întrucât legiuitorul nu a înțeles să instituie o prezumție legală de vinovăție și de răspundere în sarcina acestora, ci a prevăzut posibilitatea atragerii acestei răspunderi, după administrarea de dovezi care să conducă la concluzia că, prin faptele enumerate de lege, s-a cauzat ajungerea societății în stare de insolvență.
Mai mult decât atât, Curtea constată că cererea de deschidere a procedurii falimentului a fost formulată chiar de către reprezentanții societății debitoare, cu invocarea dispozițiilor art.27 din Legea nr.85/2006. Or, în aceste condiții, apelanta reclamantă ar fi trebuit să probeze că starea de insolvență în ceea ce privește . a apărut cu mai mult de 30 de zile anterior datei de 7 iunie 2013, iar activitatea a fost continuată numai cu scopul de a satisface interesul personal al intimatului pârât. Or această probă nu a fost făcută în cauză.
Prin urmare, apreciind că nu se poate reține în sarcina intimatului-pârât săvârșirea faptei prevăzute de art. 138 lit.c) din Legea nr.85/2006, Curtea constată că judecătorul-sindic a pronunțat o hotărâre legală și temeinică, a cărei confirmare se impune, motiv pentru care, în temeiul art.480 alin.1 C.proc.civ., va respinge apelul, ca nefondat.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE
Respinge apelul formulat de apelanta- reclamanta Direcția Generală Regională a Finanțelor Publice București cu sediul în București, . Gerota nr.13 sector 2, în reprezentarea Administrației Sector 6 a Finanțelor Publice, împotriva sentinței civile nr. 543 din 20.01.2014, pronunțată de Tribunalul București – Secția a VII-a Civilă, în dosarul nr._, în contradictoriu cu intimatul-pârât P. R. E. C., cu domiciliul în București, ., ., etaj 3, . și cu domiciliul ales la av. D. B., București, ..6, ., ., ca nefondat.
Definitivă.
Pronunțată în ședința publică astăzi 26 iunie 2014.
PREȘEDINTE, JUDECĂTOR,
A. M. G. A. A.
GREFIER,
L. E. A.
Red.AMG/2ex/
Jud. fond A. E. B.
Tribunalul București Secția a VII-a Civilă
| ← Obligaţia de a face. Decizia nr. 1897/2014. Curtea de Apel... | Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 80/2014. Curtea de... → |
|---|
