Contestaţie. Decizia nr. 1103/2014. Curtea de Apel BUCUREŞTI
| Comentarii |
|
Decizia nr. 1103/2014 pronunțată de Curtea de Apel BUCUREŞTI la data de 30-04-2014 în dosarul nr. 22184/3/2008/a3
Dosar nr._ (Număr în format vechi 651/2014)
ROMÂNIA
CURTEA DE APEL BUCUREȘTI
SECȚIA A VI-A CIVILĂ
DECIZIA CIVILĂ NR. 1103/2014
Ședința publică de la 30 Aprilie 2014
Completul compus din:
PREȘEDINTE I. G.
JUDECĂTOR V. D.
JUDECĂTOR A. P.
GREFIER M. I.
Pe rol fiind soluționarea cererii de recurs formulată de recurenta . SRL PRIN ADMINISTRATOR SPECIAL C. P. GAINA împotriva sentinței civile nr. 9364 din data de 8.11.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatele . SRL PRIN LICHIDATOR JUDICIAR BNS INSOLVENCY IPURL și . PRIN LICHIDATOR A&A CONSULTANTS IPURL.
La apelul nominal făcut în ședință publică a răspuns recurenta prin administrator special C. P. Gaina reprezentat de avocat M. Janette R. cu delegație la dosar, lipsind intimatele.
Procedura legal îndeplinită.
S-a făcut referatul cauzei de către grefier după care, se învederează instanței că recurenta nu a depus la dosar dovada achitării taxelor judiciare de timbru conform rezoluției, precum și faptul că prin grija instanței s-a atașat cauzei BPI nr. 3549/22.07.2009 în care s-a publicat sentința civilă 2641/15.05.2009 și BPI nr. 5457/18.11.2009 în care s-a publicat tabelul preliminar.
Recurenta prin administrator special reprezentat de avocat depune la dosar dovada achitării taxelor judiciare de timbru.
La interpelarea instanței, apărătorul recurentei arată că recurenta are sediul în sectorul 4 iar lichidatorul are sediul în sectorul 2.
Curtea, restituie apărătorului recurentei chitanța în original, prin care s-a achitat taxa de timbru în contul bugetului administrației locale sector 4, având în vedere că societatea debitoare are sediul în sectorul 2, iar potrivit art. 19 din Legea 147/2009 taxele judiciare de timbru se achită în contul bugetului administrației locale de la sediul debitorului și pune în vedere apărătorului recurentei ca până la sfârșitul ședinței de judecată să depună la dosar dovada legalei timbrări a cererii de recurs, sens în care dispune lăsarea dosarului la sfârșitul ședinței.
La a doua strigare a cauzei a răspuns recurenta prin administrator special C. P. Gaina reprezentat de avocat M. Janette R. cu delegație la dosar, lipsind intimatele.
Recurenta prin administrator special reprezentat de avocat depune la dosar dovada achitării taxelor judiciare de timbru.
Curtea ia act de achitarea taxelor judiciare de timbru astfel cum au fost stabilite și restituie apărătorului recurentei chitanța aflată la fila 12 din dosar, în original, prin care s-a achitat inițial taxa de timbru în contul bugetului administrației locale sector 3 și dispune renumerotarea dosarului.
Recurenta prin administrator special reprezentat de avocat, arată că alte cereri nu mai are de formulat.
Nemaifiind alte cereri de formulat sau probe de administrat, Curtea, constată cauza în stare de judecată și acordă recurentei cuvântul pe cererea de recurs.
Recurenta prin administrator special reprezentat de avocat, solicită admiterea recursului astfel cum a fost formulat.
CURTEA
Prin contestația înregistrată la data de 22.04.2013, societatea debitoare . SRL, prin administrator special, a contestat creanța creditorului ..
În drept au fost invocate dispozițiile art.75 din Legea nr. 85/2006.
Prin sentința civilă nr. 9364 din 08.11.2013 instanța a respins ca neîntemeiată contestația formulată de . SRL în contradictoriu cu . prin A&A CONSULTANTS IPURL.
Pentru a pronunța această soluție, judecătorul sindic a reținut că, titularul procedurii de verificare a creanțelor, cu excepția creanțelor constatate prin titluri executorii, conform art. 66 și următoarele din lege, este administratorul/lichidatorul judiciar.
S-a constatat că . a solicitat, pe lângă sumele reținute a fi datorate prin sentința nr. 8582 din data de 13.10.2008, pronunțată de Judecătoria Sectorului 2 București, înscrierea la masa credală și a contravalorii facturilor fiscale nr. 37 din data de 11.04.2008 și a facturii nr.44 din data de 22.04.2008.
În privința penalităților de întârziere calculate pentru sumele precizate în facturile fiscale neachitate de societatea debitoare în termenul de scadență, s-a reținut că acestea sunt datorate în baza art.4 din contractul părților, fiind respectate și prevederile art.4 din Legea cu nr. 469/2002 privind unele măsuri pentru întărirea disciplinei contractuale. Pentru neachitarea în termenul de scadență a contravalorii cheltuielilor de judecată au fost calculate dobânzi legale potrivit dispozițiilor art.3 alin.3 din OG nr.9/2000.
În urma verificării declarației de creanță și a documentelor justificative administratorul judiciar a dispus înscrierea la masa credală a creanței intimatului-creditor. În termenul prevăzut de lege pentru contestarea tabelului obligațiilor debitoarei nu au fost formulate contestații, astfel că s-a apreciat că prezenta cerere este depusă și poate fi circumscrisă motivelor prevăzute în cuprinsul art.75 din legea insolvenței pentru a nu lipsi de eficiență dispozițiile imperative ale legii insolvenței referitoare la termenele prevăzute pentru formularea declarațiilor de creanță.
S-a mai reținut că, datorită specificului procedurii insolvenței, ce implică o pluralitate de creditori și o mare diversitate de acte procedurale, stabilirea unor termene limită imperative ce se impun a fi respectate apare ca o măsură specială prin care se asigură soluționarea cu celeritate a cauzelor. Astfel, pentru a nu da posibilitatea a fi eludate și dispozițiile imperative ce stabilesc un termen de 5 zile de la publicarea în cuprinsul Buletinului Procedurilor de Insolvență a tabelului preliminar al obligațiilor debitoarei pentru contestarea creanțelor, ulterior, legea stabilește doar în cadrul reglementat de art.75 din legea insolvenței posibilitatea de a fi formulate contestații. Așadar în cauza prezentă se impune a se verifica dacă există un fals, dol sau eroare esențială care să fi determinat admiterea creanței, sau s-a descoperit un titlu hotărâtor și până acum necunoscut.
A mai reținut judecătorul sindic și că actele ce au întemeiat formularea prezentei contestații sunt aceleași cu cele atașate la declarația de creanță, ori în condițiile în care acestea un fost cunoscute de către societatea debitoare, nefiind vorba de înscrisuri noi, nu se justifică formularea peste termenul legal de 5 zile a contestației ce vizează o creanță înscrisă inițial în tabelul obligațiilor debitoarei. A susține contrariul înseamnă a se admite posibilitatea eludării dispozițiilor legale ce impun formularea contestațiilor cu respectarea unui termen imperativ de 5 zile de la publicarea în BPI a tabelului obligațiilor debitoarei.
Împotriva acestei soluții, în termen legal, a formulat recurs debitoarea . SRL, reprezentată prin administrator special C. P. GĂINA, solicitând modificarea sentinței atacate, în sensul admiterii contestației.
În motivare se arată că în mod greșit instanța fondului a considerat că în speță nu reprezintă o eroare esențială, fapt juridic circumscris de art. 75 din Legea nr.85/2006, situația juridică rezultată din înscrierea în tabelul creanțelor a cheltuielilor de executare și a cheltuielilor de judecată aferente sentinței nr. 8582/13.10.2008, deși dovezile au fost făcute cu numai cu facturi fiscale, fără să existe dovada achitării acestor sume de către intimată.
În ceea ce privește penalitățile de întârziere, acestea se suprapun ca perioadă de timp peste dobânda legală așa cum este aceasta stabilită în OG nr.9/2000, astfel încât pentru același debit, pentru aceeași perioadă de timp, apare o dublă sancțiune pentru societatea în insolvență.
Mai arată recurenta că potrivit datelor contabile societatea datorează intimatei suma de 31.636 lei, iar un calcul detaliat al penalităților și dobânzilor, cu precizarea modului de calcul și a perioadei de timp, nu a fost înaintat lichidatorului judiciar și nici instanței cu prilejul judecării prezentei contestații.
În drept, au fost invocate dispozițiile art. 304 pct.9, art.304 indice 1 coroborat cu art. 312 Cod Procedură Civilă.
Analizând recursul prin prisma motivelor invocate de recurentă, dar și în considerarea dispozițiilor art.3041 Cod Procedură Civilă, Curtea apreciază că acesta nu este fondat pentru următoarele considerente:
Așa cum în mod corect a reținut și judecătorul sindic, art.75 din Legea nr. 85/2006 statuează asupra dreptului părților interesate de a face contestație împotriva trecerii unei creanțe sau a unui drept de preferință în tabelul definitiv al creditorilor, după expirarea termenului de depunere a contestațiilor, prevăzut de art. 73 alin.2 și până la închiderea procedurii, însă numai în anumite cazuri, respectiv cel al descoperirii existenței unui fals, dol sau a unei erori esențiale care a determinat admiterea creanței sau a unui drept de preferință, precum și în cazul descoperirii unor titluri hotărâtoare și până atunci necunoscute.
Pentru admisibilitatea unei astfel de contestații, este necesar deci ca înscrierea făcută în tabelul creditorilor să fie rezultatul existenței unui fals, dol sau eroare esențială, descoperită după expirarea termenului de depunere a contestațiilor la tabelul preliminar, și care a stat la baza admiterii creanței sau dreptului de preferință, aspecte cu rol hotărâtor în înscrierea în tabelul creditorilor. Și este firesc să fie așa, întrucât împotriva tabelului preliminar se poate face contestație de către aceleași părți, iar menirea art. 75 nu este aceea de a prelungi acest termen de contestații.
Din această perspectivă, este nefondată critica recurentei în sensul că în mod greșit instanța fondului ar fi considerat că nu reprezintă o eroare esențială situația juridică rezultată din înscrierea în tabelul creanțelor a cheltuielilor de executare și a cheltuielilor de judecată aferente sentinței nr. 8582/13.10.2008, deși acestea nu ar fi fost dovedite deoarece nu există decât facturi fiscale și nicio altă dovadă a achitării acestor sume de către intimată.
Astfel, judecătorul sindic a reținut în mod expres faptul că în cauză nu s-a făcut dovada că s-ar fi descoperit acte noi, altele decât cele atașate la declarația de creanță și care au fost deja avute în vedere la înscrierea creanței în tabelul preliminar.
Curtea reține că în condițiile în care recurenta contestatoare nu invocă nici acte noi și nici împrejurări noi, care să nu fi fost cunoscute administratorului/lichidatorului judiciar încă de la data întocmirii tabelului preliminar, în mod corect a constatat judecătorul sindic că în cauză nu s-a făcut dovada existenței unei erori esențiale, în condițiile speciale prevăzute de art. 75 din Legea nr.85/2006. Atât invocata lipsă a dovezilor privind achitarea sumelor contestate, cât și lipsa unui calcul detaliat al penalităților și dobânzilor existau încă de la data întocmirii tabelului preliminar, contestatoarea nefăcând dovada că aceste aspecte nu ar fi fost cunoscute încă de atunci.
Față de aceste considerente, recursul urmează a fi respins ca nefondat, neputând fi reținută nici una din criticile aduse sentinței și reținându-se totodată că nici nu sunt incidente în cauză dispozițiile art. 3041 Cod Procedură Civilă.
PENTRU ACESTE MOTIVE
ÎN NUMELE LEGII
DECIDE:
Respinge recursul formulat de recurenta . SRL PRIN ADMINISTRATOR SPECIAL C. P. GAINA împotriva sentinței civile nr. 9364 din data de 8.11.2013 pronunțată de Tribunalul București Secția a VII-a Civilă în dosarul nr._ în contradictoriu cu intimatele . SRL PRIN LICHIDATOR JUDICIAR BNS INSOLVENCY IPURL și . PRIN LICHIDATOR A&A CONSULTANTS IPURL ca nefondat.
Irevocabilă.
Pronunțată în ședință publică azi, 30.04.2014.
PREȘEDINTE JUDECĂTOR JUDECĂTOR
I. G. V. D. A. P.
GREFIER
Red.I.G./dact.I.G. M. I.
| ← Angajare raspundere organe de conducere. Art.138 din Legea... | Procedura insolvenţei – SRL. Decizia nr. 1870/2014. Curtea de... → |
|---|








